
Umbrele toamnei
Autor: Eugenia Calancea
Zgribulind, un greiere cântă ,,Cri-cri-cri”,
Iar o harnică furnică aleargă undeva,
Căci vine frigul toamnei arămii
Și frunzele-au umplut dumbrava.
C-o haină nouă se-mbracă glia,
Copacii prind nuanțe de roșu-auriu,
Iar floarea toamnei e crizantema,
În tonuri colorate spre cerul azuriu.
Devreme, seara luminile se-aprind
Și somnul vine uneori mai degrabă,
Iar vântul plimbă umbrele pe zid,
Din lumina lunii de culoare albă.
Adorm, tu mă-nvelești cu vise de mătase,
Când pleoapele obosite-mi cad,
Trupul cere, odihnă plăcută să-mi lase
Gândurile zilei sfârșind din nou în vad.
În vis, cu întunericul ce mă-nconjoară,
Pictez un frumos peisaj de toamnă,
Că vreau ca-n zorii zilei să-mi apară,
Un colț de rai, să prindă viața mea toată.

ABONAMENT ELECTRONIC(eBook) pe un an /4 numere
ABONAMENT ELECTRONIC 4 numere/an .Revista de colectie aduna in paginile sale literatura, arta , articole si evenimente culturale. Primesti prin email in format pdf fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 50 dolari canadieni.
C$50,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
