Adieri de vânt, ușoare

TEODORA DUMITRU 4 JPG

Adieri de vânt, ușoare

Autor: Teodora Dumitru

Bate vântul amintirii

Printre rânduri lungi de vie;

Undeva-n adâncul firii

Simt dor de copilarie!

Era frunza ruginită

Sub un soare lucitor

Într-o toamnă primenită

Cu parfum curat de dor!

Printre rânduri, în paneŕe,

Strugurii așteptau în soare,

Muncitori mai în putere

Să îi urce în tractoare!

Zarvă mare printre rânduri,

Se muncea din greu, cu spor,

Un tablou pictat în gânduri

De care care mi-e tare dor!

O bunică văd prin vie

Cu nepoata după ea

Punea-n coșuri, razahie

Norma, prima și-o făcea!

Că era bunica dragă

Harnică și silitoare

O țin minte, vara-ntreagă

Avea-n spate dungi de sare!

Eu, copilă de o șchioapă

Trăgeam coșul după ea,

Dar avea așa o grabă,

Cât ai zice îl umplea!

Niciodată nu s-a plâns

C-a muncit prea mult și greu

Chiar și până a ajuns

Să plece la Dumnezeu!

Vorba îi era blajină,

Portul îl avea frumos,

Suflet bun ca apa lină,

Cu un spirit curajos!

Era mică de-nalțime

Dar de-o hărnicie rară,

Când în amintiri îmi vine

Sufletu-ncepe să doară!

Printre rânduri lungi de vie

Adieri de vânt ușoare

M-au dus în copilărie

Ca-ntr-un film în derulare!

Mi se deapănă prin față

Clipe dragi de neuitat

Alte vremuri, altă viață

Vântule…m-ai întristat!

DUO! Cadoul perfect de la suflet la suflet! (softcover)

Cumpara cele doua ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) si ofera-le unui suflet drag. Versuri de intensa traire ce aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate si minunate picturi! Comanda acum pachetul DUO [in valoare de 62$] la numai 50$!

C$50,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.