Colind pentru tine

ani pierduti de marilena dumitrescu

Colind pentru tine

Autor: Nelu Cazan

Azi,îți colind iubito pe zăpadă
Cu fulgi de nea-ți dau sărutarea mea,
Te îmbrățişez cu pătura cea albă
Să-ți țină cald mereu dragostea mea.


Colind,din alte lumi şi-n alte straie
Ce-am îmbrăcat în iarna ce-a venit,
Primeşte-mă în frumoasa ta odaie
Şi aminteşte-ți azi că te-am iubit.


Te mai iubesc şi acum,dar tu nu ştii
Aştept din cer zăpada care cade,
De atât amar de timp aştept să vii
Că inima a început să-mi ardă.


Mă uit în jur şi toate îmi sânt albe
De neaua care atât s-a aşternut,
Azi îți colind că florile-mi sânt dalbe
Sânt omul de zăpadă ce-a tăcut.


Azi nu mai pot să tac şi vin la tine
Că ninge peste lume şi pe noi
Poate şi tu gândeşti la fel ca mine
Mi-e dor în iarna asta de noi doi.


Stai la fereastră şi-ascultă colindul
Chiar dacă vine atâta de departe,
Aştept să-mi dai un semn,poate pe gândul
Ce ai să-l pui pe semnul tău de carte.


Mă ninge cu iubire şi cu tine
Se aşează peste mine,munți de nea
Aştept şi anul ăsta poate vine
Răspunsul tău că nu pot aştepta.


Nici nu ți-am spus că nu am timp iubire,
Prea multe anotimpuri am fost trist
Dar poate că aşa mi-a fost menire,
Să fiu tot singur chiar dacă exist.


Colind acum de tine şi de noi
Colind acum de naştere şi moarte,
În iarna asta aş vrea amândoi
Să ne iubim pe albul semn de carte.


De data asta te colind pe tine
Ştiu că m-auzi chiar dacă eşti departe,
Vino să cânți colindul lângă mine
De nu voi fi,să-l cânți pe semn de carte.

Abonament revista TIPARITA 1 an

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.