Cu veșmânt de soare și flori

Amnadoi traind de Nicolae nistor

Cu veșmânt de soare și flori

Autor: Floarea Duțulescu

Cu veșmânt de soare te-ai îmbrăcat, lumină,
Zorii tăi mi-au zămislit culoarea sub retină,
Noian de raze blânde, noaptea o alungă,
Triluri de ciocârlii îmi răsună dulce-n strungă.


Pe geana zării și sub tainice coline,
Zâmbește fericirea în glasuri cristaline,
În lanuri de uitare am pus sărut de maci,
Când gura mea de rai și dor, cu șoapte mi-o îmbraci.

Din universul tău, mi-ai dăruit splendoare,
Cobori peste suflet puritate și candoare;
Prin plete-mi curg nopțile și cerul cu stele,
Întind mâinile ușor, să te cuprind cu ele.


În infinitul tău, izvor de fericire,
Aripi de curcubeie îmi așezi peste fire.
Și-mi scânteiază soarele măreț pe pleoape,
Ca ochii tăi strălucitori, lângă mine-aproape.


Îmi râde câmpul, precum iarba după ploaie,
Alergăm cu pașii nevinovați peste zăvoaie.
E sărbătoare-n mine și-mi cântă inima,
Noi amândoi îndrăgostiți ne stingem patima.


Ți-e fața toată-un zâmbet topit pe buze, sfânt,
Din ochi, raze de fericiri îți curg peste pământ.
Și-mi prinzi la gât șirag din perle de lumină,
Mustește de dragoste clipa noastră divină.


Îmi ard văpăi de roșii maci, nemărginirea,
Ador nespus izvorul tău, ce-mi picură iubirea.
Noi suntem azi, cei ce-au frizat cu fericirea,
Doar cu tine, zborul meu va trăi nemurirea.

Abonament revista TIPARITA 1 an

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.