Doamne
Autor: Luminița Trăistaru
Doamne, de ce-ai întors fața?
Hai, privește înspre noi!
Multor li-i amară viața ,
Au necazuri și nevoi.
Sunt copii ce mor de foame,
Sunt părinți ce mor luptănd,
Au ajuns niște schelete,
Ce se plimbă pe pământ.
De ce Doamne nu îi vezi?
Oare nu tu i-ai făcut?
Aș vrea să ne luminezi,
I-ai plămădit din alt lut?
Dacă-s negri nu înseamnă
Că n-au inimă, nu-i doare,
Doamne căt le mai iei vamă?
Nu-i pedeapsa lor prea mare?
Sunt cobai fără argumente
Pentru toți magnații lumii,
Ei sunt doar experimente,
Nu sunt oameni pentru unii!
Dacă toți suntem copii
Făcuți de divinitate,
Ce n-ai făcut legea firii
Peste tot egalitate?
Ai facut vreun jurământ
Ce nu-l știe omenirea,
S-aduci iadul pe pământ
Ca să inece-n el iubirea?
Îmi permit să strig la tine,
Chiar de par impertinentă
Și să-ți spun că nu e bine,
Răutatea-i eminentă.
Și-ți mai spun că nu e bine
Să lași iadul să vorbească,
Nu-i bine nici pentru tine,
Că-ți ia parafa domnească!
Acum te rog să mă ierți
Poate am îndrăznit prea mult,
Și-o să vrei ca să mă cerți
Dar..ia iadul de pe pămănt!
