O contorsionată tăcere

O contorsionată tăcere

Autor:  Alice Puiu 

Respirația unui gând amorțește-n

geamul risipit  prin icoane de frunze,

o despletire-n orga telurică vuiește

această nemișcare ce-adună

în amorfe găvane un hău înghețat

oarbe ziduri rostogolesc străzile

printre ochii unor statui de cenușă

polenul unui vis s-a înnodat

într-un zbor himeric de fluturi rătăciți

în orașul viscolit de plumbul

dintr-un trist calendar,

o hipnotică risipire-n copacii

ce-și caută cerul

căzut din cercul sfârtecat

ceasul tot mai strâmb, mai pătrat

într-un zigzag de clipe răstignite

de-o contorsionată tăcere

pulsând în bolta unui salt mortal,

azima din lutul zdrobit sângerează

pe pragul unui regret ce-n floare

atinge ruina din cuvintele arse

ce-și cer iertare iubirii din lacrimă

și sufletelor scrise-n zăpada unei plecări

și stelelor însingurate

în versul dintr-un rătăcit altar.

Semne înnoptate

e-o frângere în vrejuri de lumină

când deschid ușa gândului

spre-un nimic conturat

de-nsingurarea pleoapei din perete,

moartea-n necuprins de unghiuri strâmbe

clatină-n geam golul himeric

prin aburul frunzei,

din tulpinile brumei doar seara

prin dunga câmpiei din candelă

cândva eu atunci  tu mereu amândoi

pe-același acoperiș de vise

prin transparența rugăciunii din ape

doar mirări silabisind rotund

clipa hoinară din respirația lunii

e-o vecernie în oboseala dealului

când nu mai e nimeni

doar dumnezeu trece alb

prin algebra semnelor înnoptate

când verbul crește tristețe-n zăpezile

din rana unui înger

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Cum se comanda Antologiile Universum?

Cum pot publica si eu in revista?