SĂ NU LAȘI NICIODATĂ

AURELIA OANCA
 
SĂ NU LAȘI NICIODATĂ

Autor: Aurelia Oancă

Să nu lași niciodată să te doboare câinii,
Ridică-te și pune puteri în brațul tău,
Acoperă cu cerul și haina-nțelepciunii,
Otrava spusă-n slove ce vor să-ți facă rău.
Și nu uita că-n viață, puterea-i legământul
Făcut de tine-n taină atunci când te-ai născut,
Cu țipătul ce este în lume jurământul,
Pe care-l porți în suflet chiar dacă ai crescut.
Vor fi mereu capcane ce vor păzi cărarea
Pe care tu vei trece și te vor îndemna,
Să le urmezi pe ele, să-ți lași încet chemarea,
Dar tu să-ți ții cuvântul chiar dacă vor damna,
Persoana ta ce are o hartă a dreptății,
În care sunt marcate cu steaguri fluturând,
Comorile ascunse în câmpul libertății,
Pe care le vei smulge și le vei pune-n gând.
Acolo vor străbate poteci întortochiate,
Și vor sădi sămânța cuprinsă în comori,
Din slovele rebele vor construi palate,
Iar printre pietre dure, grădinile cu flori!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „SĂ NU LAȘI NICIODATĂ

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.