STEFAN DOROFTEI DOIMANEANU POETUL SIMFONIILOR  SUFLETULUI-cronica de Mihaela CD

STEFAN DOROFTEI DOIMANEANU POETUL SIMFONIILOR  SUFLETULUI

cronica de Mihaela CD

Poetul  Stefan Doroftei Doimăneanu poartă in suflet harul rapsodiei  necuvintelor care printr-o stralucită armonie cu Universul si printr-un  incontestabil talent creator, orchestrează poetic in simfonii ale sufletului, partituri de nestemate literare.

Fără a avea pretentia cunoasterii  intregii sale opere literare dar cu o aplecare asupra  scrierilor sale din anul 2018 si până in prezent pot afirma ca poetul  Stefan Doroftei Doimaneanu oferă prin creatiile sale un  fior liric de profunzime, fiind inzestrat cu un har primit din dar ceresc si divin, care trecând prin vibratia sufletului si prin puterea mintii se concretizează intr-o scriitură de genialitate a trăirii poetice adânci, cu timbru unic.

Am fost fascinată de scriitura domniei sale incă de la inceput, atunci cand l-am descoperit si il privesc pe poetul Stefan Doroftei  Doimăneanu ca pe un poet al sufletului, al emotiilor adevărate netrucate, al anotimpurilor trăite prin inelul destinului  care imbracă in simfoniile sale toate sunetele universului liric care ii cantă in  simtire. Este un poet complet si complex de o maturitate poetică constientă si  debordantă, de o sinceritate lirică uluitoare si care isi asumă adevarul  absolut al trăirilor sale.

Necuvintele frământărilor sale sufletesti imbracă forme cosmice pe care le transpune in scriitura sa de o calitate impecabilă  si din care răzbat sensuri si emotii  intense. Nu poti sa rămai insensibil  la slova  patrunsă de  astralitate care sclipeste si luminează intr-o multitudine de  rezonante puternice date de simfoniile versurilor sale la poarta simtirii. ”Vioara celestă se plimbă prin gânduri /Liedul mă smulge din lacuri secate, /Un flaut ucide tristețea din rânduri /Și sorb necuvinte din albe păcate.”

Coloristica  metaforelor si a figurilor de stil pe care le dirijează  cu magica-i baghetă  permit vizualizarea poeziei  astfel  incât cititorul  poate să inteleagă si să simtă energia, să trăiască emotia    autorului chiar si  dincolo de cuvinte, exact cum spune  poetul ”cuvinte nescrise se-aprind de emotii”

In cartea sa SIMFONIA CUVINTELOR poetul abordează o tematică variată intr-un  tablou grandios acoperind subiecte ce ard ca niste flăcări  in sufletul si in eul său  poetic.

Poezia  sa este tapetată  de o  profundă  trăire, poetul Stefan Doroftei Doimaneanu este  prin natura sa un poet al sufletului, a cărui scriitură este un majestuos spectacol de culoare si lumina ce izvorăste din vibratia simtirii care se manifestă intr-un evantai de sentimente  umane profunde, exprimând  recunostintă, smerenie, admiratie ,iubire( fată de : modelul poetic, viată, natură, frumusete, femeie, părinti,copii, nepoti, divinitate etc) mângâiere, speranta,  melancolie, regret,durere, tristete (fată de: trecerea timpului, a tineretii, a pierderii celor dragi) si chiar dezgust, o răbufnire, o  adevarată  rascoală a sufletului fată de vremurile incredibile pe care le trăim si fată de  modernismul care tinde să anuleze valoric  tot ce pare invechit.   ”Modern e timpul ce ne ține-n case /Jucat de politrucii /Cu mască, fără mască… /Modern e să aplauzi mârlănia /Ce-njură tot ce-i sfânt… /Oroarea să trăiască. /Modern este și dansul și poetul /Ce-și mișcă fentele cu sensuri în nonsensuri, /Antimoderne, rima sau tangoul, /Ruine sunt acum /În cântece și versuri.” 

Admiratia sa pentru  poetul  de geniu,  Nichita Stănescu este intens prezentă in versurile sale  ca un mit,  o umbră  călăuzitoare, o muză  sau chiar  un duh ”ce pana  imi descanta”, o  voce  ce ”se aseaza-n  file”

Lupta intre bine si rău  este unul din subiectele  pe care poetul le abordează  cu normalitate, cu  un realism debordant.”Diezul demonic cu tonul dibace/Tâsneste din clape precum o fantasma”

” Se-nvârte cerul cu lumini prin creier /Ca un crepuscul ce se stinge-n beznă, /Cu ochii minții-abia de mai cutreier /Și-mi văd cătușa zborului pe gleznă.”

Genialitatea poetului  răzbate si din usurinta cu care face trecerea intre  trairi, intre real si ireal, intr-o  diversitate de stiluri si forme (in vers amplu sau scurt, clasic sau modern) ,intr-o bogată expresivitate poetică  folosind personificarea sentimentelor, a dialogului imaginar, adresarea directă, folosirea interogatiei, a intrebărilor retorice, a cuvintelor dure (adevarul crud) cu valoare de soc, menite să sublieneze,sentimente  adanci, de inaltă trăire. Un exemplu grăitor este realitatea bătrânetii  pe care o expune ca un afront  adus prezentului său sufletesc  ”ajuns-am o epava” , bolnava batranetea priveste-n calendar”,”eul meu ticnit”, ”prezentul hatru pe care-s rastignit””tinandu-ma de timpul ce fara aripi zboara prin trupul meu ranit ”…”V-a mai rămas măcar o primăvară /În floare îmbrăcată, nevândută? /Am muguri noi pe inima-mi strivită /Și nu aş vrea în geruri să dispară. /Acel din spate, nu-i un colt de rai? /De ce e aşezat lângă tarabă? /Îl cumpăr uite-acum degrabă /Să plec cu el în tolbă, la 2 Mai.”

Fiind născut si crescut  la malul Marii Negre, la 2 Mai si intorcându-se acolo  in fiecare vară,  poetul este un vesnic indrăgostit al valurilor, al cântecului apusului si răsăritului de soare, al nisipului sărutat de valuri.El este cunoscut ca fiind un poet  al mării  si al iubirii  si iată că nici  in acest volum SIMFONIA CUVINTELOR nu se dezice de marea sa iubire pentru mare: ”Cimentez iubirea dintre cer și mare,” ”Prin porțile mării intrat-am în valuri,”” Pe tălpi îmi cresc valuri ce sapă-n nisipuri”. , ”Cu doruri ucise de soarta-mi haină /Pe plaja-ntristată, rănită de mare”.” Sărut vocea zării ce-n mare se-aprinde”

Poetul soarbe ” din cupa  timpului spirale”, prin ”clipe pasagere”  ”in timpul ce s-a scurs fara suflare”  ”Dar viața nu mă lasă-n disperare; /Încă mi-așează doruri în privire, /Atâta timp cât visu-mi vrea să zboare /Dau liber frâu, la tot ce-i ispitire.”

 El trăieste o ”vraja” o frumoasă  poveste  intre vis si real  printre fantasme si  fantezie  ce ”Respiră doar prin porii nostalgiei”

Si cu regretul timpului care a trecut mult prea repede ar vrea să cumpere o clipă ” Hai! Vindeţi-mi măcar o clipă, /Să-apuc să mai degust ceva iubire, /Să zbor cu ea în vis şi-n amintire, /Căci am făcut cu viaţa mea risipă”.

Stefan Doroftei Doimaneanu este  un romantic,  un poet al  romantelor, un  poet care este prins definitiv si iremediabil in mrejele iubirii, pentru care  femeia este ” suflet al iubirii” femeia ce are ” sorgintea  divina” după cum spune in poezia Oglinda:” eu mă văd permanent încarcerat în puterea iubirii.”  si ”Rămân același disident romantic /În toamna ce m-apasă, zgribulită”

Intr-o frescă  sensibilă a cuvintelor, poetul se lasă a fi descoperit si se infătisează in fata cititorului asa cum este el, un suflet de OM adevărat, simtitor,  care isi manifestă iubirea pentru părinti, rugăciunea pe care le-o aduce dincolo de timp  cu glasul unui copil. ”Prin ochii crucilor încălțate cu flori, zâmbitori, mă priveau mama și tata, ascultând rugile mele către Dumnezeu”…”Din grădina neantului răzbăteau ecourile vocilor lor ascunse în picurii de soare, care îmi șopteau că nu vor înceta să mă iubească”

Tema cotidiană a pandemiei  nu este uitată  si descoperim  spiritul critic al unui veritabil scriitor care ia act  si incondeiază ceea ce se intâmplă azi  in lume in poezia Primavara ”A mai trecut un an ca o poveste /Cu monștrii și cu-mbolnăviri trucate, /Credeam că timpul îmi va da de veste /Că pot să beau din clipe libertate.” Deasemenea in poezia  Zbor frant ” În pulsul din sânge de-adună spitale,/ Cu doctori de vată rânjind friguros, /Seringi cu otravă mă-nțeapă agale /Și timpul mă strânge bolnav, gloduros”. In poezia  Cantecul disperarii:” Ce Legi inventează cu mintea lor brează, /Să țină popoare în cuști cu teroare”.in poezia  Miezul piz-mei poetul incondeiaza corect  realitatea       ” Vin decrete mondiale /Să ne fure libertatea, /Geaba căutăm dreptatea /În înjurături verbale”. in poezia Ploua ” Plouă… Curg râuri de tristețe din privire /Formând cascade printre ridurile nopții, /Un FMI bolnav de-atâta otrăvire /Tușește cu năduf și cere lista morții.”               In poezia sa Iubire muribunda  intr-un joc de cuvinte uluitor  este cuprins de disperare ”Îmi şterge cerul lacrimile-amare /Ce izvorăsc dinspre incertul viitor, /Mă reântorc cu fast în disperare /Din inimă îmi sângerează un izvor. /Neliniştea-mi din cuget se răsfiră /Printre noianele de doruri pământii, /Iubirea mea abia de mai respiră, /Salvările n-ajung la suflete pustii.”

Durerea si tristetea poetului  sunt prezente in poezia O viata suspendata ”Urgia unor vremuri de șaradă /Cenușă îmi aruncă peste gânduri, /Iar cerul unde zeii fac paradă, /Parcă-i un pat format din patru scânduri.”…                    Stupefactia si faptul că se simte zdrobit si neputincios  in a mai asista  la ceea ce  se intâmplă sunt prezentate intr-un tablou uluitor: ”Dar parcă nu-s aici în clipa asta, /Nici viu nu știu de-o să mai fiu vreodată, /În suflet mi s-a cuibărit năpasta /Și-n nori de gând o viață suspendată.”

Desi cartea sa SIMFONIA CUVINTELOR este preponderent cuprinsă de tristetea vremilor ireale pe care le trăim, a  nedreptătilor in numele modernismului, a răsturnării scării valorice, a trecerii timpului, a pierderii tineretii, totusi,  de indată ce o parcurgi cu nesat si o intelegi si dincolo de  cuvinte,  descoperi  speranta  in sufletul plin de iubire :” Aștept plin de noapte să-mi râdă iar luna/ Cu stropi de iubire în nopți de mătase.” ”Și iar păşesc pe drumuri prin genune, /Întortochiate, pline de speranță, /Tot aşteptând o zână, o minune, /Sortită de a zeilor instanţă. /Îmi plouă via, neagră-nțepătoare, /Cu stropi de vis în ochii mei atomici. /Deși prin trup parcă lovesc topoare /În inimă îmi hoinăresc armonici.”

Legătura sa cu divinitatea este evidentă, poetul relationându-se la Univers, la celest, fiind convins de infinita  iubire divină.  ”La marginea vieții, universul se pierde în infinit; la margine de infinit se află Dumnezeu. Iar Dumnezeu iubește fără margini”…..

 ”În cărți pătrund cu lăcomia minții, /Și printre slove-mi regăsesc chemarea, /Spre rugăciuni, ca să m-audă sfinții /Că-i rog, la cer să-mi schimbe programarea. /Și dacă pot, să mai oprească timpul /Cât necuratul se mai odihnește, /Ca să mă spăl pe ochi cu anotimpul, /Fiindcă Domnul, încă mă iubește.”

Stefan Doroftei Doimaneanu,   in poezia sa  Vis nestins  ne prezintă fără tăgadă  spiritul scriitorului cuprins de  setea nestinsă a  slovelor care  vor sa fie scrise . ”Apar năluci pe margine de seară /Trăgând obloane la fereastra zilei, /Respir alean din tot ce mă-nconjoară /Scriind cuvinte pe tristețea filei.”

Spiritul critic si tonul ironic  pe care poetul il foloseste  in poezia Sunt liber, nu fac decât să intărească  starea de neputintă, deznădejde si incrâncenare pe care o trăieste  o intreagă lume ”Sunt liber să urlu la cer, la lună, la stele, la răsărituri sau apusuri, chiar dacă nu mă mai aude nimeni /Doamne ce liber sunt!”si totusi  se simte o sperantă  in poezia Reportaj de piatra ”Se scarpină în creștet tot 2 Mai-ul /Nu mai e singur, s-au întors artiștii, /Niște ,,TRIMIȘI” cu tot întreg alaiul /Au revenit să-adune iar turișții. /Să lase timp în pietrele cioplite /Ca un însemn de dor și prețuire, /Să înțeleagă tinere elite /Că în 2 Mai există mântuire.”

Asa cum am arătat, poetul Stefan Doroftei Doimăneanu  este poetul  simfoniilor sufletului său pe care doar el stie să le interpreteze intr-un stil unic, original si adevărat! El isi pune sufletul in palma cititorului  si ii da voie sa il descopere in profunzimea si plenitudinea trăirilor sale.

Cumpărati si cititi cărtile poetului, dragi cititori, pentru că, asa cum mentionează in poezia sa La targ ” Haideţi ţoţi la mine fericire vând, /Am destulă-n traistă, staţi zâmbind la rând.” Stefan Doroftei Doimaneanu are de vandut fericire, o fericire sufletească  de intensă trăire.

Mihaela CD

Mai citeste: 

Cum pot publica si eu in revista?

Pagina Stefan Doroftei Doimaneanu

Despre cele 5 volume ale antologiei Universum

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!