Caruselul -capitolul 15

 

caruselul

Caruselul 

roman 

Scriitor:  Aurelia Oanca 

Capitolul 15

CAP. 15
Alex voia să meargă singur la Bucureşti
pentru înscrierea la facultate, dar eu nu
prea am fost de acord. Ştiu că se simte
bărbat în toată firea, dar mie îmi este destul
de greu să mă obişnuiesc cu idea, deşi ar
cam trebui s-o fac. Se apropie vremea când
va trebui să facă totul singur, să ia propriile
decizii, dar eu mai voiam să fie puiul meu,
chiar dacă pentru scurt timp. Aveam nevoie
de asta, pentru mine sau pentru el, nu ştiu
exact, dar mai voiam să-i fiu alături la paşii
importanţi din viaţă. În concluzie, am plecat
împreună la Bucureşti.
După înscriere, ne-am plimbat prin oraş,
încercând să-mi amintesc perioada studenţiei
mele. Paşii ne-au purtat şi în parcul
iubirii mele. În acelaşi loc unde ne
întâlneam eu şi Mihai, era şi acum o bancă,
nu aceeaşi, dar era acolo, pregătită parcă
pentru alte perechi. Şi acum şedeau pe ea
doi îndrăgostiţi. Când i-am văzut, mi s-au
umplut ochii de lacrimi şi am întors capul.
Am simţit cum mă zguduie pe dinăuntru
imaginea lor şi amintirile mele. M-am
sprijinit de Alex, pentru a-mi opri tremurul.
-Ce-i cu tine, mami?
-Nimic, puiule. De ce?
-Pe mine nu mă păcăleşti. De ce plângi?
-Nu plâng, mi-am amintit doar ceva.
-Ceva despre tine şi tata, nu-i aşa?
-Aşa este, dar a trecut. Acum sunt bine.
-Mami, pot să te întreb ceva?
-Spune, te ascult.
-Tu l-ai iubit pe tata atât de mult, încât te
tulbură orice amintire legată de el?
-Da Alex, l-am iubit cum nu se poate
spune în cuvinte.
-Îl iubeşti la fel şi acum?
-Da, îl iubesc enorm. De ce mă întrebi?
-Pentru că eu nu am iubit niciodată cu
atâta putere pe cineva.
-Va veni şi ziua aceea, când vei întâlni
cu adevărat sufletul tău pereche şi atunci…
-Cum voi şti că despre persoana
respectivă este vorba, atunci când o voi
întâlni?
-Asta se simte, nu se poate premedita,
nu se poate calcula. Este şi atât.
-Atunci tata de ce nu a simţit la fel ca
tine?
-Pentru că fiecare om, are propriul
cântar al sufletului, aşa că fiecare apreciază
şi simte diferit.
-Sunt curios eu cum voi fi, ca şi tine sau
ca şi tata?
-Nu-ţi pot răspunde, dar probabil pe
undeva pe la mijloc.
-Eu îmi doresc să fiu ca şi tine, nu aş
dori s-o fac să sufere pe cea pe care o voi
iubi.
-Asta mă bucură, dar cine ştie ce şi cum
va fi, atunci când te vei îndrăgosti cu
adevărat.
-Eu cred că va fi frumos.
-Totul este frumos până în momentul în
care apar problemele. Abia atunci ai ocazia
şi poţi vedea cu adevărat sufletul celuilalt.
-Ştii ce nu înţeleg? Cum de l-ai putut
ierta pe tata, după tot ce ţi-a făcut?
-În primul rând îl iubesc, aşa cum ţi-am
mai spus. Apoi, am constatat că s-a
maturizat şi că mă iubeşte şi el.
-Şi apoi…?
-Şi apoi, pentru că l-am văzut cât te
iubeşte. De fapt, cred că este singurul motiv
pentru care am făcut-o.
-Îţi mulţumesc, mami. Nici nu ştii cât mă
bucură această remarcă.
-Ştiu, pentru că şi tu îl iubeşti şi l-ai dorit
alături de tine, nu-i aşa?
-Aşa este. Ei, dar acum gata cu
nostalgia. Hai să ne facem de cap.
-Cum adică?
-Să mâncăn ceva bun, apoi să ne luăm
câte o îngheţată mare.
Aşa am făcut. Ne-am distrat de minune,
doar noi doi şi cu…bebe. În timp ce stăteam
la masă şi ne savuram îngheţata, am simţit
o furnicătură ciudată prin burtă. Am tresărit
şi am rămas câteva clipe nemişcată, cu
mâna pe burtă. Voiam să mai primesc un
semn de la cel mic. Alex mă privea speriat,
neştiind ce s-a întâmplat.
-Ce ai mami?
-Nimic dragul meu.
-Atunci?
-Fratelui tău îi place îngheţata şi a dat
din picioruşe de fericire.
Am râs copios amândoi, apoi ne-am
consumat în continuare îngheţata, aşteptând
un semn şi din partea celui mic. Când
am ieşit din cofetărie, mi-a sunat telefonul.
Era Mihai.
-Bună, Mihai.
-Bună, iubita mea. Ce mai faci tu?
-Eu, adică noi, bine. Dar tu?
-Şi eu, acum m-am despărţit de Mircea.
-Cum au mers treburile?
-Destul de neplăcut, dar asta este,
divorţez nu mă distrez.
-Îmi pare rău pentru neplăceri.
– Şi mie. Alex ce face, este la Bucureşti?
-Suntem la Bucureşti. Nu l-am lăsat
singur.
-Bine ai făcut. S-a înscris?
-Normal, doar pentru asta am venit.
-Câţi sunt pe un loc?
-Şase, dar el spune că nu-i este frică.
-Nici nu trebuie. Îmi place curajul lui.
-Şi mie. Oare cu cine o fi semănând?
-Cu amândoi, dar totuşi cred că balanţa
înclină mai mult spre tine.
-Mă flatezi, dar să ştii că mă bucur
pentru asta.
-Nu-ţi fac complimente gratuite. Tu eşti
mai puternică şi mai curajoasă decât mine.
-Mulţumesc dragul meu. Se vede că
astăzi este ziua bucuriilor.
-Pentru voi, poate. Pentru mine însă,
numai în parte.
-Apelăm la acea parte şi mai punem o
picătură de bucurie, ce zici?
-Ce picătură?
-Cel mic s-a trezit la viaţă.
-Serios?! Asta este minunat, dar totuşi
nu este cam devreme?
-Domnule doctor, nu ştii că al doilea
copil mişcă mai repede?
-Posibil. Cu atâtea probleme, am uitat.
Scuză-mă.
-Nu face nimic, te iertăm.
-Vă mulţumesc. Când încep examenele?
-Peste o săptămână.
-Perfect. Atunci voi veni şi eu cu voi la
Bucureşti.
-Mă bucur, adică ne bucurăm şi te
aşteptăm.
-Abia aştept. Voi sunteţi oaza mea de
linişte şi de iubire.
-Până vei veni, o vom presăra cu flori de
suflet, ca să fie totul şi mai frumos.
-Vă iubesc enorm. Sărută-l şi pe Alex.
– Şi noi te iubim . Pa ! Pa !
Alex asculta fericit discuţia noastră.
Dragostea noastră, îi dădea putere şi
încredere în sine.
Pe drumul de întoarcere, fredonam
amândoi melodiile de pe noul C.D.,
cumpărat dintr-un magazin de lângă
facultate. Eram foarte fericiţi amândoi.
Acasă parcă totul prinsese viaţă, parcă
dansau şi obiectele cu noi. A urmat o
săptămână calmă, de studiu şi pregătiri
pentru examenele lui Alex. Mie mi-au mai
rămas de rezolvat unele probleme la birou,
aşa că m-am străduit să le pun în ordine,
pentru a-l putea însoţi pe fiul meu.
Într-una din zile, colegul meu îşi tot
făcea de lucru pe lângă biroul meu.
Simţeam că ceva nu este în ordine, dar o
bucată de vreme l-am lăsat în pace,
făcându-mă că nu-l observ. Văzându-mă că
lucrez cu atâta sârg, a spart el gheaţa şi
m-a întrebat cu oarecare ironie în glas :
-Încep să-mi dau seama de unele lucruri
care te fac fericită, vioaie.
-Serios?! Şi care anume sunt acelea?
-Aştepţi un copil. Asta se vede şi cu
ochiul liber şi se aude şi la radio-şanţ.
-Nu mai spune ! Am să-ţi spun un mare
secret. Nu-mi pasă, nici de una nici de alta.
-Poate că ar trebui. Noi apărăm aici
morala, nu-i aşa?
-A, deci asta este problema ta?!
-Nu a mea, dar ştii cum este lumea.
-Ştiu şi cu atât mai mult nu-mi pasă.
-Şi dacă te vor concedia?
-Ţi-am spus şi mă repet, nu-mi pasă !
-Îmi pare rău că te-am supărat, dar am
vrut să ştii că lumea vorbeşte.
-Păi ce altă treabă are lumea, decât să
vorbească !
L-am pus la punct pe colegul meu, dar
în interiorul meu s-a produs o furtună greu
de stăpânit. Abia m-am putut concentra
asupra muncii mele. Tremuram de furie. Din
nou lumea, din nou bârfele. De un lucru
însă eram sigură sau aşa credeam eu în
acel moment; nu mă mai interesa ce spun
unii sau alţii. Când am revenit acasă,
arătam atât de bine, încât fiul meu s-a
speriat.
-Mami, ţi-e rău?
-Puţin Alex, te rog să-mi aduci o cană cu
apă.
Am băut-o pe nerăsuflate. Căldura de
afară şi din interiorul meu, mă ardeau. Am
mai băut o cană cu apă, apoi m-am întins
pentru a mă linişti. Cu ochii închişi,
încercam să mă gândesc la lucruri mai
plăcute decât cele ce mi s-au întâmplat, dar
nu prea reuşeam. Şi cel mic a simţit
tulburarea mea, aşa că a început să mă
lovească dureros de-a dreptul. Mi-am pus
mâna pe burtă, încercând să-l calmez, dar
parcă nu voia, se agita întruna. Alex a pus
puţină muzică, în speranţa că mă voi linişti.
A reuşit dragul meu băiat să ne aducă
alinare şi mie şi celui mic. După câteva
minute am realizat că mi-e foame, aşa că
am pus masa şi l-am chemat şi pe fiul meu
să-mi ţină companie. Şi lui îi era foame,
învăţase mult şi nu prea s-a ocupat de
stomac. Am mâncat în linşte, apoi m-a
întrebat ce mi s-a întâmplat. Am ezitat puţin,
apoi m-am hotărât să-i spun. Este mare, nu
mai trebuie să-l menajez de tot ce este rău,
negativ, aşa că i-am povestit ce am păţit la
serviciu.
-Mami, ai făcut bine că l-ai pus la punct.
În fond, ce-i pasă lui?
-Aşa sunt unii oameni, nu se simt bine
dacă nu fac rău altora.
-Ştiu mami, şi eu am trecut prin astfel de
lucruri.
-Tu, dragul mamei?! Dar nu mi-ai spus
niciodată nimic.
-N-am vrut să suferi, dar fii liniştită,
m-am descurcat.
-Se vede că eşti bărbat cu adevărat.
-Sunt mami şi să ştii că nu mi-e teamă
de răutatea lumii.
-Mă bucur pentru tine. Eu am suferit şi
sufăr, după cum vezi. Chiar dacă nu m-am
dat bătută, nu mi-a fost uşor.
-Te înţeleg. Şi eu am făcut acelaşi lucru.
L-am sărutat pe frunte pe dragul meu
băiat. Abia acum realizam cât este de
matur, de înţelept. A luptat singur, puiul
meu drag. Sunt mândră de el, dar în acelaşi
timp simt un nou val de furie, care-mi urcă
spre inimă şi spre creier. Vinovatul nu era
lângă mine, spre marele lui noroc. Oare voi
putea trece cu adevărat peste toate
acestea? Din nou neliniştea şi neîncrederea
îmi dădeau târcoale. Îmi simt sufletul rănit şi
asta le dă putere.
Am încercat să mă ridic de pe scaun, dar
în acel moment am simţit un junghi ascuţit în
şale şi ceva cald prelingându-mi-se pe picior
în jos. I-am cerut lui Alex să mă sprijine
până la baie, unde am constatat dezastrul.
Trebuia să ajung cât mai repede la spital,
altfel riscam să-mi pierd copilul. Fiul meu a
sunat la ambulanţă şi după câteva minute
mă aflam pe masa de consultaţie. S-a
constatat iminenţa de avort, aşa că am fost
dusă într-un salon şi imediat a început
tratamentul. Bietul meu băiat, a rămas pe
culoarul de la urgenţă, în aşteptarea unui
răspuns. Când s-au mai liniştit lucrurile, lam
sunat şi l-am rugat să-l anunţe şi pe
Mihai. O făcuse deja.
-Alex, ai să te descurci fără mine?
-Fii liniştită mami, dacă nu voi reuşi, am
să mă duc la bunica Mioara.
-Eşti descurcăreţ, băiatul meu drag.
-Îţi semăn, ai uitat?
-Mă bucur, mai vorbim puiule, acum mie
somn.
-Te pup mami, ai grijă de tine.
A doua zi dimineaţă, am simţit o mână
rece pe fruntea mea. Când am deschis
ochii, l-am văzut pe iubitul meu, îngrijorat,
obosit, dar şi fericit în acelaşi timp.
-Bună, iubita mea.
-Bună Mihai, te-ai speriat?
-Tu cam ce crezi? Voi sunteţi totul
pentru mine.
-Nu-i mare lucru, îmi va trece.
-Dacă vei sta cuminte în pat, nu va fi
mare lucru.
-Cum adică?
-Va trebui să stai mai mult la orizontală,
altfel s-ar putea să-i pierdem pe cei mici.
-Cei mici? Ce spui tu acolo?
-Sunt gemeni şi tu nu eşti chiar foarte
tânără pentru asta.
-Mihai !
-Pentru mine vei fi veşnic tânără, dar
pentru sarcină însă…
-Am înţeles şi nu mă supăr, doar ştiu
foarte bine ce vârstă am.
-Bun, atunci vei fi cuminte de acum
înainte.
-Promit. Îi iubesc şi nu vreau să-i pierd.
-Îi iubim, să nu uiţi asta !
-N-am să uit. Dar Alex? Ce face? Ai
vorbit cu el?
-Am vorbit, fii liniştită. Voi sta eu cu el şi
apoi cu amândoi.
-Şi cu serviciul cum ai să te descurci?
-Am să mă descurc foarte bine. De
mâine sunt angajat aici.
-Serios?! Uau, ce minunat.
L-am îmbrăţişat şi l-am sărutat. Nu mai
puteam de fericire. Îmi venea să mă ridic şi
să-i sar în braţe, dar tuburile de la perfuzie
mi-au amintit că trebuie să stau cuminte, să
mă bucur în linişte.

VA URMA

Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi   pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!

Despre  autoarea Aurelia Oanca

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

Pagina Aurelia Oancã

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

Nu pierde nici un capitol din romanul CARUSELUL

Caruselul -capitolul 6

Caruselul -capitolul 7

Caruselul -capitolul 8

Caruselul -capitolul 9

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.