Caruselul -capitolul 7

caruselul

Caruselul 

roman 

Scriitor:  Aurelia Oanca 

Capitolul 7

CAP. 7
Când am intrat în casă, mama şi-a dat
seama imediat că am rezolvat problema
care-mi ardea sufletul. Eram cu adevărat
fericit. Am sărutat-o pe obraz, i-am zâmbit,
apoi m-am retras în camera mea. Trebuia
să savurez singur ceea ce am trăit în
ultimele ore, apoi am să-i împărtăşesc şi
mamei bucuria mea.
-Mă bucur fiule, îmi spuse ea zâmbind.
-Pentru ce?
-Ştii tu ! Când ţi-ai terminat de savurat
bucuria să vii să mănânci.
-Mersi mami, te iubesc !
-Şi eu, fiule.
M-am aruncat în patul meu şi am stat cu
ochii închişi o bună bucată de vreme. Am
vrut să revăd cu ochii minţii tot ce se
petrecuse în viaţa mea, dar cel mai mult mă
interesau ultimele ore. A fost mai mult decât
am sperat, şi asta îmi dădea putere să merg
mai departe, să-mi pun o nouă ordine în
viaţă. Era absolut necesar. Dar oare ce va
spune Iulia? Va fi de acord cu despărţirea
noastră? Nu a fost o mare dragoste între
noi, iar în ultima vreme aş putea spune că
nu a mai rămas nimic din ea. A rămas în
schimb obişnuinţa, respectul, dar asta nu se
compară cu ceea ce am eu şi Corina.
Mă cutremur când mă gândesc la ea, la
puterea dragostei ei, a noastră în fond,
pentru că şi eu am iubit-o în tot acest timp,
dar orgoliul nu mă lăsa să recunosc. Acum
însă orgoliul meu este închis cu lacăte şi
zăbrele, dragostea l-a învins, la doborât. A
făcut foarte bine. Răpunându-l, mi-a luat
vălul de pe ochi, mi-a topit inima eliberând
ceea ce era ascuns acolo de foarte multă
vreme.
Am mai primit şi un dar din partea
dragostei, am primit un fiu, un fiu pe care
orgoliul şi ambiţia mea, l-au renegat. Acest
fiu drag, pe care cineva cu suflet mare l-a
păstrat, l-a adus pe lume, l-a crescut şi
acum mi-l dăruieşte. Merit eu oare toate
acestea? Poate că nu, dar Dumnezeu este
bun, şi-mi dă o a doua şansă. Va trebui să
fac totul ca să nu o pierd, să o merit cu
adevărat. Îi mulţumesc Lui şi Corinei, fiinţa
care a îndurat totul, numai ca eu să am
ocazia de a-mi cunoaşte fiul.
Îmi făcea atât de bine această meditaţie,
această retrospectivă, această analiză şi
descătuşare a vieţii mele.
După o bună bucată de vreme, am ieşit
din cameră, ca să-i împărtăşesc şi mamei
bucuria mea. Dar cui? Biata mea măicuţă,
adormise pe fotoliu, uitându-se la televizor.
Am învelit-o şi am sărutat-o pe frunte, cu
gândul să o las să doarmă. Când am stins
televizorul, s-a trezit.
-De ce l-ai stins? Era aşa de bun filmul
la care mă uitam !
-Te cred mamă, dar eu zic să te duci în
patul dumitale şi să continui filmul acolo.
-Vrei să spui că am adormit?
-Cam aşa ceva.
-Dar eu nu adorm niciodată la televizor !
-Mie îmi spui?
-Nu văd pe nimeni altcineva aici !
-Bine, draga mea mămică, ai dreptate.
Dar totuşi nu ar fi mai comod în patul
dumitale?
-Ba da. Am să mă duc la culcare, dar
mai întâi ai să-mi spui povestea promisă.
-Şi cu somnul, cum rămâne?
-Lasă-l încolo, am dormit destul. Haide,
aşează-te aici. Eu am să aduc ceva de
ronţăit şi ceva de băut, apoi vom povesti.
Ce zici?
-Ce să zic? Este minunat .
A pus pe măsuţă farfuria cu fursecuri şi
cele două pahare cu suc, apoi s-a aşezat
cuminte în fotoliu, s-a învelit şi a aşteptat
începutul poveştii. I-am, spus cam tot ce am
făcut, ce am rezolvat şi ce urmează să fac.
-Cum ţi s-a părut povestea mea?
-Foarte frumoasă, dar cam greu de
rezolvat.
-Nu va fi aşa de greu, vei vedea. Iulia va
înţelege, iar Corina mă iubeşte.
-Şi Alexandru? El te iubeşte?
-Încă nu ştiu, dar voi face totul ca să mă
iubească .
-Este cam mare pentru asta, nu crezi?
-Este. Dar este un copil bun, înţelegător.
-De acord, dar nu uita un lucru. El a
crescut fără tată până acum. Oamenii sunt
răi, copiii la fel, taxează cam dur nişte
lucruri.
-Nu m-am gândit la asta. S-ar putea să-mi
fie mai greu cu el decât cu restul lumii.
-S-ar putea ! Dar fiul tău merită să
încerci totul pentru a ajunge la inima lui.
-Ai dreptate, măicuţa mea dragă. Ce
m-aş face eu fără tine?
-Nu ştiu dragule, dar va veni şi acea
vreme.
-Nu-mi aminti, te rog. Acum vreu ca totul
să fie bine.
-Te cred, numai că nu se întâmplă totul
aşa cum vrem noi. Apropo ! Când îmi voi
cunoaşte nepotul?
-Cât de curând, mamă dragă.
Am mai povestit puţin, apoi ne-am retras
fiecare în camera lui. Contactul cu perna
însă, nu mi-a adus somnul binefăcător,
gândurile nu-mi dădeau pace. Avea
dreptate mama. De unde să încep? Care
este pasul următor? După părerea mea,
Alexandru este primul pas. Mi-am îndreptat
gândurile spre el. Mai am două zile la
dispoziţie, trebuie să mă grăbesc, sau cel
puţin să încerc. Cu gândul la fiul meu iubit,
am închis ochii şi m-am lăsat în voia
somnului.
Prima raza de lumină m-a trezit. Eram
obosit şi emoţionat în acelaşi timp. După
câteva minute de moţăială, am constatat că
somnul nu mai vrea să vină, aşa că am ieşit
tiptil, ca să n-o trezesc pe mama şi am
încercat să-mi fac o cafea. Cotrobăind prin
dulapuri după ibric, după cafea, după…,
după…, după…, am trezit-o . Ea a apărut ca
nălucă în spatele meu.
-N-ai somn, Mihai?
-Of mamă ! Ce m-ai speriat !
-Ce-i cu tine? De ce nu dormi?
-Nu mai pot, aşa că am vrut să-mi fac o
cafea, ca să mă trezesc de-a binelea.
-Aşează-te ! Am s-o fac eu şi o vom bea
împreună. Şi mie mi-a fugit somnul.
Ne-am băut cafeaua, continuând
povestea de azinoapte. I-am spus că voi lua
legătura cu Alexandru.
-Bine faci, fiule. Este problema numărul
unu. Când ai rezolvat-o, îi vei avea pe
amândoi.
-Cum pe amândoi? Alex este singur !
-Alex şi Corina !
-A, da !
-Neavându-l de partea ta pe el, nu o vei
avea cu adevărat nici pe ea.
-Dar ea mă iubeşte mamă! Mi-a dovedit-o!
-Te cred, altfel nu ai fi plutit azi-noapte.
-Ţi-ai dat seama?
-Desigur ! Uiţi că şi eu sunt femeie, am
trecut prin viaţă, am iubit !
-Ai dreptate. Eu te-am văzut doar ca
mamă, restul nu credeam că există.
-Nu aveai cum, eşti copilul meu, ce
altceva ai fi putut să vezi în mine, decât
mama?
S-a ridicat, m-a mângâiat pe cap şi m-a
sărutat pe frunte. A fost atât de plăcut, mă
simţeam ca un prunc mic şi neajutorat. Ce
repede au trecut anii. Eu sunt om în toată
firea, ea o bătrână înţeleaptă, bună, dar
singură. Abia acum realizam cu adevărat
acest fapt.
Pe la ora nouă dimineaţa, am hotărât că
este timpul să pornesc la drum. Am format
numărul Corinei, ştiind că Alex ar putea fi
singur acasă. Aşa şi era, el mi-a răspuns la
telefon.
-Bună Alex, sunt Mihai .
-Bună Mihai, te-am recunoscut.
-Ce mai faci? am întrebat eu cam timid.
-Bine, mulţumesc. Dar tu?
-Şi eu. Aş vrea să ştiu dacă ai vrea să vii
cu mine la un suc şi la o poveste .
-Am să vin, îmi răspunse el după o mică
ezitare.
-Bun. Atunci vin să te iau pe la zece. E
bine?
-Da, te aştept. La revedere !
-La revedere, fiule !
Fiule am spus-o numai în gând, pentru
mine. Încă nu eram sigur dacă îi voi putea
spune cu adevărat şi cu voce tare,
vreodată. La zece eram în faţa blocului lor.
Alex mă aştepta. Şi el avea emoţii la fel de
mari ca şi mine. Oare ce mă aşteaptă?
Care va fi relaţia noastră după această
întâlnire? Voi vedea .
A urcat în maşină, m-a salutat, am dat
mâna bărbăteşte, apoi am pornit.
-Spune-mi Alex, unde vrei să mergem?
-Mi-e totuna, numai să fie un loc liniştit.
-Aşa mă gândeam şi eu.
Lăsându-mă pe mine să aleg, l-am dus
la restaurantul meu preferat. Era select şi
liniştit. Am ales o masă mai retrasă, am
comandat ceva uşor, apoi după câteva clipe
de tăcere, am considerat că este de datoria
mea să încep.
-Alex, ai aflat puţin cam brutal că eşti fiul
meu şi acum nu mai pot să dau înapoi.
-Adică? Nu sunt fiul tău?
-Ba da, doar că noi voiam să-ţi facem o
pregătire în prealabil, apoi să-ţi servim
plăcinta, adevărul.
-Nu-ţi face probleme, Mihai. Sunt rezistent,
nu m-am prăbuşit din cauza asta.
-Mă bucur, Alexandru. Acum cred că-ţi
sunt dator cu o poveste veche.
-Da, Mihai. Asta chiar o aştept cu
nerăbdare.
-Bun. S-o luăm cu începutul.
-De acord.
-Am iubit-o mult pe mama ta şi ea pe
mine, bineînţeles.
-Şi atunci?
-Atunci…, vestea sarcinii m-a dat peste
cap, nu am mai putut raţiona. Am fost un
egoist, asta am fost !
-Şi ai lăsat-o pe mama baltă, nu-i aşa?
-Da, aşa este. Am fost un laş. Poate
este prea târziu, dar te rog din suflet să mă
ierţi .
-Oare meriţi?
-Asta vei hotărî tu. Eu pot doar să sper
că mă vei ierta. Nu-ţi cer să mă înţelegi. Nu
se poate înţelege ce am făcut eu atunci.
-Ai dreptate, nu te înţeleg. Dar oare tu
poţi înţelege cât am suferit eu? Mamei nu
i-am spus asta niciodată.
-Ce să înţeleg?
-Tu ştii cum îmi spuneau unii profesori?
-Cum?
-Floricel. Apoi au început şi colegii să-mi
spună aşa.
-Cred că te-ai simţit groaznic.
-În acele timpuri te uram şi te doream
aproape, în acelaşi timp.
-Te înţeleg.
-Nu ai cum ! Tu nu ştii ce înseamnă să
nu ai un tată, care să te apere de răutatea
oamenilor şi a copiilor.
-Nu mai pot să mă apăr. Ai dreptate, eu
nu ştiu acest lucru.
-Acum sunt mare, am învăţat să mă
apăr de răutatea lumii. Deci ce părere ai,
mai am nevoie de un tată?
-Nu, nu mai ai nevoie de tată, dar eu cu
umilinţă te rog să mă accepţi .
-De ce aş face-o?
-Pentru că acum eu am nevoie de un fiu.
-Nu crezi că este cam târziu?
-Este, dar te rog să mă crezi, până acum
câteva zile, nu am ştiut de existenţa ta .
-Nu te cred !
-Te rog să mă crezi ! Bineînţeles că tot eu
sunt de vină, dar acum nu mă pot întoarce în
timp pentru a-mi repara greşeala.
-Ce greşeală?
-Îţi spun doar dacă promiţi că nu mă vei
condamna prea cumplit.
-Voi vedea ! Acum te rog să-mi spui !
-Bine. Când am aflat că este
însărcinată, i-am cerut să facă avort.
-Ce ! Cum ai putut face una ca asta?
-Am făcut-o şi nu mă felicit pentru asta,
nu am nicio scuză. Regret din suflet, te rog
să mă crezi.
-Şi mama?
-După cum vezi nu m-a ascultat şi nici
nu-ţi poţi închipui cât mă bucur că nu a
făcut-o.
-De ce?
-Tu nu ai mai fi existat şi asta ar fi fost
cumplit.
-Pentru cine?
-Pentru toţi. Atunci, consider eu că nu
eram destul de matur, decât fizic.
-Aşa mă gândeam şi eu.
-În concluzie, mă ierţi?
-Îmi trebuie timp. Nu mă pot hotărî la
comandă.Trebuie să te cunosc mai bine, ca
să te pot ierta şi accepta.
-Te înţeleg. Biologic oricum sunt tatăl
tău, dar eu vreau să mă accepţi şi în
adevăratul sens al cuvântului.
-Biologic da, eşti tatăl meu, în rest vom
vedea.
-Ţinând cont de biologic, aş mai dori
ceva de la tine .
-Ce anume?
-Am şi eu o mamă, care biologic vorbind
este bunica ta.
-Normal.
-Aş putea să te rog să vii cu mine, s-o
cunoşti?
-Bineînţeles că voi veni. Ea nu are nicio
vină.
-Atunci spune-mi când poţi să vii? Eu
mai stau o zi acasă, apoi mă întorc la
Timişoara.
-De ce te întorci?
-Acolo mi-e serviciul, casa, totul.
-Am să mă duc cu tine acum, dacă vrei !
-Cum să nu vreau? M-ai făcut cel mai
fericit om din lume !
-Mă bucur, tată.
-Cum?! Cum mi-ai spus?!
-Tată. Nu aşa este normal?
-Ba da, şi îţi mulţumesc încă o dată. Miai
dat o lecţie de seriozitate, de maturitate,
fiul meu iubit.
L-am îmbrăţişat şi apoi ne-am grăbit să
ieşim din restaurant. Nu-mi venea să cred
că eu sunt omul care are un băiat atât de
bun, de serios, de cuminte. Mă întrebam iar
şi iar : oare îl meritam?

 

VA URMA

Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi   pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!

Despre  autoarea Aurelia Oanca

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

Pagina Aurelia Oancã

Mai citeste de acelasi autor: 

Caruselul -capitolul 4

Caruselul -capitolul 3

Caruselul *Capitolul 2

Caruselul *Capitolul 1

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „Caruselul -capitolul 7

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.