
GALA ARTELOR editia a -2-a ,
29 august 2021 , Montreal
UN REGAL FĂRĂ EGAL!
29 august 2021: zi de mare sărbătoare, religioasă, de suflet, de românism. Ziua limbii române din acest an a constituit un excelent prilej de a pune în valoare, o dată în plus, talente românești, aflate la vârsta adolescenței sau dimpotrivă, la cea a senectuții, într-o gală de zile mari.
Aflată deja la a doua sa ediție, Gala artelor, organizată de inimoșii Johnny Ceatlos Deak și Mihaela CD, s-a vrut a fi un moment de recompensare și de punere în valoare a tuturor celor care, prin talentul lor, au adus, în ultimul an, un plus de strălucire și de imagine comunității românești din Montreal.
Sub egida editurii Globart Universum, editorul Johhny Ceatlos Deak și autoarea Mihaela CD au reunit în lumina reflectoarelor zeci de personalități talentate, de la adolescenți cu voci superbe până la artiști plastici, muzicieni, poeți și scriitori deja consacrați, care ne fac cinste și care, prin aportul lor, duc mai departe dulcele grai românesc și frumoasele tradiții românești.
Evenimentul a beneficiat, printre altele, de încântătorul decor al Domeniului Roman, de la Berthieville, unde patronul locului, Mihai Roman, s-a dovedit a fi o gazdă desăvârșită în acest „colț de rai românesc”, după cum foarte inspirat l-au numit Mihaela CD și Johnny Ceatlos Deak, amfitrionii întâlnirii.
Artiștii invitați la Gala artelor au primit premii și diplome de excelență pentru eforturile lor de a pune în valoare talentul românilor pe parcursul anului trecut, într-o perioadă extrem de dificilă și de restrictivă. Și totuși, românii nu au abandonat. Cei mai mulți dintre ei au încercat și reușit, chiar și în vremuri de pandemie, să țină treaz spiritul românesc, în cele mai frumoase ipostaze ale sale: prin muzică, pictură, poezie.
Pe parcursul a aproape 5 ore, am asistat la un adevărat regal cultural, unde cei prezenți s-au bucurat, au aplaudat, au dansat și într-un final au petrecut într-un stil autentic, românesc, de neuitat.
Cu aceeași ocazie, autoarea Mihaela CD a lansat 2 cărți de poezie, iar editorul Johnny Ceatlos Deak a propus cititorilor o antologie ce reunește peste 200 de autori, poeți și scriitori români din diaspora, în 5 volume, ediție de lux, tipărită în condiții grafice deosebite.
Felicitări, așadar, gazdelor, pentru efortul gigantesc de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, pentru reușita de excepție de a reuni, pe aceeași scenă, 3 generații de artiști minunați, de români care fac cinste comunității noastre, dar și pentru dorința de a pune la locul binemeritat, în ciuda dificultăților, limba și cultura română, chiar și la mii de kilometri distanță de țară.
Așteptăm cu drag și cu mare interes ediția a III-a, deja în pregătire!
A consemnat
Ioana Poenaru
jurnalist Montreal
GALA ARTELOR editia a 2-a, Montreal 2021
GALA ARTELOR-editia a 2-a MONTREAL, 29.08.2021
Diplomele de excelenta Universum
DIPLOME DE EXCELENTA -GALA ARTELOR editia a-2-a
Rezultatele concursului GALA ARTELOR editia a 2-a*diplome (participantii la revista nr4)
Diplome Stejarul de aur *GALA ARTELOR editia a 2-a
Diplome PENITA DE AUR *GALA ARTELOR editia a 2-a

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Felicitari pentru tot ceea ce ati realizat, pentru cartile publicate, pentru implicare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
VA MULTUMIM FOARTE MULT PENTRU APRECIERI, NE BUCURAM SA VA AVEM ALATURI LA REVISTA!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
VA MULTUMIM DIN INIMA
ApreciazăApreciat de 1 persoană