LEGILE POEZIEI SAU ILUZIA COMUNICĂRII

AL FLORIN TENE

LEGILE POEZIEI SAU ILUZIA COMUNICĂRII

Autor: Al Florin Tene 

Mai în toate epocile ale istoriei literaturii române
creatorii n-au ezitat să-şi spună părerea despre poezie. Dar
intervenţiile lor au fost, de obicei, ocazionale şi fragmentare,
aservite într-un fel sau altul operei proprii, subiective sau
polemice. Amintindu-mi de poezie lui Eminescu cu „lăudândute
pe tine, ridicându-se pe el”. Iubesc poezie pentru următoarele
motive: Vocaţia teoretică n-a lipsit, în genere, la unii poeţi, însă
voinţa de cuprindere sistematică şi, mai ales, posibilitatea de a
rămâne detaşaţi, lasă de dorit. Poetulcritic e o prezenţă tipică în
configuraţia modernă a tuturor literaturilor. Unii dintre aceştia
cred că poemul concret trebuie în principiu să nu spună totul
despre poezie. Aceştia sunt gânditori, neîncrezători în entităţi
metafizice, în coerenţa pură a speculaţiei, în teoreticul ne
validat de inexorabilitatea realitate a textelor. Poemul trebuie
abordat programatic, spun unii poeţi-critici, acele straturi ale
poemului a căror evidenţă pare să ne scutească de a le mai
înţelege şi explica. Dar efortul lor se consumă în a explica
evidenţele. Nimic mai dificil şi mai puţin tautologic: această
poziţionare contrazice comodităţile şi forţează obişnuinţele
noastre, obligând obiectul să-şi dezvăluie o complexitate
nuanţată de aparenţele lui. Poezia trebuie să ne dea impresia,
chiar dacă aceasta este înşelătoare, că, prin intermediul unor
simple cuvinte, ni se comunică o cunoaştere de o natură foarte
specială: cunoaşterea unui conţinut psihic, aşa cum este
conţinutul psihic în viaţa reală. Poezia trebuie să ne dea iluzia
comunicării unui conţinut sufletesc. Însă orice limbaj, atât cel
poetic cât şi cel nepoetic, presupune o distanţă contemplativă.
Aici fiind vorba de comunicarea unui conţinut sufletesc real al
autorului, ci a unui conţinut sufletesc imaginar. Comunicarea
este imaginară în poem. În acest context avem în vedere
deosebirea între intuiţia creatoare şi cea receptoare, pentru că
opera, odată încheiată, depăşeşte, într-un fel sau altul, intenţiile
iniţiale ale creatorului său. În primul rând trebuie să facem o
distincţie între o comunicare reală şi una imaginară, iluzorie şi
fictivă. Comunicarea iluzorie devine reală prin chiar faptul că
este singura posibilă în poem. La fel, în locul tradiţionalei
distincţii între eul empiric şi eul poetic propun o alta, între poet
şi personajul care figurează ca poet, acestuia îi recunosc
posibilitatea unei comunicări reale, obiective: nu poetul, ci un
personaj care figurează ca poet comunică obiectiv cu noi în
poezie. Personajul de care vorbeam e o voce a poetului, poetul,
chiar atunci când vorbeşte în numele său, nu e decât tot un
personaj. Caracterul imaginar, pe de o parte, al poemului şi
caracterul lui, pe de altă parte, obiectiv trebuie considerate în
simultaneitatea acţiunii lor. Sfera noţiunii de poezie e mai
cuprinzătoare decât aceea de poem. Caracterul imaginar nu e o
condiţie a poeziei ci a genului, altfel spus, a poeticului din
poeme. Limbajul real, obişnuit, poate fi la rându-i poetic, în
măsura în care comunică intuiţii individuale prin mijloace
exclusiv sintactice şi lexicale, adică prin intermediul unor
simple cuvinte. În acest context, trebuie să atragem atenţia că o
serie întreagă de expresii iniţial poetice se degradează şi se
pierd prin folosinţă repetată. Figurile de stil se
gramaticalizează, metaforele înseşi pot muri ca simple
concepte. Unamuno spunea: „Cel dintâi care a numit dinţii
perle a fost un geniu, ultimul care o repetă este un imbecil”.
Obişnuinţa conceptualistă a limbii se dovedeşte fatală pentru
poezie, ca şi universalitatea ei depersonalizatoare. Adică
tocmai ceea ce face din ea principalul mijloc de comunicare
umană. Poezia este şi ea o comunicare, dar comunicare a unor
conţinuturi sufleteşti la care limba nu are acces, pe care, mai
bine zis, le falsifică transformând în mod vizibil în gen ceea ce
este individual, analizând ceea ce este sintetic. Sarcina poetului
rămâne aceea de a ieşi din generalitatea limbii, de a o
transforma în aşa fel încât să devină aptă să producă iluzia
individualităţii sufleteşti. Modificările poetice sunt prin
excelenţă idividualizante, opoziţia fundamentală între poezie şi
limba română creînd din acest punct de vedere nu doar
dificultăţi, ci şi avantaje. Inexpresivitatea dedusă a limbii este,
la rândul ei, rezultatul unei iluzii- amăgire contrară, dar
profitabilă amăgirii poetice şi transformându-se, ca şi aceasta,
într-o realitate psihică. Poemul întreg poate fi privit ca
modificant al unei expresii date în cuprinsul lui. Există doi
factori modificantul şi modificatul, termene ce interecţionaeză
între ele. Modificantul acţionaeză asupra modificatului. Fără
procedee, adică fără substituire nu există poezie. Dar,
modificantul poate să lipsească parţial sau total din poem,
fiindcă acesta este unic substituent tota. Poemul poate fi privit
ca modificant al unei expresii date în cuprinsul lui. Ca şi
substituitul, modificantul reprezintă material lingvitică brută ce
suportă acţiunea individualizatoare, substitutivă a poetului.
Uneori însă modificatul însuşi este virtual. Valoarea
modificatului ar putea să consiste nu numai în conotaţiile pe
care-sub influenţa modificantului- le aduce substituentului, dar
şi din acela pe care le primeşte el însuşi intrând într-o
asemenea unire indestructibilă. Subliniez că termenul de
modificat nu trebuie înţeles, ca acţiune săvârşită, asemeni
substituitului ci, supinal, ca o acţiune de săvârşit. Exemplul:
„Ochii ei albaştri mă priveau şăgalnic”, ochii ei albaştri,
substituit, îl înlocuim cu „ochii ei ca cerul senin” devine
substituent, în cadrul căruia cuvântul cerul devine modificat, se
îmbogăţeşte cu nuanţe suplimentare. În acest caz am văzut
substituirea 52 şi modificarea ca două procese complementare,
unul desfăşurându-se în serie sinonimică. Ochii ei ca cerul
senin fiind sinonim cu ochii ei albaştri, iar cerul din context
fiind omonim al cerului din vorbirea obişnuită. Încrucişarea de
efecte dinlăuntrul sintagmei poetice apare astfel mai evidentă,
fără să fie trecut pe linia a doua caracterul decisiv pe care îl are
substituirea. Această metodă dovedeşte unitatea substanţială a
tuturor mijloacelor poetice în măsura în care toate înseamnă o
substituire. Fiecare epocă literară – pe linia morfologiei
culturii-o consider un sistem de relaţii între diversele sale
caracteristici, a căror ultimă motivare constă întrun nucleu
central sau o intuiţie radicală, responsabilă de întreg ansamblu.
În acest context poezia postmodernistă se caracterizează de un
individualism acut, izvor imediat al unui tot atât de acut:
subiectivismul, iraţionalismul. Altfel spus, poetul
postmodernist se dezinteresează de asemănarea fizică imediat
recognoscibilă de către raţiune pentru a spori în schimb
asemănarea emoţională, care fiind mai îndepărtată nu ajunge să
devină conştientă la lectură şi se găseşte doar implicată în
emoţie. Conştientul neactualizat nu este omologabil cu
inconştientul, structura lui rămâne una conştientă, implicit
conştientă. O reducţie este de altfel posibilă şi în ce priveşte
poezia tradiţională al cărei bloc de figuri imaginative riscă să
pară perfect omogen datorită distanţei în timp. Semnificaţia
iraţională nu acţionează, aşadar, asupra inconştientului
cititorului, ci asupra unui pre-conştient. Implicitul nu se
confundă cu inconştientul, dar, nici cu iraţionalul. Căci există
chiar şi în imaginea vizionară un implicit raţional,
raţionalizabil, adică, prin lectură. mai întâi ne emoţionăm şi
numai după aceea înţelegem, dacă e cu putinţă. Însă, înclin să
cred că emoţia nu trebuie considerate ca două momente
separate în receptarea poeziei. Preeminenţa poate fi
recunoscută în cadrul unei simultaneităţi. Emoţia se poate
dispensa de înţelegere, dar înţelegerea nu se poate dispensa de
emoţie. Fără emoţie, înţelegerea poeziei este pierdută. În
imaginea vizionară emoţia este anterioară înţelegerii, deci,
implicit în înţelegere. Schimbarea copernicană pe care
iraţionalismul o aduce în artă constă în această condiţionare a
înţelegerii de către emoţie. De fapt, înţelegerea este un termen –
nu opus raţiunii, cum susţineau filosofii antipozitivişti din
secolul XX, dar, mai cuprinzător şi mai complex decât
raţiunea. Înţelegerea care implică emoţia, care presupune
participare şi nu detaşare faţă de obiect. Raţionalul îl
identificăm cu conceptualul, iar iraţionalul cu emoţionalul.
Există un raţional implicit şi ca atare neconceptual, după cum
există emoţii raţionalizabile, şi altele nu. Nu este neapărat
nevoie să recurgem la contribuţia filosofilor spre a justifica o
asemenea distincţie, dar, ne vine în minte definiţia kantiană a
frumosului: „…ceea ce place universal fără concept”. Definiţie
care e departe de a afirma natura iraţională a frumosului.
Semnificaţia emoţională rămâne astfel să caracterizeze poezia
de sugestii delicate a simbolismului, semnificaţia iraţională ar
defini cu precădere poezia de factură suprarealistă. Poezia nu
este pur şi simplu expresie individualizată, ci expresie
universal aprobabilă, altfel spus, comunicabilă. Prin acest eseu
am căutat să sondez psihologia creaţiei, dedusă dintr-o psihologie
a receptării. Cu altă ocazie am să extind aceste consideraţii
despre teoria Poeziei. Importanţa majoră a acestei sinteze
constă nu atât în descoperirea legii asentimentului, cât a conexiunii
stabile între asentiment şi substituire, în lumina aruncată
înlăuntrul poeziei din afara ei. 54 În continuare, în eseurile pe
care le voi concepe pe această temă voi căuta, la fel ca în
această lucrare, să extind descoperirea nu a unui sistem care
supune realitatea, ci realitatea care se supune sistemului meu.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

QUATRO-Daruieste-i inimii tale bucurie! -in format TIPARIT (softcover)

Cumpara cele PATRU ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ‘Pasi de catifea(250 pag)”,”Uneori elefantii zboara”(250 pag) ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) in format electronic si daruieste-i inimii tale bucurie! Comanda acum la pret promotiona,l inainte de lansare, pachetul QUATRO [990 pagini] in format TIPARIT [in valoare de 150 $] la numai 130$!

130,00 CAD

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 15CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

15,00 CAD

Un gând despre „LEGILE POEZIEI SAU ILUZIA COMUNICĂRII

  1. ,, Emoția se poate dispensa de înțelegere, dar înțelegerea nu se poate dispensa de emoție. Fără emoție, înțelegerea poeziei este pierdută,,….Al Florin Tene. Uneori, ( nu am absentez de la ora de curs nici azi, pentru mine citirea ,, Revista – Poezii pentru sufletul meu,, este ca și o școală pe care o frecventez de o perioadă de timp ) totuși consider că , modul de percepere a ceea ce citesc, gândurile care erup datorită ,,emoției ,,pe care mi-o creează citirea unei poezii( și nu numai)ar trebui ( mă refer la mine)să o păstrez să nu o expun pentru a nu perturba valorile transmise de autorul poeziei , pentru a nu incomoda modul de înțelegere a celorlalți cititori. Azi am citit expunerea ,, LEGILE POEZIEI SAU ILUZIA COMUNICĂRII,, autor, D-nul Al Florin Tene.Ca un elev conștiincios mi-am luat notițe și recunosc am făcut ,, stop cadru ,, de foarte multe ori pe perioada cât citeam și reciteam interesanta expunere. Citatul cu care am început mi-a motivat de ce simt nevoie să particip la rubrica ,, Lasă un răspuns,, și a nume aceste scrisuri sunt singurele mele posibilități de a mulțumi ,, autorilor,, pentru tot ce-mi dăruiesc având posibilitatea să am parte de ,, emoții,, atât de frumoase , de necesare sufletului, văzului și minții mele….Am găsit în expunere,în eseu fraze cărora le-am acordat nu numai atenție deosebită ci și însușirea mesajului ,exemplu: ,, Poezia trebuie dă ne dea impresia, chiar dacă aceasta este înșelătoare, că, prin intermediul unor simple cuvinte, ni se comunică o cunoaștere de o natură foarte specială cunoașterea unui conținut psihic așa cum este conținutul psihic în viața reală,,…….Al Florin Tene. Eseul de o frumusețe aparte prin valoarea subiectului și modalitatea de a expune un interes aparte pentru studiul efectului pe care îl are poezia plecată de la emițător asupra receptorului care este cititorul. Revin la titlu și mă analizez în raport cu mine cititor de poezie (și nu numai) …,, poezie sau iluzia comunicării,,?!!! ori ,, legile poeziei sau iluzia…,,..

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.