Legenda Eroilor

Legenda Eroilor

 Autor: Rusu Alex Teodor 

Căldura propriilor case

S-o lase-n urmă-au fost siliți,

Când vulturii de-oțel vestiră

Că la război au fost sortiți.

 

În loc de ramuri de măslini

Purtară-n cioc scaieți și spini,

Din bolta cerului senin

Se năpustiră cu venin.

 

Din granița de altădată,

Le-au mai rămas sârma ghimpată

Și din căsuțe colorate,

Mai au ruine spulberate…

 

Haita de arme-ntunecate,

Părtinitoare la păcate,

Își ascut colții, îndreptate,

Asupra lumii nevinovate.

 

O clădire, cândva fiind o simplă facultate,

Are acum toate căminele-abandonate

Pereții ajung să fie, fără voia lor,

Îngroziți martori ai execuției unor dezertori.

 

Atâtea suflete sacrificate,

Mii de familii-ndoliate,

După conflicte neîncetate,

Rămân doar steaguri sfâșiate…

 

Dând pantoful pe bocanc

Și dragostea pe ura

Cu regrete s-au urcat în tancuri

Și și-au lăsat familiile-n urmă…

 

Sub ploaia de gloanțe

Menită piepturilor noastre

Eroii se sacrifică sub orice circumstanțe,

Oferindu-ne dreptul la visuri și speranțe.

 

Purtând coroana rănilor

Și-au traversat destinul,

Cu prețul vieții lor,

Au încheiat țării suspinul!

 

Doruri, gânduri, vise

În pleoapele pe veci închise,

Adorm în stinsele priviri

Un cer întreg de amintiri.

 

Și-n rugăciunea mea

Pășiți mândri, cântând,

Pentru ultima dată

V-aflați în al meu gând…

 

De-ar fi-n ultima clipă

Să pot eu să decid,

A timpului clepsidră

Cu voi, eroi, închid.

 

Pe sacrele morminte

Puneți urări și flori,

Spre-a fi mai dulce somnul

Miilor de luptători.

 

Voi mulți afară-n câmp v-ați stins,

Ai voștri ochi de cer s-au prins

De-atunci e mult mai înstelat,

Cu ochii voștri mai bogat.

 

De-atunci lumină-i sus

lar ceru-i mai senin,

Când soarele apune

De stele ceru-i plin.

 

Prin nopți senine licăresc

În lacrimi sfinte se topesc,

Privesc de sus la țară lor

Acum și-n vecii vecilor!