Carnetul mic, roșu.

fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

Mara Popescu-Vasilca

-Când eram împreună, scrisesem totul într-un carnet mic, roșu. Îl țineam ascuns. Până într-o zi când mă trezesc mai devreme și-l văd pe Mircea plimbându-se cu el în mână. Citea încet, apoi îl punea la spate și mergea prin cameră, repeta ce scrisesem acolo. Probabil voia să vadă dacă părerea mea corespunde, sau sunt eu cea care-l văd altfel decât e. Sau poate că nimeni nu i-a făcut o caracterizare și abia atunci descoperea cum e. Cine știe ce va face, mă întrebam îngrijorată.

-Și ce a făcut, dragă?

-Stai să vezi. M-a cedat fratelui său, Mihai după șase ani de căsnicie. Apoi l-au ajuns remușcările și s-au bătut în fața mea. În  toată busculada m-au împins, am pierdut echilibrul și m-am rostogolit pe scări până jos. M-am trezit la spital. Fusesem operată la cap și memoria nu îmi revenise încă.

-Vai de mine, dragă, ce îngrozitor! Ce s-a întâmplat după aceea?

-Am stat în spital, am început să-mi revin, asta era în septembrie, 1967.

Întâmplarea face ca în salon să fie un binevoitor pe nume Dan, care m-a luat la el acasă. Ce m-a mirat a fost planșeta de desen pe care erau niște schițe de proiect, așa cum le făceam eu acasă, adică la Mircea.

Pe Dan, nu prea știam de unde să-l iau. Îl tot căutam prin mintea mea confuză, dar, deocamdată, nu aveam niciun reper. Nu-mi aminteam cine e Paula, mă uitam la el și atât. Interiorul lui Dan era foarte frumos. În sufragerie, era o masa rotundă pe care trona o vază veche, cu flori colorate, proaspete. Dan se tot învârtea pe lângă mine. Încerca să mă introducă în casa lui, o făcea cu drag și eleganță, dar eu, nimic, nu mă dumiream și pace.

Avea o freză pe o parte, părul era grizonat. Mi se părea prea tânăr ca să aibă atâta păr alb. Câteodată mă uitam la el și mă întrebam dacă nu cumva el ar putea fi bărbatul meu ideal. Cu ani în urmă mi-am dorit, tânjeam, dar mai ales speram să-l găsesc pe Făt Frumos. Visam, voiam să ajung să am un bărbat, să ating un ideal, să pot să iubesc.

Atunci, însă, habar nu aveam ce înseamnă bărbat ideal. Nu știam unde să-l caut. Nici dacă trebuie să umblu eu după el. Credeam că o să-mi iasă în cale, că nu o să mă lase până când nu se însoară cu mine. Așa a și fost. A apărut Mircea cu care m-am căsătorit, dar eu nu l-am iubit, nu puteam, era prea matur pentru mine. Poate că ar fi trebuit mai întâi să mă îndrăgostesc ca să pot să înțeleg dacă e el sau nu, cel pe care îl căutam… Ce zici?

-Ce să zic, Catia dragă, crezi că numai tu nu știai încotro să o iei? Noi nu aveam un punct de referință, nimic. Doar o imensitate nesfârșită de situații din orice direcție priveam, asta e viața, nu-i așa?

-Acum trebuie să așteptăm să fim găsite și reciclate, spuse Paula  râzând.

-Da, găsite și reciclate, și apoi abandonate, nu-i așa? chicotește și Catia. Întrebarea la care nu aveam răspuns atunci era, „Dacă-l găsesc, ce să fac cu el? Să-l păstrez sau să-l las să se ducă și să mai văd cum sunt și alți bărbați?” Ei, aici am greșit. Mircea a fost primul, m-am oprit la el. Acum înțeleg că eu nu aveam cum să știu dacă e bine sau nu, ce fac. Și asta pentru că nu aveam un model de bărbat pe care l-aș fi vrut. Îți amintești, Paula, cum visam, cum ne imaginam viitorii noștri soți?

-Sigur, Catia, cum să nu. Mai țin minte cum discutam și cu alte prietene tot așa de tinere ca și noi despre ce culoare de ochi să aibă „el”, albaștri, verzi sau negri. Cu zâmbet cuceritor, cât va fi de înalt și de puternic, musculos. El, mereu el…

-A trecut vârsta visurilor, Paula, a trecut incredibil de repede și iată că realitatea ne-a adus cu picioarele pe pământ. Noi credeam că se găsesc pe toate drumurile bărbați care să corespundă dorințelor noastre din punct de vedere fizic. Și uite că i-am găsit, doar că ne-au încurcat.

Dar oare noi suntem corespunzătoare gusturilor lor, ale bărbaților, oare ei ce vor, ce caută, cum ar trebui să fie femeia cu care ar putea să fie fericiți?

Noi, noi și iar noi, dar ei, ei, ce așteaptă? Cred că sunt ca și noi, când suntem la prima încercare, suntem la fel de neștiutori. Căsătoria e ca și atunci când joci la LOTO, tragi un bilet, dacă ai noroc e câștigător, dacă nu, mai tragi unul, și tot așa până când ajungi bătrân și vezi că ai jucat degeaba, ai rămas fără bani și fără să fi avut o viață așa cum o doreai.

-Și atunci ce e de făcut, Catia? Să vărsăm lacrimi pentru cei care ne-au făcut viața dificilă sau să vedem ce au făcut femeile mai deștepte decât noi, cu mai multă experiență?

-Și tu știi ce au făcut ele?

-Ei știu, am mai auzit și eu pe ici, pe colo. Astea aleg un bărbat cu fire tandră, înțelegător și spiritual, dar cu un fizic modest. Apoi, încet, încet, găsesc adevărata fericire în brațele lui, pe parcursul unei vieți trăite cu respect și dragoste unul pentru celălalt.

Catia pune mâna la gură și râde pe înfundate.

-Crezi că Dan ar putea fi așa?

-Vezi, el nu e urât, dar nici nu e ca Mircea sau Claudiu…

***

Toate cărțile Marei Popescu Vasilca  au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book,  Barnes & Noble. Este suficient sa  dați o căutare  scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi  cărțile sale în format electronic!

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!