SIMTIND-fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

final CATIA

fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

Mara Popescu-Vasilca

Temperatura corpului se ridică. Faţa se înroşește. Îi simt buzele care nu încetau să mă sărute cu răbdare şi voluptate. Sunt în imponderabilitate. Mă agăț de gâtul lui crezând că o să plutesc. Ameţesc, era doar starea de beatitudine sau aşa este la primul sărut cu un bărbat matur? În timp ce mă sărută şi mângâie, îmi spunea cât sunt de frumoasă. Că voi fi a lui şi numai a lui. Eu nu mai aud bine ce-mi spune, putea să facă ce vrea cu mine. E ca un vis, nu voiam să mă trezesc. Îmi ridică bluza şi mă sărută pe piept. Nu știam că sânii sunt purtători de excitații maxime. Apoi se duce cu sărutul târâş până pe abdomen, lasă urme de dorinţă, plăcere. Urme ale mângâierilor care, pe unde trec, se transformă în cerinţă şi bucurie până la extaz. Plimbă degetele-i fine pe obrazul meu virgin, schița câteva linii preliminare unor mângâieri intense, poate odată cu un alt sărut fugitiv.

O face în mod vag, neterminat, e doar un gest, o mișcare care cred că fac parte dintr-un plan. Pare că gândește înainte pe unde trebuie să treacă, să exploreze să vadă ce simt, să vadă dacă eu pot fi persoana care-l interesează. Este acesta felul caracteristic bărbatului de a explora corpul femeii? În mintea mea se adună întrebări, sunt neputincioasă, îmi vine să strig de plăcere. Surâsul meu se topește în el, îl simt cum mă prinde, îi spun mereu că e bine, zvâcnesc, mă prind de el cu brațele, e stăpânul meu, îmi este bine. Pare că mă adun în mine, în siguranță, aici unde nu e nimeni să ne vadă.

Îl simt, îi place cum mă mișc, cum răspund provocărilor lui, mângâierile sunt voluptoase, pare că sunt semnalele dragostei, aș vrea să-i spun că îl iubesc când mă sărută. Să-i spun că îl urăsc când simt mâna lui acolo unde nimeni nu a făcut-o. Dacă aș putea, aș lua momentul ăsta cu mine, să-l păstrez pentru eternitate. Să-l am la moment de tristețe și de dor de el. Știe să mă incite, vrea să facă o probă înainte de a fi a lui? Oare așa se face? Ar trebui să cedez, acum, când nu mai știu ce e cu mine? Mă întreb, Doamne, ce să fac?

Răspunsul vine pe loc. Mircea e din ce în ce mai lent în mișcări, vrea să mă lase să mă trezesc la realitate, să-mi revin, consideră că nu e momentul să exagereze. Mă uit la el și nu-l mai recunosc, e transfigurat, e un monstru care voia să mă iubească, să meargă mai departe, cred că Cel de Sus l-a oprit și asta lui nu i-a plăcut. Pare că s-a trezit din somn sau din vis, unul pe care ar fi vrut să-l transforme în realitate, dar nu a avut curaj să meargă până la capăt. A lăsat femeia din brațele lui și acum încearcă să se restabilească.

***

MPV-Dragostea2 (2)

Toate cărțile Marei Popescu Vasilca  au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book,  Barnes & Noble. Este suficient sa  dați o căutare  scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi  cărțile sale în format electronic!

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.