
fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării
Mara Popescu-Vasilca
Din când în când îl observ pe Mircea cu câtă delicateţe mănâncă. Zâmbesc, amintindu-mi de grădina de vară unde înfulecase mititeii pe nerăsuflate. Acum mânca elegant, folosea cantități mici ca să nu-și umple gura. Ospătarul pare că e telecomandat. După vreo zece minute, apare cu “tocăniţa fermierului” comandată de mine. În farfurie am julien de legume cu carne de porc, viţel şi pui, înmănuncheate cu un sos dulce picant. Abia aştept să le gust. Lui Mircea îi adusese “Terina de Foi Gras“ pregătită cu cogniac şi Jeleu Grenadine, servită cu dulceaţă de ceapă roşie şi baghetă crocantă. După care ospătarul ia sticla de vin pe care scria “Rusalcă Albă”, scoate dopul şi i-l dă lui Mircea. El îl apropie ne nas, miroase ca un adevărat degustător de vinuri. Satisfacţia mirosului îi dă o mină relaxată şi mulţumită. Vinul are o aromă excelentă.
Ia paharul îl rotește, îl duce la nas, apoi îl degustă ca la carte. Ridică ochii la ospătar și dă aprobator din cap. Chelnerul toarnă vin în paharul fiecăruia, umplându-le doar trei sferturi, apoi se retrage discret. Iau cuţitul şi furculiţa mare şi încep să mănânc delicat, tăind bucăţi mici, mestecând încet, aşa, ca în marile restaurante. Simt aroma şi fineţea bunătăţilor. Este o mare diferenţă între ce se mănâncă acasă în mod obişnuit, unde nu lipsește carnea, iar tușica gătea foarte bine. Dar aici se vedea mâna maestrului, care ştie să dozeze şi să îmbine aromele ca un mare artist.
Mă uit la Mircea. E mulţumit, adulmecă mirosul, admiră forma şi gustul, ia câte puţin delectându-se cu bunătăţile din fața lui, bucurându-se mai ales de prezenţa mea care completa un cadru aproape senzual. Nu-i lipsește nimic, fericirea se vedea pe faţa lui. Ia şervetul, se şterge la gură, după care ridică puțin paharul, uitându-se fix la mine.
-Mă simt foarte bine, Catia!
Întinde mâna, o prinde pe a mea, apoi se apleacă şi mă sărută. Îl privesc surprinsă, îmi face mare plăcere. Ospătarul apare din nou cu două farfurioare cu câte trei sărmăluţe fiecare: erau verzi, alături câteva roşioare mici scoase de la cuptor, cu un miros uşor de vin.
-Mă bucur că suntem împreună, draga mea.
-Eu sunt fericită, îi spun fără să mă gândesc prea mult.
Între timp, ospătarul aduce desertul. Pentru mine “Musul de ciocolată albă şi neagră” şi pentru el “Papanaşi“ care erau cu smântână cremoasă şi dulceaţă: arătau foarte bine. După ce am terminat desertul, ospătarul a adus o sticla de whisky “Chivas Regal”, toarnă la fiecare câte puțin. Ce parfum, ce aromă, ce plăcere! Când beau, simt că mi se duce prin toate cotloanele corpului. Nu mi-am închipuit că există asemenea bunătăţi. Mircea mă privește cu drag, mă vede deconectată, frumoasă şi veselă.
***
Toate cărțile Marei Popescu Vasilca au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book, Barnes & Noble. Este suficient sa dați o căutare scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi cărțile sale în format electronic!
Mai citeste:
Creații literare- Mara Popescu Vasilca
Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI
Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune
Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA
În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune
În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul editorului

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

