romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 2

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP. 2 Adio, mamă.

Zăpada așternuse un covor alb peste sat, peste grădini, peste tot. Era frumoasă întinderea albă și pură. Cerul era de un mov- plumburiu, troienele albe, iar casele erau ca niște căciuli uriașe de omăt din care ieșea fumul alb, arătând că viața continuă sub întinderea rece și înghețată. Sub fiecare acoperiș era viață bineînțeles, mai bună sau mai rea, mai grea sau mai ușoară, dar era, era viață.

Și în casa noastră era viață, dar una apăsată de o tristețe cumplită. Aflasem că mama nu mai avea prea mult de trăit. Doctorul nu ne-a putut garanta că va mai apuca primăvara. Totul depindea de puterea mamei de a lupta pentru fiecare secundă de viață. Unchiul nostru era aproape tot timpul cu noi.

-lanoș, te rog să ai grijă de copiii mei când eu nu voi mai fi.

-Am și voi avea. Acum te rog să nu te gândești la altceva decât la tine.

-Nu mă mai pot gândi la mine. Copiii mei vor rămâne orfani. Ce se va întâmpla cu ei?

-Nu vor rămâne orfani, te vei face bine, Maria! Trebuie să te faci bine.

-Trebuie dragă ianoș, numai că nu se mai poate. Promite-mi că le vei fi ca un tată, dragul meu frate.

-Promit Maria. Fii liniștită.

Această promisiune l-a lăsat pe unchiul meu fără putere. A trebuit să iasă afară și să plângă până când sufletul i s-a ușurat puțin. Apoi a venit și ne-a îmbrățișat pe amândoi. Eram suficient de mari ca să înțelegem ce se întâmplă și ce ne așteaptă.

-Kati, tu știi că mama ta se va duce? m-a întrebat unchiul.

-Da unchiule, știu. Dar ce se va întâmpla cu noi?

-Totul se va rezolva. Acum să aveți grijă de ea până mai este cu voi. Eu o voi anunța și pe Loli.

i-a scris, dar bineînțeles că ea nu a avut timp să vină prea curând. Eu o îngrijeam pe mama cât de bine mă pricepeam. Victor mă ajuta și o mai ajuta și pe ea cu ce putea. Seara ne așezam amândoi lângă patul ei, și-i citeam. Îi plăcea mult să citească, dar acum nu mai putea. Victor asculta până adormea pe scaun. Mama la fel. După ce adormea, îl luam ușurel pe fratele meu, îl sprijineam până la patul lui, apoi mă ascundeam și eu în culcușul meu. Mă rugam pentru ei și pentru mine, îmi doream ca Dumnezeu să-și întindă mâna asupra noastră și ca a doua zi totul să mi se fi părut a fi fost doar un vis urât. Dar, de fiecare dată când mă trezeam, constatam că ruga nu mi-a fost ascultată și sufeream îngrozitor.

Cu toată suferința însă, nu aveam timp să-mi plâng de milă. Eram atentă la fiecare geamăt de-al ei, la fiecare încercare de a se mișca. Trebuia s-o ajut. Nu se mai putea întoarce în pat de una singură. După ce-și găsea o poziție cât de cât acceptabilă, o masam pe spate, o pieptănam pentru a-i alunga senzația de îmbâcsit, de transpirat, de durere în final.

-Scumpa mea fetiță, nici nu-ți închipui cât de mult te iubesc.

-Știu mamă. Și eu te iubesc foarte mult, îi răspundeam înghițindu-mi nodul de lacrimi.

-Știi ce-mi doresc foarte mult?

-Nu mamă. Spune-mi și fac orice pentru tine.

-Nu tu trebuie să faci, ci Dumnezeu.

-Ce anume, mamă dragă?

-Aș dori să apuc primăvara, să mai trăiesc puțin alături de voi.

-Ai s-o apuci, fii liniștită, i-am răspuns cu aceeași greutate.

– Cred asta numai pentru că o spui tu, altfel știu că n-am s-o apuc.

Nu i-am mai putut răspunde. Mi-am culcat capul pe pieptul ei și am plâns. A plâns și ea. Nu mai era nevoie de cuvinte. Gândurile noastre își continuau conversația printre lacrimile grele din ochii noștri.

Deși i-a fost greu, a avut puterea să lupte și a reușit să vadă primii ghiocei, să simtă căldura razelor de soare primăvăratec și adierea vântului călduț de martie. Mi-a strâns mâna cu câtă putere mai avea și mi-a șoptit:

-Am reușit, Kati. Am reușit să prind primăvara.

-Da mamă. Ai reușit. Am să deschid fereastra ca să ajungă până la tine.

-Bine, draga mea.

A savurat aerul proaspăt de primăvară, de pământ reavăn și de zăpadă topită, apoi a adormit. Am lăsat-o așa încă puțin, apoi am închis fereastra. Nu voiam să răcească. Era atât de fericită, încât a adormit cu zâmbetul pe buze. Am sărutat-o pe frunte, lăsând-o apoi să se odihnească și să viseze frumos.

Eu și cu Victor, am ieșit în curte, ne-am ascuns în spatele casei pe o băncuță aflată acolo și am plâns amândoi. Știam ce va urma și știam că se va întâmpla foarte curând. Încă nu era prea cald afară și vântul bătea cam furios, așa că ne-am umplut de frig, destul de repede. Probabil și durerea ne dădea frisoane, silindu-ne oarecum să intrăm cât mai curând în casă.

Primul lucru a fost să merg la mama, să văd ce face. Dormea liniștită, cu același zâmbet pe buze. Am sărutat-o din nou. În acel moment mi-am dat seama că nu mai respiră. Cuprinsă de spaimă, am alergat în dreapta și-n stânga, neștiind ce să fac. Apoi, mi-am amintit de oglinjoară. Am luat-o de pe noptieră și i-am pus-o sub nas. Nu s-a mai aburit. Atunci am înțeles că a plecat definitiv, că am rămas singuri pe lume. M-a durut foarte mult plecarea tatălui meu, dar abia acum m-am simțit cu adevărat orfană, singură pe lume. Mă durea tot trupul, mă simțeam ca un pomișor căruia i se tăiaseră rădăcinile. După câteva momente, l-am luat pe Victor în brațele mele, încă destul de mici pentru o povară atât de mare.

-Te rog să-l chemi pe unchiul lanoș.

-Dar de ce? Sunt așa de obosit!

-Știu dragul meu, dar acum trebuie să fii tare și să faci ce te-am rugat eu.

M-a privit cu ochii lui mari și înlăcrimați. A înțeles.

-Mă duc imediat, a spus el plecându-și capul.

Biata mea mămică. A plecat, nu a mai putut să lupte pentru viață. Ce va fi cu noi de acum înainte? Cum vom trăi? Cine va avea grijă de noi? Foarte multe întrebări, dar răspuns nu aveam încă la niciuna.

A fost anunțată și Loli, care bineînțeles a venit, dar în marea ei durere, s-a apucat să răscolească printre lucrurile mamei, pentru a pune mâna pe tot ce era mai de valoare, înainte de a se dezmetici alții. Mie nu mi-a păsat atunci, decât de biata mea mamă și de Victor. Nici nu prea știam ce are mama pus deoparte.

Unchiul lanoș a ajutat-o să facă pregătirile pentru înmormântare, iar după ce am condus-o pe mama pe ultimul drum, a organizat un consiliu de familie. Trebuia să fie hotărâtă soarta mea și a fratelui meu.

-Loli, tu ce ai de gând cu copiii?

-Ce copii? Sunt mari, n-au decât să se descurce!

-Cum adică? Tu te gândești ce spui?!

-Bineînțeles! Eu am viața mea, serviciul meu, nu pot să am grijă de ei.

-Și atunci ce se va întâmpla cu ei?

-Îngrijește-i dumneata!

-Eu? Dar eu am familia mea, copiii mei! Și apoi, ce va zice soția mea?

– Nu mă privește. N-aveți decât să vă descurcați. Eu am plecat. Am lipsit și așa destul.

S-a ridicat și a plecat. Nu am mai văzut-o foarte mulți ani. Auzisem că și-a deschis o mică afacere, că-i mergea bine, dar în rest nimic. Nu a mai dat niciun semn de viață, nu i-a mai păsat ce se întâmplă cu mine și cu Victor.

Noi doi stăteam cuminți și ascultam cearta celor mari. Unchiul ne-ar fi luat la el, dar îi era puțin cam teamă de soția lui. Apoi, aveau și ei greutățile lor. Într-un târziu s-a hotărât totuși soarta noastră. Urma să locuim în casa unchiului meu, dar ca servitori. Trebuia să ne câștigăm bucata de pâine. Am suferit cumplit, dar cum timpul are grijă să vindece orice rană, ne-am obișnuit cu noua noastră situație, am acceptat-o și ne-am continuat viața. O viață nu prea ușoară, dar am luptat amândoi pentru ca mama și tata, de acolo de unde erau să fie mândri de noi.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.