romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 10

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP. 10 Anul nou

Fulgii de nea cădeau fără încetare de câteva zile, așternând un covor alb, imaculat, peste toată mizeria provocată de război. Noua haină a orașului, obliga parcă pe toată lumea să-i respecte puritatea, să respecte liniștea și pacea. Anul nou 1943, urma să vină. Cu toate problemele omenirii, el venea și aducea speranța de mai bine în inimile tuturor. Și eu îl așteptam, sperând ca toată lumea, ceva mai bun de la el, pentru mine și pentru toți cei dragi mie.

Fetița mea avea aproape un an și jumătate. Se plimba deja singură prin toată casa, acest lucru creând unele mici probleme, dar o supravegheam cu toții. Doamna Katalin era fascinată de micuța mea, care a început și să vorbească, să întrebe în felul ei una-alta, să știe să-și ceară drepturile.

  • O iubesc ca pe copilul meu, îmi spuse ea într-una din zile.
  • Nu am îndrăznit să vă întreb niciodată despre copiii dumneavoastră.
  • Nici nu era cazul. Nouă nu ne-a dăruit Dumnezeu niciunul.
  • Vă rog să mă iertați.
  • Nu am de ce să te iert. Nu ești tu vinovată pentru asta.
  • Știu, dar cred că vă doare acest lucru.
  • M-a durut cândva, apoi m-am obișnuit cu gândul acceptând situația. Acum însă te am pe tine și pe micuța ta.
  • Dar noi s-ar putea să vă părăsim într-o bună zi.
  • Știu draga mea. Voi suferi, dar voi înțelege.
  • Vă mulțumesc încă o dată.
  • Nu ai pentru ce. Viața ne poartă pașii acolo unde ne este soarta.
  • Este adevărat. Și în cazul meu a fost la fel.
  • Cum adică?
  • Am venit la Budapesta ca s-o caut pe sora mea, Loli, dar am dat peste dumnea­voastră.
  • Ai o soră?
  • Da, și un frate, Victor.
  • Și el unde este?
  • Acasă, la Tompa.
  • Dar sora ta, nu te-a căutat?
  • De la moartea mamei, nu.
  • Îi știi adresa de aici?
  • Nu mi-o amintesc exact. Am venit oarecum la noroc. O găsesc bine, n-o găsesc, îmi caut de lucru.
  • Poate vrei s-o căutăm noi? Avem multe cunoștințe.
  • Nu-i nevoie. Oricum nu mi-ar folosi la nimic.
  • De ce spui asta? E sora ta totuși!
  • Este adevărat, dar atât. Nu a făcut niciodată nimic pentru noi. După moartea mamei noastre, am rămas doar eu și cu Victor, atât. Ne-a luat unchiul la el și ne-a crescut cum s-a priceput el mai bine.
  • Deci pe ei îi consideri „familia ta”?
  • Da, pe ei și pe Victor cu soția lui, lulia.

Am povestit despre familie, până noaptea

târziu. Ana adormise în brațele doamnei, care o privea cu o dragoste care-mi înmuia inima. O iubeam și eu ca pe o mamă. Domnul a venit acasă destul de târziu, a avut probleme la fabrică. Un derbedeu a aruncat un cocteil Molotov, printr-un geam de la depozitul de marfă, care urma să fie expediată. Cu mare greu a fost stins focul, salvându-se o mică parte din marfă. Asta ne-a arătat că anul nou, nu venea cu lucruri prea bune pentru noi. Împreună cu doamna Katalin, am încercat să-l menajăm cât de mult am putut. Îi ajungeau problemele cu fabrica. Pregătirile pentru Anul

Nou, trebuiau restrânse și mai mult, ca să ne putem descurca în continuare. Mă așteptam de la o zi la alta la concediere. N-au făcut-o, totuși. Cu toate problemele financiare, nu ne-au pus pe drumuri. Le mulțumeam infinit pentru acest lucru. Aveam nevoie de asemenea oameni alături de mine și de fetița mea. Cu toate problemele și tristețea din sufletul său, în seara de Anul Nou, domnul Kovacs, a ridicat paharul și a spus:

  • Vă doresc un an nou mai bun, cu mai multe bucurii decât cel care a trecut. Kati dragă, ție îți mulțumesc în numele meu și al soției, pentru faptul că ai apărut în viața noastră, împreună cu odorul tău.
  • Eu, adică noi vă mulțumim din suflet că ne-ați primit, că ne tratați ca și pe copiii dumneavoastră.
  • Dar eu așa vă consider, draga mea!
  • Am simțit acest lucru în fiecare clipă, am spus eu lăcrimând.
  • De ce plângi?
  • De fericire, domnule. Nu am fost de foarte multă vreme atât de fericită.
  • Mă bucur să aud asta. Mi-ai bucurat sufletul împreună cu fetița ta. Nici nu știu ce aș fi făcut, mai ales acum cu problemele pe care le am, dacă nu erați voi.
  • Sunt de acord cu soțul meu, spuse doamna Katalin, venind spre mine și îmbrățișându-mă.

Nu pot descrie în cuvinte cât de mult a însemnat pentru mine tot ce mi se întâmpla. Și unchiul cu mătușa ne iubeau, dar niciodată nu ne-au spus-o, deși tare mult ne-o doream, și eu, și Victor. Acum el și-a găsit fericirea și iubirea alături de lulia și de familia ei, iar eu în mijlocul noii mele familii.

În timp ce ne făceam urările de Anul Nou, am auzit bătăi în ușă. Domnul a deschis, iar în prag a apărui Mihai.

  • Poftește băiete.
  • Bună seara tuturor și un An Nou fericit!
  • Pentru moment, chiar este. Poftește și tu la fericirea noastră.

Domnul Kovacs l-a poftit să ia loc lângă mine. Fetiței mele îi făcuse un scaun special, cu picioare înalte, ca să poată sta și ea cu noi la masă. În capul mesei, stătea domnul, în partea stângă fetița mea, apoi eu și Mihai, iar în partea dreaptă, doamna Katalin. Am cinat din bunătățile pregătite, am povestit despre foarte multe lucruri, numai despre necazuri, nu. Așa am aflat că Mihai este din România, din Ardeal mai bine zis. Eu una nu știam prea multe despre țara lui, așa că ascultam tot ce povesteau ceilalți. Spre miezul nopții, fetița mea a adormit la masă, așa că mi-am cerut scuze, am luat-o ușurel ca să n-o trezesc și m-am retras, dorindu-le tuturor petrecere frumoasă în continuare. Mihai, văzându-mă că plec, a ieșit după mine, m-a ajutat s-o aranjez pe micuța mea, apoi m-a întrebat:

  • Mai vii la masă?
  • Îmi pare rău, dar nu pot s-o las singură.
  • Ai dreptate. Cum am și putut să întreb așa ceva?
  • Nu-ți face probleme, nu aveai cum să înțelegi.
  • Îmi permiți să rămân puțin cu voi?
  • Nu știu ce vor zice domnii?
  • Mă duc să le cer permisiunea.

A ieșit, închizând ușor ușa în urma lui, apoi s-a îndreptat spre casa mare.

  • Ei, le-ai condus? întrebă domnul Kovacs.
  • Da, răspunse Mihai plecându-și ochii.
  • Ce s-a întâmplat, măi băiete? Ce-i cu mutra asta?
  • Nu s-a întâmplat nimic, doar că voiam să vă cer permisiunea de a mai rămâne puțin cu Kati.
  • Să știi că ești cam îndrăzneț!
  • Dar promit să fiu cel mai de onoare bărbat.
  • Promiți?
  •  
  • Atunci ai permisiunea noastră. La ora douăsprezece, să vii să închini și cu noi.
  • Vă mulțumesc!!

După câteva minute s-a înapoiat, cu o sticlă de vin și cu două pahare.

  • De ce ai adus vinul? am întrebat eu speriată.
  • Ca să nu închinăm cu paharele goale de Anul Nou.
  • A!! Bine. Atunci ia loc te rog.
  • Mulțumesc. Trebuie să vorbim în șoaptă, ca să n-o trezim pe Ana.
  • Ai dreptate. Uite, am să vin și eu lângă tine, ca să ne fie mai ușor.

M-am așezat și eu la masă, destul de aproape de el, l-am servit cu ceva prăjiturele și am început să povestim din nou.

  • Kati, aș dori să te întreb ceva?
  • Ce anume?
  • Tu mă placi cât de cât?
  • De ce mă întrebi asta?
  • Pentru că eu te plac foarte mult și aș dori să ne mai vedem.
  • Păi, nu m-ai văzut și până acum?
  • Te-am văzut, dar numai în casa domnului Kovacs.
  • Și care este problema? l-am întrebat eu, neliniștită.
  • Problema este, că nu am curaj să-ți spun tot ce simt și ce gândesc, în prezența lor.
  • Spune-mi acum, doar suntem numai noi doi!
  • Bine, îți spun. M-am îndrăgostit de tine, din prima clipă când te-am văzut.
  • Nu știu ce să-ți răspund.
  • Deocamdată doar atât: mă placi și tu sau nu.
  • Te plac Mihai, dar n-aș putea să spun că simt și eu același lucru ca și tine.
  • Poate vei simți cu timpul, când ne vom cunoaște mai bine.
  • Nu știu ce să zic. Tu vezi bine că eu am un copil, pe care nu l-am primit cadou.
  • Îmi dau seama. Bănuiesc că te-a păcălit un nemernic.
  • Ai dreptate, dar n-a fost chiar o păcăleală, cel puțin din partea mea. Eu l-am iubit enorm.
  • Îl mai iubești și acum?
  • Nu-l mai iubesc, dar nici nu-mi simt sufle­tul pregătit pentru o nouă iubire.
  • Nu-i nimic. Voi avea răbdare, dar te rog să mă accepți prin preajma ta.
  • Dacă vei fi bun cu mine, te accept.
  • Asta mă bucură foarte mult. Am să vin duminică, să vă scot la plimbare.
  • Dar nu vei avea probleme?
  • De ce să am? Datoria mi-o fac, iar sufletul meu nu are alt comandant, decât pe tine, așa că…
  • Bine, bine. Am înțeles.

Nu am observat când a trecut timpul, iar când ne-am uitat la ceas, era ora douăsprezece și cinci minute. Mihai turnă repede vinul în pahare și îmi ură „An Nou Fericit”, luându-mă apoi în brațe și sărutându-mă cu ardoare. M-a surpris puțin îndrăzneala lui, dar am pus-o pe seama sărbătorii. Fericit, a ciocnit paharul cu mine, l-a băut în doi timpi și trei mișcări, apoi și l-a umplut din nou. L-am privit cu niște ochi, care l-au cam speriat.

  • Te rog să mă ierți, Kati dragă. Sunt atât de fericit, încât nici nu mai știu ce fac.
  • Dimpotrivă! Mie mi s-a părut că știi foarte bine! M-ai sărutat, ai golit repede paharul și acum l-ai umplut din nou.
  • Da, ai dreptate, dar acum trebuie să dau fuga și în casa mare, am promis.
  • A!! Bine, bine. Am înțeles.

În cele câteva minute cât a lipsit el, am gustat și eu vinul, lăsându-mi gândurile să analizeze cele întâmplate, în urmă cu cîteva minute. Deși cam îndrăzneț și repezit, nu m-a deranjat totuși sărutul lui. Oare îmi place omul mai mult decât vreau eu să cred, să accept? Oare inima este mai puternică decât rațiunea?

Nu puteam să admit acest lucru. Încă nu m-am vindecat. Nu pot să-l iubesc pe Mihai, inima mea este încă rănită. Nici nu știu dacă-l voi putea iubi vreodată.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.