
ÎMPREUNĂ CU GRUPUL VOCAL ARMONIA DE ZIUA MAMEI LA DOMENIUL ROMAN
Evenimentele organizate de comunitatea românească din Montreal au bucuria revederii, au izul bucatelor tradiționale românești, au mirosul pâinii românești coapte în cuptor și clinchetul dulce al graiului românesc.Fiecare întâlnire are ceva magic și fiecare ocazie reprezintă un noroc și o binecuvântare că suntem împreună! Românii din diaspora montrealeză știu să sărbătorească și să se bucure!
Domeniul Roman este unul dintre locurile preferate de întâlnire, acel loc care amintește de ”acasă” acel loc care noi îl numim”colț de rai românesc” unde suntem primiți mereu cu brațele deschise de domnul Mihai Roman proprietarul domeniului și staff-ul său ce ne servește cu bucurie delicioase mâncăruri românești.
Ziua mamei a fost sărbătorită la Domeniul Roman printr-un spectacol de zile mari! Cine ar fi putut să omagieze mai bine și mai frumos mamele decât glasurile gingașe ale copiilor din corul ARMONIA, cor condus de doamna Alina… care este sufletul și inima acestui cor.
Cuvântul de bun venit a fost adresat de prezentatoarea acestui minunat spectacol scriitoarea și artista Mihaela CD care a urat tuturor un călduros și cordial bun venit la Domeniul Roman, colțul nostru de rai românesc. După urarea de La multi ani adresată tuturor mamelor prezente în sală, poeta a adus un omagiu in versuri mamelor, prin poezia sa: O mamā-i una pe pāmânt
O mamā-i una pe pāmânt
O mamā pânā-n ultim ceas
Îşi are pruncii sāi în gând
Închinā rugi fār’ de popas
O mamā-i una pe pāmânt
Inima ei e pusā pe frigare
Copiii în lume i-au plecat
Îngrijoratā-i fārā încetare
Fața-i tristā, capul aplecat
În liniştea ce noaptea cerne
Își rupe franjuri de gândiri
Se roagā-n tânguiri eterne
Domnului cerând fericiri
O mamā-i una pe pāmânt
Și-i unicā și-n cer și-n stele
Vegheazā pe unde de cânt
Pruncii sā-i fie feriți de rele.

După ropote de aplauze binemeritate, Mihaela CD a continuat prezentarea Grupului Vocal Armonia. Grupul vocal de copii Armonia și-a început activitatea anul trecut și reunește astăzi 16 copii de origine română, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Scopul acestei inițiative este acela de a oferi copiilor comunității noastre o activitate care să-i apropie mai mult de dulcele grai și de cultura neamului nostru astfel vom preda flacăra ardentă ce dăinuie în ființa și sufletul poporului român. Pe lângă aceasta, grupul vocal Armonia reprezintă un loc de întâlnire al copiilor noștri unde ei se pot cunoaște, pot socializa și au ocazia sǎ trăiascǎ împreună momente frumoase, unice.
Copiii au intrat pe scenă vădit emoționați dar hotărâți să ofere clipe de neuitat, în aplauzele publicului generos!

Programul lor a fost compus din două părți : în prima parte publicul a putut asculta 2 piese muzicale în interpretarea grupului Armonia alături de binecunoscuta artistă și interpretă doamna Cătălina Mirică și anume piesa ”Mama, doar mama” , muzica: Marius Țeicu, versuri: Corina Chiriac și o piesă din repertoriul internațional ”Il faut chanter pour toutes les mamans du monde”.
După prima parte în care melodiile au fost răsplătite cu îndelungate și frenetice aplauze, Mihaela CD a recitat poezia ”Mama e numai una” autor Mihaela CD emoțiile fiind la cote maxime, lacrimi discrete aidoma unor margaritare se prelingeau pe obrajii celor prezenți. Iată poezia :
”Mama e numai una”
Mama e numai una , nu poți s-o schimbi, nu poți s-o-nlocuieşti
Ea este gingaşa fapturǎ ce-ți iartǎ totul, atunci când îi greşeşti .
Este ființa care, atunci când erai mic, cu duioşie te proteja mereu,
Când tu avut-ai o durere oricât de micǎ , ea te-alina la pieptul sǎu.
Atunci când tu ai mai crescut şi-ai mai greşit, ea uneori te dojenea ,
Dar ca o zânǎ bunǎ, în fiecare noapte, ea somnul îți veghea .
Şi numai mama ştie,ce sacrificii a fǎcut şi cât i-a fost de greu,
A vrut sǎ ai de toate, ca mai apoi, sǎ porneşti lin, pe drumul tǎu.
Oriunde-ai mers în lume şi oricât ai colindat, a ta maicuțǎ te-a-nsoțit
Cu a sa rugǎciune sfântǎ şi al sǎu chip duios de timp încǎrunțit.
Aflat în depǎrtare, când te cuprinde-un dor nespus, mereu îți aminteşti
Mama e numai una, nu poți s-o schimbi, nu poți s-o-nlocuieşti.
În cea de a doua parte Grupul vocal Armonia a susținut un microrecital de 4 piese muzicale. Fiecare piesă fiind prezentată individual.
Prima piesă o creație originală care se numește” Maman, je t’aime” Muzica și aranjamentul orchestral aparținând compozitoarei Cristina Iluțiu, prezentă și ea în sală , iar versurile au fost scrise de poeta Isabelle Brassard. Au interpretat: Diana , Ayan și grupul Armonia.
Cea de-a doua piesă interpretată de grupul vocal ARMONIA este o piesǎ binecunoscutǎ din repertoriul grupului Kids United.”L’oiseau et l’enfant” Au interpretat: Sabrina, Loriana, Alexandra, Emma și grupul Armonia.
A treia piesǎ este o altă surpriză muzicală, o piesă compusă din nou de pianista Cristina Iluțiu. Piesa se numește Imnul Păcii, o piesă care prin însǎşi titlul sǎu nu mai are nevoie de nicio prezentare.În timpurile tulburi pe care le trăim acum, Imnul Păcii exprimă dorința copiilor de a trăi într-o lume în care să-și poată trăi copilăria fericiți și lipsiți de griji. Grupul Armonia dedicând această melodie tuturor copiilor lumii și, în special, copiilor din Ucraina, greu încercați în aceste momente dificile. Pace Ucrainei! Pace lumii întregi!Versurile sunt semnate de poeta Liuba Sârbu.Aranjament orchestral, Cristina Iluțiu.Au interpretat: Loriana, Alexandra și grupul Armonia
Chiar dacă suntem departe de țară și suntem perfect integrați în societatea canadiană, în sufletul nostru va dăinui mereu satul românesc, clopotnița bisericii din sat, pădurile, izvoarele…Povestindu-le copiilor noștri despre toate acestea, le vor iubi ca și noi și le va fi dor …ca și nouă, atât cât vom trăi pe-acest pământ! Recitalul copiilor din grupul vocal Armonia s-a încheiat cu piesa ”Cât trăim pe-acest pământ”. Muzica-Tudor Chiriac.Versurile- regretatul poet Nicolae Dabija.Au interpretat: Beatrice, Tina, Ioana și grupulArmonia
După un val de ovații și urale din partea publicului care a aplaudat îndelung prestația extraordinară a Grupului Vocal Armonia, prezentatoarea Mihaela CD a prezentat componența grupului vocal Armonia publicului: Ayan, Béatrice, Loriana, Ioana, Anna-Maria, Ilinca, Diana, Emma, Alexandra M. , Andreea , Alexandra, Melissa, Elena, Sabrina, Carolina şi Tina.Cu siguranță ne vom întâlni în viitor cu aceste nume pe scenele din Montreal și nu numai, fiind vlăstare tinere cu enorm potențial și talent, lucru absolut confirmat la Domeniul Roman.

Apoi a fost prezentată inima MARE care bate şi care se îngrijeşte de reuşita acestui proiect grupul ARMONIA doamna Alina Chirilǎ, cea care coordonează acest minunat grup vocal şi care a adresat mulțumiri sponsorilor care ajută la buna desfășurare a activității grupului vocal, ținutele de scenă ale copiilor, celor care compun melodii, scriu versuri, celor care fotografiază și filmează precum și gazdelor de la Domeniul Roman.

La final s-au făcut fotografii micilor vedete și s-au acordat flori și ciocolată copiilor și bineînțeles doamnei Alina Chirilă care realizează acest minunat proiect de suflet!
La finalul prezentării Mihaela CD a adresat două invitații speciale, în aceeași locație, la Domeniul Roman, tuturor celor prezenți : În data de 4 iunie la evenimentul ” Sǎ dansǎm pe valul libertǎții” În cadrul acestui eveniment va avea loc şi lansarea cǎrții ”Prin ochii mei” autor Mihaela CD .Invitați speciali : Cǎtǎlina Miricǎ, George Şomle, Paula Alecu, Marius Bǎețicǎ şi Vasilicǎ Cojocaru. Și a doua invitație pentru EVENIMENTUL CULTURAL CEL MAI AŞTEPTAT al comunitǎții nostre GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția a 3-a în data de 27 august 2022. Acest elegant eveniment reprezintǎ aniversarea revistei Poezii pentru sufletul meu, revistǎ de literatura artǎ si culturǎ a românilor de pretutindeni fondatǎ aici la Montreal în anul 2018.Cu aceastǎ ocazie veți întâlni interpreți de muzicǎ popularǎ şi uşoarǎ, artişti emeriți, scriitori, poeți, pictori, realizatori de emisiuni, instrumentişti şi alți români cu care ne mândrim.În încheiere scriitoarea Mihaela CD a făcut o dedicaţie specialǎ tuturor mamelor din salǎ, tuturor mamelor din cer şi celor în viață, incluzând şi mǎicuţa sa din România recitând poezia : ”Măicuța mea ”
Mǎicuța mea
Cu mâna parcǎ tremurândǎ, cu tonul ei firav
Mǎicuța îmi rǎspunde întârziat la telefon
O-ntreb cu glasu-mi înnecat de dor bolnav
De-i bine, de e frig acolo.. şi strig în microfon:
-M-auzi mǎicuțǎ dragǎ, ce te-am întrebat ?
Mǎicuța ostenitǎ îmi rǎspunde monoton:
-Draga mamii ,pe-afară eu nu m-am plimbat
N-am mai ieşit de când e vreme de palton.
Cǎ nu mai pot copilǎ ,îmi par pantofii grei
Mǎ-mpiedic şi prin casǎ,doi paşi, apoi tuşesc,
Mi-e dor de voi copilǎ , sǎ veniți toți trei,
Simt cǎ puterile mǎ lasǎ şi rǎu mǎ obosesc.
Ascult şi plâng, în suflet adâncǎ mi-e durerea
Cǎ depǎrtarea-i o crudǎ şi ticǎloasǎ barierǎ
Vinovǎția emigrǎrii îmi reteazǎ iarǎşi vrerea
Şi-s suferindǎ în propriile-mi vise prizonierǎ
-Aşa a fost sǎ fie, draga mamii, nu-i o dramǎ!
Îmi spune mǎicuţa cu glasul obosit şi împǎcat,
Însǎ eu ştiu cǎ pe lume, mai am doar o mamǎ
Şi-acum simt cǎ plǎtesc al depǎrtǎrilor pǎcate!
Mărturisesc că am retrăit momente cu un puternic impact nostalgic din perioada copilăriei mele când la rându-mi elogiam cea mai sfântă ființă de pe pământ MAMA.
După momentele mirifice trăite alături de copilașii de la ARMONIA și versurile închinate mamei recitate sublim de însăși autoarea lor poeta Mihaela CD, a urmat o scurtă pauză în care s-au făcut fotografii iar apoi a urmat un spectacol de muzică în interpretarea bine cunoscutei artiste Cătălina Mirică și a virtuozului instrumentist Marius Băețică la vioară și clape.
Românii s-au încins la joc iar voia bună și veselia au continuat până târziu.
Ne-am despărțit cu inima plină de frumos și bucurie cu dorința și speranța de a ne reîntâlni la evenimentele viitoare ale comunității noastre. Felicitări tuturor artiștilor care au evoluat pe scenă și adresez mulțumiri tuturor participanților!Iată dragi români ,împreună prin implicare,dedicare și altruism vom putea realiza lucruri mărețe,prin care să putem rosti răspicat și demnitate ” Mândru că sunt român”. Pe curând!
A consemnat
Johnny Ciatlos-Deak
Senior editorGlobart Universum Publishing House,
membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România
Mai citește:
A sosit cartea de interviuri GENESIS*40 de personalitati-40 de interviuri
Evenimentul ”Să iubim în orice anotimp” la Hanul Moldovenesc din Canada
Mihaela CD -Iubirea, mai presus de toate-recenzie ”Catia, gustul amar al tradarii”
COMANDA cartile autoarei Mihaela CD
Sărbătorind Paștele în colțul nostru de rai românesc DOMENIUL ROMAN
Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
