
Cuvântul Editorului
Scriitoarea canadiană de origine română Mihaela CD ne surprinde cu fiecare nouă carte într-un mod plăcut prin concepte și idei noi pe care le promovează în propriile scrieri.
Aflându-se la cea de-a zecea carte personală, cartea ”Născut pentru a fi (alt) cineva /Born to be someone (else)” este a doua de acest gen( aforisme), care adună în ea reflexii, versuri și enunțuri motivaționale și se adresează celor care își caută menirea, fiind o carte plină de pozitivism și carismă.
Cu un stil propriu bine definit, autoarea lasă o amprentă originală și unică asupra cărților sale fie că sunt cărți de aforisme, de poezii sau de proză. Iubirea de oameni, dorința de bine, moralitatea, eleganța, armonia și echilibrul sunt doar câteva dintre aspectele care o caracterizează și care pot fi observate în scrierile sale.
Omul de la naștere și până la moarte își caută fericirea, acea stare de bine profund care încarcă sufletul cu bucurie. Unii dintre noi reușim să găsim fericirea, alții o vom căuta o viață întreagă.

Cartea ”Născut pentru a fi (alt) cineva /Born to be someone (else)” ne invită într-un periplu de autocunoaștere, autoanaliză și autoevaluare pentru că așa cum spune chiar scriitoarea Mihaela CD ”secretul se află în noi” iar decizia de a fi fericit sau nu, ne aparține. Fericirea are multe nuanțe și culori, ea poate sta în lucrurile mărunte care ne fac plăcere, în stropii de rouă de pe petalele unei flori,în bucuria revederii cu cineva drag, în zâmbetul unui copil sau în bucuria de a munci , de a crea ceea ce îți place, etc
Dar viața este un carusel amețitor și uneori ne dăm seama ca nu suntem pe drumul dorit, căutând în locul greșit fericirea, dar nu avem curajul să facem o schimbare pentru că suntem prea ancorati în viața de zi cu zi și orice schimbare presupune și un risc. Riscul de a nu reuși,de a pierde și puținul pe care l-ai avut sau confortul dobândit. Mihaela CD vine în întâmpinarea cititorilor și îi ajută pas cu pas să afle ce îi face fericiți și să facă schimbări în viața lor.

A fi ”altcineva” înseamnă a te schimba pe tine însuți, în a deveni un altul, un nou” Tu”, însă observând jocul de cuvinte, un ”alt-cineva” poate însemna și a fi o alta personalitate, iar autoarea lasă loc de interpretare pentru cititor într-un stil propriu deoarece, chiar dacă vă doriți să deveniți altcineva
decât sunteți în prezent sau vreți să ajungeți un ”cineva” cu sensul de a excela în ceea ce vă doriți să faceți, cartea ”Născut pentru a fi (alt) cineva /Born to be someone (else)” vă va ajuta să vă îndepliniți visul.
Puterea și curajul schimbării, dorința de a te descoperi și de a te analiza, precum și încurajările, susținerea pozitivă pe tot parcursul cărții, fac din acest volum de aforisme și reflecții motivaționale un instrument deosebit de practic și util cititorilor.

Spre deosebire de prima carte de aforisme a autoarei,”Uneori elefanții zboară/Sometimes elephants are flying”, această carte aduce ceva nou și inedit!Pentru că scriitoarea Mihaela CD este și poet în această carte ne sunt oferite în dar și câteva poezii cu un puternic caracter motivațional.
Anumite experiențe, chiar negative, ne fac să fim mai atenți și mai stăpâni pe propriul destin și pe propria fericire. Lecturând această carte de excepție veți descoperi viziunea autoarei despre menirea pe care o avem fiecare și care o vom afla așa cum spune autoarea numai când vom fi pregătiți.Toate secretele pe care le căutăm se află în noi dar avem nevoie de ajutor în a le descoperi.
Vă invit să pătrundeți în secretele acestei cărți și să aflați cum puteți să vă descoperiți și indiferent de vârstă, sex sau religie cum puteți să fiți (alt) cineva!
Johnny Ciatloş-Deak
senior editor Globart Universum Publishing House Montreal
membru al Uniunii Jurnariliştilor Independenți din România
COMANDA CARTEA ”Născut pentru a fi (alt) cineva /Born to be someone (else)” CHIAR AZI SI VEI BENEFICIA DE TRANSPORT GRATUIT!
COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Mai citește:
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Pictura și Art Design:Mihaela CD
Salut Romanesc din Montreal *emisiunea ta de suflet *din 21 octombrie 2022!
Invitație de participare la revista numărul 11/2022
Cadoul tău pentru revista noastră la ceas aniversar- de 4 ani alături de voi!
DONEAZĂ ȘI TU PENTRU CAMPANIA 6 CĂRȚI ÎN BIBLIOTECILE DIN ROMANIA

TRIO! Cadoul tau de suflet! FORMAT TIPARIT (softcover)
Cumpara cele TREI ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Uneori elefantii zboara”(250 pag) ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) in format tiparit si ofera-ti un cadou de suflet tie, sau celor dragi tie! Comanda acum la pret promotional de 95$ (Pret intreg 115$) Pachetul TRIO contine 750 pagini color pentru sufletul tau!
95,00 CAD

Revista TIPARITA nr 8/2022 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 8 al revistei Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-FORMAT TIPĂRIT(softcover)
Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-este o carte bilingvă de aforisme, reflecții, versuri și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini extraordinare, cartea te va cuceri pe loc datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit un semn de carte și livrare gratuită pentru comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți descoperi forțele ascunse!
55,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

