Aurelia Oancă-UN CLOPOȚEL…

Un clopoțel cu străluciri de soare
În haina albă cu ajur de nea,
Își murmură-n petale cânt de floare
Ce ne vestește c-a venit și ea,

O zână caldă peste plaiuri ninse
Și peste munții cu semețe frunți,
Din tolba ei cu străluciri aprinse,
Aruncă-n zare colorate punți.

Plăpândul ghiocel cu forță rară,
A străbătut omătul, tremurând,
Să vadă lumea care stă pe-afară
Și-și scutură petale într-un gând,

Care-i furat de-o rază aurie
Și-i dus departe ca mesaj nescris,
Să știe lumea toată, să se știe,
Că primăvara nu mai este-un vis.

Îmbrățișat de soarele ce iese
Pe bolta dimineții surâzând,
Micuța floare o poveste-și țese
Și o semnează tainic, fredonând,

Este aici! E iarăși părimăvară!