Aurelia Oancă-DOR DE PRIMĂVARĂ

Un nor mai trist și plin cu stropi de ploaie,
S-a răzvrătit pe vântul jucăuș
Și i-a udat papucii cu șiroaie
De apă rece nu cu magic pluș.

Dar picături ce curg într-o cascadă,
Mai udă pene sau copacii triști,
Și nu mai lasă raze să îi vadă
Pe niște veseli și micuți artiști.

S-au adunat pe-o creangă noduroasă
Și-au început cu vesel ciripit,
Să spună iernii că e năzuroasă
Și să se ducă-n drumul ei grăbit.

Dar iarna tristă când văzu alaiul,
Se răzbună cu stropii reci și uzi,
Arunc-apoi săgețile ca paiul
Ce le-adunase vântul dintre duzi.

Cu penele-nfoiate se așază
Pe ramura ce poate-i scena lor,
În ciuda ploii ciripind bravează
Un cânte vesel și-mbrăcat cu dor,

De primăvara care-ncet pătrunde
Peste tărâmuri arse de îngheț,
Și scoate-n crâng micuțe și plăpânde,
Fustițe albe pline de răsfăț!