Sala Radio din Cluj-Napoca a găzduit în data de 29.06.2023, lansarea a două albume de excepție, „Noapte de vară” și „Viața bate filmul”aparținând artiștilor Camelia Florescu și Bela Andrași. Cu această ocazie specială, revista ”Poezii pentru sufletul meu”, editura Globart Universum și Universum Vip Studios din Canada au fost parteneri media ai minunatului eveniment susținând minunații artiști de la mii de kilometri distantă alături de alți parteneri media :Radio ProDiaspora, Revista UCMR Actualitatea Muzicala, Revista Ultima Oră, Revista Top Românesc.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor scriitori și critici literari precum: Al. Florin Tene – Președintele Ligii Scriitorilor din România, doamna profesor Elena Lucia Locusteanu, poeta Titina Nica Tene, scriitoarea Rodica Mureșan și poeta Marieta Coman din Turda aceasta din urmă fiind prezentă și în calitate de reprezentant al revistei ”Poezii pentru sufletul meu” împreună cu Arthur Weber.
La eveniment au participat soliști emblematici ai cântecului românesc, amintind aici câteva nume sonore: Cristina Beldean Moșuțan, Ionela Mardare Mirică ,Sorin Lupu și Sara Maria Dan care au încântat publicul cu recitalurile lor de muzica ușoară, muzică bel canto, romanță sau rock, fiind aplaudați îndelung de public.
Prezentatoarea acestui superb spectacol a fost talentata și minunata actriță Narcisa Adriana Pintea răsplătita deasemenea de aplauzele furtunoase ale publicului.
Atmosfera din sala radio a fost una a entuziasmului, a comuniunii de suflete sincere și prietenești, o atmosfera de adâncă apreciere, a armoniei artelor și a bucuriei inimilor.
Camelia Florescu nu este doar compozitor și interpret dar și un foarte talentat poet iar cu această ocazie Camelia Florescu a adus în fata publicului clujean și volumul său intitulat „Evadare din mine”, care cuprinde 65 de texte muzicale scrise pentru numeroși compozitori de pe ambele maluri ale Prutului, începând cu anul 1985 și până în prezent. Un moment deosebit de emoționant a fost prezentarea cărții de către doamna profesor Elena Lucia Locusteanu, care a și recenzat volumul „Evadare din mine” stârnindu-i puternice emoții autoarei Camelia Florescu.
O altă recenzie a acestei cărți a fost scrisă la Montreal în urma cu câteva luni de cronicarul Mihaela CD, cu titlul: O emoție profundă izvorâtă dintr-un lirism strălucitor-EVADARE DIN MINE-recenzie de Mihaela CD puteți citi în paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu”. Iată câteva fragmente care sunt edificatoare :
”Cartea ”Evadare din mine” publicată la editura Olimpias, 2022, purtând semnătura autoarei Camelia Florescu reprezintă o adevărată surpriză editorială atât prin modul de concepție și structurare al cărții cât și prin conținutul deosebit.
Fiind colege de redacție la revista Poezii pentru sufletul meu am citit și am ascultat multe dintre creațiile literare, muzicale și jurnalistice ale Cameliei Florescu și pot să afirm că a fost dăruită cu mulți talanți de Dumnezeu. Este o adevărată artistă în tot ceea ce face, având o capacitate de creație uimitoare, o personalitate complexă, o artistă a scenei, a cântecului, a versului, a condeiului, o jurnalistă adevărată, plină de talente, cu foarte multă intuiție, inspirație și creativitate.
Autoarea Camelia Florescu nu poate fi încadrată în niciun fel de tipare pentru că ea reprezintă acel Everest creativ, inedit și magnific mereu la înălțime, mereu deasupra oricăror așteptări Din punctul meu de vedere atât ca și poet/textier cât și ca și artist/interpret, redactor și realizator de emisiuni, Camelia Florescu reprezintă omul care nu se mulțumește cu puțin fiind extrem de exigentă cu ea însăși și aplicând principiul calității și originalității cu absolut tot ce creează, muncind cu ambiție și sârguință și dăruind tot ce are mai bun!”
( FRAGMENT DIN RECENZIA O emoție profundă izvorâtă dintr-un lirism strălucitor-EVADARE DIN MINE-recenzie de Mihaela CD )
Evenimentul a culminat cu oferirea de către Președintele Ligii Scriitorilor din România domnul Al. Florin Tene, doamnei Camelia Florescu, a TROFEULUI POEZIA MELODIEI pentru volumul lansat, EVADARE DIN MINE iar cantautorului Bela Andrași oferindu-i în semn de apreciere și prietenie volumul Întoarcerea la metafora Antologie 80 a domnului Al Florin Tene
Seara s-a încheiat cu o mare de flori și îmbrățișări și bineînțeles cu nelipsitele fotografii de grup, amintiri ce rămân peste timp mărturii ale frumoaselor clipe trăite.
Multe și mari succese pe mai departe, dragi prieteni!
Johnny Ciatloș-Deak