Cuvântul editorului
Aflat la venerabila vârstǎ de 80 de ani, binecunoscutul scriitor, jurnalist și poet, domnul Al Florin Țene, personalitate marcantă a literaturii românești contemporane, alege să sublinieze această aniversare printr-o întoarcere la cea mai frumoasă, sacră și magică formă de creație literară, poezia!
Poezia este de factură celestă deoarece însuși harul poetic este de sorginte divină legând poetul de divinitate printr-un cordon de argint al eternității. Poeții sunt vizionari ce simt profunzimea vieții diferit față de alți oameni pentru că ei o privesc cu sufletul. Aceștia ard pe altarul creației mii de gânduri pudrate cu străluciri de zei iar poezia lor reprezintă cea mai pură formă de simțire și trăire, o poartă spre timpul nemuririi.
După o viață trăită ardent zi de zi în slujba condeiului și după publicarea a peste 95 de cărți cuprinzând o arie extrem de vastă de scrieri ce cuprinde:poezie, proză scurtă, romane, piese de teatru, biografii despre viață și opera unor scriitori români, eseistică, scrieri și cercetări istorice și filozofice, iată că distinsul scriitor Al Florin Țene, se întoarce la poezie ca la o primǎ dragoste pe care o pastreazǎ la loc de cinste în căușul sufletului și pe care nu a uitat-o niciodată.
Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ reprezintă în fapt o selecție inedită de superbe poezii, alese din cele 24 de volume de poezii publicate la diverse edituri din țară și străinătate de-a lungul vieții.
Distinsul scriitor octogenar Al Florin Țene este Președinte al Ligii Scriitorilor din România, director de reviste, jurnalist, istoric,filosof,dramaturg și cronicar.Domnia sa este unul dintre cei trei părinți ai Zilei Limbii Române, unicul care mai este în viață, zi care a fost legiferată la propunerea sa, ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României și care se serbează în fiecare an în 31 august.
Prolificul scriitor Al Florin Țene își trage seva puterii de creație din nesecata esență culturală și spirituală a sufletului românesc care reprezintă forța sa regeneratoare.Se observă în poezia domniei sale acea stare emoțională dorită, o chemare spre acasă, printr-un dor cu înalte valențe spirituale simțit și trăit.
Spiritul distinsului poet este pătruns de optimism iar în poeziile sale întâlnim adesea construcții metaforice deosebite ce îmbracă în haine surprinzătoare iubirea de viață, de glie, de neam și locurile natale, de părinți și de istorie. Poetul ne încântă cu expresii originale ce sunt așezate într-un mod inovator și plăcut într-un joc al intuiției, al inteligenței și al devenirii filozofice subtile.Acestea sunt adevărate trenuri ce vor purta spre viitorime vechile valori ale spiritului și neamului nostru.
Poetul Al Florin Țene înțelege în deplinătate că rolul luminator al poetului în lumea atât de debusolată de azi este poate mai important decât a fost vreodată. Adevărul istoric trebuie scos la lumină chiar dacă doare uneori, pentru că viitorul își va găsi mereu punctul de sprijin în toiagul istoriei. Arma poetului a fost dintotdeauna condeiul său, iar sub greutatea slovei sale, scriitorul se mărturisește întru adevăr, cinste și onoare.
Studiind CV ul literar al neobositului și distinsului scriitor Al Florin Țene cititorul va înțelege că citește creațiile unui adevărat gorun al literaturii române, un scriitor care și-a dedicat întreaga viață păstrării și promovării literaturii culturii și graiului românesc, transformând-o într-o bogată și intensă activitate literară.
Al Florin Țene este un poet de mare forță și creativitate, ce scrie cu pasiune și ardoare, fiind dăruit cu o inteligență a scriiturii ce-i așterne magic gândurile în versuri de impact, semnând cu fir de aur în cartea nemuririi neamului românesc prin scrieri de excepție, ce vor dăinui peste timp.
Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ dă ocazia cititorilor să călătorească în timp, 50 de ani în urmă și să retrăiască alături de poet cele mai frumoase amintiri prinse în buchete stelare ce-și răspândesc lumina dincolo de vreme.
Johnny Ciatloş Deak
senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal
membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România
Alte articole:
Clubul GOLD- Ambasadorii culturali ai revistei noastre tipărite!
RAPORTUL DINTRE SOCIAL ȘI ESTETIC ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
Al Florin Tene -Ecouri literare românești venite din Canada
Al Florin Tene -Iubirea ca vibrație a inimii exprimata in eul Poetei -Iubește-mă în fiecare anotimp
Pasi de catifea*Spiritul liric în poezia Mihaelei CD
AL FLORIN TENE -AFORISME în dar
Cum pot publica si eu in revista?
Mai citește:
GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI-Al Florin Tene
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…. -Al Florin Tene
INCONȘTIENTUL EULUI ACTIV ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ-Al Florin Tene
LA BRAȚ CU TOAMNA PRIN MARAMUREȘUL ISTORIC-Al Florin Tene
MOTIVUL ICOANEI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ-Al Florin Tene
MILITANTISMUL MUSULMAN ȘI VIITORUL EUROPEI-Al Florin Tene
Al Florin Tene -ROLUL REALISMULUI SOCIALIST ÎN FALSIFICAREA ADEVĂRULUI ISTORIC
Invitație de participare la revista numărul 11/2022

GALAXY -VOLUMUL 2-antologie de ecouri literare -autori români contemporani FORMAT ELECTRONIC (EBOOK)
GALAXY -VOLUMUL 2-antologie de ecouri literare -autori români contemporani, este un dans al constelaţiilor cuvântului, plămădit din lutul iubirii eterne, într-o coregrafie unică cu tematica universală. In cele 380 PAGINI cuprinde 34 de scriitori contemporani. Comanda acest volum în format ELECTRONIC si vei primi in mai putin de 48 de ore în email cartea în format pdf. Comanda acum! MAI IEFTIN MAI RAPID, MAI ECOLOGIC!
20,00 EUR

Globart -antologie de artă în imagini (Softcover)
Antologia Globart de artă în imagini este un album al artiștilor contemporani români de pretutindeni, ce adună în cele 198 de paginile ale sale, pictură, mozaic, fotografie artistică, icoane pe sticlă sau pe lemn, icoane din mărgele și pictură digitală, creații aparținând celor 17 artiști cuprinși. Imprimată full color pe hârtie de cea mai bună calitate, antologia este acoperită cu jachetă de protecție. Comandă ACUM această bijuterie de artă! Stoc limitat!
125,00 CAD
Mulțumesc.Sănătate.Al.FlorinmȚene
ApreciazăApreciază