RAPORTUL DINTRE SOCIAL ȘI ESTETIC ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

AL FLORIN TENE

RAPORTUL DINTRE SOCIAL ȘI ESTETIC ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ

Autor: Al Florin Tene 

Abordarea problemei istoriei gândirii estetice-raport
dintre social și estetic poate fi regăsit cu ușurință și în
concepția lovinesciană despre natura, evoluția și finalitatea
literaturii. Este semnificativ, cred, faptul că unul dintre
reprezentanții cei mai autorizați ai autonomismului estetist nu
numai că n-a putut ocoli această problemă, dar luarea ei în
considerare l-a obligat să aducă corective esențiale
“purismului” sau să accepte inconsecvențe fundamentale, ale
căror efecte sunt dintre cele mai pozitive pentru știința esteticii.
Studiind formația spirituală și preocupările gânditorului
român, aceasta contribuie, fără îndoială, la explicarea
concepției sale asupra raportului dintre social și estetic. Bogata
sa informație sociologică, lucrările de sociologia culturii și
civilizației au avut influențe puternice asupra activității
istoricului și criticului literare, care nu se sfiește să recunoască
existența unei legături directe între cele două domenii. Mai
mult chiar, Eugen Lovinescu a dat un caracter programatic
afirmației sale privitoare la această relație, ceea ce nu va
rămâne fără urmări asupra cercetării literare propriu-zise: “tot
ce-am susținut în domeniul cultural și social al Istoriei
civilizației române- va arăta Lovinescu- își va căpăta astfel o
aplicare literară în Istoria literaturii române contemporane, “
volumul I, 1926, p.8. Cât de just erau toate concluziile
sociologice ale lui Lovinescu și cu ce efecte se va solda
aplicarea lor în domeniul esteticului rămâne, desigur, de
discutat, faptul însă că ele sunt văzute în interrelație merită
reținut.După cum remarca N. Tertulian, “ logica estetică a lui
Lovinescu se dovedește atât de solidă cât îi permite logica sa
sociologică“.(E. Lovinescu sau contradicțiile esteticului, p.78
).Despre Minulescu, Lovinescu spunea:” Adevaratul stegar al
miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi
ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucat e o arta de
relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu
poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-l fi
facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele; de
aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atat de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I.
Minulescu contine, totusi, pe alocuri, o gandire muzicala. De
la solidaritatea cu precursorii poeziie noi din Romanta marilor
disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregii omeniri si e
zguduita de fiorul „muzical” al mortii si al destramarii
universale (La poarta celor care dorm).
Dar dacă senzatia mortii si a destramarii universale,
impinsa pana la tragic, cere o sensibilitate mai profunda decat
e, in genere, sensibilitatea poetului, gasim, in schimb, la dansul
o neliniste, legata de timp si de loc, un instinct de migratie, o
dorinta nerationala de orizonturi noi, ce i-au populat poezia cu
atatea „tari enigme”, cu atatea „galere” si „corabii” ce pleaca
sau sosesc, cu atatia pelerini si berze calatoare din care,
fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul
ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara; ea e cea mai
sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala;
de aici, si repedea ei raspandire si in stratele in care poezia nu
se coboara decat pe calea cuvantului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si
topografica; in genere, versul e solid construit si cu sunet plin.
Revolutia lexicala e mai mult reala; limba cristalina si cu
tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba mai mult rurala a lui
Cosbuc au fost modernizate. Incercarea a parut la inceput
indrazneata si procedeul lesnicios; in locul arhaismului
sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un
sfert de veac de evolutie, lupta a fost castigata; expresia
noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai
susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La
Minulescu ea e crescuta din fond si are si o tonalitate egala;
neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut
prin tot ce-l inconjoara; nu tipa; cand tipa, stridenta lui se
armonizeaza in stridenta generala. In procesul de formatie a
limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca
rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne
exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota
caracteristica a noii poezii simboliste.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi,
neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de
expresie; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara, este
unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu;
versurile lui nu se insinueaza totusi discret, cum cerea arta
poetica verlainiana. Muzica minulesciana e plina de fanfare,
de sonoritati, de metale lovite; versul e declamator, larg si
uneori gol; el procedeaza prin acumulare de imagini sau
numai de cuvinte sonore; retoric, si-a asigurat si succesul, dar
si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adanci. In afara
de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are
si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in
procedeele de sugestie poetul ramane ostentativ; prin sunete de
trambite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si
istorica, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se
deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o seire de
elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Cu aceste insusiri, dar mai ales cu aceste defecte, I.
Minulescu a purtat steagul simbolismului cu succes. Poezia sa
a putut deveni populara; a fost parodiata si imitata si, in genul
ei, n-a putut fi depasita. Pornita de la suprafata sufletului, ea
s-a inaltat in acordurile largi si zgomotoase, cu violente de
imagini si cuvinte, cu atitudini si indrazneli, incarcata de toate
semnele exterioare ale simbolismului si ale modenrismului
formal, cu mistere usor de ghicit, colorata, laudaroasa,
voluntar perversa si, mai rpesus de toate, retorica; i-a fost dat
simbolismului roman sa se identifice de la inceput cu aceasta
poezie ostentativa, de o cuceritoare muzicalitate externa. “
Evoluția unei literaturi e mijlocită de starea culturală a
unei epoci date, de starea ei de prosperitate economică, de
starea de neatârnare sau asuprire în care se află scria Lovinescu
în Critica și istoria literară în Lecția de deschidere ținută la
Universitatea din București, 1910.p.11.Relația dintre artă și
societate este văzută de Eugen Lovinescu sub multiple aspecte:
în procesul creației însăși, destinul istoric al produselor sale, în
rostul lor social. Explicațiile date suferă însă uneori prin
hipertrofierea factorului ideologic și nu reușesc să surprindă
mecanismul causal în toate încheieturile sale, fiind mărturia
unor acute antinomii între social și estetic.Această poziție
constituie- dincolo de oscilații, inconsecvențe și exagerări- firul
conducător al concepției lovinesciene despre artă, evidentă mai
ales în introducerea unei optici istorice asupra
fenomenului.Amestecul de valori există incontestabil, într-o
bună parte a literaturii ce nu se prezintă întotdeauna sub forma
esteticului pur. Nu conjuncțiunea de valori doresc să o neg, ci
afirm numai evoluția literaturii noastre în sensul primatului
esteticului asupra celorlalte valori cu care intră în compoziție.
Făcând paralele dintre cele mai neașteptate, dar în
același timp bogate în sugestii și intuiții subtile, Blaga era
departe de a nega specificitatea diferitelor fenomene de cultură;
el cere însă raportarea lor la ansamblul în care se nasc nu
numai pentru a le găsi explicația, dar pentru a vedea ce au
comun cu acest ansamblu și în ce fel se integrează acestuia.
Observația aceasta o face Blaga chiar înainte de a numi stil
elementul comun diferitelor manifestări ale culturii și înainte
de a încerca să-l definească:uităm-spunea el- importanța mare
ce o au pentru ideile filozofice tendințele din care s-au născut
și legătura lor organică cu alte idei. Ideile singuratice pot să
se asemene, de însemnătate este însă complexul spiritual din
care se desprind și de la care își câștigă o ANUMITĂ
NUANȚĂ DE ÎNȚELES (subl.ns. ), care nu poate fi exprimată
decât numai prin acel complex în care ideea își joacă rolul șiși
îndeplinește funcțiunea. (Pietre pentru templul meu,
București, Cartea Românească, 1920, p.40 ).
George Călinescu spunea că muzica este o construcție
de sunete, iar poezia este o muzică de idei. Poetul gândește,
exprimă idei și impulsuri, dar toate acestea sunt îmbinatem
într-un system propriu, pe când în muzică lipsește o viață
sufletească organizată și ar fi greu să se vorbească despre
concepția despre lume a compozitorului și creația sa.
Concepțiile unor iluștrii istorici și critici literari sau de
artă, ca Titu Maiorescu, R. Lovinescu, G.Călinescu, Alex
Ștefănescu N.Manolescu, C. Brăiloiu, D. Cuclin, Fr. Șirato sau
N.Tonitza, sunt cercetate doar sub perspectiva legitimității
unei istorii a esteticii românești, neglijându-se aspectele
esteticii lor, înțeleasă ca o privire mai largă, fundamentată
filozofic asupra artei. Dar, nu trebuie suprasolicitată nici
transformarea unor istorici și critici literari sau de artă în
teoreticieni, și, din acest puct de vedere, desi considerăm utilă
ca pildă cercetarea contribuției unui H. Sanielevici în domeniul
esteticii, ni se par partial întemeiate observațiile acelora care
subliniau că el a fost în mod precumpănitor un critic. În ce
privește pe acei gânditori care au fost esteticieni prin excelență,
cum este cazul lui Tudor Vianu, desi lucrul acesta este
recunoscut, se aud voci care neagă meritele lui în acest
domeniu.Se cunoaște că acesta a sintetizat concepțiile prezente
în estetica europeană, fiind un profesor bun dar nu un creator
original.
Despre Mihail Dragomirescu se spunea că nu merită o
atenție în domeniul esteticii, întrucât sistemul lui este în
întregime caduc, iar judecățile sale în critică practică nu fac
decât s-o confirme.Până în anii `60 din secolul trecut se spunea
că n-a fost încă studiat ca estetician, circulând părerea că
sistemul său filozofic este doar o justificare a operei sale
literare și că existența unei lucrări despre artă sau referirile la
ea în alte părți s-ar datora doar unor nevoi de simetrie ale
construcției teoretice.
Relația dintre artă și societate este văzută de Alex
Ștefănescu sub multiple aspecte:în procesul creației însuși, în
destinul istoric al produselor sale, în rolul lor în societate.
Explicațiile date suferă însă uneori prin hipertrofierea
factorului ideologic și nu reușesc să surprindă mecanismul
causal în toate încheieturile sale, fiind mărturia unor acute
antinomii între social și estetic.La Lovinescu, de data aceasta,
se întâmplă să întâlnim afirmații contradictorii în sânul
aceleiași lucrări, alteori ele apar în perioade diferite, în funcție
de condiții concrete deosebite.”Astfel, recunoscând ca punct de
pornire societatea care e aceea ce dă elementele prime și
informe, care trecute apoi prin prisma individuală a artistului
sunt modificate și redate mulțimii sub o formă desăvârșită.
Această modificare e esențială și constituie ceea ce se chiamă
opera de artă. ”( E. Lovinescu-Pași pe nicip, vol.I, 1906,
p.25.).
Considerăm că părerea după care în artă are loc o
evoluție în sensul primatului esteticului nu trebuie interpretată
autonomist, ci ea reflect o caracteristică reală a dezvoltării
fenomenului.Nu este vorba în fond de altceva decât că
diferențierea valorilor accentuează specificitatea lor, că
finalitatea estetică expresă a produsului artistic devine mai
pronunțată.
Strânsa legătură dintre social și estetic în concepția lui
Lovinescu este vizibilă și în teoria sa asupra mutației valorilor
și al sincronismului.
Ar fi înbucurător dacă cei care admiră finețea și
subtilitatea criticului Lovinescu ar observa că în opera lui
întâlnim o permanent raportare a fenomenului artistic la viața
socială.

 

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

oferta 3+1

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.