TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

AL FLORIN TENE

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU
AMINTIRI

Autor: Al Florin Tene 

(…) Pe atunci, sub dealurile molcome cu vii ale
Drăgăşaniului, locul unde am văzut lumina zilei, nu cunoşteam
un adevăr pe care l-a spus monseniorul Vladimir Ghika că:
„Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai încet
şi care trec cel mai repede!” Era anul Domnului 1942, luna
iunie, 13, când strigătul primului copil al familiei Ion Ţene şi al
Ecaterinei, născută Roşianu, ce atunci se năştea, dădea
semnalul începerii unei vieţi. Era anul când începea ofensiva
lui Montgomery împotriva lui Rommel la El-Alamein, în Egipt.
În oraşul Drăgăşani, mai târziu, s-au simţit bombardamentele
americane care ţinteau podul de fier de peste Olt. În timpul
acela, când sunau sirenele anunţând un nou bombardament, tata
şi mama cu mine în braţe, punândumi pălăria lui tata în cap să
mă ferească de soare, fugeau pe Dealul Viilor adăpostindu-se
sub umbra viţei de vie. Era perioada când locuiam cu chirie la
o rudă pe strada Leuleşti, actualmente Kogălniceanu, vis-à-vis
de Liceul Agricol. În curtea acestei şcoli ne jucam până seara
târziu când apăreau stelele, iar noi pe uliţă scăpăram cu două
pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapără mai
bine şi mai frumos. (…) (…) Clasa întâi am făcut-o la Şcoala
„Fraţii Nicolaescu”, căreia i se mai spunea „Şcoala din Piaţă”.
Prima învăţătoare, doamna Rădulescu, omorâtă de ruşi mai
târziu! Apoi, părinţii m-au transferat la Şcoala „Nicolae
Bălcescu” unde l-am avut învăţător pe domnul Moreanu. În
clasa întâi am avut tăbliţă de gresie pe care scriam. O am şi
acum ca amintire. Le-am arătat-o şi nepoţilor pentru a cunoaşte
cum se învăţa în acele vremuri… şi cum arăta „laptopul”
bunicului lor! Învăţătorii pe care i-am avut erau foarte exigenţi
cu noi. Când nu ştiam lecţia ne puneau la colţul clasei în
genunchi pe coji de nucă. Şi… astfel învăţam de teamă… nu din
conştiinţă! Dar învăţam! La ciclul primar am avut profesor de
limba şi literatura română pe domnul Muşulescu. Un bărbat
frumos şi exigent. Când nu ştiam lecţia ne trăgea de perciuni,
spunând: „Tătarule nu ai învăţat!”. Dovadă că se făcea carte în
şcolile primare şi în liceul din Drăgăşani este faptul că mulţi
dintre foştii mei colegi de clasă au ajuns mari personalităţi,
precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil
Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie
Vulpe -istoric, Mugurel Isărescu, actualul guvernator al Băncii
Naţionale, iar mulţi alţii, profesori universitari, cercetători,
oameni de ştiinţă… Nu pot să-i uit pe profesorii mei, cei trei
„Escu”: Mihăescu, Istocescu şi Popescu, de limba şi literatura
română, pe profesoara Preda de matematică… care m-a lăsat
corigent în clasa a X-a. Fiind bun la fizică şi chimie, profesorul
Cruciachevici mai întotdeauna mă punea, la orele de laborator,
să fac experienţele cu care îşi exemplifica lecţiile. Nu pot să uit
că am fost eliminat trei zile pentru faptul că am fost găsit citind
în clasă romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihăescu, care era
interzis în acea perioadă. Cartea o împrumutasem de la Ionica,
fiica cea mică a autorului, care locuia împreună cu mama
dânsei, doamna Elena, fostă Stănescu, pe o stradă adiacentă cu
strada Parcului pe care se afla casa noastră. Era perioada când
din dorinţa de a ne face cunoscute creaţiile literare am înfiinţat
Cenaclul Literar de pe lângă Casa de Cultură. Era anul 1958:
După ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihăescu am
botezat cenaclul cu numele acestuia. Tot în acel an, 1958,
împreună cu colegii Ilie Vulpe, Nicuşor Bărbulescu şi Liviu
Lica, am făcut o gazetă de perete din scânduri, frumos
construită cu patru rubrici, intitulată „Gazeta literară
drăgăşeneană”, pe care am pus-o pe gardul şcolii chiar la
intrare. Era noaptea. La cele patru rubrici am „publicat” poezii
şi articole despre activitatea cenaclului pe care-l conduceam.
Dimineaţa, înfuriat, directorul Liceului, profesorul Chelărescu,
a dat ordin să fie dată jos gazeta noastră, iar pe noi ne-a
eliminat trei zile şi apoi am fost criticaţi de mama focului în
şedinţele de UTC. Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul
literar pe care-l înfiinţasem, am invitat la şedinţele acestuia
colegi şi prieteni dragi, iubitori de literatură, precum Dumitru
Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet (elev în acea vreme la
Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru, ajuns
renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Drăgăşani,
viitor membru al Curţii Supreme de Justiţie, poetul Virgil
Mazilescu care era deja student la Bucureşti, Ion C. Vasile,
tatăl viitorului prim-ministru, profesorul Niţă Popescu, poetul
Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu şi alţii. Demn de
recunoscut este faptul că am avut mare noroc cu dascălii noştrii
din acele vremuri, deoarece ne-au pregătit cu dăruire la toate
materiile, ne-a transmis dragostea de cunoaştere şi ne-au
„deschis ochii”, învăţându-ne cum să ţinem piept vieţii. (…)
(…) Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihăescu, încă
de prin clasele primare am aflat că acolo a stat un mare
prozator. Doamna Elena, soţia scriitorului cu cele două fetiţe
Miruna şi Ionica, au fost scoase de comunişti din locuinţa lor,
pe motiv că erau boieroaice şi făceau parte din familia
„legionarului” Gib I. Mihăescu (cel care a publicat la revista
„Gândirea”) şi mutate într-o casă de ţigani. Abia în 1967, după
ce a fost retipărit Gib, le-a fost retrocedată casa… În acea
perioadă vizitam familia, împrumutam cărţi şi cercetam
manuscrisele. Aveam şi un concurent, pe prietenul meu,
profesorul Emil Istocescu, care s-a implicat cu dăruire 156 în
cercetarea operei autorului, în special al volumului „Braţul
Andromedei”, publicând câteva cărţi de referinţă despre opera
lui Gib I. Mihăescu. (…) (…) După terminarea liceului am
studiat la „Dimitrie Marinescu” la Bucureşti, după care m-am
înscris la Facultatea de Filolgie-Istorie la din cadrul
Institultului Pedagogic de la Baia Mare. După absolvirea
facultăţii, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună
situată la graniţa cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a a
Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am
căsătorit cu poeta Titina Nica Ţene, care era învăţătoare acolo…
la şcoala condusă de fratele ei Ion. Ca o coincidenţă, soţia mea
îşi trăgea rădăcinile din Uşurei, un sat de lângă Drăgăşani.
Neam căsătorit în acea localitate maramureşeană… având
verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când
acest metal preţios era monitorizat de comunişti?! Ţin minte că
la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică şi
am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost
frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranţe
şi vise. (…) (…) Acolo eram preocupat de literatura cu aceeaşi
ardoare. Deseori trimiteam articole şi poezii la ziarul din Baia
Mare, la „Gazeta Literară” din Bucureşti sau la „Tribuna” din
Cluj. Multe dim acestea au fost publicate spre bucuria
„autorului”! Ne duceam, împreună cu soţia, iarna, pe o vreme
de crăpau lemnele de frig, la un cenaclu din Satu Mare, condus
de poetul Petre Got. Desigur, nu ocoleam nici Baia Mare, unde
eram atras sufleteşte de cenaclul „Nord” – înfiinţat de mine, de
poetul Vasile Radu Ghenceanu şi pictorul Mihai Olos. (…) (…)
Chemaţi la Drăgăşani de tatăl meu, care era în acea vreme şefcontabil
la Banca Naţională a raionului 157 AVENTURA
IDEILOR Drăgăşani (iar Constantin Isărescu, tatăl lui Mugur
Isărescu Guvernatorul Băncii Naţionale, era inspector şef), am
„încercat” să găsesc un serviciu în oraşul natal. Normal, nu-i
aşa? Până la urmă am găsit de lucru la Staţia de Radioficare din
oraş, iar soţia… contabilă la Intreprinderea de Transport Auto,
tot în Drăgăşani. Devenind redactor la Staţia de Radioficare
aveam zilnic o emisiune de o oră în care difuzam reportaje
despre oraş, anchete economice, montaje literarmuzicale,
poezii şi cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe
care-l înfiinţasem. În această perioadă, făcând schimburi de
experienţă cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea şi
invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Staţiei de Radioficare,
i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioadă a fost
redactor la revista „Argeş” din Piteşti, unde publicam articole
şi poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasă
şi volubilă, pe Ion Şt. Lazăr care era inspector la Casa Creaţiei
din Râmnicu Vâlcea, şi pe directorul acesteia, Gheorghe
Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de
poezie pe diferite teme (şi unde publicau şi poezii de-ale mele).
Am avut colaborări la realizarea unor spectacole cu montaje
literar-muzicale, cu participarea unor artişti, muzicieni şi poeţii
din Râmnicu Vâlcea precum: George Ţărnea, Felix Sima, Doru
Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu şi Gheorghe
Voica. Prin 1966-1967, Nicolae Cochinescu, care era procuror
la Drăgăşani, a scris cartea pentru copii numită „Călăreţul
albastru”. Aproape toate povestirile din cartea care a apărut mai
târziu la Editura „Ion Creangă”. Deseori le-a citit în şedinţele
cenaclului pe care-l conduceam. Unele din ele le-am difuzat, în
lectura autorului, în 158 cadrul emisiunilor Staţiei de
Radioficare din Drăgăşani, care avea peste 5. 000 de abonaţi.
Pe Nicolae Cochinescu l-am însoţit (făcând şi înregistrări
audio) la întâlnirile sale cu copiii din clasele primare. Dorea să
cunoască reacţiile viitorilor cititori ascultându-i povestirile. Pe
istoricul literar Costea Marinoiu l-am cunoscut când participam
la şedinţele lunare ale cenaclului „Anton Pann”. Despre cărţile
lui am scris câteva cronici pe care le-am publicat în revistele
„Povestea Vorbei” şi „Argeş”. Cu George Ţărnea am participat
la mai multe spectacole de poezie şi i-am admirat excelenta-i
memorie. Avea uşurinţa versificaţiei… aşa cum o aveau
creatorii populari. El venind din comună Şirineasa, judeţul
Vâlcea a moştenit acel „filon” al talentului de la mama sa (care
era soră cu mama lui Mugur Isărescu). (…) (…) În perioada
1970-1971 am lucrat la ziarul de şantier „Lumina de pe Lotru”.
Acolo am cunoscut oameni, fapte şi drame care s-au coagulat
în romanul „Chipul din oglindă”, apărut mult mai târziu, după
evenimentele din decembrie 1989, la editura Fundaţiei „I. D.
Sârbu”. Când am depus manuscrisul acestui roman la editura
„Dacia” din Cluj, unde director era Al. Căpraru, redactorul de
carte, Viorica Mării (sora lui D. R. Popescu), după ce l-a citit,
mi-a spus textual: „Tovarăşe Ţene, romanul nu se poate
publica. Dacă l-aş publica am intra amândoi în puşcărie!”.
„Chipul din oglindă” este o frescă a societăţii româneşti din
perioada ceauşistă, o critică aspră a politicii economice de
atunci. Deci cam aşa a fost o întoarcere la marea iubire, oraşul
Drăgăşani! Aşa cum îşi intitulase un volum de poezie prietenul
meu, Anghel Dumbrăveanu, numit „Fluviile vizează
oceanul”… aşa şi eu am considerat că „oceanul meu” a fost şi
este oraşul natal. Acolo s-au născut cei doi feciori ai mei,
Florin, care, astăzi, este specialist în imagine la televiziune,
autor de reportaje, şi Ionuţ, doctor în istorie şi drept, autor a 16
cărţi publicate. (…) (…) Există un proverb românesc: „în orice
rău există şi un bine”, proverb care s-a materializat şi în soartă
familiei mele. Demolându-ni-se casa din Drăgăşani, aşa cum
spuneam la început, ne-am hotărât să ne mutăm la Cluj, unde
sora mea Violeta era profesoară de biologie la un liceu din
oraş. Am făcut împrumut pe 25 de ani la bancă şi am cumpărat
un apartament cu patru camere în care am locuit cu părinţii şi
cei doi băieţi ai noştri, până când copii s-au căsătorit şi s-au
„aşezat” la casele lor. Părinţii… au trecut la cele veşnice de
aproximativ zece ani. Aceasta este istoria şi motivul venirii
mele la Cluj în vara anului 1978, astfel că istoria nu-şi are o
scuză în faţa veşniciei, fiindcă ea”… scuză prea mult timpul”,
cum spunea Cioran. (…) (…) După revoluţie am lucrat ca
redactor la „Curierul Primăriei” şi la „Cetatea Culturală” unde
am promovat tinere talente şi unde am publicat consideraţiile
mele despre apariţia noului curent literar „Globmodernismul”,
cel care a înlocuit postmodernismul care… a stâlcit limba
română şi care nu spunea nimic. Globmodernismul este
fenomenul reîntoarcerii, pe jumătate, la un clasicism împletit
cu mijloacele moderne de astăzi. La Cluj am înfiinţat în anul
2006 cenaclul literar „Vasile Sav” ce funcţionează în cadrul
unei secţii a primăriei Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2011 am
înfiinţat şi cenaclul „Artur Silvestri” al Ligi Scriitorilor
Români, şedinţele ţinându-se în sediul Cercului Militar Cluj.
(…) (…) În luna ianuarie a acestui an (2010 n. a.) am înfiinţat
cenaclul literar „Artur Silvestri”. Acest OM, care-i poartă
numele, mi-a fost prieten spiritual. L-am 160 înfiinţat cu scopul
de a fi o şcoală de literatură pentru membrii Ligii Scriitorilor
români, şi nu numai. La şedinţe participă de obicei peste o sută
de persoane. Am înfiinţat acest cenaclu în spiritul lui Garabet
Ibrăileanu care spunea: „Cultură nu e un lux, este un strict
necesar. Fără cultură un popor nu poate rezista în concurenţa
vitală dintre popoare”. (…) (…) Am debutat cu poezie „Eu mam
născut când…” în luna mai a anului 1959, în revista
„Tribuna” din Cluj. Am trimis poeziile semnate aşa cum sunt
în buletinul de identitate, adică Ţene Florinel Sandu. Mai târziu
am aflat cine mi-a fost „naşul” de botez literar, cel care mi-a
pus pseudonimul „Al. Florin Ţene”. Era poetul Negoiţă Irimie,
şeful secţiei „Poezie” din cadrul redacţiei. Pe atunci era
redactor şef Dumitru Mircea, cel care publicase romanul „Pâine
albă”. Mult mai târziu în 1974 am publicat la Editura „Litera”
din Bucureşti volumul de versuri „Ochi deschis”, fiindu-mi
redactor de carte distinsul romancier şi editor, de pe vremurile
de dinaintea celui de-al doilea război mondial, Radu Albala. Şi
al doilea volum, apărut în 1979 la aceeaşi editură, a fost
redactat tot de Radu Albala. Volumele de poezie „Cerul meu
de hârtie” şi „Masa cea fără de taină” au fost traduse în limbile
engleză şi sârbă. Volumul „Cerul meu de hârtie” a fost publicat
la Uzdin, în Serbia, de către prietenul Vasile Barbu, în urma
primirii Marelui Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie.
(…) Am publicat poezie, articole, critică literară şi eseu în
revistele: Luceafărul, Gazeta Literară, Familia Română,
România Literară, Argeş, Secera şi ciocanul, Orizont, Scrisul
Bănăţean, Iaşul Literar, Convorbiri Literare, Confluenţe,
Cronică, Ramuri, Mozaic, Agora Literară, Cetatea Culturală,
Ardealul Literar, Curierul 161 AVENTURA IDEILOR
Primăriei Cluj, Flagrant, Poştaşul, Orient Latin, Heliopolis,
Rusidava Culturală, Poezia, Oglinda literară, Esteu, Columna,
Citadela, Aurora, Al cincelea anotimp, Pietrele Doamnei,
Climate Literare, Viaţa de pretutindeni, Napoca News, Făclia,
Adevărul de Cluj, Mesagerul transilvan, Radix (Belgia),
Românian VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia) ş. a. În
total am publicat peste 6000 de articole şi reportaje în presă.
(…) (…) (după revoluţie n. a.) Comisia Europeană de la
Bucureşti condusă pe atunci de Karen Fogg, a organizat un
concurs de jurnalism, având ca premiu o bursă în structurile
Uniunii Europene de la Bruxelles. Am trimis materialele,
câteva reportaje, pe temele solicitate şi am obţinut bursa.
Alături de mine, a mai fost selecţionat şi filozoful Gabriel
Andreescu împreună cu care am fost în capitala Belgiei. În
urma acestei burse şi al concursului am obţinut „Diploma de
Jurnalist European”. (…) (…) Iniţiativa de a înfiinţa o nouă
organizaţiei scriitoricească în România am avut-o eu, după ce
m-am reîntors din Belgia. Văzând că în această ţară funcţionau
cinci asociaţii scriitoriceşti (în bună înţelegere! Sic!) şi
cunoscându-i pe unii scriitori de acolo, mi-a venit ideea de a
democratiza şi în ţara noastră mişcarea scriitoricească. Dar nu
înainte de-a mă interesa despre celelalte „uniuni” din fostele
ţări socialiste. În urma documentării, am aflat că numai în
România a rămas o singură asociaţie scriitoricească de tip
sovietic, adică Uniunea Scriitorilor. În toate celelalte ţări, foste
socialiste deci, „uniunile” s-au desfiinţat, iar în locul lor s-au
înfiinţat mai multe organizaţii scriitoriceşti. Aşa cum s-a
întâmplat şi cu partidele politice. Cunoscând realitatea din
Europa am luat hotărârea, împreună cu alţi 10 scriitori clujeni,
să înfiinţăm Liga 162 Scriitorilor Români. Hotărârea
judecătorească de înfiinţare datează din august 2007. Astăzi,
după aproape patru ani de la cea dată, avem 31 de filiale,
publicăm 12 reviste, din care 9 pe hârtie, dar toate pe internet,
avem un site, siglă naţională, sigle ale filialelor, etc. Fiecare
filială are un cenaclul literar, iar unele, cum ar fi cele din
Timişoara, Vrancea, Vâlcea, au editat Antologii şi Anuare. De
curând am editat primul volum al „Dicţionarului
biobibliografic al Ligii Scriitorilor”, în format A4, având 446
de pagini şi cuprinzând 200 de autori. Acum lucrăm la volumul
doi, care sperăm să apară până în noiembrie. Filialele au
organizat lansări de cărţi, medalioane literar-muzicale, inclusiv
şedinţe de cenaclu. Cu sprijinul poetei Daniela Voicu, membră
a Ligii, am organizat anul acesta la începutul lunii iulie, în
Elveţia, „Festivalul de Arte umane”, la care au participat 25 de
scriitori, atât din ţară cât şi din Germania, Canada şi Elveţia,
unii dintre ei fiind atât membri ai Ligi cât şi ai Uniunii
Scriitorilor. (…) (…) Până în prezent am publicat 76 de volume
de… poezie, romane, proză onirică, eseu şi critică literară.
Printre acestea enumăr câteva volume de poeme: „Cerul meu
de hârtie”, „Cina cea fără de taină”; trilogia românescă: „Insula
Viscolului”, cuprinzând romanele „Chipul din oglindă”,
„Insula Viscolului” şi „Orbul din Muzeul Satului”. Eseurile leam
publicat în mai multe volume, dar acum amintesc doar
volumul „Prizonierul oglinzilor paralele”. Critică literară am
publicat în câteva volumele printre care „Ochiul magic al
metaforei”, apoi teatru în: „Vă somez, Domnule Doctor!”,
„Arca frumoaselor vise de vânzare”, „O stafie tulbură
speranţa”. Am publicat şi volume de piese de teatru în versuri,
toate făcând parte din „Epopeea Română” ce cuprinde: „Florile
Sarmisegetuzei”, în cinci acte şi „Io, mare Voievod şi Domn!”,
în trei acte. La această epopee, care va cuprinde în final zece
piese de teatru în versuri, mai lucrez încă. (…) (…) (speranţe de
viitor n. a.) În primul rând să fiu sănătos. Apoi să obţin pentru
Ligă, din partea Ministerul Culturii şi implicit a guvernului,
recunoaşterea oficială a acesteia ca asociaţie de utilitate
publică. În prezent lucrez la un volum de versuri, apoi… vom
mai vedea!

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

PASI DE CATIFEA format TIPARIT (softcover)

Cartea Pasi de catifea a autoarei Mihaela CD vine sa confirme inca o data sensibilitatea si talentul poetei prin versuri care va vor mangaia sufletul. Cartea contine 250 pagini si 17 capitole insotite de incantatoare imagini color. Comanda acum la un pret de numai 35 CAD fiecare carte este insotita de un semn de carte din partea autoarei.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT TIPARIT (softcover)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 45$. Livrare gratuita oriunde in lume!

45,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.