MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

AL FLORIN TENE

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,
EMINESCU

Autor: Al Florin Tene 

Motto: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei,
Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost
libertatea, celălalt apărătorul evangheliei ei.” Mihai Eminescu
Când se cercetează cu acribie opera unui poet ca
Eminescu se caută înţelesuri, sensuri, forme, ambianţe, se
încearcă de fapt parafe alături de cel ce semnase simplu dar
dramatic la viaţa sa, creatorul. În situaţia noastră actuală când
poetul este analizat cu admiraţie, ori cu îndoială, ajungându-se
până la denigrare, mă duce cu gândul la ce spunea autorul
„Sărmanului Dionis”: „Ce-au fost românii pe când eu n-am
fost, ce vor fi ei când eu n-oi mai fi?” Aprecierea, respectul,
adoraţia, admiraţia sau contrarele lor caută cu ustensile pe
măsura celui ce începe arheologia poetică eminesciană.
Superlativul ar fi atins în condiţiile, şi numai atunci, când cel
ce studiază şi analizează vestigiile scoase la suprafaţă are mai
mult decât ochiul atent, este de bună credinţă, decât ştiinţa unei
astfel de arheologii, când însăşi cercetătorul re-creează. Căci
aceasta ni se pare a fi specificul: se reconstituie un suflet de
poet ce nu poate fi despărţit de viaţa sa şi mediul social-politic
în care şi-a desfăşurat activitatea, inclusiv nivelul la care a
ajuns dezvoltarea limbii române. Se re-creează un Eminescu
recunoscut, trebuie, în aceste condiţii să ni-l amintim prin ce a
lăsat în urma sa, inclusiv şi prin mărturiile contemporanilor săi.
În lumea încărcată de simboluri ale antichităţii helene,
Luceafărul simboliza călăuza călătorilor spre lăcaşurile zeilor.
În căutarea Luceafărului poetul îşi străbate în felul său viaţa.
Ceea ce ne dezvăluie nouă este prin forţa sa de a stăpâni
Pegasul la modul sublime, de a şti să-l facă să poposească,
pentru contemplaţia a ceea ce zăreşte, sau dimpotrivă, de a-l
îndemna să galopeze năpraznic într-u vârtej de lumi interioare
ale eului. Astfel îşi realizează Eminescu partea sa de magie.
Cătălina visa la Luceafărul „Lângă fereastră, unde-n colţ/
Luceafărul aşteaptă”. Acest poem eminescian este inspirat de
un basm publicat de folcloristul R. Kunish, al cărui fond de idei
se bazează pe antagonismul dintre superioritatea creatorului de
geniu şi lumea mărginită. Coborârea la realitatea pământeană
se face sincopat, de la înălţimea Geniuluila la iubirea
pământeană dintre Cătălin şi Cătălina. Şi dacă, magic, 44
Eminescu creează o magie tainică şi locuri pe măsură, ele au
trăsăturile realului care îl înconjoară şi pe care îl străbate. Nu se
întâmplă să avem feerice nopţi. Ele există în realitate,
Eminescu le transferă doar din epoca sa în Artă: „Noaptea
potolit şi vânăt arde focul în cămin;/ Dintr-un colţ pe-o sofă
roşă eu în faţa lui privesc,/ Pân-ce mintea îmi adoarme, pân-ce
genele-mi clipesc?/ Lumânarea-i stinsă-n casă…somnu-i cald,
molatic, lin.” (Noaptea). Eminescu ajunge mai aproape de sine,
atunci când se evocă precum: „Dar nu vine…Singuratic/ În
zadar suspin şi sufăr/ Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori
de nufăr.” (Lacul). Poezia eminesciană este, înainte de toate, un
climat al Spiritului şi apoi un climat al Cuvântului, al
Inteligenţei şi Visării, prin Cuvânt. Începând cu ridicarea
bustului Eminescu din Botoşani, în anul 1890, a bustului
poetului din Dumbrăveni, jud. Botoşani, în 1902, a apariţiei
cărţii „Omagiu lui Mihail Eminescu”, la Galaţi, cu prilejul a 20
de ani de la moartea sa, cu o prefaţă de A. D. Xenopol, urmată
de manifestări culturale dedicate Poetului, de-a lungul timpului
au fost ridicate statui Poetului Naţional în aproape toate oraşele
mari din ţară. Şi de atunci în fiecare an la 15 ianuarie şi 15
iunie comunităţile localităţilor noastre îl comemorează,
depunând flori la statuile lui, organizându-se simpozioane pe
teme din opera sa. Oare aceste pelerinaje de două ori pe an la
statuile lui nu sunt o formă de pioşenie faţă de o personalitate
ce merită să o numit Sfântul Literaturii Române!? Eminescu în
acest răstimp a devenit în memoria noastră culturală un brand.
Atât prin geniala sa operă dar şi prin destinul său martiric, cum
ar spune Adrian Dinu Rachieru. Iar dacă, în zilele noastre
Poetul a devenit, pentru unii, o problemă, afirm şi eu precum
D. Vatamaniuc, „E foarte bine că avem o problemă Eminescu”.
Acesta să fie motivul că Eminescu a devenit Poet Naţional pe
bază emoţională ? Mă gândesc că la un românism cu o
recunoscută băşcălie a desconsiderării de sine, Eminescu poate
să capete, cum spunea Eugen Ionescu, în 1932, un „rol de
figurant în cultură”. Sunt destule încercări de deconstrucţie a
mitului eminescian, însă nu a fost găsit un înlocuitor. A
încercat N. Manolescu să-l impună pe Mircea Cărtărescu dar,
vorba lui N. Georgescu, tot demersul a rămas „o formă fără
fond”. Vor mai fi multe încercări de demolare a statui lui
Eminescu, însă opera lui este şi va rămâne un spaţiu al
ritmului. Este o respiraţie creatoare prin limba română. Iar
literatura noastră expiră şi inspiră prin acest mare poet. Şi, când
vorbim de geniul lui Eminescu şi opera lui ca aspiraţie către
Absolut, vorbim de fapt despre efortul, pe durata existenţei
umane, de a integra cât mai perfect cu putinţă ritmul lor
esenţial într-un ritm universal sau, de a se ridica, prin
particular, la puterea de adevăr a generalului. Literatura
Română a avut mare noroc cu acest poet născut la Ipoteşti.
Ritmul celui ce creează rămâne în opera sa. Un ritm devenit
culoare, contur, sunet. „Numai când ritmul devine singurul şi
unicul mod de a exprima gândul, numai atunci există poezie.
Orice operă de artă nu este decât un singur şi acelaşi ritm”,
spunea Holderlin în convorbirile sale cu Sincler. Iar valoarea
filosofică a operei eminesciene constă în efortul său de a
investi umanul cu eternal, pieritorul cu nepieritorul, relativul cu
absolutul. Şi astfel, oricât ar părea, Eminescu nu poate să fie
abstras din timpul său şi din spaţiul său. Judecata operelor sale
trebuie făcută în acest context. Valoarea operei eminesciene nu
constă atât în ce şi cât a putut să cuprindă în sine din absolute,
ci în tensiunea spirituală cu care s-a dorit acest lucru, în ceea ce
numim zbaterea poetului, arderea sa lăuntrică. Pentru că
tensiunea spirituală naşte întrebări, iar acestea vis-à-vis de
existenţă sunt hrana necesară cunoaşterii. Opera eminesciană
este o împlinire pentru el şi pentru Literatura Română şi este cu
atât mai mare, cu cât constituie o împlinire ulterioară. În opera
lui Mihai Eminescu, prezentul este implicat. Ea depinde de
gradul în care prezentul şi viitorul este implicat, ca opera
eminesciană să aparţină ea însăşi viitorului. Eminescu nu a fost
un singuratec, dar el este un singular în literatura noastră.
Originalitatea operei eminesciene constă într-o ştiinţă a
mijloacelor artistice şi o conştiinţă creatoare. De aici provine
tot zbuciumul său, toată lupta sa pentru lărgirea marginilor
cunoaşterii, toată acea răsucire centralizată a eului său, lansând
în Univers frânturi de creaţie şi existenţă. Este zbuciumul
profund pe care îl destăinuia Eminescu: „În orice om o lume îşi
face încercarea/ Bătrânul demiurgos se opreşte-n van;/ În orice
minte lumea îşi pune întrebarea/ Din nou:de unde vine şi unde
merge floarea/ Dorinţelor obscure sădite în noian” („Împărat şi
Proletar”). Existenţa eminesciană este o existenţă întru Poezie.
Dar să nu uităm că Poetul a fost şi un jurnalist de excepţie. A
abordat, în articolele publicate, mai ales în Timpul, mai toate
temele ce frământa societatea românească în timpul său. A
publicat articole: filosofice, economice, sociale, politice etc.
Marele poet a publicat zeci de articole în apărarea Bisericii
Ortodoxe Române. Î.P.S. spunea în acest sens: „Marele nostru
poet a fost un creştin autentic, ceea ce rezultă din viaţa, ca şi
din opera sa. Poeziile, proza şi publicistica sa sunt o mărturie în
acest sens. Se poate însă vorbi şi despre relaţia lui Eminescu cu
teologia? Când zic teologie mă refer la ştiinţa teologiei, adică
la un interes pe care l-ar fi arătat Eminescu cercetărilor
teologice. La acest capitol opera lui literară nu ne poate ajuta,
în schimb ne îmbie mărturii aproape neaşteptate manuscrisele
constând din mii de pagini, unele investigate, altele cercetate şi
comentate, altele încă necunoscute.” (EMINESCU – Ortodoxia,
Ed. EIKON, 2003). În 1871, în august, a fost organizată Marea
Sărbătoare de la Putna, la care a participat şi Eminescu
împreună cu Slavici şi unde Xenopol a ţinut o importantă
cuvântare. Această serbare era prilejuită cu ocazia împlinirii a
400 de ani de la zidirea Mănăstirii de către Ştefan. Serbarea
trebuia să se ţină în 1870 dar din cauza războiului
francogerman a fost amânată cu un an. Scrisoarea către D.
Brătianu din 3/15 august 1871 este un document însemnat
pentru cunoaşterea stadiului la care ajunsese Eminescu în
dezvoltarea sa sufletească şi intelectuală. În perioada
organizării serbării de la Putna Ion Slavici îi spunea că mulţi se
vor pune de-a curmezişul acţiunii. Însă Eminescu îi răspundea:
„Dă-i fără milă în ei!”. Cu această ocazie poetul a publicat un
articol în Timpul în care spunea, printre altele, că Ştefan
apărătorul Moldovei şi al creştinătăţi este un sfânt al Bisericii
noastre strămoşeşti. Prin noiembrie în acelaşi an un ziarist
anonim scrie în publicaţia liberală Democratul, atacându-l pe
Poet, spunând că „Domnul Eminescu ne-a obişnuit cu
nebuniile sale publicate în Timpul. Cu ocaziunea sărbătorilor
de la monastirea Putna acest domn a îndrăznit să-l numească
sfânt pe Ştefan cel ce la mânie a tăiat capete.” După atâţia ani,
care dintre cei doi, Eminescu şi ziaristul de la Democratul, şi-a
exprimat nebunia? După cum se vede Mihai Eminescu, în
această situaţie, a avut dreptate. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost
canonizat de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sigur că
propunerea noastră ca Eminescu să fie canonizat, peste ani, va
fi acceptată de Biserica Ortodoxă. 48 Prin opera şi viaţa sa
Eminescu a avut, totuşi, o „…răsplată jertfei sale: cunoaşterea.
Acum el va afla ca îngerul – simbol al desăvârşirii, al purităţii –
nu este în iubită, ci tot în el; că el nu avea nevoie să se înalţe
prin ea, ci ea, fiinţă de lut, ar fi trebuit să năzuiască spre
culmile spiritului pe care-l stăpânea el”. (Zoe Dumitrescu
Buşulenga). Sistemul gândirii poetice disimulează realitatea,
câtă vreme gândirea poetizantă numeşte o realitate. Opera lui
Eminescu este o chemare lansată, o invitaţie disimulată, o
invitaţie disimulată, spre Întrebare, spre nelinişte. Răspunsurile
sunt un acum, cu sensul spre ceea ce va fi. Implicarea viitorului
dă impresia pentru poet de a fi deja un stăpân virtual al unui
timp viitor. Sensul spre Eternitate se împlineşte astfel. Opera
poetică şi publicistica eminesciană trezeşte latenţe spirituale.
Ea se identifică uneori cu speranţa, căci speranţa este şi ea o
tensiune spirituală spre viitor. Opera lui Eminescu este o
reaşezare de lumi. El este un ritm aparte în poezia modernă. El
este propria sa poezie. Căci el este, veşnic, Poetul.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT TIPARIT (softcover)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 45$. Livrare gratuita oriunde in lume!

45,00 CAD

Revista TIPARITA nr 6/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 6 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 15CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

15,00 CAD

2 gânduri despre „MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.