ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

AL FLORIN TENE

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIE
ŞI FILOZOFIE

Autor: Al Florin Tene 

Relaţiile între Poezie şi Filosofie îi preocupă foarte
mult pe filosofi, poeţi şi pe esteticieni, încercând să descopere
aderenţele ori inaderenţele organice pe care le trezesc cele
două, poezia ca artă şi filosofia ca ştiinţă, răsunetul lăuntric
oricat de indepărtat ale acestora. 130 Tudor Vianu în „Filosofie
şi poezie”, prima ediţie din 1937, scria: „…Evident, ca
întotdeauna în astfel de cercetări, partea de ipoteze şi de
experienţe personale este destul de întinsă. Dar dacă, pe baza
lor, cercetarea de faţă a putut câştiga noţiuni mai precise în
judecata mai multor curente de artă şi gândire, ca şi în
problema poeziei filosofice ca artă şi a interpretării filosofice a
poeziei, poate că strădania noastră nu va fi fost cu totul
zadarnică”. Cum se intamplă mai în toate lucrările lui Vianu,
problema enunţată în titlu e făcută să apară ca parte a unui
întreg şi ca etapă dintr-un proces. Eu precizez, spre deosebire

de ilustru critic, că schimbările reciproce între filosofie şi
poezie sunt aşezate în cercul mai extins al interferenţelor între
artă, filosofie şi religie, inclusiv poezia. Criteriul confluenţelor
îl constituie că aceste patru forme ale spiritului se deschid,
precum corola unei flori, asupra totalităţii lumii şi presupun
transcendenţa unui absolute. Epoca noastră este epoca
autonomizării valorilor, a fragmentării spiritului pe planuri
separate de cunoaştere, a activităţii limitate şi intensive
inlăuntrul unei singure specialităţi. Prin acest eseu încerc să
refac postkantian unitatea spirituală înfăptuită de poeţii şi
filosofii romantici. De fapt în o amplă lucrare a mea, publicată
în anul 1998, scriam că după postmodernism a apărut un nou
curent, pe care l-am denumit globmodernul. Scriam atunci că
se observă o întoarcere a artei şi mai ales a poeziei pe jumătate
la clasicism. În acest context, cum spunea Croce „formele
spiritului sunt distincte, nu separate”. Fapt ce ne duce cu
gândul că atât filosofia, cât şi poezia, sunt distincte prin ele
însele, dar există o legătură între ele ce nu ne permite a le
separa. Astfel resping separaţia excesivă care sacrifică exigenţa
totalităţii, dar şi contopirea ce anulează specificul. Au existat
perioade când a degenerat ideea romantică a filosofiei ca
poezie în estetism. Din păcate raporturile poeziei cu filosofia
au fost deteriorate de „poezia filosofică „practicată de autori
mediocri. Înrudirea profundă între formele spiritului, face ca
spiritul ştiinţific şi tehnic să nu disimuleze înrudirea acestora,
operând acel scepticism de proastă calitate care anulează
conştiinţa. Există o relaţie dintre cele două printr-o filiaţie.
Însă, la rândul ei această filiaţie se încredinţează mai degrabă
logicii decat istoriei. Reprezentarea specifică romantică despre
poezie şi filosofie este ca despre două momente succesive ale
spiritului şi apare dedusă din modul nu mai puţin romantic de a
considera identică funcţia lor. Ideea identităţii o provoacă logic
pe aceea a succesiunii, o invoc pentru a explica diferenţierea
care totuşi există. Doresc să amintesc că Vico este cel care a
vorbit de o vârstă iniţială a poeziei şi de una a filosofiei încă
înainte de romantism, deci înainte de confundarea funcţiei lor
spirituale. Mă gândesc că ideea reintoarcerii poeziei la
izvoarele mitului ar fi o reacţie şi ca o soluţie salvatoare la teza
hegeliană a dispariţiei artei. Succesiunea istorică a fost
necesară, dar ordonarea problemelor trebuie să se facă într-un
plan în care stringenţa logică să provoace asemenea intervertiri.
Succesiunea istorică, atunci când o urmărim în chip explicit, se
arată a fi întotdeauna şi în întregime consecutivă. Astfel
doctrina „artei pentru artă” cred că este un fel de oboseală, cum
spunea Vianu, faţă de intenţiile metafizice, religioase şi sociale.
Poezia filosofică reprezintă o încercare de a întări prin efort
speculative demnitatea artei ameninţate să 132 piară în sistemul
lui Hegel. Alături de reîntoarcerea la mituri, care e, de fapt, o
eternă reîntoarcere. Aceste două orientări, după părerea mea, se
constituie ca moduri de a rezolva dialectica intre filosofie şi
poezie, moduri radical deosebite, dar unite prin refuzul
punctului de vedere hegelian. Istoria ideilor îşi descoperă mai
târziu coerenţa, istoricul tinde să se confunde cu logical.
Ipoteza hegeliană trebuie căutată în poetica simbolistă şi
postsimbolistă. Tot aici trebuie căutate raporturile între poezie
şi filosofie. Ideea „purificării” şi cea a „reîntoarcerii” se
integrează în conceptul de complex al poeziei moderne. Dar nu
fără să servească unor rosturi metafizice. Resping în acest
context speculaţia versificată ori a pledoariei sentimentale
fiindcă funcţia cognitivă a artei rămane la fel şi rafinarea şi
adecvarea ei la posibilităţile specifice. Un act metafizic îl
descoperim în jocul subtil al corespondenţelor, în descoperirea
şi resimţirea unităţii lumii, prin proiectarea analogică. Simbolul
a devenit principiu însuşi al creaţiei, cultura delicată a nuanţei,
în determinarea provocatoare şi stimulatoare, mijloacele
muzicale ale sugestiei chiar sunt semnele unei alianţe discrete,
dar fecunde între poezie şi filosofie. Psihologia receptării se
întoarce dialectic asupra psihologiei creaţiei. Poetul adevărat
gândeşte imediat cu cuvinte, limbajul însuşi gândeşte uneori în
poemul lui. „Ceea ce creează în noi nu are nume” – spune
Valery, nu în sensul că poezia ar fi „dictată” autorului, ci în
sensul că polivalenţa ei semnificativă o îndepărtează de
origine, o face să nu-i mai aparţină în exclusivitate. Limbajul
devine purtătorul unei ambiguităţi revelatoare ce transformă
poemul într-un act, iar receptarea lui într-o participare. Exegeza
va descoperi filosofia poemului, nu pe cea a poetului. Nici un
poet modern – nu îşi transpune concepţia despre lume într-un
poem, ci ajunge la această concepţie prin el. Dacă pentru mine
poezia filosofică este o poezie interioară, extinsă în
subconştient şi în absconsul ideilor, pentru Tudor Vianu
această poezie este exterioară, neterminată, eşuată, un concept
negative în definirea căruia sunt rechemate şi verificate
distincţiile principale de la început între poezie şi filosofie.
Trebuie subliniat în această fază a lucrării noastre că ideile
reprezintă un mod de adâncire a viziunii poetice cu condiţia să
apară, nu să pre-existe, să menţină dispoziţia contemplativă, nu
s-o transforme în curiozitate gnoseologică. Expertiza poeziei
deschide perspective către viaţa supremă a spiritului, neavând
nevoie de atitudini doctrinare ori de simboluri dificile. Poezia
adevărată poartă un mesaj de universală semnificaţie în care se
ascunde filosofia ei. O filosofie latentă, dar eficace, difuză în
substanţa poemului. Astăzi după mazga poetică postmodernistă
care a fost la noi, noul curent globmodernul ne descoperă o
savoare a poeziei gnomice în chiar supunerea neabătută a
versurilor la o idee, în înlănţuirea lor necesară, în cadenţa lor
previzibilă, în ecoul lor meritat. Poezia înseamnă forma cea
mai înaltă de cunoaştere umană, singura în măsură să garanteze
accesul la absolut. Nu numai că filosofia trebuie să primească
sugestiile artei şi să pună la contribuţie facultăţi specifice
poetice, dar actul însuşi de a filosofa începe să fie privit sub
specia stilului, iar construcţia unui sistem drept o problemă de
compoziţie de formă. Keyserling scria că „filosofia e artă pură”
(Philosophie als Kunst, Darmstadt, 1920, p. 3), iar valoarea
unei concepţii despre lume e o problemă de stil. 134 Identitatea
unui gânditor o dă felul propriu de a pune problema, modul de
formare a unui material neutru şi general cunoscut. Ca şi
artistul, gânditorul e în căutarea unui „cum” la care nu poate
ajunge fără vocaţie şi chiar fără inspiraţie spontană. Veritabila
profunzime a filosofiei stă în puterea de construcţie şi în
libertatea ei de poezie abstractă. Poezia ţine să îndeplinească o
funcţie filosofică, filosofia – una formală, poetică; sau
menţinându-şi fiecare funcţia, îşi imprumută reciproc
mijloacele. Nu contează dacă, de pildă, „poetul-filosof” renunţă
la funcţia lirică a poeziei pentru a exprima idei sau speră ca
abia prin conceptualizare să ajungă la adevărata poezie,
confuzia mijloacelor şi pierderea funcţiei specifice subminează
iniţiativa lui. Conceptual modern al poeziei se constituie, în
genere, prin renunţarea la sintaxa raţională, la gândirea
discursivă în genere, evoluţia de la simbolism la suprarealism
se confundă cu o îndepărtare treptată de filosofie. Poezia
modernă nu ni se pare a fi mai departe de filosofia modernă
decat poezia romantică de filosofia romantică. Opoziţia dintre
poezie şi filosofie nu trebuie stabilită între poezia modernă şi
filosofia modernă, ci intre poezia modernă, poezia tradiţională
şi cea globmodernistă, între caracterul ei filosofic de atunci şi
de acum. Îndepărtarea poeziei de filosofie nu implică pierderea
apetitului ei metafizic, ci doar satisfacerea lui prin mijloace
diferite. La fel, modelarea filosofiei de către poezie nu
provoacă dispariţia efortului de riguroasă abstractizare, ci
mlădierea şi extinderea lui asupra unor domenii pană atunci
evitate. Există o relaţie de suprafaţă, manifestată în filosofie
prin prezenţa metaforelor, iar în poezie, prin cultivarea expresă
a ideilor şi o relaţie de adancime, de permanenţe subiacente şi
implicaţii tacite. Am putea spune că exact în momentele de
desfăşurare culminantă, cand filosofia sau poezia ajung să se
exprime în parte în mod strălucit şi deplin, atunci limitele
dispar şi aprofundarea funcţiilor se rezolvă printr-o încrucişare
a efectelor. Adevărata relaţie de adâncime între filosofie şi
poezie apare abia atunci. Efectul estetic al filosofiei decurge
din coerenţa înaltă a ideilor, din tensiunea şi pasiunea
demonstraţiei, din caracterul ei irefutabil. Aspecte ale unei
profunde reciprocităţi, filosofia poeziei şi poezia filosofiei
trimit imaginaţia spre un strat de latenţe inseparabile spre un
spaţiu lăuntric în care organul virtual al poeziei şi acela al
filosofiei palpită alături. Unitatea originară determină o
convergenţă a efectelor şi astfel pagina severă de filosofie ne
aduce la vibraţie, iar poemul ne rezervă o iniţiere şi un acces
preţios spre cunoaştere. Unite prin rădăcinile lor în spirit,
filosofia şi poezia se întâlnesc – tot în spirit – ca purtătoare de
absolute.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

  1. ( Și )Astăzi foiletând virtual ,, Revista – Poezii pentru sufletul meu,, la un moment dat citesc titlul,, ALIANȚA DISCRETĂ ȘI FECUNDĂ DINTRE POEZIE ȘI FILOZOFIE,, autor AL Florin Tene ,.Deodată am senzația de întoarcere în timp și că mă aflu într-o clasă a,, Liceului Teoretic-M Eminescu,, – profil umanist..ora de curs (cu frecvență facultativă, fiind duminică și păstrând transpunerea în timp ,) la care participă ambele profesoare și cea de ,, FILOZOFIE,, și cea de ,, LITERATURĂ,, cu tema sinonimă cu titlul lucrării distinsului autor Al Florin Tene, tocmai pentru a expune această legătura indispensabilă dintre poezie și filozofie….Lectura acestui ,, curs de studiu,, mi-a făcut o mare plăcere , un real interes pentru cele expuse, explicate și necesare de reținut.
    Pentru mine aceste două ,, identități,, ( dați-mi voie ,azi , să le numesc așa..) sunt gemene, indispensabile de când s-au născut (din punctul meu de vedere vizionar) în univers chiar înainte de a fi semănată viața pe pământ….
    Am citit această lucrare laborioasă , detașându-mă de starea mea de a filozofa, și am luat realul , studiul pertinent din această expunere cum ar fi ,, Eu precizez că schimbările reciproce între filosofie şi
    poezie sunt aşezate în cercul mai extins al interferenţelor între
    artă, filosofie şi religie, inclusiv poezia./… Fapt ce ne duce cu
    gândul că atât filosofia, cât şi poezia, sunt distincte prin ele
    însele, dar există o legătură între ele ce nu ne permite a le
    separa. Astfel resping separaţia excesivă ……..// ,, Al Florin Tene.
    Vă salut Domnule Al Florin Tene cum salută elevul pe profesor la terminarea orei de curs, vă doresc duminică plăcută( eu o am prin lectura acestui articol)și tot așa doresc tuturor celor care au lecturat, vor lectura articolul ,, ALIANȚA DISCRETĂ ȘI FECUNTĂ DINTRE POEZIE ȘI FILOZOFIE,,

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.