Al Florin Tene -cronica- Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“- Născut pentru a fi(Alt)cineva (Born to beSomeone (else) de Mihaela CD.

NASCUT PENTRU A FI ALTCINEVA FINALA

Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“- Născut pentru a fi(Alt)cineva (Born to beSomeone (else) de Mihaela CD.

CRONICA

 Am primit de peste ocean, din Canada comunităților românești, de la cunoscuta poetă și promotor cultural Mihaela CD, o carte de aforisme și cuvinte de înțelepciune, intitulată  Născut pentru a fi(Alt)cineva (Born to beSomeone (else)  carte ce cuprine reflecţii, versuri şi enunţuri motivaţionale (reflections, lyrics, and motivational statements), apărută la cunoscuta editură Globart Universum din Montreal.

Cartea, bilingvă, română-engleză, se deschide cu  un motto reprezentativ pentru intențiile autoarei apartinand lui Ion Minulescu : ”Ce-am fost cândva, azi nu mai sunt…/Dar ce sunt azi îmi pare rău/Că n-am putut să fiu mereu /Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt…”(Ion Minulescu) având o prefață semnată de Lăcrimioara Iva, poet si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef al revistelor Magazin critic și Cutezător,președinte  al Euro Education, Sardinia-Italia, cu un Cuvânt al editorului semnat de Johnny Ciatloş-Deak, senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal, membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenţi din România ṣi cu un Cuvânt înainte cu titlul ”Urcând trepte de lumină” semnat de prof Aurelia Rînjea, membru al World Poets Association România ṣi membru al  Uniunii Scriitorilor de Limbă Română.

Aforismul  evidențiat pe coperta din spate a cărții : “Întreabă-te pentru ce ai venit pe lume şi caută‑ţi menirea! Secretul se află în tine şi îl vei afla când vei fi pregătit!”scris de Mihaela CD, este un răspuns subliminal al unui mesaj care este un semnal conceput să fie transmis sub limitele normale ale perceptiei.Acesta se află dincolo de nivelul conștient, dar excită foarte bine simțurile. Sugestia subliminală din acest motto acționează la fel ca și sugestiile hipnotice.

De fiecare dată când ne confruntăm cu o alegere, putem decide în mod conștient ce decizie să luăm, în funcție de voința și de dorințele noastre, totuși, spiritul nostru inconștient nu are aceeași capacitate de analiză a informației și el acționează în funcție de datele pe care le-a primit ca și cum ele ar fi adevărate.

Cartea cuprinde următoarele capitole care sunt un evantai de  titluri tematice:  ”Exişti”, ”De ce?”,”Cine eşti?”, ”Ce vrei?”, ”Timpul”, ”Dorinţa de a te schimba”, ”Nimeni”, ”Fericirea”, ”Lupta”,” Răbdarea”, ”Inţelepciunea”, ”Credinţa”, ”Puterea iubirii”, ”Miracole”, ”Schimbă-te!”, ”Altcineva”, ”Eşti cineva!”

 Se cunoaște faptul că aforismele și apoftegmele sunt maxime, sentințe formulate de obicei de o personalitate celebră, precum Mihaela CD,  și ele vin din antichitate. Aceste categorii, puțin neglijate de literatura română, sunt adevărate bijuterii ale înțelepciunii umane.Ele exprimă un adevăr și o sentință, fiind practic,  “sămânța” din care a rodit filozofia.

Interesant este că autoarea intercalează, uneori, aforismele cu poezii autentice pe aceeași temă. Exemplu: poezia „Mă-ntrebam care-i menirea” ce o încorsetează în aforismul respectiv: „ Cel mai frumos dar pe care ți l-a făcut Dumnezeu este viața!”

După cum sugerează și titlul, volumul de față urmează dictonul latin „Cogito, ergo sum!”, însumând o concepție despre viață, trăire, iubire, deloc străine autoarei.Ca exponentă a acestei lumi oscilând între bine și rău, ea își adună gândurile, sentimentele, situându-le uneori între „to be or not to be”. Preocupată de condiția omului și de multitudinea de sentimente ce o încearcă de-a lungul vieții, Mihaela CD caută fațetele omului pentru a-i da o singură formă, aceea a iubirii. Ea cercetează natura umană, încercând să o îndrume către drumul destinat să-l facă pe om fericit. Și cum poți fi fericit? Doar iubind, desigur. Acest sentiment îl cântă poeta și în frumoasele sale versuri.

Autoarea îndeamnă către introspecție, către acel„Nosce te ipsum!” care ar putea face oamenii să cunoască lumea intrinsecă de care mulți sunt văduviți. În lumea strâmbă și meschină omul tinde către măști, către roluri care îi convin, încercând să pară ceea ce nu sunt. Omul dorește să pară, (nu să fie), mai bun, mai fericit, mai frumos în ochii celorlalți și uită de el însuși.

Trăim într-o lume superficială, așa a fost tot timpul, suntem ființe superficiale, nu este ceva rău. Rău este că noi considerăm a fi doar atât și înțelegem că realitatea aceasta superficială este singura neglijând realitatea noastră interioară. Așa cum o spune plastic poeta Mihaela CD în poezia: “ÎNTREBĂRI:”De ce aici? De ce acum?/Cum ai gândit Tu, Doamne?/De ce aşa pe acest drum/  Cum m-ai adus în toamne?/Căci rolul nostru pe Pământ/Ne este dat c-un scop precis/Nu dăinuim degeaba-n vânt/Şi cercetăm al vieţii telescop/ Avem de dăruit cuiva-ntr-un fel/Că Dumnezeu le-a rânduit pe toate/Avem un ţel ce nu îl ştim defel/Şi-l căutăm atâta cât se poate.”

Dincolo de definiția sa cumva seacă din DEX, cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu, aforismul capătă o savoare aparte și sensuri existențiale esențiale.

Pot spune că aforismele Mihaelei CD pot sta alături de cele scrise de  Lao Tzu, Pascal, Novalis și Nietzsche, ultimii trei văzuți de Blaga ca „cei mai apreciați maeștri ai aforismului european.” Orice aforism al autoarei oricât de potențial ca articulație și înfățișare, cuprinde de fapt o trăire a sensului cosmic. Aforismul Mihaelei CD nu e de aceea capricios, arbitrar, făcut să uimească cu orice preț. Mie mi se pare că, asemenea romanului, teatrului, basmului, mitului sau chiar poeziei, într-o oarecare măsură, aforismul poate face obiectul unei teorii, citind cartea scriitoarei Mihaela al florin tene-3CD. O eventuală teorie ar maximiza, desigur, scopul pe care trebuie să-l atingă aforismul, așa cum face orice teorie, în orice domeniu. Mă întreb, însă, dacă nu s-ar pierde accidentul spectaculos în favoarea necesarului neted, dacă nu s-ar diminua surpriza insolitului în favoarea plictiselii predictibilului și dacă nu s-ar compromite ireversibil misterioasa clipă de luciditate acută, ca un fulger, pe care aforismul o aprinde pe firmamentul căutării de sine.

Nu promit să nu reflectez teoretic, cândva, asupra aforismului. Dar atunci, acesta nu va mai fi o floare de câmp, spontană și întâmplătoare, ci va fi o floare în glastră, amenajată. Deocamdată încerc să mă bucur de aforismele Mihaelei CD, nu să le judec.

                     Al.Florin Țene

Mai citește: 

Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD

Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Cezarina Adamescu -POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE- Binecuvantare si chin

GABRIELA Rauca„Binecuvântare și chin”, un vals al sentimentelor puse în vers

Despre cartea Binecuvantare si chin

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD

REVISTA de colecție TIPĂRITĂ NR 10 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 10 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Al Florin Tene -cronica- Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“- Născut pentru a fi(Alt)cineva (Born to beSomeone (else) de Mihaela CD.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.