
Autor: Aurelia Oancă
Cu valul mă-nvelesc, iubitul meu
Și mării îi întind mâinile mele,
Rugând-o să te caute mereu,
Cu stropii ei cu spumă de mărgele.
Din toamne sau din primăveri să fie
Albastrul cer întins peste pământ,
Ce-mbrățișează-o inimă pustie
Și adormită-n tainicul cuvânt,
Ascuns acum sub ierni înfrigurate
Dar care vrea să iasă-n zori de zi
Ca pescărușii-n zări să se arate
Și să străbată ceru-n seri târzii.
Din spuma mării să-mi croiesc veșmântul
Și la altarul mării să te-aștept,
Acolo să-mpletim iar jurământul
Care va face sufletul poet.
Pe cai de mare să ne ducem dorul
Cu verzi liane să-l împodobim,
Apoi să spulberăm în zare norul
Și-n lumea mare stele să sădim.
Ele vor spune lumii o poveste
Despre-o iubire și despre noi doi,
Apoi pe valuri vor aduce veste,
Din apa mării să ne naștem noi !
Mai citește:
Aurelia Oanca-POPAS PRINTRE CUVINTE-cronica ”Prin ochii mei”
Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!
Clubul GOLD al revistei tiparite
Radio Power Love -interviu cu AURELIA OANCA – realizator Lucian Dumbrava
Poezii pentru voi de Aurelia Oancă
AURELIA OANCA-TARAMUL IUBIRII -Iubeste-ma in fiecare anotimp
Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !
A început derularea Proiectului ”6 CĂRȚI PENTRU ROMANIA -2023 pe care îl anunțam la finalul anului trecut, este vorba despre un proiect de 6 cărți noi la care lucrează scriitoarea Mihaela CD împreună cu colaboratorii săi de la editura Globart Universum din Montreal și care își propune sa doneze un număr cât mai mare de cărți bibliotecilor din Romania, căci după cum va anunțam cererea este foarte mare, bibliotecile vor aceste cărți dar nu au fonduri, motiv pentru care am apelat la ajutorul și sprijinul dumneavoastră.
Și tu poți participa la acest proiect prin :
Acestea sunt cele 6 cărți ale proiectului mai multe detalii click pe imagine!

Pentru a susține acest proiect :

COLECȚIA ÎMPREUNĂ -FORMAT TIPĂRIT( softcover)
Au câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE ANTOLOGIE SI CULTIVARE A VALORILOR LITERARE A ANULUI 2023 ”- În cele trei volume ale colecției de antologii ÎMPREUNǍ ce reprezintǎ Iubirea, Credința ṣi Bunǎtatea veți găsi creații literare de excepție,ele fiind diferite prin tematica pe care o abordeazǎ dar ṣi prin materialele prezentate într-o gamă diversificată de creații literare. Un periplu de frumos ce va oferi cititorului satisfacția de a descoperi fărâme din abundentul har divin cu care au fost înzestrați. Comanda acum colecția ÎMPREUNǍ în format tipărit și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume ( oferta valabilă timp limitat)
100,00 EUR

MĂSURÂND CLIPA TIPĂRITĂ (softcover)
MĂSURÂND CLIPA este un volum de versuri nemuritoare scrise cu pană sufletului de doua dintre cele mai îndrăgite poete contemporane Mihaela CD și Aurelia Oanca care reușesc sa tina cititorul în lumea nemuririi pe tot parcursul lecturii. Comanda acum volumul de versuri în format tipărit și vei beneficia de transport gratuit și de un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA de colecție TIPĂRITĂ NR 10 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 10 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Cu valul format dintr-o f r u m u s e ț e de ,,frumoase, frumoase versuri,, ,poezia ,, CU VALUL MĂ-NVELESC,, m-a învăluit într-un excepțional tablou format din imagini, vise și trăiri care ,,..vor spune lumii o poveste/Despre – o iubire și despre noi doi…/Din apa mării să ne naștem noi!,, .Versul ,, Din apa mării să ne naștem noi !,, m-a făcut să-mi imaginez ce pictură de excepție ar fi făcut Sabin Balașa ( dacă ar fi fost să citească poezia) ,, din spuma mării ,, să croiască veșmântul,, distinsei poete Aurelia Oancă, inspirat de valul cu care se învelește distinsa doamnă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană