POEM CU RĂDĂCINILE ÎN CER

CRONICA

       

Iată o nouă apariție editorială, CU SUFLETUL ÎN PALMĂ, la Ed. Globart Univers, Montreal, Canada 2023, semnată de  distinsa și binecunoscuta scriitoare canadiană de origine română, MIHAELA CD.

Prin această carte, prinde formă fizică și viață, un profund mesaj, în care este evidentă iubirea față de aproapele, formulată de Mântuitorul Iisus Hristos în cuvintele: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:35-40). Îți iubești aproapele, când în cel de lângă tine, recunoști scânteia divină din el.

Un mod de adresare agreat de mine, un fel de a spune: „sufletul meu, salută sufletul tău”. Iată că MIHAELA CD ne oferă: „poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre”.

O carte cu o grafică excepțională, atât prin concepție, conținut, dar și grație artistului plastic Mircea Rustiuc, care ne încântă cu creațiile sale. Pot spune de la început că întregul volum este un spectacol de Lumină, Cuvânt și Culoare, toate îmbrăcate în dăruirea de sine a autoarei.

În cuvântul editorului, JOJNNY CIATLOS-DEAK, acesta ne spune: „Versurile Mihaelei CD sunt de facturǎ celestǎ, ele vin dintr-o altǎ dimensiune”,… „Versuri pline de divin și pământesc”, acesta fiind un fin cunoscător al poeziei autoarei.Face referințe pertinente, la care subscriu și eu, chiar considerând existența distinsei scriitoare în viețile noastre o bucurie divină, iar pentru mine personal, o Întâlnire Stelară.

Din motto-ul folosit: „Hrǎneṣte-ți sufletul cu atâta frumusețe ṣi luminǎ încât splendoarea ta sǎ radieze, bucurându-i ṣi pe ceilalți din jur!”, se vede cum autoarea se bucură de frumusețea creației pe care o respiră, o culege precum polenul, apoi o prelucrează în versuri, dăruindu-ne apoi formă desăvârșită, în poezie.

Spectaculos și discret deodată, pictura ne însoțește pas cu pas în aceste periplu unic.

        În Capitolul 1, Cântând iubirea, descoperim disponibilitatea imensă a autoarei de a dărui poezie, care pornește dintr-un impuls al inimii, dintr-un foc lăuntric și o face cu o dragoste imensă, precum  „licuricii dragostei zburând” (De vei fi tu acela).

Ce frumos, lămpile emit lumină, dar licuricii luminează, au propria lumină, precum sufletul poetei, precum poezia!

Armonia lăuntrică se revarsă spre noi, într-o tainică și frumoasă poveste de iubire față de cel de lângă ea, față de creație, față de Dumnezeu, prin care își așează sufletul în palmă: „Cu sufletul meu în a ta palmă”…  „Cătându-ne drumul spre fericire” (Cu sufletul în palmă).

Pentru ea, iubirea este „pasăre măiastră”, „viață”, „ființă”, prin ea vibrând în consonanță cu universul (Iubire mândră, tu îmi ești ființă).

Frumoase declarații de dragoste  lunecă pe o „harpă” a dorurilor. O muzică interioară  trece în „Slove-ndrăgostite pe-o hârtie” și în trăirile care capătă contur de „doină”, alteori de „horă” în doi sau ritm de vals (Rapsodia iubirii). Cuvintele se împletesc în dans lasciv, amețitor, în Romanțe pe corzi de dor sau pe strune de vioară.

În Capitolul 2, În gondola gândurilor, ne legănăm într-o Barcarolă venețiană, redată perfect și prin pictură. Poeta se adresează iubitului, pe care îl vede „poet neînțeles” prin versuri pline „de-înțelepciune”, acesta sădindu-le spre a dăinui (Iubitul meu, poet neînțeles!)

Conexiunea cu divinul e permanentă, ea conștientizând iubirea cu care a fost binecuvântată, dar înălțând și rugă către acesta pentru cei dragi plecați la cer sau pentru a avea grijă de întreaga lume, care „parc-a-nnebunit” (Lumea de azi).

Ne îndeamnă să trăim clipa, ne îndeamnă la libertate, o libertatea reală a spiritului care să triumfe și în lume, în care azi e prea multă amăgire.

În Capitolul 3, Vibrații ale sufletului, frumos se adresează autoarea: Copilul meu cu inima senină, către care se revarsă din plin suprema sa iubire, care este pentru ea „a inimii grădină”. O rugă de mamă înalță și pentru cei plecați „să-și servească” țara.

În versuri desenează „iubirea / Ca să rămână în povești”, dragoste ce  o sădește „În solul ce e fermecat” spre a rămâne Dovadă peste vremi. Ne sugerează și ce bine ar fi dacă fericirea s-ar putea cumpăra la kilogram.

Dorul părinților de copii e covârșitor, dar puterea lui Dumnezeu este mare. Acesta îi este aproape poetei: „Îmi murmuri versuri de iubire”…„Le scriu cât mi le amintesc” într-o comunicare tainică și plină de recunoștință(Dumnezeul meu divin), iar versurile-s „legate cu fir de rouă”.

Capitolul 4, În dans grațios cu inima, constituie o invitație la a trăi viața cât mai armonios posibil. Femeia o vede a fi „stâlpul vieții”, „o rază”, o oază de fericire pentru cei din jur, care ar trebui să nu uite să se prețuiască: Femeie, Dă-ți voie să fii FERICITĂ!

Poeta se află într-o continuă căutare de sine, de sensuri existențiale, drumuri de fapt prin care urcă spre Dumnezeu, cu care se află într-o comunicare continuă. Iubirea e „Măiastră pasăre albastră”… „voal de cosânzene”, Iubire, dor de primăvară, comparații diafane pline de esență și trăire.

 Într-un Eden plin cu  flori, privighetori, stele și vise, poeta își cântă iubirea.

În Capitolul 5, Certitudini, ne vorbește despre alte virtuți umane, despre împăcare, conștientizare, ne invită la a reflecta asupra sensului vieții și a verbului „a iubi”, Trăind murirea, la puterea de a discerne adevărul de minciună.

Capitolul 6, Pași prin ploaia vieții, cuprinde reflecțiile temporale ale poetei. Se adresează toamnei de la care vrea bucurie, încă o primăvară,speranță și „gândul curat de iubire”(Lasă-mi toamnă).O toamnă cu „tonuri roșii și-arămii”, în care „Timpul gri își  toarce fusul”, printre anii ce trec (Al vieții trandafir), timp pe care îl vede boem, dar și sfânt pentru ea, percepându-i vibrațiile și înscrisurile. O toamnă șugubeață, care își fredonează refrenul printre castani, în care roadele de aur – sufletul poetei, îl așează pe tavă spre a fi dăruit în poeme. Savurăm respirații și speranțe, într-un dans prin ploaia binecuvântătoare, care alături de soare (credință), pot  face împreună mirabila sămânță sădită în noi să crească.

În Capitolul 7, Numai iubirea, cunoaștem iubirea ce dă sens lucrurilor și rezolvă orice ecuație. Poeta o are imprimată în suflet, cuibărită în conștiință, e sfântă și eternă. Iubirea are voce, e cheia spre toate lumile și îi înflorește în suflet. E dirijorul propriei vieți, care își găsește loc „în frumoasele pagini cu povești” (Al vieții dirijor), în propriul vals, într-un duet  divin, în care Lecția iubirii o învățăm fiecare, spre a fi apoi dăruită.

Capitolul 8, Interacțiuni, ne dăruiește clipe, zâmbete, raze, bucăți din sufletul ei, precum niște miride, cu incursiuni în trecut, prezent și viitor, între cer și pământ, între lumea interioară și cea exterioară, în care definitoriu este acest Ajutor celest, asta în contextul unei societăți tot mai mult lipsită de iubire. Îl invocă pe Dumnezeu, Vino și Fă lumină!, singurul care ne poate oferi Salvare divinǎ.

În Capitolul 9, Din dragoste, poeta oferă gesturi, cuvinte, șoapte, sentimente. Pentru ea, Divinitatea trimite înger să-i întregească iubirea, care este nemuritoare. Frumoasă povestea lor: Un prinț frumos și-o mândră fată! Fericirea-n doi este sublimă, e pământeană și celestă deodată, toate înscrise într-un Vechi și nou jurnal.

Capitolul 10, Departe de lume. Poeta poartă în suflet dorul și iubirea de Țară, (Românie, mândră mireasă!), aprins precum o făclie pe care o poartă în timp oriunde merge, dor cântat de-o pasăre măiastră. Manifestă respectul față de valorile naționale, pentru rădăcini: Suntem urmași ai lui Brâncuși, fără să uite  privirea tatălui cu dorul de țară.

          Frumoasă comparație în lumea asta în care alergăm după nimic, „Suntem doar biete umbre într-o ramă / Doar vapori ce dansează-ntr-un ibric” (Vapori ce dansează-ntr-un ibric), într-o atmosferă de toamnă ce oftează peste timp, peste pământ.

În Capitolul 11, De vorbă cu sufletul, poeta se află într-o introspecție confesivă, pătrunsă de Dor de tata, adoarme peste cuvinte, peste amintiri, printre căutări de pace și fericire, constatând că Unica monedă de schimb este „iubirea”. Ea consideră dăruirea versurilor, ca pe ceva firesc, asemenea unui salut prietenesc, valoare prioritară fiind calitatea de a fi OM adevărat: Cinstea este avuție!

Capitolul 12, Gustul amintirilor, este unul aparte, precum licoarea roșie a vinului, „Cu clipele fine parfumate” printre Răscolirile tinereții. În fiecare amintire este un foc ascuns, cu o coloristică specifică fiecăruia, scrisă Pe aripi de iubire. Confidenți amintirilor îi sunt teii și privighetorile, toate într-un dans temporal, uneori atemporal, cu rezonanțe sonore, prinse în Țesătura vieții.

           Capitolul 13. Surâs peste timp, îl percepem precum niște ecouri ce vin spre poetă „Același sincer, simplu „Te iubesc” / Ce-l recită timpul printr-o floare!” prinse în Rama timpului. Torente de iubiri  se metamorfozează în poeme. Briza timpului îi mângâie sufletul, cu himere de toamnă, printre Aștrii cerești, cu o aspirație perpetuă către o lume mai bună.

           Capitolul 14, Dureri înecate, ne prezintă lumea înstrăinată, în care oamenii au inimile sfâșiate și nu găsesc calea binelui. Legile le calcă în picioare drepturile și libertățile care devin formale. Bolnavi de neiubire, unii au sufletele vândute, cuvinte ele însele înveninate, sunt plini de regrete și iluzii, într-o Tristă amăgire generalizată. Dar, poeta are puterea să strige: „Până unde? Până când?” … „Schimbă Doamne omenirea / Fă-i creștini ce-i ce-s atei”… „Fă-le tu sfântă dreptate” Omenie, Te implor!

         Capitolul 15, Destine. În viziunea autoarei există o hartă a fericirii, pe care o găsești doar ascultându-ți inima, intuiția, semnele divine, primite printre Trufașe umbre, în aceleași pasteluri de toamnă și ploi cu amintiri. Într-o lume în care adevăratele valori sunt pierdute  (parcă programată din umbră această dezumanizare), fiecare avem o soartă, fiecare are lecțiile lui, ale iubirii, ale iertării, ale acceptării, ale recunoștinței, dar nu e ușor să discerni calea. Fiecare își duce propria cruce, de multe ori învățând din greșeli.

           În Capitolul 16, Așteptări, lasă să se întrevadă o speranță: Cândva, vom fi cei de la-nceput. Poeta cere Creatorului: vară, vise vezi, tinerețe, forță și putere, ținere de minte și vrere, o Împrimăvărare care să topească „ghețarii uitării” „Și feerice versuri” care „în poezii înmuguresc”.

Poartă în suflet chemarea locurilor natale: „Din depărtări trimitem către voi / Iubind, trăind din inimi poezia” (Din vatra satului chemare!)

În aceste Timpuri ciudate, totuși „Cuvintele din noi firav valsează”, purtând cu demnitatea Ecusonul nemuririi, iar peste toate veghează Dumnezeu.

Capitolul 17, Spre poetice zări, crează o nouă perspectivă. Cuibul cuvintelor pline de taine, cu „Muguri de licăriri nepământene”, este un cuib pe  care poeta îl poartă în suflet și numai pana iubirii e cea care dă aripi cuvintelor. Emoții dincolo de cer, praf de stele, raze divine, toate trecând prin filtrul propriei simțiri în poezie.

Poetul „arde pe altarul veșniciei”, într-o lume ostilă, cu harul său dăruind liberate și bunătate (Acesta e poetul). Un vânt bun îl călăuzește pe mările nevăzute, o briză cosmică, divină, dar el se zbate să-și împlinească misiunea, dorind „Să scrie despre iubire, / Pentr-un strop de fericire!” (Lăsați poetul să trăiască!), spre a fi mai buni și mai iertători, în aceste vremuri atât de încercate.

          În volum întâlnim construcții din cuvinte, într-o arhitectură proprie, ce creează stări autentice de spirit: „pâcla timpului arămiu” (Rapsodia iubirii); „al vieții logaritm” (Tributul dragostei); „a timpului vioară” (Iubitul meu, poet neînțeles); „Mapamondul e o barcă”… „Suntem biete oi ce tac” (Lumea de azi); „doină supărată”… „fir de rouă” (Dincolo de timp și loc); „Așează-ți visul pe-al său fus” (Nu mă-ntreba); „suntem nesătui precum niște corbi” (Visul crud); „Timpul calcă-n picioare secunde ude” (Brâu de zdrobiri); „Să-ți fiu fluture de rouă / Să-ți fiu lacrimă de sânge” (Pe steaua ta); „clipe ticsite cu țurțuri albi” (Înghețare sublimă); „dorul cel beteag” (Să-mi vii…); Clipa prinsă-n laț; „fariseii timpului” (Ecusonul nemuririi); Vântul de cuvinte.

CV-ul literar artistic al scriitoarei MIHAELA CD vine și întregește acest volum, redând celor care nu o cunosc imaginea de ansamblu a personalității și vastei  sale activității de poet, jurnalist, artist plastic și cronicar.

Pot spune că vine o vreme când dăruiești bucurii și te bucuri că o poți face. Și eu am trăit acest sentiment profund și înălțător și iată că autoarea îl trăiește și ea din plin.

Mai întâi învățăm să primim, cu recunoștință pentru ce ni s-a dat, apoi dăruim, fapt ce denotă o profundă relație cu divinitatea.

MIHAELA CD acum dăruiește din ceea ce ea însăși este! Cum spunea Părintele Arsenie Boca: „Când dai, la început dai din ceea ce ai. Apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești!” Ea dăruiește din ceea ce ea însăși este, din esența ființei sale, șlefuind și trezind inimi, la ceasurile de taină ale poeziei, la ceasurile de adâncime și de veghe ale ființei sale, într-o înluminare ziditoare, într-un frumos colind plin de  daruri!

Poeta își așează sufletul în palmele celor cărora le dăruiește poezia.

Cartea este o pledoarie pentru iubirea adevărată, pentru viața trăită demn, pentru înțelegerea sensului ei și a misiunii pe care o avem trăind pe această planetă. Este pe ansamblu un frumos și generos Poem cu rădăcinile în cer!

Volumul reprezintă un periplu prin sufletul autoarei, într-un preaplin care se revarsă spre noi, cu prietenie și cu bucurie. O bucurie care nu este deplină, decât dacă este și împărtășită! O pledoarie pentru iubirea fundamentală, prin care intrăm în viața celuilalt cu sufletul, privind divinul din el, ca o interfață dintre noi și Dumnezeu. O declarație de iubire adusă vieții, văzută ca o poveste pe care o trăim aici, pe această planetă, învățând și dăruind lecția iubirii, cea pentru care Dumnezeu ne-a creat.

O poezie proaspătă, ademenitoare și revigorantă, puternică prin stil și cuvânt, o lucrare puternic ancorată în tot ce-i românesc.  O poezie în care poeta se adună din armoniile celeste, pentru a se metamorfoza în poezia pe care ne-o dăruiește.

Între coperte o descoperim pe autoare cu căutările ei, cu zbaterile ei. Prin scris, își manifestă poate cel mai bine trăirile și se dăruiește (dar și prin culoare).

Cartea aceasta este o confesiune, o mărturisire, o zidire, o cheie spre inima omului, spre comorile lui lăuntrice.

O poezie limpede, efervescentă, confesivă și distilată din trăirile poetei, redate nouă spre a ne bucura sufletul și inima, mesajul ei ajungând repede acolo unde trebuie, în inimile cititorilor. Prin cuvintele sale, poeta face să se întrepătrundă, cerul cu pământul, lumina cu întunericul, visul cu realul, într-un prezent activ, încărcat de înţelesuri sublime.

Pentru că  Poezia este limbajul universal al inimii, poeta ridică din cuvinte o scară către Dumnezeu, către grădina lui eternă, către iubirea care dăinuie.

Mulțumim scriitoarei MIHAELA CD pentru acest minunat dar de suflet, o felicităm, dorim cărții drum bun spre inimile cititorilor și așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale! Pot spune chiar că sunt nerăbdătoare să văd ce tematică va aborda în următoarea sa carte!

Prof. AURELIA RÎNJEA

Membru al World Poetry Association, România

și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

Mai citește: 

Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD

Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Cezarina Adamescu -POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE- Binecuvantare si chin

GABRIELA Rauca„Binecuvântare și chin”, un vals al sentimentelor puse în vers

Despre cartea Binecuvantare si chin

Proiectul ”6 Cărți pentru bibliotecile din Romania ” continuă!

Mulțumesc din suflet tuturor celor au donat până în prezent! Am vesti bune pentru voi!:

1. Am ajuns la jumătatea proiectului!

Trei din cele 6 cărți au fost deja tipărite și trimise în România!

Cele trei cărți sunt:

• *Prin roua gândurilor-proză scurtă (articole, eseuri, critică literară)
• *Măsurând clipa -poezii nemuritoare( volum realizat în colaborare cu poeta Aurelia Oancă)
• *Îndumnezeire-poezii și rugi din sufletul meu .

2.Continuăm cu următoarele 3 cărți

( avem o mică schimbare, din cauze obiective cartea Velvet Steps nu poate fi finalizată în acest an deci va fi înlocuită cu romanul FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ” .

Deci avem nevoie de ajutorul vostru pentru tipărirea următoarelor 3 cărți:

• *GREU DE ATINS/HARD TO REACH -aforisme(reflecții și enunțuri motivaționale)
• *CU SUFLETUL ÎN PALMA-poezii din suflet pentru suflet
• *FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ-roman .

Vă mulțumim și așteptăm cu drag o mană de ajutor!