roman

Femeia care a uitat să mai plângă de Mihaela CD

Capitolul 4

Întâlnirea

În casa Anei din Vaduri,în sfârșit reînflorise speranța! După o lungă perioadă de incertitudine și tristețe, familia Anei a primit vestea cea mare! Rudele Anei fuseseră anunțate că Ana a fost găsită! Mătușa Mărioara,sora mai mică a Anei avusese grijă de copii să nu le lipsească nimic,ea neavând copii îi iubea ca și pe copiii ei.

Bucurie mare pe Lucica și Alexandru care nu pridideau să sară într-un picior de fericire!Nu le-a spus nimeni că tatăl lor nu mai este și nici care era motivul real pentru care se aflase Ana în spital.

O mașină albă opri în fața casei!Din mașină coborâră două persoane un bărbat și o femeie. Copiii priveau de la geam exclamând pe rând:

-Uite, vin mama și cu tata!

-Vine mama și cu tata! repetă și cel mic…

-Cum?  exclamă mătușa Marioara mirată! Cum să vină? Toader ca e mort!

I-a scăpat porumbelul pe gură fără să-și dea seama! Dintr-o dată copiii amuțiseră amândoi, se opriră din țopăit și se uitau speriați!Atmosfera de fericire absolută se transformase într-o tensiune apăsătoare când ușa se deschise:

-Mama! exclamă Lucica

-Mama, unde e tata? mătușa Marioara a spus că e ”molt” !zise Alexandru repede așa cum putea el peltic, parcă fără să respire!Copilul nici măcar nu înțelegea la vârsta lui de cinci anișori și jumătate ce înseamnă cu adevărat cuvântul ”mort”

Ana intră pe ușă și izbucni în lacrimi:

-Dragii mamei,cât mi-ați lipsit!Puii mamii iubiți!

-Și tu ne-ai lipsit nouă,zise mătușa Mărioara. Mă bucur că ești sănătoasă, ne-am speriat foarte tare!

În toată perioada de absență a Anei,familia ei trecuse prin clipe cumplite, prin spaimă și frică  a ceea ce i s-ar fi putut întâmpla iar de îndată ce aflaseră ce i s-a întâmplat au fost instruiți de cei de la spital să nu îi spună Anei prin ce au trecut ei  pentru a nu-i îngreuna suferința. Mătușa Mărioara  era cea mai mică dintre frații Anei și fiind măritată dar neavând copii era mereu prezentă în viața Anei, fiind cea mai apropiată de Lucica și Alexandru, iubindu-i de parcă erau copiii ei.

 Ana îi strânse lung la pieptul său într-o îmbrățișare colectivă, pe ambii copii deodată! Trăia o realitate cumplită care o durea enorm, visase altfel întoarcerea ei de la gară.Ani și luni și zile visase la momentul când vor fi toți patru din nou împreună. Trăise trei ani cu visul acesta al revederii, își făcuse atâtea planuri și atâtea vise încât acum îi era imposibil să accepte realitatea. Acum erau doar trei! Ana plângea fără oprire iar mânuțele mici ale lui Alexandru îi ștergeau lacrimile de pe obraz! Încerca din răsputeri să se țină drept și să nu se lase pradă disperării în fața copiilor dar abia mai reușea să mai stea în picioare.Simțea că se clatină și se așeză rapid pe un scaun fără să spună nimic…

Un domn înalt cam de statura lui Toader stătea în pragul casei asistând înmărmurit,fără să scoată un sunet, la scena de o tristețe profundă ce îți sfâșia sufletul.

-Am crezut că domnul este tata, așa mi s-a părut de la distanță! zise Lucica oarecum intrigată de prezența bărbatului.

-Și eu am ”clezut” că este tata! zise Alexandru puțin peltic.

Domnul din ușă schiță un zâmbet de compasiune și se adresă copiilor parcă dorind să clarifice lucrurile:

-Eu sunt șoferul care a adus-o pe mama voastră acasă, îmi pare tare rău că nu l-am putut aduce și pe tatăl vostru.Sincer, îmi pare tare rău!

Se opri o secundă parcă fâstâcit de situație neștiind ce ar trebui să facă? Să mai stea ? Să plece? Și în cele din urmă continuă: 

 -Eu plec,vă las, dar dacă vreodată aveți nevoie de mine vă las aici numărul meu de telefon, mă cheamă Mihai, Mihai Popa, vă rog să mă sunați oricând! zise întinzându-i Anei un petic de hârtie

Ana  se uită  absentă și strângând în mână bucata de hârtie pe care o primise cu numărul de telefon reuși să închege câteva cuvinte:

-Vă mulțumesc domnule,vă mulțumesc mult pentru amabilitate!

Apoi mai adăugă închizând ușa:

-La revedere!

Mihai își luă la revedere și plecă cu inima plină de întristare.Doctorița Simionescu  îl rugase să-i facă un serviciu personal iar el nu o întrebase nimic. Pe drum femeia aceea frumoasă cu părul de abanos pe care o luase de la spital îi povestise în câteva fraze scurte ce pățise. Povestea femeii părea ruptă dintr-un film, o adevărată dramă, o poveste de iubire care în loc să aibă un sfârșit fericit are un  final atât  de tragic încât nu poți să rămâi doar privitor fără să fi atins și tu de tristețe.O părere de rău organică, care apare instantaneu,care îți acaparează sufletul și căreia nu îi poți spune: ”a fost doar un film”

Iar femeia aceea atât de frumoasă pe care abia o cunoscuse, deși era atât de tristă, femeia aceea avea în ea ceva intrigant. Acel ceva intrigant și seducător totodată.

O va mai întâlni oare? 

                                                     ***va urma***

 

Ți-a plăcut acest fragment?

ACUM  POȚI PRECOMANDA romanul LA UN PREȚ PROMOȚIONAL 

 

Recenzii și cronici ale acestei cărți :

• Johnny Ciatlos Deak cronica Cuvântul editorului – 2023
• Lăcrimioara Iva –O carte de ținut pe noptieră--Cuvânt înainte-2023
• Al.Florin Țene–Destinul ”zidit” în“mănăstirea”sufletului unei femei„-Prefață-2023
• ANA MUNTEANU DRĂGHICI -Postfata 2023
• Angela Dumbravă-Gânduri bune de întâmpinare a cărții-Impresii –2023
• Sandu Chiva-Impresii –2023
• Gabriela Raucă-Impresii despre Femeia care a uitat sa mai planga”–2023
• Prof .Aurelia Rînjea-JOCUL DESTINULUI-Cuvânt  de încheiere-2023

Câteva curiozități despre autoarea Mihaela CD:

• -are 11 cărți de poezie +1 în lucru
• -are 2 cărți de articole eseuri și cronici literare +1 în lucru 
• -are 3 cărți de reflecții și enunțuri motivaționale+1 în lucru
• -are 1 roman +3 în lucru

Acesta a fost  un mic fragment din romanul FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ, dacă v-a plăcut va invitam sa comandați cartea prin butoanele de mai sus  sau in paginile următoare : 

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

Despre cartea FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ