roman

Femeia care a uitat să mai plângă de Mihaela CD

Capitolul 5

Acasă

 Întoarcerea Anei acasă deși  era o mare bucurie pentru copiii săi, era mult mai dificilă pentru ea decât se așteptase.Trecuseră câteva zile, era acasă cu copiii, dar nu-și putea găsi liniștea.Cerul nu-i mai părea albastru,iarba nu mai avea nicio culoare, totul părea ponosit,învelit într-o pâclă groasă de fum trist și lipsit de sens. Pământul întreg și lumea ei în care trăise odinioară, parcă se oprise în loc, simțea că nu mai poate continua fără el, fără acea speranță a revederii cu care era învățată să trăiască zile și luni și ani.

 În fiecare zi își amintea de Toader, Îi aprindea lumânări și se ruga pentru sufletul său. Ziua trecea cu câteva lacrimi la vedere și cu câteva mii plânse pe ascuns și cu treburi prin gospodărie, cu copiii care îi puneau tot felul de întrebări și care o obligau să trăiască.Seara în schimb era numai a ei. Atunci revenea în taină în lumea ei atât de întristată și îndoliată,cuibărindu-se în patul lor atât de gol.Avea nevoie de el, de amintirea lui, de glasul lui.Durerea îi sfâșia inima crestându-o în mii de bucăți. Îi mirosea hainele lui Toader care își pierduseră demult mirosul lui dar pe care îl rememoră din dragi amintiri. Îi strângea la piept scrisorile și îi săruta pozele îngânând în timp ce plângea până adormea:

-Toadere cui m-ai lăsat? Ce am să fac eu acum?

În anii de după căsătorie deși au trăit câțiva ani  împreună cu frații ei, au fost foarte fericiți!

Toader om harnic, tâmplar de meserie a știut să pună mâna, să repare și să întrețină căsuța lor. În numai câțiva ani din căsuța mică acoperită cu șindrilă,Toader făcuse un mic cuib plăcut și confortabil iar în curte făcuse un paradis plin de flori așa cum îi plăcea ei. Schimbase chiar și acoperișul, ferestrele și ușile. Adăugase la spatele casei o mică bucătărie unde stăteau vara.Nu era ungher în casă unde să nu fi pus mâna Toader.Tot ce a atins mâna lui  dibace, s-a transformat în frumusețe.

Toader pe lângă faptul că muncea ca și tâmplar  era și un foarte bun gospodar ce iubea animalele. Au avut pe vremea aceea două vaci și patru porci, găini și alte orătănii pe care mai apoi ea a fost nevoită să le vândă pentru a se întreține. După plecarea lui Toader la război, pe Ana pusese stăpânire frica, o frică nebună  să nu îl piardă căci el era principalul său sprijin.

Obligată să își întrețină familia de la o vârstă fragedă, când alți copii încă își trăiesc copilăria, a lăsat școala devreme, a muncit cu ziua pe la oamenii din sat sau a mai cusut câte o hăinuță la mașina veche de cusut rămasă de la mama ei și nu și-a mai continuat visul de a deveni creatoare de modă. Acesta era visul ei de mică dar cine se mai gândea la vise când avea opt frați mai mici  și erau orfani? Mereu îi răsunau în urechi vorbele tatălui său care aflat grav bolnav pe patul de moarte i-a șoptit :

-Să ai grijă de frații tăi, Ana!Tu ai rămas pentru ei singura speranță! 

Simțul datoriei și spiritul de sacrificiu au urmărit-o mereu.Chiar înainte să se mărite i-a spus lui Toader că ea trebuie să își întrețină frații până ce se vor muta la casele lor și așa a fost.Toader om de aleasă omenie a susținut-o și a ajutat-o până la ultimul!I-au ajutat  pe toți, i-au ținut la școală și  chiar le-au făcut nuntă tuturor. Singura Mărioara ce rămăsese mai mult timp cu ei până nu fusese căsătorită, fiind cea mai mică, dar și ea plecase de câțiva ani buni din casa părintească.

Ana și Toader ajunseseră un exemplu de urmat în satul lor și erau respectați de toată lumea!Dar ce folos? Acum ea a ajuns o văduvă îndurerată care își plângea iubirea și durerea!

Războiul crunt i-a luat până și dreptul ultimei despărțiri.Neavând  un corp neînsuflețit într-un coșciug nu a putut nici măcar o înmormântare creștinească să îi facă.Asta o durea și mai tare!

-Toader al meu n-are nici măcar un loc de veci! Numai Dumnezeu știe unde îi odihnesc oasele! îi spuse ea preotului din sat într-o zi.

 Preotul înduioșat de durerea Anei  a hotărât să îi facă totuși o slujbă de înmormântare  simbolică  și să așeze o cruce cu numele său în cimitir alături de părinți. La înmormântare s-a strâns tot satul. Ana era extrem de tristă și plângea întruna .Repeta obsesiv  aceleași vorbe:

-Toadere cui m-ai lăsat? Ce am să fac eu acum?

***

Ana și-a plâns durerea zile și luni în șir, făcând cărare bătătorită de acasă până la cimitir.Rudele ei au venit să o ajute, frați, surori, cumnați, nepoți, fiecare își oferea ajutorul.Copiii săi Lucica și Alexandru, orfani de tată creșteau în umbra tristeții , căci nu mai fusese veselie, muzică și  bucurie în casa lor de multă vreme.Ana devenise tăcută și tot mai retrasă.

Războiul se terminase și de-acum creștea grâul în urmele de șenile lăsate de tancuri.Viața devenise mai înfloritoare în fiecare bătătură numai în casa Anei domnea umbra tristă a pierderii lui Toader.

Elena, a doua soră a Anei, femeie durdulie și roșie în obraji, locuia la câteva case de Ana și trecea  pe la ea în fiecare zi în drumul spre casă.

-Ana până când ai s-o duci așa? o întrebă Elena într-o bună zi

-Nu pot să fiu altfel soro! Nu pot! zise Ana cu ton răspicat parcă vrând să încheie o discuție care se anunța deranjantă pentru ea.Subiectul acesta era mereu adus pe tapet de câte ori se întâlnea cu vreunul din membrii familiei sale.

-Ești tânără încă și frumoasă și deșteaptă, ai să-ți găsești și tu un bărbat !

-Nu-mi trebuie! Nu caut și nu mă interesează! Ș-apoi cine și-ar lega viața cu o văduvă cu doi copii?  zise Ana într-o doară parcă fără să gândească.

-Cum cine Ana dragă? Tu nu vezi câți bărbați își scurg ochii după tine? Ești încă frumoasă Ana! Ești tânără și frumoasă!

Seara, înainte de culcare Ana își dădu seama că  vorbele surorii o puseră pe gânduri fără să vrea  și instinctiv se uită în oglindă parcă căutând o confirmare.Văzu un chip frumos dar trist! Părul negru de abanos strălucea în razele plăpânde de lună care pătrundeau în odaie.Vedea tristețea și-și aminti deodată de chipul său de copilă care avea aceeași privire tristă atunci când murise tatăl său.Aceeași privire, aceeași ochi negri frumoși dar îndurerați. Căutând parcă o explicație întrebă cu voce scăzută ca pentru sine:

-De ce Doamne? De ce?

Se duse la culcare cu gândul la Dumnezeu care-i dăduse o viață atât de plină de neprevăzut, multă durere, bucurie și iar durere. Începu să se roage printre șoapte amestecate cu lacrimi :

-Tatăl nostru care ești în cer…

***

-Ana, nu mai plânge!Viața merge mai departe! Ai încredere, va fi bine! auzi o voce duioasă care parcă îi mângâia auzul adormit.

-Cine ești tu ? Unde ești? întrebă Ana imediat crezând că i se pare și că nu o să mai răspundă nimeni.

-Sunt îngerul tău păzitor! Sunt alături de tine! Nu poți să mă vezi, poți doar să  mă auzi în visul tău! Ai încredere!Va fi bine!

***

Se  făcuse dimineață și Ana se trezi parcă mai vioaie și mai plină de viață ca de obicei.Ieșise afară și observă deodată culorile vii ale florilor din fața casei.Când răsăriseră? Nici măcar nu le observase! Cerul avea o culoare vie,de un albastru deschis parcă colorat de cineva care a desenat în treacăt și  câțiva norișori albi jucăuși.Iarba de un verde crud te îmbia să-i respiri prospețimea, dar nimic din toate acestea parcă n-au existat înainte și au apărut brusc în fața Anei care se trezise parcă dintr-un somn adânc al nepăsării.

-Copii, la masă! strigă ea în timp ce bătea niște ouă cu smântână pentru omleta de dimineață.

-Mamă dar noi am mâncat deja! Mătușa Mărioara ne-a pregătit micul dejun și ne-a pus și pachetele pentru școală așa cum face în fiecare dimineață! răspunse Lucica aranjându-și părul grăbită.

Deodată Ana se opri și se uită lung în jurul ei de parcă vedea totul pentru prima dată! Observă că viața continuase și fără ea, micuța Lucica crescuse, iar Alexandru era deja școlar.Mărioara își luase în serios rolul de mamă, iar în tot acest răstimp ea fusese absentă plângând pierderea lui Toader. Își aminti brusc de câte ori îi spusese Mărioara:

-Ana dragă, morții cu morții,viii cu viii! iar ea se înfuria răspunzând:

-Tu să taci că nu știi cum e să îți moară bărbatul, al tău trăiește! și izbucnea de fiecare dată în hohote de plâns.

– Viața merge mai departe,copiii au nevoie de tine!Nu te lăsa pradă durerii!Uită durerea!Trebuie să te vindeci!continuă Mărioara de fiecare dată cu un ton blând dar insistent.

Nu o auzise cu adevărat până acum.Abia acum realiza de parcă cineva i-ar fi luat un voal de ceață de pe ochi. Copiii ei aveau nevoie de ea și indiferent cât de greu i-ar fi, trebuie să continue pentru ei.

Își aminti prin câte trecuse demult, când încă era copilă și își îngrijea cei opt frați. Se trezea înainte de ivirea zorilor ca să mulgă vaca, îi spăla, le dădea mâncare iar când aceștia plecau la școală mergea și ea la muncă prin sat. Muncea la câmp de cele mai multe ori  însoțită de cei doi frați mai mici pe care îi târa după ea și-i așeza lângă o căpiță de fân să se joace.

Atunci a fost capabilă? A putut înfrânge orice obstacole? se întrebă în sinea ei… 

Unde dispăruse oare copila aceea curajoasă?…

Dar femeia care le cosea haine oamenilor din sat, îngrijea de animale,gătea,spăla și ținea singură o gospodărie și doi copii în timpul  războiului? Unde este femeia aceea puternică? Unde a dispărut spiritul său de luptător și învingător?

-Veniți să vă îmbrățișez ! își chemă ea copiii parcă vrând să recupereze tot timpul acela adormit.

-Mamă, să nu mai plângi mamă! zise Alexandru

-Nu, n-am să mai plâng ! Chiar nu trebuie să mai plâng! răspunse Ana parcă promițându-și sieși  să redevină  femeia puternică care a fost cândva.

                                                     ***va urma***

Ți-a plăcut acest fragment?

ACUM  POȚI PRECOMANDA romanul LA UN PREȚ PROMOȚIONAL 

Recenzii și cronici ale acestei cărți :

• Johnny Ciatlos Deak cronica Cuvântul editorului – 2023
• Lăcrimioara Iva –O carte de ținut pe noptieră--Cuvânt înainte-2023
• Al.Florin Țene–Destinul ”zidit” în“mănăstirea”sufletului unei femei„-Prefață-2023
• ANA MUNTEANU DRĂGHICI -Postfata 2023
• Angela Dumbravă-Gânduri bune de întâmpinare a cărții-Impresii –2023
• Sandu Chiva-Impresii –2023
• Gabriela Raucă-Impresii despre Femeia care a uitat sa mai planga”–2023
• Prof .Aurelia Rînjea-JOCUL DESTINULUI-Cuvânt  de încheiere-2023

Câteva curiozități despre autoarea Mihaela CD:

• -are 11 cărți de poezie +1 în lucru
• -are 2 cărți de articole eseuri și cronici literare +1 în lucru 
• -are 3 cărți de reflecții și enunțuri motivaționale+1 în lucru
• -are 1 roman +3 în lucru

Acesta a fost  un mic fragment din romanul FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ, dacă v-a plăcut va invitam sa comandați cartea prin butoanele de mai sus  sau in paginile următoare : 

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

Despre cartea FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ