Artistul”ZANDRU” ALEXANDRU ȚUȚUIANU invitat la SALUT ROMANESC DIN MONTREAL
Dragi prieteni, în urmă cu 11 ani am avut ocazia să cunosc un tânăr extrem de talentat în cadrul unei festivități destinat românilor din Montreal. Un copilaș timid de 9 anișori de mână cu mama lui își promova primul album,compact disc care cuprindea o serie de șlagăre mai vechi și mai noi. Anii au trecut iar acel copil timid azi este un tânăr chipeș în floarea vârstei cu o carieră muzicală impresionantă, apreciat de un număr mare de fani, nu numai în Canada dar și peste hotarele ei. UNIVERSUM VIP studios a avut deosebita onoare și plăcere să-l primească pe artistul ALEXANDRU ȚUȚUIANU arhicunoscut după numele de scenă ”ZANDRU”. O carieră artistică fulminantă în plină expansiune, momentul de debut fiind participarea lui la concursul ”LA VOIX JUNIOR” din Montreal în anul 2017 unde termină concursul între finaliști. Cu sprijinul fanilor, publicului și al mass-mediei fiind extrem de apreciată performanța lui pe parcursul concursului,decide să participe din nou în 2019 de data aceasta la secțiunea adulți. Născut la Brașov emigrează cu părinții la nici 4 anișori și se stabilesc la Montreal. Este încurajat de bunica maternă și începe să studieze muzica la vârstă fragedă. Copil de excepție din leagăn,dacă majoritatea bebelușilor sunt adormiți în leagăn cu cântecele de genul ”Nani,nani puiul mamii” micuțul Alexandru a avut privilegiul să fie adormit pe melodii de Edith Piaf sau Frank Sinatra cântate de bunica. Nici o mirare că azi ZANDRU interpretează aceste melodii cu multă afecțiune și mult profesionalism. Este student la conservator, cântă la pian,compune dar și lucrează în paralel ca și profesor de canto.Dacă pe canalul de youtube videoclipurile lui ZANDRU se bucură de un număr semnificativ de vizualizări având fani care se cifrează la sute de mii din diferite țări de pe glob,lucru care i-ar putea conferii un comportament de vedetă, însă ALEXANDRU este un tânăr foarte bine crescut, cu mult bun simț și respect față de oamenii cu care intră în contact și simț al umorului foarte dezvoltat. Dacă pe mulți succesul îi îmbată ZANDRU știe că succesul are latura mai puțin cunoscută de mulți admiratori ce constă în nenumărate sacrificii și renunțări. De un an Alexandru face parte din formația TRANSYLVANIAN SOUND & LIGHTS și alături de colegii lui încântă românii la diferite evenimente culturale în cadrul comunității. Este un artist polivalent și abordează o gamă variată de genuri muzicale de la operă, canțonete până la muzică românească de petrecere realizând impresionante colaje de muzică populară deosebit de antrenante. Dacă mulți tineri români de vârsta lui sosiți pe meleaguri canadiene în fragedă copilărie, vorbesc limba română cu mari deficiențe de exprimare sau mulți deloc, abia reușind să îngâne câteva cuvinte în limba maternă , nu este și cazul lui ALEXANDRU. A fost crescut în spiritul românesc și simte românește până în ultima celulă. Este un ambasador cultural care poartă în ființă spiritualitate românească și tot ce pot să-i urez este să o facă cu multă mândrie, mulți ani de aici înainte cu mult succes! Vă invit dragi prieteni să urmăriți emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL ca să-l descoperiți alături de mine pe talentatul ZANDRU tânărul de succes,inima căruia bate puternic românește!
Vă invit să vă abonați la canalul nostru (click pe clopoțel) pentru a nu pierde nicio emisiune viitoare iar dacă vă place emisiunea, aștept cu drag un Like!
Nu uita dacă e vineri este emisiunea ta de suflet ”SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL!”
Mai citește:
Gheorghe Gheorghiu invitatul emisiunii SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL
Radio Power Love -interviu CATALINA MIRICA – realizator Lucian Dumbrava
Despre Gala Artelor ediția a 3-a, Montreal 2022- DIPLOME-PREMII-ARTICOLE-IMPRESII-ANTOLOGIA GALAXY
O seară de neuitat, super concertul Rock n Violin!
Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023
Mai citește:
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
VASILE BELE -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI VOL 2
Leonid Șaramet-DRAGOSTEA PIERDUTĂ
DACĂ DRAGOSTE NU E NIMIC NU E -Gheorghe Gheorghiu revine la Montreal de Valentine’s Day!
Abonamente 2023 la revista de colecție POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
SUSTINE SCRIITORUL ROMAN! Cultura se pastreaza prin scriitura!

PRIN ROUA GÂNDURILOR TIPĂRITĂ (softcover)
Cartea PRIN ROUA GÂNDURILOR autor MIHAELA CD este o carte de proza scurta, articole, eseuri și cronici literare care va va purta prin roua de gânduri a scriitoarei ajutându-va sa pătrundeți în lumea sa plina de iubire și bunătate. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-FORMAT TIPĂRIT(softcover)
Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-este o carte bilingvă de aforisme, reflecții, versuri și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini extraordinare, cartea te va cuceri pe loc datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit un semn de carte și livrare gratuită pentru comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți descoperi forțele ascunse!
55,00 CAD

MĂSURÂND CLIPA TIPĂRITĂ (softcover)
MĂSURÂND CLIPA este un volum de versuri nemuritoare scrise cu pană sufletului de doua dintre cele mai îndrăgite poete contemporane Mihaela CD și Aurelia Oanca care reușesc sa tina cititorul în lumea nemuririi pe tot parcursul lecturii. Comanda acum volumul de versuri în format tipărit și vei beneficia de transport gratuit și de un semn de carte cadou!
35,00 CAD

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)
Volumul de debut al autoarei Mihaela CD ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.
35,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


