Aurelia Oanca-SUB PAȘII MEI

 
oanca
 
 

SUB PAȘII MEI

Autor: Aurelia Oancă

 
Tu, toamna mea cu lacrimi prinse-n plete,
Te-ai rătăcit și-n calea mea, zâmbind,
Cu stropii reci lași norii să se-mbete,
Iar frunzelor le smulgi frumosul nimb.
 
Sub pașii mei răsar mici bălți ștrengare,
Ce-n clipocit de picuri cercuri fac,
Îi simt răceala ce în suflet are,
Și-o eleganță sobră ca un frac.
 
Eu vreau să port o haină de lumină
Și-n ea să fie raze și culori,
Din zi de vară, verde și senină,
Dar tu în cale toate le omori.
 
N-am să fiu rea și știu că ai la tine
Și zile bune dar și rod bogat,
Acum în ploaie să mai plâng îmi vine,
Știind că-n toamnă neguri se abat.
 
Din calendar o filă îmi vorbește
Și-mi spune să mă bucur cât mai pot,
Sunt câțiva pași și iarna grea sosește,
Nu e o glumă ci un simplu pont!
 
Autor: Aurelia Oancă
 
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.