Aurelia Oancă-E TIMPUL TĂU

 
AURELIA OANCA
 
 
E TIMPUL TĂU

Autor: Aurelia Oancă



Coboară fulgi din traista veșniciei
Și se așază peste brazii-nalți,
O plapumă întinsă-i fac și gliei,
Iar pomilor condurii dantelați.

Cu frunza lor ce încă stă pe ramuri,
Oftează-n galben sau în ruginiu,
Deschid spre cer imensele lor geamuri
Ca-ntr-o pictură tristă în crochiu.

Un vuiet lung se-avântă prin pădure
Și parcă poartă-n el un contrabas,
Izbind tulpini ce frigul pot să-ndure,
Sub scoarța dură construind balans,

Între inele care poartă anii
Și între vase care seva-o duc,
Spre ramuri mici ce-și numără iar banii,
Căzuți la poala pomului năuc.

Oftatul toamnei se aude-n zare
Ce-i spune iernii cu un glas mai stins,
E timpul tău, apoi ca și o boare,
Se-aude-n codrul galben: Ai învins!

Autor: Aurelia Oancă
 
 

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Asociația Academică a Cititorilor: Lista primilor 20 de scriitori clasici români în viață

Cum pot publica si eu in revista?

Invitație de participare la antologia ”STELARIS”-2024

Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!

O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

Liliana Moldovan-Scriitoarea Titina Nica Țene și ale sale „Poezii alese”

Abonamente

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

Johnny Ciatlos Deak -Evenimentul DARURI DE SUFLET-lansarea cărții ”Cu sufletul în palmă”

Victor Roșianu-La cenaclul literar „Al.Florin Țene “-„Lumea trăiește prin femei-Icoana acesteia în literatură “

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

rev-14-copy-2

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.