VICTOR MANOLE-Cuvânt de încheiere – DORUL CUVINTELOR

Cuvânt de încheiere

 

Cartea „DORUL CUVINTELOR” cuprinde 152 de poezii, începe cu un cuvânt al editorului, cuvânt înainte, prefață și se încheie cu postfață, cuvânt de încheiere, despre autoarele MIHAELA CD și AURELIA RÎNJEA.

Întreaga carte „DORUL CUVINTELOR” este un frumos duet poetic, între cele două autoare ale cărții, respectiv MIHAELA CD și AURELIA RÎNJEA. Amândouă poetele scriu cu o infinită dragoste de nemărginit, încât reușesc să fascineze și să surprindă curiozitatea oricărui cititor, încât să descopere el însuși frumusețea versurilor poetice.Talentul autoarelor rezolvă totul în această ordine de idei, cu ingeniozitatea clară, ce face casă bună cu gândirea celor care le citesc versurile și le descoperă valoarea poetică.

Volumul „DORUL CUVINTELOR”, are poezii excepționale, scrise de douǎ  poete  înzestrate ṣi relevă dorul de țară, dorul de copilărie, dorul de patrie, dorul de neam, izvorât din mintea, sufletul și inima celor două autoare, un dor universal  ce poartă o mare încărcătură emoțională.

În calitate de profesor,poet și scriitor,cu mare plăcere vă prezint impresiile mele despre scrierile celor două poete, despre demersul strălucitor și lăudabil de a realiza împreună acest volum,care este un câștig axiologic pentru lumea literară. Fac referiri cu privire la idei, stil de lucru, gânduri, estetica materialului, tonul afirmațiilor ce țin de firile autoarelor.

Poezia conține bulbul concepției de viață și despre viață al unui întreg popor românesc. Cartea este un corolar prin chiar  contribuția fiecăreia dintre autoare, care concură la sublimarea ideilor și mesajelor transmise.Autoarele au o intenție estetică reciprocă, iar dovada clară stă în construcțiile poetice realizate de acestea.Poetele caută fiecare să participe cu stilul propriu, la zidirea acestui volum, dându-i trăinicie și valoare.

Avem de-a face cu două poete remarcabile, cu o frumoasă prietenie literară, prin care acestea își exprimă iubirea de neam, de cuvânt, promovând valorile reale ale umanului. Ele provin din aceeași țară, România, dar din zone diferite, Mihaela CD vine din zona Ardealului, iar Aurelia Rînjea vine din zona Slănic – Prahova, dar ambele au în final o unică dorință: de a lumina viața prin bucuriile pe care poezia le oferă.

Poetele îndeobște sunt într-o lume nouă inovatoare, cu concepții și viziuni, care prin complementaritatea lor, oferă o viziune amplă a ceea ce înseamnă dorul în general și cel al cuvintelor în particular.

Cheia acestui material poetic în versuri, aparține ambelor poete și legăturii literare dintre ele, cât și sentimentelor pe care acestea le nutresc. Poetele au adus o stare de strălucire în vocabularul lor specific, într-o sinteză specifică. Vibrațiile poeziilor luminează cu calități suave și eterne ale vieții diafane.Poemele vin ca un  fior al spiritului, o restabilire de echilibru literar, care bucură sufletul.Iatǎ câteva exemple:

În poezia PUII DORULUI a poetei Aurelia Rînjea și în poezia Focul dorului a poetei Mihaela CD, versurile fac parte din trăirea poetelor și împletirea lor stilistică, cu „Strigăt la stele în ațipire”… „Unde se nasc puii dorului / Ca niște români creștini” la Aurelia Rînjea, iar la Mihaela CD dorurile „au luat foc”, „de supărare” sau „de jele”, „În mistuiri înnegurate de dor”.

În poezia GLASUL DIN NOI, poeta Aurelia Rînjea creează  o mare varietate de sensuri, în cuvinte pe care le definește poeta și le separă ca stil de lucru: „Ţii minte, Mamă, / Când ne-aplecam / Să mângâiem petale / De liliac / În timpul / fericit / De primăveri?”, iar poeta povestește: „Unul a fost sădit / De Bunica, / Altul… de Tata, / Celălalt s-a ridicat / Odată cu Maria. / Pe rând, cu ei  / Înfloresc amintiri. / Aud cum urcă / Dimineaţa / În trunchiuri, / Chiar dacă apusul / S-a scurs în pământ”. Poeta Aurelia Rînjea atribuie atenție activității spirituale în genere și lirice în special, într-o speranță de mai frumos și interesant  lirism, toate într-o armonie proprie.

Poeta Mihaela CD, în poezia Cu dorul așteptând în prag, prezintă acel dor mistuitor al mamei îmbǎtrânite  care o aṣteaptă în prag: „Peste Carpații-albiți de soartă/ Prin  ale inimii poteci/Stă tristă azi o mamă-n poartă/ Și-și numără anii cei seci/ De bătrânețe nu se plânge/ Că-i dată de la Domnul Sfânt/Dar puii ei nu-i poate strânge/Decât în amintiri în gând/Și doruri iși cerne peste zări/Sperând la vremi parfumate”.

În poezia CINE?, poeta Aurelia Rînjea se referă la obiceiurile și tradițiile de Crăciun și de Anul Nou: „Se-aud colindătorii, Tată! / Cine să deschidă poarta? / Mama e bolnavă / De singurătate”… „Vin colindătorii, Tată! / Cerul nu pot să-l deschid…” Vedem aici o intuiție care bate adânc și o poezie matură, într-o justă admirație, scrisă cu mult curaj și modestie. Vedem liberul exercițiu în talentul poetic și consfințirea libertății poetei.

În poezia Dorul din șemineu  a autoarei Mihaela CD, poeta se referă tot la obiceiurile de Crăciun,iar amintirile, dorul  ṣi sentimentele pentru tatăl ei plecat, sunt precum flǎcǎrile focului din șemineu care ard  în sufletul poetei. ”Doar stau, mă uit pierdut la șemineu /Cum arde-o flacără galben-albastră /Și gându-mi zboară către tatăl meu /Deși-i plecat, îl văd parcă-n fereastră…”  Gândul îi zboară la tatăl ei care  ”Duios ne cânta colinda de la el din sat/Cu voce-ai blândă și cu chipul drag…”

În poezia ACOLO SE POATE TRĂI, poeta Aurelia Rînjea face referire la locurile  atât de dragi, la dealul cu pruni înzeiți, … „În care merg visele. / De acolo vin mereu / Păsări de aer”,….  „Și adânci trăiri,  / Care bat în pereţii  / Sufletului, / Semn, că acolo / Se poate trăi!” Este foarte interesant cât se poate vedea dintr-o aruncătură de ochi pe un deal, consfințind libertatea poetei de a scrie cu un talent lipsit de politicianism, în literatura timpului.

În poezia Gânduri de dor poeta Mihaela CD face trimitere la amintirile vremurilor de altǎ datǎ ce îi provoacǎ un dor imens ṣi o durere cutremurătoare: ”Mi-s hărțuite amintirile în piept / Şi nu îngăduie durerilor să iasă / Este cutremurător şi nu e drept / Sǎ n-ai la cine să te-ntorci acasă”.Poeta aṣteaptǎ întâlnirea fiind ancoratǎ în realitatea crudǎ a vieții ce-i trecǎtoare: ”Lăsa-vom astă lume dragi părinți/Vom veni în veṣnicie să ne regăsim / Dar până la-ntâlnire curg fierbinți/ Doruri, prin gânduri sǎ vǎ gǎsim!”

Ambele poete scriu cǎlǎuzite de un talent puternic, asemănător, iar cuvintele lor capătă înțelesuri, profunde, reale, fiind clare ṣi pe înțelesul tuturor, chiar și pentru mințile care sunt mai întunecate și confuze.

Poetele au  o exprimare liberǎ de orientarea lirică foarte dezvoltatǎ iar poeziile lor au mișcări proprii, cu o mecanică internă, care nu se guvernează dinafară.

În poezia AM VĂZUT-O, poeta Aurelia Rînjea își evocă copilăria prin personificare: „Ieri, mi-am văzut copilăria / Stătea în drum, fluturând  / Batista parfumată, / Cu aromă de bomboane,” … „Se juca în apa Slănicului”.Într-o perfectǎ  cordialitate cu inspirația, poeta face legătura prezentului cu trecutul: „Mi-e dor de ea/ Se simte bine la mine  / În suflet. / Mă iartă… / Că am crescut prea repede”.

În poezia Copilărie-n satul mic uitat de ani, poeta Mihaela CD își aduce cu drag aminte de „imagini sfinte” și „de jocuri fără griji de sub castani”, de satul de poveste, vremuri de altădată, de vacanțele la bunici ce-au ”ton auriu”și de hoinărelile prin sat, până se lăsa noaptea peste „satul mic uitat de ani!”

În poezia O LUME DE DOR, poeta Aurelia Rînjea, care s-a născut la poalele unui Munte de sare, consideră că acolo îi este patria și locul copilăriei, numit de poetă un ”Rai dăruit de Dumnezeu întru iubire” , ”unde legendele sunt vii” în prezent, iar ”trecutul e un vultur’‘. Pentru poetă, cuvântul „Țară”, este cel mai mare poem.

În poezia Dor de draga Românie -horǎ – ritm popular-, poeta Mihaela CD cântǎ dorul de țarǎ folosind ritmul popular: „Frunzuliță verde de dor / Zburdǎ gândul călător / Peste oceane, peste mări  / Peste ale timpului zări / Undeva, printre Carpați” … „De-acolo-am plecat ṣi eu / Cu speranță-n Dumnezeu”, fiindu-i foarte dor „de mamă și de tată”, de copilărie, „Şi de munți şi de câmpie / Dor de frunza arămie / Şi de sfânta noastră glie / Dor de draga Românie!” O superbă horă a dorului românesc!

În poezia SIMPLU, poeta Aurelia Rînjea afirmă ṣi ea  iubirea si dorul de țarǎ: „În Țara mea,  / Curg printre file,  / Cu sufletul arzând”, … „Un buchet de cuvinte”, … „Din crângul inimii”…. „Simplu și curat în Țara mea” ca  „Dumnezeu să vadă / Că Îl purtăm în noi!”

Şi în poezia Mă-ntrebam care-i menirea, poeta Mihaela CD face referire la dorul de țarǎ: :… „În țara unde multe turme pasc / Și unde râuri murmură aievea”, pe care-l cântǎ în versuri conform harului primit: „Venit-am bucurie ca să dau / Și slovelor pustii să le dau nume”

În poezia ROATĂ, poeta Aurelia Rînjea ne desenează  satul său „cu drumuri umblate de căruțe”, sat „cu prunci de grâu”, cu oameni înțelepți și „meri în costume de miri”.Satul în viziunea poetei are o înfățișare picturală, dar în care putem vedea o minune poetică,estetică muzicală, în versiune lirică,în  frumoasa limba română.

În poezia Copilăria dar neprețuit, (Mihaela CD)  vedem o  descriere unicǎ ṣi specificǎ a copilǎriei: „Copilăria-i clinchet ṣi-i surâs”… „Şi-i floarea albă prinsă-n râs / Cu boarea candidă nestinsă”… „Firavul gângurit de bobocel / Mângâind auzul prima oarǎ”… „Copilǎria-i un dar neprețuit / Şi-un gingaş  sunet de vioarǎ  / O buburuzǎ cu cerc smǎlțuit  / Ce zboarǎ în vǎzduh uşoarǎ!”

În poezia SCRIE PLOAIE – poeta Aurelia Rînjea, într-un nobil exercițiu formal în care puterea de echilibru are iscusința de verificare, inspirația poetică duce la o versiune perfectă.În poemul dumneaei, ”plouă cu aripi de vară”, iar poeta cere ploii să aibă grijă „de pomii din grădină”, care „se leagănă nostalgici între răsărit și apus”.

Tot despre ploaie este vorba ṣi în poezia Mihaelei CD  Dansul ploii,  în care: „Picături de aur cad din cer/ Și-n dansul lor spre glorie /Ele se-mbrățișează sincer /Și se dezmiardă în victorie” iar „Văzduhul de fericire plânge”, căci în drumul lor, perluțele aurii, au întâlnit „iubirea”, respectiv pământul, cu tot ce este cultivat și plantat pe el, și, ca într-un „spectacol” răspândesc fericirea.

În poezia O LUME NOUĂ, poeta Aurelia Rînjea ne face o unicǎ şi impresionantǎ mǎrturisire despre modul în care se regăsește în poezie: ”M-am găsit în Poezie./Așteptam acolo,/Într-o liniște sfântă, /Să vorbească cineva /Cu mine,/Să mă vadă…” Poeta descoperă în poezie „o lume nouă, / Frumoasă demnă / Și mai umană”.

În poezia Împărăție, poeta Mihaela CD stăpânește înțelepciunea care este cea mai mare bogăție, referindu-se la rostul nostru pe pământ. Consideră înțelepciunea o „busolă, în a’ vieții labirinturi.” iar „Iubirea ṣi credința sunt valori /Ce fac  senin chiar dacă plouă!”

În poezia CHIAR DACĂ, poeta Aurelia Rînjea compune ca un astrolog, constelații de solemne cuvinte, în care prezintǎ dorul pentru cei care nu mai sunt, dar au iubit-o necondiționat: „O mângâiere, / Să mă adun în mine, / Să vă strâng la piept, / Să vă iubesc într-un cuvânt? / Chiar dacă am și eu… / Brațe de zăpadă”.

În poezia Colind pentru mama, poeta Mihaela CD se adresează mamei cu  atâta emoție în cuvinte! „Mǎicuțǎ, vine-acum Crǎciunul / Din depǎrtǎri un colind grǎiesc/ Dorul înghetat sǎ-l ducǎ vântul /Spre ochii mamei, care ṣiroiesc” … „Aṣ vrea sǎ te strâng în brațe tare” … „Dar te colind mamǎ din depǎrtare / Cu dorul meu din sufletul brǎzdat”.

În poezia NUME, poeta Aurelia Rînjea stă de vorbă cu merii și cu apa Slănicului, cu gândurile și cuvintele înaripate, cu „Liturghia de iarbă”,… „într-o zidire de suflet”. Apa este ca „roua de mir”, unde poeta își vede chipul. Versurile poetei sunt adevǎrate elegii ale locurilor natale.

În poezia Meserie de copil, poeta Mihaela CD dorește să reîntoarcă „soarta”, să „ne trezim din nou copii”. Sau de s-ar putea prelungi copilăria ca aceasta să dureze zeci de ani, ar „alege meseria de copil” și i-ar  „lucra copilǎriei fǎrǎ bani”.

În poezia DOR DE CASĂ, poeta adună mereu câte un suspin, de la copilăria acoperită cu ninsori, într-o toamnă în care „crengile se frâng” și dorul de  casă „tremură desculț”. Casa părintească are aceeași frumusețe, iar versurile sale sunt o armonie a timpului sub cer, la fel ca  în poezia AM ÎNVĂȚAT, în  care poeta se plimbă prin curtea casei părintești, prin fânul necosit, prin „frunzarul” din livada de poveste, printre gutui și simte cum ”brațele grădinii” o cuprind, iar poetei ‘‘De  atâta dor”, îi „plouă în suflet”.Poeta își amintește de copilărie, de îngerii care i-au protejat copilăria, ”De iubirile cât casa,/De podul copilăriei” , unde poeta a învățat să „respir prin cuvinte”.

În poezia Bucǎțele din sufletu-mi cuvântat, poeta Mihaela CD împarte din bogǎția sufletului sǎu, cǎci  a strâns „fărâmituri de licurici” și le-a așezat „în file de carte”, la fel ca în  poezia Filamentele sufletului,  unde face referire la împlinirea și fericirea absolută pe care i-o aduce  fiica dumneaei ṣi la primele momente când: ”Un glǎscior în clinchet  când  am auzit /Cǎ mi-a spus MaMa într-o zi minunatǎ /Pe loc de fericire inima mi s-a încǎlzit/Ardeam s-aud, poate mai zice o datǎ”

Tot despre iubirea pentru  fiica sa ne vorbeṣte si poeta Aurelia Rînjea în poezia IUBIRE, pe care a închinat-o Iuliei care este „Atât de frumoasă  / Ca o poezie de mai!” … „Să te privesc / Aş vrea să te sorb”… „Atât de frumoasă, / Că pentru tine / Şi Cuvântul tace! / Lumina se opreşte / Să se bucure / În cercuri de curcubeu / De raiul lăuntric”… „Unde sufletul / Se simte Acasă”.

În poezia REFREN, poeta Aurelia Rînjea este un adevărat cǎpitan pe mare, conducând corabia deasupra amarelor genuni, fără stângăcie și fără teamă și n-o sperie nici furtuna și nici arcașii. Aripile dumneaei sunt imense în zbor și nimic nu o întunecă. ”Viaţa o conjugi /La prezent,/Ca o Regină /Pe tabla de şah.”

Iubirea este aṣezatǎ la loc de cinste în poeziile celor douǎ autoare: poeta Aurelia Rînjea rememorează iubirea, poezia sa ÎN ACEEAȘI CASĂ fiind parte a unui ciclu pe care nu-l putem despărți  în planul de valoare, este o aspirație spre infinit, iar poeta Mihaela CD,       în poezia ”Cu nemuriri de lacrimi” evocǎ iubirea cu ”Aceleași amintiri din vremea bună” „cu snopi de sărutări” și arome și  „cu nemuriri de lacrimi”.

În poezia O BALERINĂ, poeta Aurelia Rînjea respiră cu fiecare vers. Era „Fata Morgana, / Pe care o căutai, / Cu trup mlădios de violă. / Îmi sărutai umărul / Cu adiere de vânt / Şi poemul rodea în noi, / În răsăritul care ne cuprindea / Cu braţe de Cuvânt”.

În poezia Balet de dor, poeta Mihaela CD brodează clipele în versul din poem, „cu cascade de fiori” din piscurile vieții și trăiri „din anii tinereții”, ca să imprime în al ei poem un „cânt” de lumină, iar „privirile ṣi șoaptele ce le ador” să-i amintească de-al lor „balet plin de dor”, din tinerețe.

În poezia FEMEIA ÎN MOV scrisă de Aurelia Rînjea este vorba de un contract cu timpul rămas, „Depărtarea / Se măsoară în dor. / Mă bântui  / Ca un bemol rătăcit, / Printre visele desculţe/Printre culori”… „Şi stampe tăcute, / Privesc cartea… / Şi-ncerc să m-alint. / Marea mă mângâie mov. / O poezie fără cuvinte”. Poeta își cunoaște caracterul și genul în care lucrează și tratează realist mediul în care scrie, într-o lumină ce izgonește orice umbră sau dubiu prin adevărul existenței poetei la timpul creației poetice.

Tot despre culoarea mov  este vorba ṣi în  poezia Străina cu pǎlǎrie mov, unde,  poeta Mihaela CD descrie cu o maturitate remarcabilǎ o iubire imposibilǎ, la prima vedere, dintre un domn ṣi o doamnă frumoasǎ care purta ”o pălărie mov”  ṣi care ii respinge privirea fǎrǎ drept de apel: ”Dar m-ai respins cu privirea /Atinsǎ de-al indiferenței iov/Şi-am înțeles nepotrivirea…/Strǎina mea cu pǎlǎrie mov…”

În poezia REGĂSIRE, a poetei Aurelia Rînjea, întâlnim aceeaṣi  căutare a iubirii depline, este un poem al dragostei neîmpǎrtǎṣite, o căutare continuă care îṣi găseṣte răspunsul în poezie. ”O evanghelie ce creşte /Din miezul inimii,/Căutându-te virtual,/Condamnându-te, /Iubindu-te,” …”Până m-am pierdut, /Pe drumul spre tine…/Şi m-am regăsit în poezie!”

 Pe aceeasi tema  a iubirii în singurǎtate este ṣi poezia ATÂT DE MULT,unde poeta Aurelia Rînjea afirmă: „Te-am iubit, atât de mult, / Că din chipul tău / Mi-a rămas doar pianul! / Am urcat până în vârful inimii / Şi de acolo am privit soarele/ Te-am iubit atât de singură,/Că într-o zi s-ar putea să fug din mine/Şi să nu mă mai întorc”.

În poezia Jurăminte de iubire, poeta Mihaela CD face referire tot la o poveste de dragoste neîmpǎrtǎṣitǎ, o ”Dragostea tainică de-o vară / Înfiripată-n sufletul curat”, „la malul mării într-o seară”,unde ” Iubire veșnică ei și-au jurat”, dar care s-a sfârșit ”Lăsând doar o urmă de sare/ Pe malul lor atât de adulat”. Dar uneori iubirea  aceea mare ți-e dat s-o întalneṣti o singurǎ datǎ iar ” De-atunci se-ntorc în fiecare an / Să caute fiorii de adâncǎ trăire /Și dragostea cântată de ocean În șoapte și jurăminte de iubire.” De asemenea tema iubirii  revine ṣi în poezia Un trubadur în noapte,  unde poeta Mihaela CD scrie o baladǎ a trubadurului evocând tinerețea pierdutǎ ”Cu prețiose amintiri ṣi sentimente divine”, cu frumusețea ei, atunci când:  „Cântai asemeni unui trubadur în noapte /Şi-am înțeles din ale tale iscusite ṣoapte /Cântǎrile-ți de mǎtase umplute de amor / Cǎ-ṣi aflau izvorul într-un romantic dor”…. ”Şi-ascult  serenada ce mǎ suie pe  creste/Visând la tine, trubadurul ce-mi lipseṣte!”

În poezia ÎMBRĂȚIȘARE, poeta Aurelia Rînjea trăieṣte o frumoasă romanță, sentimentală, într-o profundă confesiune cu „vântul”. ”Vântule, să nu-i spui verii/Cât te-am iubit?/Am ascuns ceasul, /Timpul să treacă mai încet.”

În poezia Cu fiecare… poetei Mihaela CD îi ”plânge iarǎṣi inima de dor/ Şi-n fiecare clipā de lavandā/Trimit un gând pe-albul unui nor…”

În poezia BULETIN METEO, de Aurelia Rînjea, întâlnim o mare varietate de sensuri în cuvinte, pe care le separă în concepții sau asemănări de logică, în gânduri diferite. Poemul anunță „anotimpuri când bizare” când timpuri „absolute”.

În poezia A mai rămas un trandafir, poeta Mihaela CD face un frumos vals de cuvinte cu referire la sentimentul iubirii pe care unii îl trǎiesc deplin alții îl pierd : „Din buchetul roz ce-l aveai în glastră / A mai rămas, doar un ultim trandafir / El îți șoptește încă de iubirea noastră / Când sorbeam din al dragostei potir”.

În poezia VINOVATĂ, poeta Aurelia Rînjea se află în căutarea unui sens,în care curajul de a se arǎta vulnerabilǎ o face ṣi mai puternică dar ṣi: „Vinovată că… atunci / Când golul din suflet / Se zbătea ca o pasăre”… „eu rătăceam prin lumea ta, / Ca un soare fără lumină”… „Nu ți-am spus că te iubesc”… „Eram atât de tânără”… „Iubirea mea te privea  / Desculță”… „Și acum te caut în cerneală”… „Un dor imaculat”… Până o să devii Poezie!”

În poezia Joaca de-a iubirea, poeta Mihaela CD ne explică cum noi oamenii  putem trǎi într-o singurǎtate în doi, pentru cǎ în fond suntem ceea ce gândim și depinde de noi cum privim totul în viață. În anumite momente, focul iubirii trebuie îngrijit ca sǎ nu se stingǎ. „Voi bieți amorezi anonimi / Trăiți o singurătate-n doi / Iar jalnicele voastre inimi / Se joacă de-a iubirea-n sloi”.

În poezia FLORI DE SARE, gǎsim o stare funcțională de exercițiu, de trăire, vibrație, și simțire, în care poeta Aurelia Rînjea s-a întors în timp  ṣi s-a descoperit în poezie, în „rochița cu buline”, „cu coronița din flori de câmp” și „maci adormiți în lan”.

În poezia Buchete din lanul copilǎriei,  poeta Mihaela CD ne invitǎ la o plimbare prin lanul copilăriei sale, plin „Cu scumpe amintiri adunate”... de unde ne oferǎ ”câteva gânduri înṣirate ” un echilibru  sufletesc, vesel ṣi benefic cititorului, împletit cu multă fericire.

În poezia MĂ VEI CITI poeta Aurelia Rînjea se adresează direct cititorului,  căruia îi spune că ”De azi înainte,/Pentru tine, voi locui /În cartea pe care/Ţi-am dăruit-o.” invitând cititorul să poarte un dialog ”Sub poemul cu stele,/Până dimineaţa,/Ca două rândunici ”

În poezia Bucurie împǎrțitǎ, poeta Mihaela CD are „inima în sărbătoare”,  iar din fericirea ce îi „e șezătoare”, ea vrea să împartă-n dar , tuturor „pic cu pic”. Versurile îi sunt ”simțăminte și trăiri”, din care rupe ”bucǎţele minunate”  ca „sǎ pǎtrundǎ în simțiri”. Realitățile, visele ṣi gândurile aṣezate-n poezii, „așteaptă să fie explorate” de cititori, versurile sale sunt o încântare, iar sunetele lor să fie-n suflete primite.

În poezia CA O POEZIE poeta Aurelia Rînjea se referă la poezie ca la o ființă, care nu o părăsește, o iubire unică, desǎvârṣitǎ prin cuvânt. Această iubire îi ține loc de toate și de singurătate. Este un semn al luminii în puterea binelui, pe care o simte ca o plăcere  pe care o foloseṣte constructiv.

În poezia Menirea-n vers, găsim o inimaginabilă capacitate de înțelegere, analiză și interpretare.Poeta Mihaela CD explicǎ cum și-a găsit menirea în vers, prin dorul imens, prin versurile  care nu-i dǎdeau pace ” Mă bântuie slovele-n gând și nu-mi dau pace /Arzânde să exprime tristețea ce-n suflet zace/ Bolborosind înoată prin trăiri născute anterior/ Efervescente versuri ce-s izvorâte din adânc fior/Și în explozie, cuvinte mute, cu forță mă lovesc /Ș-apoi se liniștesc când simțămintele le tipăresc.” Poeta  doreste sa  ofere prin vers cititorilor „arderea și trăirea”.

Poezia CONFESIUNE, aAureliei Rînjea este o declarație de dragoste fǎcutǎ poeziei,” Eşti sufletul meu, Poezie!/Te îmbrac în strai popular, /Românesc”Prin tradiție poeta vede și trăieṣte poetic adevărul și tot prin tradiție își rostuiește în fața lui Dumnezeu viața, pe care o descrie cu măiestrie și desăvârșire în versuri.

În poezia Când zeii se adună, poeta Mihaela CD  explicǎ faptul că „Atunci când zeii se adună / Şi toarnă în pocale doar har”,  atunci  pana poetului poartă al „iubirii dar”. Poezia este o trimitere plină de trăire la ființarea poeziei din harul divin, dincolo de eul poetic, dincolo de dimensiunea pǎmânteanǎ.

În poezia CASA NOASTRĂ poeta Aurelia Rînjea consideră poezia ”O lacrimă a lui Dumnezeu, /Care i-a lunecat pe obraz,/Atunci când şi-a privit Creaţia,/Uimit de perfecţiunea ei…”… „O stare fundamentală, / În care cuvintele / Prind rădăcini şi muguri”, fac flori și rodesc. Toate acestea sunt ”esența vieții’‘, în care noi ”trebuie să trăim”... „În Casa lui Dumnezeu”.

În poezia La început a fost cuvântul,  poeta Mihaela CD împărtășește”… cuvântul/Ce gândul bun îl definește”, pentru că el, cuvântul „ iubirea împletește”, ”dragostea împărtășeste”,” gândul bun îl definește”,  unește și „omenirea o sfințește”. Cuvântul este baza piramidei trofice supreme a creației,  de aceea fiecare vorbǎ contează.

În poezia LUMINATORI, poeta Aurelia Rînjea crede că poezia este acolo „Unde se termină Pământul / Și începe Cerul”  … o „Făptură ireală, dar totuşi reală”... „Dintre Fizică şi Metafizică”, ”un salt cuantic” în mediul cosmic, „O ascendere voită”… „Dincolo de nepătruns”. Așadar naṣterea poeziei este o poveste adevărată iar poeții sunt ființe divine în lumina binelui universal.

În poezia Lăsați poetul să trăiască! poeta Mihaela CD îi scrie o adevǎratǎ odǎ poetului, referindu-se „la clipa dulce pământească”, ce-i este înscrisă în destin.Harul sǎu este „o pană îngerească” condusă de  Dumnezeul unic, al tuturor, în slova  dulce românească. Poezia ridică la fileu condiția precarǎ a poetului în lume folosind repetiția versului: ”Lăsați poetul să trăiască”, poetul  care ”Atâta vrea să povestească,/ Să scrie despre iubire,/Pentr-un strop de fericire!

În poezia LINIȘTE, poeta Aurelia Rînjea este într-o stare de bine, ”Prin sufletul meu,/Să umbli desculţ,/Cu ochii închişi,/Să simţi lumina Poeziei,” iar poezia pe care o iubeṣte ṣi Dumnezeu,  e un panaceu universal care vindecă suflete.

În poezia Dreptul la fantezie, poeta Mihaela CD  vede poezia  ca un drept ”câṣtigat aprig/În nopțile ce nu-mi dau pace ”, ” E-un an suferind prin poezie”  explicând ‘‘Sǎ fii poet nu-i la-ntâmplare/Cǎ plǎteṣti cu arderi ṣi trǎiri/Iar dreptul tǎu la exprimare/E versul ce trece prin simțiri” .Iatǎ poezia este ardere ṣi trǎire iar tu, cititorule, ” N-ai dreptul sǎ judeci poezia /De versul mi-e aprins ori tace /E jocul amintirilor cu fantezia.”Poezia e văzută de poetă ca o oază plină de iubire,lumină, pace și  bunătate.

În poezia DAR COSMIC, gǎsim  acelasi mod de gândire, poeta Aurelia Rînjea afirmă că poezia este dreptul ei ”La singurătatea cosmică,/Profundă și nemărginită!/Mi-o asum ca pe un dar.” Poeta a deschis ușa inimii,” Să intre lângă izvoarele iubirii, / Toată creația lui Dumnezeu, / Care dintotdeauna / Era îmbrăcată în Poezie”… „Numai că oamenii nu o vedeau”. Poeta zugrăvește totul prin darul sǎu cosmic și transformă în frumos.

Despre poetele Mihaela CD și Aurelia Rînjea, cunoaștem din volum date cu privire la activitatea literară, cărțile publicate, antologii, referințe critice, colaborări cu reviste, diplome trofee, medalii și premii literare, cronici literare scrise despre ele sau  realizate de poete, concursuri literare și artistice, evenimente, parteneriate, publicații, platforme literare, emisiuni, interviuri radio, activitate artistică, etc.

Vitalitatea volumului „DORUL CUVINTELOR” poate fi descrisă simplu și nobil: acest volum este de o imensă frumusețe.

Poemele ambelor poete atrag sufletele în profunzime, pentru că au un conținut apetisant, prin înțelepciune, sensibilitate și dăruire. Poetele privesc viața într-o armonie universală și îi dau savoare.

Iubirea este cel mai nobil sentiment care există, ea circulă la braț în poezie și cu autorul și cu cititorul, simțindu-se responsabilă de misiunea ei. Din iubire am fost creați, pentru iubire am fost creați și firesc este să dăruim iubire în toate formele ei: față de semeni, față de țară, față de Dumnezeu.

Iubirea este lumina interioară a acestor două poete, Mihaela CD și Aurelia Rînjea.Cele două poete sunt fiecare o entitate separată  dar împreună, au o voință aleasă care trebuie privită cu sufletul, la reala valoare, într-o perfectă armonie, pe măsura faptelor lor.

Fiecare poem al lor ne luminează sufletul și ne fac inima să vibreze pozitiv,arătând lumii inteligența lor, talentul și dragostea prin atitudinea comună. Ele sunt responsabile pentru ceea ce fac și înalță o punte  de legătură între oameni, solidă în timp și spațiu.

Iubirea este în noi, paradisul fericirii este în afara noastră, iar aceasta este viața.Timpul și viața sunt două lucruri strict necesare pe tot parcursul existenței noastre, iar speranța noastră este esența umanității, de a merge pe calea vieții și în sensul vieții.

Pentru poete, poezia este un mod de trăi, este un refugiu în comuniune cu natura și universul, cu încredere în raza de lumină. Cele două poete luminează și călăuzesc cititorul cu atitudine inovatoare, rezultată din sentimentele lor proprii interioare, atitudine pe care o numim libertate, care este o șansă spre bunătate, iubire și prosperitate, într-o măsură apreciabilă.

Poemele au în construcția lor cuvinte reale, care exprimă mari virtuți, viața, libertatea, pacea, iubirea și nu lăcomie, hoție, minciună.

Cartea „DORUL CUVINTELOR”, scrisă de poeta MIHAELA CD și poeta AURELIA RÎNJEA este solidară și intimă prin frumusețea gândirii și maturitatea talentului și este scrisă în boema profetică a vetrelor țărănești transilvane și a vetrelor țărănești prahovene, îndeajuns de edificatoare.

Mult succes celor două poete autoare ale acestei cărți, respectiv Mihaela CD și Aurelia Rînjea!

 

VICTOR MANOLE.

Membru al LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

Membru al ASOCIAȚIEI POEȚILOR MONDIALI

Membru al WORD POETS ASOCIATION ROMÂNIA

 

 

Dorul cuvintelor – ebook demo

Volumul cuprinde 250 de pagini 

Editura Globart Universum Montreal 2024

Cuvântul editorului: Johnny Ciatlos Deak 

Cuvânt înainte: Liliana Moldovan

Prefața: AL FLORIN TENE

Postfață: Cezarina Adamescu 

Cuvânt de încheiere: Victor Manole

Cv literar  Aurelia Rinjea 

Cv literar Mihaela CD