Mihaela CD-Simțirea, piatra de temelie a volumului ADIO

450531968_461191583367168_3388905906050985404_n - Copy
 

 

Simțirea, piatra de temelie a volumului ADIO

 Lilian Curevici -Adio

Cartea de poezii a poetului Lilian Curevici, Adio a fost publicată la editura Dandeș Editory din Drobeta Turnu Severin în anul  2023  sub  îndrumarea editorului Daniel Felician Deșliu.

Poetul canadian de origine basarabeană Lilian Curevici  adună pe panoplia sufletului  un frumos palmares literar publicând 4 cărți personale, participând la diverse proiecte literare, antologii și publicând în reviste literare din țară și străinătate. Pentru frumusețea și  sensibilitatea scrierilor sale primește Diploma de Excelență fiind laureat al Galei Artelor ediția a 3-a (2022) și ediția  a 4-a(2023), la Montreal. 

Prin  volumul de poezii  ADIO  poetul  își deschide poarta sufletului oferind acces cititorilor la inima sa, ’’fiindcă inima, este un tezaur de comori, ce poartă în străfundul ei iubire, speranță, visuri sau cicatrici pe care viața le-a încrustat, adesea fără milă! Poetul este persoana care-și expune sentimentele în vitrina sufletului, prin poemele și creațiile sale’’ ( Johnny Ciatlos Deak  în  emisiunea Salut Românesc din Montreal).

Și de această dată coperta volumului său este mai mult decât grăitoare, conținând imaginea  unor frunze de toamnă stilizate într-un  cuplu care se sărută. Coroborând  titlul Adio cu imaginea sărutului de pe copertă putem interpreta acest volum ca fiind dedicat unei iubiri sau unei persoane iubite, presupunere care se adeverește citind la pagina 13 ,,Cuvânt înainte’’  unde autorul spune: ,, Am dedicat ăst volum de poeme soției mele, Viorica. Nu este atât de simplu a descrie o viață de familie. Am fost o familie cu adevărat specială, fericiți ca toate familiile și nefericiți în felul nostru, aparte. Un sfert de veac.’’ (Cuvânt înainte)  

Prefața cărții este semnată și de această dată de prof. Simina Silvia Scladan, care subliniază de la început semnificația  titlului ADIO  prin subtitlul: ’’Adio trecut, bine ai venit viitor!’’

Iubirea este sentimentul prin care am fost creați de bunul Dumnezeu, din iubire și pentru a răspândi iubire pe pământ. Iubirea de oameni, de părinți, de locurile natale sunt frumos descrise în această frumoasă carte, iar atunci când există iubire între doi parteneri, fiecare frază devine un poem în sine, reliefând complexitatea și frumusețea relației de cuplu.

‚,Și dacă-ar fi să pot, să urc pe-o lungă scară/O astră să-ți cobor, să-ți lumineze-n seară/Aș face-o-n infinitul din stele-n Univers/Cu pana-mi  ce descântă catrenele din vers’’( Scara)

În fiecare vers, autorul zugrăvește tablouri vibrante ale iubirii de odinioară lăsând cuvintele să danseze precum fluturii într-o livadă de primăvară. Iubirea este pictată ca o floare fragilă, cu petale care se deschid în razele soarelui iubirii reciproce și se închid în umbra adio-ului inevitabil. Sentimentele devin versuri, iar versurile devin cântecul pasiunii și al dureroasei despărțiri.,,În doi eram o altădată/Sub cerul plin de astre sfinte/Mă așteptai timid la poartă/Unde veneam, uitând… cuvinte’’(În doi…)

Poetul valsează prin lumea tulburătoare a iubirii și a trăirilor intense.  ,,Erai splendidă, Doamne ca-n poveste/Azi florile-mi rămân și-mi amintesc/De chipul tău, ce veșnic mă privește/Atunci, când orice astră îngrijesc’’(Astra)

Călătorind prin lume poetul adună într-un frumos buchet amintiri neprețuite cuprinse în poeziile: ‚,Athena’’, „La Rhodos’’, ,,La Meteora’’ „Veneția” 2020’’ etc.

Atât de frumos descrie poetul, sufletul mamei ce se îneacă în lacrimi de dor: ’’ Te așteptăm, cu tata, cât mai este/ Vezi poate vii, de poți, cât mai curând/ Să reînvie viața… la ferestre/Să-mi treacă rana, veșnic sângerând…’’(Mă sună mama)

Volumul de poezii „Adio” se dezvăluie ca o simfonie poetică, imortalizând în versuri o gamă complexă de sentimente, de regrete, de despărțiri și transformări. Autorul își modelează cuvintele precum pensulele unui maestru al expresiei, creând o operă de artă în care fiecare strofă este o odă a adio-urilor și reinventărilor. Versurile, precum ecourile unei melodii melancolice, reverberează în sufletul cititorului, plăsmuind imagini de tristețe, dar și de eliberare.

„Mă rog spre cer să-ți mai dea zile/Să te mai văd încă o dată/ Și pentru azi și pentru mâine/Pentru a-ți zice: mama, iartă!’’( Dor de mama)

Rugăciunile pentru părinți  au o sensibilitate aparte atingând  chiar și o inimă de lemn: „Încerc să-închid fereastra, ca timpul să nu-mi scape/Și trag adânc perdeaua părinții să mi-i țin/Sper mult și cred  în Domnul, ce parte lumii face,/Sper flacăra luminii cât pot să le-o mențin…” (Te rog…)

Trăirea autorului se transformă într-o călătorie poetică prin văile adânci ale inimii, unde fiecare interacțiune reprezintă o răsfrângere a emoțiilor intense. Poetul Lilian Curevici așterne pe pagini cuvinte ce exprimă nu doar tristețea, durerea, despărțirea  dar și bucuria fiecărui moment împărtășit cu cei dragi.

’’ Sunt oameni mici, sunt oameni mari/Vorbind de suflet și curaj/Mărinimoși și gospodari/Păgâni la chip, fără obraz/(…) Sunt oameni-Soare, plini de viață/ Zâmbind frumos, chiar dacă plâng/Chiar de e frig și-afară-ngheață/Se dezvelesc, la piept te strâng’’ ( Sunt oameni…)

Drumul vieții este sinuos, plin de curbe și serpentine, pe care poetul le străbate cu teama ajungerii la final. Fiecare strofă din poezia ’’Drumul’’ este o pictură în alb și negru, iar fiecare cuvânt devine o notă muzicală într-un concert al vieții. ’’Dar viața-i ca ulciorul, mai curge, pân-se strică/Căci seacă și izvorul, când grija e lipsită/Ce rost mai are drumul, ce-am șerpuit o viață/ Când domină nocturnul si inima-mi… îngheață?’’(Drumul)

Cuvintele poetului sunt  pline de emoție, adevărate pietre prețioase sentimentale ce transcend barierele sufletului cu rafinament și profunzime, pictând poeme ce dansează într-un ritual subtil al separărilor și renașterilor. „Să știi cu-a Domnului credință/Sper să-mi croiesc căi prin troiene/Să-i cer din suflet pocăință/Azi în Poem, iar mâine-n… stele…’’ ( Să știi)

În umbra versurilor, cititorul simte cum fiecare adio este teleportat într-o elegie poetică, o călătorie emoțională, o incursiune în abisul sufletului și al schimbărilor inevitabile.’’ Ai parte de durere, chiar de știi/N-ai fost minciună nicio clipă-aparte/Ai fost un tată drept l-ai tăi copii/Și pentru ei, cândva ai scris o carte../Ai parte de trădare și-nșelat/Respins tot ești în timp fără de milă/Plecat la muncă grea, neîntrebat/De ai servit cafeaua ta… divină’’(Sensul vieții)

Poemele lui Lilian Curevici sunt o meditație poetică asupra trecerii timpului, a iubirii pierdute și a unor capitole ce se închid pentru a face loc altora. ’’Frumoasă-i viața-n primăvară/Puțin doar… iernile mă dor/Mă naște Domnu-a câta oară/ Îmi dă și aripi, ca să …zbor…/Și las’ să umple mieii șesul/Ieduții să se joace-n crâng/Iar pana-mi să-și termine versul/Căci  mai trăiesc chiar dacă… plâng…’’ (Mai trăiesc)

Cu fiecare vers, autorul lasă o amprentă indeniabilă în sufletul cititorului, explorând înțelesurile și intensitățile iubirii și ale despărțirii într-un mod poetic și captivant.

Poezia ‚’’Credeam’’,  vine să încheie  acest imn emoțional al iubirii, trăirii și simțirii, conturând universul complex al sentimentelor în versuri îmbibate de profunzime și sensibilitate. „Credeam, o Doamne, Sfinte, atunci, cu ani în urmă/Că lumea ne-aparține și viața-i mult mai lungă/Dar seacă-n ani izvorul și apa nu mai este/Pierdut demult amorul, iubirea-doar… poveste…’’  ( Credeam…)

Mihaela CD - MAREPoetul Lilian Curevici este un arhitect iscusit al slovelor. El știe să-și aleagă cuvintele potrivite, care vibrează emoțional, care transmit instantaneu,  tulbură și trezesc fiecare fir de suflet. Cititorul simte că fiecare vers este o palpitare a inimii, iar fiecare strofă este o incursiune în oceanul adânc al emoțiilor. Simțirea este piatra de temelie a acestei cărți, iar cuvintele împodobesc misterul sentimentelor.

Volumul „Adio” nu este doar o simplă carte de poezii, ci o revelație, o operă de artă ce rămâne cu cititorul, invitându-l să se scufunde în adâncurile propriei sale experiențe și să descopere frumusețea învățăturilor ce decurg din fiecare ’’adio’’.

Mihaela CD

LSR, TWUC, WPAC

 

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

Invitație de participare la antologia ”STELARIS”-2024

Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!

O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan  despre  cartea  CU SUFLETUL ÎN PALMA

Ionuţ Ţene-O schizofrenie contrafactuală a culturii şi istoriei promovată în Occident?

Al Florin Tene -dubla lansare la CLUJ la cenaclul literar ”AL FLORIN TENE” 4 OCTOMBRIE2023

Cartea de critică literară ”Prin Roua Gândurilor”-Mihaela CD, câștigă   Premiul LIGII SCRIITORILOR  ROMANI  pentru anul 2023! 

EVENIMENTUL Mai lasă-mă sa te iubesc 28 oct 2023 MONTREAL

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită  nr 16/2024

Asociația Academică a Cititorilor: Lista primilor 20 de scriitori clasici români în viață

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.