Poetul Ioan Romeo Roșiianu în dialog cu Creatorul

Gelu DRAGOȘ

O carte tulburătoare ne propune Ioan Romeo Roșiianu „Litanii pentru inima surdă”, colecția POEZIE, editura „eCreator” Baia Mare.
          Nu știu dacă se dorește o continuare a celei precedente „Litanii sufletul gol”, dar știm că poetul își așterne gândurile, trăirile, bucuriile, tristețile, dorurile într-o notă religioasă, tainică și sobră fiindcă temele abordate sunt sensibile, delicate, cu care nu poți să te joci sau să le iei în derâdere.

Poeziile lui Ioan Romeo Roșiianu sunt niște rugăciuni în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă poetul comunică personal cu Dumnezeul cel atotputernic.

Întrezăresc un fel de resemnare al poetului iar volumul un testament lăsat celor care vor veni după el: „Eu astăzi n-am vreun loc sau groapă/ am auzit că vor să mă arunce-n vânt/ prietenii așteaptă să mă-ncânte/ pe meterezele de suflet și cuvânt// eu n-am mormânt că toate-s ocupate/ și ca să sape astăzi altul nou/ va trebui să spună lumii de aproape/ că am fost doar poet și nu erou// eu n-am o cruce că e tare grea/ n-am lumânare că ea trece/ doar o tămâie din Omar spunea/ că viața înspre moarte se petrece…” („N-am loc de veci”).

Prin intermediul „litaniilor” Ioan Romeo Roșiianu se hrănește spiritual, își însănătoșește inima și regularizează bătăile ei, își atenuează dorul de mamă, de ulița copilăriei, de prieteni vechi.

Litaniile sunt scrise cu mult patos  și sinceritate iar stările lăuntrice diferite ne țin memoria trează.

Ne regăsim ca simpli cititori în multele ipostaze ale autorului, când cuprins de nostalgie, când rugător, când mânios, când resemnat.

Fiindcă majoritatea poeziilor sunt scrise la persoana I, putem vorbi de o carte autobiografică în versuri, cu întrebări existențiale profunde: „Aș vrea să știu de ce-am murit/i-am zis lui Dumnezeu în gând/ dar diavolul care-a surâs perfid/ mi-a zis că nici lumină n-am avut// la inventar de viață și de lume/ eram atunci când orizontul s-a micit/ aveam tăceri simțeam că am ce spune/ dar tu-n tăcere n-ai mai revenit// aș vrea să știu de ce-am murit/ i-am zis luminii dintr-o dată/ doar teama de clepsidră a venit/ să chefuim cu moartea mea de față” („Vrere”).

Simbioza  dintre acest gen poetic, litania (rugăciune dialogată) și versurile scrise în stil clasic, cu rimă încrucișată și multă metaforă, duc la o muzicalitate aparte ce te duce cu gândul la bocet, suspin, tânguire, jelanie.

Poetul, prin erudiție, prin experiența poetică, reușește să creeze poezii uimitoare, în care arta filosofării, axiomele  scot în evidență eul poetic al autorului, adică acea voce lirică, interioară, detașată de lume și realitatea înconjurătoare, o voce originală, unică: „Am să rămân în pulberea pustie/ c-o amintire spusă-ntr-un poem/ din liniștea tăcerii o să-nvie/ un cântec de poveste și-un refren// vor nemuri toți brazii noi în ace/ luceferi noaptea puși de căpătâi/ vor mirosi-n tranșee doar a pace/ iubirea mea de urmă și întâi// la limită de zare fi-va zarea/ un biet popas în sângele durut/ doar lupii tineri scrie-or adăstarea/ din timpul meu de viață petrecut” („Am să rămân”).

De o tristețe sfâșietoare, poeziile lui Ioan Romeo Roșiianu amintesc de bogatul filon folcloric românesc iar mama, des invocată, chiar din primul poem al volumului este „salvarea” și singura ființă care-i poate atenua durerile sufletești și trupești: „Mamă orizontul e departe/ mai aproape-i bunul Dumnezeu/ simt că numai lacrima desparte/ drumul meu spre tine către eu// mamă îmi ești foame toată setea/ n-am să pot să mai adăst cumva/ când am să dansez cu moartea/ râsul meu prin lacrimi va trecea// mamă timpul astăzi stă să moară/ amintirile mă rod și dor/ ultima și-ntâia oară/ plâng de dragul tău și mor// mamă lacrima se mai usucă/ trec mereu cuvântul lângă mine/ când aștept amiaza să-mi ducă/ pasul meu de jale către tine// mamă mi-este dorul dor din greu/ și mă dor tăcerile într-una/ m-am certat mereu cu Dumnezeu/ nu te mai visez de-acuma/ mamă îmi e dor de brațul tău/(…)// mama mea te rog să mă mai ierți/ mi-e popasul greu și jalea mare/ mai aștept și-acuma să mă cerți/ cu iubirea ta adâncă mare// mama mea te rog să mă atingi/ să-mi mai dai cuvânt de-nvățătură/ o privire-n suflet să-mi înfigi/ o iubire ce nu se mai fură”. („Cântec pentru mama”).

Absența mamei este percepută de poet ca un blestem dat de soartă, fiindcă mama pentru autor a avut mai multe roluri nu numai de ființa care i-a dat viașă, ci și aceea de educator, de confident.

Cât de plastic a descris Carmen Sylva acest lucru: ,,Femeia este înzestrată cu o putere mai presus de toate puterile, cu o vrednicie mai mare decât toate vredniciile, cu o frumusețe mai mare decât toate podoabele pământului: E o mamă! A fi mamă e începutul și sfârșitul chemării și a ființei ei. Mama e numele cel mai înalt ce i se poate da. A fi mamă e vitejia ei, e cununa ei de biruință, e lupta și mărirea ei, e viața și moartea ei.”

O altă poezie închinată mamei „Să mă ierți, măicuță!”, este un adevărat imn, un elogiu adus mamei plecată mult prea devreme, dar și o „cronică„ a vieții lui, fiindcă poetul Ioan Romeo Roșiianu știe că îl veghează de sus: „Să mă ierți măicuță că greșesc/ să mă ierți că lacrima-i pustie/ eu încerc în slove să cioplesc/ haina potrivită ție// nu am constelații să-ți închin/ inima-i rănită și mai plânge/ n-am cum lângă umbră să-ți revin/ umbra mea din urmă mă ajunge// te voi strânge-n brațe ca un prunc/ tu-mi vei șterge zilele de dor/ un hanger al vieții prea adânc/ s-a înfipt în mine ca să mor/ voi veni cu amintiri frumoase/ visul meu să-l pui de căpătâi/ am strâns amintiri de prin orașe/ o poveste ultimă și-ntâi// n-am uitat de ulița bunicii…”.

Consider că volumul „Litanii pentru inima surdă” va avea succes la cititori, critica de specialitate, atât prin monologurile deosebit de profunde cât și prin arta cu care și-a prezentat ideile filosofice, poetice, de viață.

Apoi prin știința cu care s-a debarasat de cuvintele nefolositoare, prin prezentarea unui „bilanț” complex al omului, poetului, (ne)muritorului  Ioan Romeo Roșiianu.

                                                                                    Gelu DRAGOȘ