Karma în trei rate și un glonț

autor: Marius LASCU

Bine-ați venit la balul șerpilor!

Prietenii mei falși,

Cu dinții în smoching și limba-n portofel,

Cum vă șuieră inima când îmi strângeți mâna.

Și voi, sfinții pătați, cu fețele spălate în ipocrizie,

—Câtă grație în jocul vostru!

Cum vă rotiți prin viața altora, ca niște corbi în costum de porumbel,

Aruncând semințe de ură și cântând pace-n ceruri!

O, ce operă de artă e trădarea!

O sculptură din carne putredă, unde fiecare țeapă,

E semnată cu un„te-am iubit”

Și rana e împodobită cu„un știu cum s-a putut întâmpla!”

Dar lăsați-mă să vă aplaud, marionete ale mârșăviei!

Căci voi sunteți adevărații artiști,

Faceți din lozinci catedrale,

Din promisiuni… ștreanguri,

Și totuși dormiți liniștiți, cu mâna pe inimă,

Gata să o smulgi din piept…dacă prețul e bun.

Aaa, domnii mei cu râsul subțire,

Câtă grație în glumele voastre!

Cum vă jucați șah cu oasele mele,

Pe când eu abia ma târam până la prima treaptă.

Vă amintiți când râdeați că mă frâng?

Că-s prea moale,prea prost, prea rupt în două?

—O,ce spectacol! Ce comedie!

Vă imaginam în lumina reflectoarelor:

—Distracția din seara asta: Un vis călcat în picioare!

Cu pop-cornul în mână și compasiunea la subsol.

Dar uitați-vă acum, mari cunoscători ai eșecului,

Căci am făcut din ruine scară,

Și ce e mai amuzant e că voi acum stați pe trepte frânte,

Cu glumele voastre lipite de gură,

Ca niște resturi de scoci pe buzele unui cadavru.

Și totuși… n-am să vă mulțumesc.

Fără râsul vostru ascuțit,

Fără glumele voastre pline de… lasă că un poți,

N-aș fi știut cât de tare pot să sfărâm oglinzile voastre stricate,

Și să mă văd întreg printre cioburi.

—Așa că râdeți în continuare, distinși spectatori!

Doar să știți că de data asta,

Scena o să fie a mea,

Iar voi veți fi gluma pe care n-o mai înțelege nimeni.

Ah, doamna Iubire cu mâna pe cuțit,

—Ce dibace îți joci rolul!

Cum mi-ai vândut raiul în rate,

Cu dobândă la suflet,

Și când am întârziat cu plata,

Ai pus stăpânire pe tot ce-am avut.

Îmi spuneai „fără tine nu sunt“

În timp ce-ți numărai amanții pe degete,

Și eu, prostul, credeam că e vreo poezie,

Nu doar un calcul rece ca să mă ții legat de patul torturii,

În timp ce-mi jurai „doar tu“

Cu gura plină de minciuni proaspete.

—O,ce artista ești la trădare!

Pictai „forever“ pe pielea mea,

Cu vopsea care se spăla ușor,

În timp ce-ți pregăteai ieșirea, cu bagajul plin de bucăți din mine.

Acum stai departe, străină cu fața mea preferată,

Și pretinzi că „nu știai ce faci“?

Dar iubirea ta a fost o crimă perfecționistă:

Ai tras în mine cu glonțul „te iubesc“

Și i m-ai lăsat să mă vărs pe jos în timp ce-ți spălai mâinile,…în lacrimile mele.

Și totuși…

Doamna Judecată râde pe ultimul rând,

Căci am supraviețuit să văd cum focurile tale s-au stins

singure,

Iar toți amanții au plecat cu aceeași poveste scrisă pe pieptul tău gol:

„Aici a locuit o hoață care se prefăcea că iubește“.

Acum dormi liniștită cu mâzgăleli de „forever“ pe pernă,

Dar știi că adevărul e un câine care latră noaptea:

Niciodată nu m-ai iubit, doar ai jucat teatru cu sângele meu,

Iar acum…aplauzele pe care le auzi,

Sunt doar ecoul propriilor minciuni.

Bun venit la ceremonia restituirii,

Draga lume a mea de păpuși sparte!

Aveți plăcerea să primiți factura pentru toate clipele în care credeam,

Că răul e doar o gluma proastă,

Iar voi–doar niște oameni obosiți.

Prietenii mei falși…

Vă mulțumesc pentru serviciile oferite:

Îmbrățișări cu sârmă ghimpată,

Complimente din otravă de șarpe.

Spatele țintuit cu cuie de biserică.

Total de plată:

O plecare fără scrisoare și amintirea voastră arsă în soba

amintirilor.

Bonusuri incluse:

Promisiuni ambalate în hârtie de musculiță,

Săruturi cu gust de lamă,

Inimă de ciocolată care se topește la prima căldură,

Total de plată:

Un sicriu de vise sparte,

Și oglinda în care nu te mai poți uita fără să-ți vezi măștile.

Taxe suplimentare:

Spitalizare la secția de iluzii pierdute,

Terapie prin absența voastră.

Total de plată:

Un monument din oasele voastre goale.

Pe care voi scrie cu litere mari:

„Aici zace tot ce aș fi putut fi,dar nu m-ați lăsat”

Observații finale:

Plata se face în durere acumulată,

În rate de dispreț nelimitat.

Nu accept scuze, nu accept lacrimi,

Nu accept nimic care să nu fi fost deja ars, spânzurat, și

aruncat în fața voastră.

Semnat,

Cel care a trecut prin focul vostru,

Și a ieșit mai rece decât el.

Veți plăti până și ultimul strop de sudoare furată,

Când vă va mușca karma în fundul gol al conștiinței.

Bon appétit…

Acum stau pe tronul din oasele voastre,

Prieteni de hârtie și amante de praf ,

Vă văd cu milă cum vă târâți,

Pe josul ce l-am măturat cu mania mea.

V-ați crezut arhitecții prăbușirii mele?

Că-mi veți turna soarta în cuvinte ieftine?

Uitați-vă bine acum:

Eu sunt stânca pe care v-ați lovit și v-ați făcut creierii pastă.

Iar tu, iubirea mea trădată,

Regina minciunilor ambalate în mătase,

Unde-ți e acum coroana din plastic?

A topit-a focul adevărului în timp ce tu te zbăteai să-mi fur și ultima umbră.

Lumea voastră cu dinți de șarpe

S-a înțepat singură în coada ei

—Ce poetic, nu?

Vă jucați victimele acum,

Dar tribunalul din pieptul meu, v-a dat deja verdictul:

„Luați-vă tăcerile în gură

și sugeți-le până vă înecați!“

Eu?

Am crescut din propria mea spânzurare.

Am făcut din umilință armură,

Din durere…sabie,

Și din lacrimile voastre false

Cel mai bun vin de celebrare!

Așadar, ridicați-vă paharul!

Facem un toast:

Pentru voi cei ce-ați crezut că mă veți face să mănânc pământul,

Dar în loc să-mi vedeți capul plecat,

Priviți-mă acum cum vă calc în picioare în drumul meu spre stele!

Luați aminte:

Triumful meu un e doar victorie,

E lecția pe care n-ați vrut s-o învățați:

Când încerci să îngropi un lup, vei scoate la iveală un zeu al răzbunării.

Iar acum, dragii mei dușmani,

Vă mulțumesc…

Pentru că fără voi, aș fi fost doar ooaie printre oi.

Acum sunt furtuna care vă va șterge numele din istorie.

Să trăiți să mă vedeți câștigând!

Asta-i nota mea finală de plata.