roman

Femeia care a uitat să mai plângă  de Mihaela CD

Capitolul 2

Visul

Soarele inunda încăperea albă împrăştiind raze de speranţă în jur. Medicii şi asistentele spitalului orăşenesc făcuseră tot ce era posibil pentru femeia frumoasă care fusese adusă la urgenţă de doi soldaţi. Femeia nu reacţiona şi nu ştia cine este, de unde vine şi nu avea niciun act de identitate asupra ei.Singurul lucru pe care îl ştiau despre ea era că femeia suferise un şoc aflând că i-a pierit bărbatul într-un bombardament.

Ana deschise ochii şi privi în jur. Nu cunoştea locul şi dormise poate un an, poate o veşnicie, habar nu avea! Privea cu ochii mari speriată spre feţele străine care erau adunate în jurul ei. Auzi o voce care se apropia:

— Bună ziua, sunteţi la spital, aţi avut un somn adânc. Sunt doctor Simionescu, puteţi să îmi spuneţi cum vă numiţi?

Ana privi în jur şi observă într-adevar că este într-un spital, era foarte confuză, nu înţelegea ce se întâmplă şi cum ajunsese acolo. Îşi plimba privirea cu ochii ei mari şi frumoşi pe feţele fiecărei persoane din jur străduindu-se să le recunoască.

— A-a-a… încercă parcă să bolborosească ceva, arătând spre geam.

— Da, este o zi frumoasă, soarele străluceşte, vă amintiţi unde locuiţi? i se adresa pe un ton cald doctoriţa Simionescu zâmbind uşor.

— A-a-a… încercă iar să bolborosească ceva, dar nu putu să scoată nimic.

Milioane de gânduri parcă dezmorţite o năvăliră deodată .Ce căuta ea acolo? Ce se întâmplase? Cât o fi dormit?

O asistentă mai plinuţă, blondă scria ceva într-o fişă, iar doctoriţa Simionescu îşi scoase stetoscopul să o consulte.

— Respiraţi! Respiraţi normal!

Cu ochii înlăcrimaţi, Ana reuşi să bolborosească şoptit:

— Ana!

— Ooo! Asta e foarte bine! Facem progrese! Mă bucur să vă cunosc, Ana!

Doctoriţa Simionescu îi zâmbea din nou, lăsând să se întrevadă un şirag de dinţi albi, aşezaţi perfect.

Uşa se deschise larg lăsând să intre în salon un miros plăcut de mâncare! Îi era foame!

O infirmieră îi aşeză o farfurie cu supă aburindă pe noptieră şi o întrebă dacă vrea să mănânce. Ana îi făcu un semn cu capul  afirmativ. De câtă vreme nu mâncase oare? Nu mai ştia!

Supa îi aluneca pe gâtul încă amorţit fără să îi simtă gustul. Simţea cum fluidul cald îşi făcea drum spre stomac. După fiecare lingură se oprea să respire adânc. Imagini de tot felul îi apăreau în faţa ochilor fără să le înţeleagă şi începuse din senin să râdă isteric… îşi scăpă lingura care căzu pe jos făcând un zgomot ascuţit metalic, apoi dintr-odată o podidise un plâns cu sughiţuri puternice.

— Sunteţi extenuată, trebuie să vă odihniţi! Va fi bine!

Parcă mai auzise aceste vorbe „Va fi bine“ şi nu ştia cine i le spusese, când şi mai ales de ce o asigurau toţi că va fi bine?

Asistenta se apropie de pat cu o seringă în mână:

— Vă fac o injecţie, o să vă ajute sa vă odihniţi!

Ana căzu într-un somn adânc, cuprinsă de visare.

***

Era împreună cu mama şi tatăl ei. Domni şi doamne elegante se plimbau pe aleile unui parc încărcat cu miresme de trandafiri.Era un adevǎrat colț de rai, cu arcade de trandafiri parfumaţi care înfloresc în culori vibrante, departe de zgomotul ṣi agitația oraṣului. Aleile înguste presǎrate cu pietre albe ṣi nisip fin erau strǎjuite de copaci masivi cu frunze bogate oferind umbrǎ covorului  de iarbǎ de un verde crud ce se întindea neted ṣi strǎlucitor în fața ochilor.

Era fericită! Doamne, câta bucurie simţea! Inima îi sălta în piept! Îi avea pe mama şi tatăl ei numai pentru ea! Se simţea frumoasă şi elegantă! Sclipea şi parcă plutea! Purta o rochie foarte elegantă din mătase roz!

Mama era atent coafată şi buclele castanii îi acopereau umerii delicaţi. Doamne, cât era de frumoasă! Rochia verde de smarald strânsă în talie cu o fundă aurie îi venea ca turnată. Tatăl era la fel de elegant, îmbrăcat în costum negru cu dungulțe fine lucioase ṣi cu un trandafir roz la rever! Purta baston şi pălărie! Râdeau! Erau aşa de fericiţi!

— De ce râdeţi? Ce facem azi? răsună glasul cristalin al Anei în timp ce avansau pe aleea cu trandafiri parcă desenaţi.

— Cum ce facem? Mergem la primărie! Azi te măriţi! Suntem aşteptaţi! a răspuns mama cu glasu-i atât de duios ṣi de drag!

O fericire şi o curiozitate mare o pătrundeau pe Ana ca un fulger dornic să colinde din cap până în vârful degetelor de la picioare. Era grăbită şi nerăbdătoare să vadă şi restul!

Ajunşi în faţa primăriei, mama cu glasul umplut de emoţie îi dă o ultima binecuvântare şi tatăl o săruta apăsat pe frunte:

— Să intrăm. Dumnezeu să te binecuvânteze, copila mea!

În sala primăriei era plin de lume!Toţi erau veseli şi povesteau între ei într-o semi ṣoaptǎ, zumzǎind ca nişte albinuţe. Îi privi rapid mergând înainte, fără să se oprească.În fundul sălii era un bărbat înalt,bine făcut,întors cu spatele!Îi văzuse numai ceafa frumoasă, atent pieptănată, costumul negru şi pantofii de lac.Cine o fi? Abia a făcut câţiva paşi şi zumzǎitul celor prezenți s-a transformat în  ovații :

— Ana!Ce frumoasă eşti,Ana!

El a întors capul şi i-a zâmbit:

— Draga mea,eşti superbă!

Bărbatul din faţa ei avea să-i fie bărbat pentru tot restul vieţii şi ea îl întâlnea pentru prima oară?! Ceva îi scăpase, asta e clar, dar nu avea timp de întrebǎri, ceremonia tocmai a început:

— De bunăvoie şi nesilit de nimeni o iei în căsătorie pe Ana?

— Da, răspunse ferm necunoscutul mire.

— De bunăvoie şi nesilită de nimeni îl iei în căsătorie pe Ion?

Aşadar Ion îl chema pe frumosul bărbat necunoscut… şi se pomeni răspunzând apăsat şi ferm:

— Da!

— Vă declar căsătoriţi! Puteți săruta mireasa!

— Bravoo!se auzeau aplauze …

— Felicitări!rǎsunau  glasuri fericite…

— La multi ani! se auzeau în cor uralele celor prezenţi.

Simți deodatǎ apǎsarea unor buze moi ṣi catifelate pe buzele ei.Nu le cunoṣtea! Erau buzele lui, ale soțului chipeṣ ṣi necunoscut cu nume de Ion! Au urmat apoi felicitǎrile,o mare de flori superbe în  nuanțe multicolore, fotografii cu  invitații  ṣi multe zâmbete.

Nedumerirea însă nu o lăsă în pace,deṣi nu era deloc supǎratǎ, era chiar fericitǎ,dar totuṣi, cum acceptase ea sǎ se mǎrite cu un necunoscut chiar dacǎ acesta era atât de chipeṣ ṣi nu-i displǎcea deloc dar era totuṣi un strǎin! Oare cineva aranjase aceastǎ stranie cǎsǎtorie? Şi dacǎ da,cine? Şi de ce în acest mod? Cu siguranţă, părinţii ei ştiau ceva despre asta şi îi va întreba de îndată ce va avea ocazia!Totul era extrem de straniu în mintea ei însǎ pusese stǎpânire pe ea un sentiment de imensǎ fericire care era mai  importantǎ ṣi mai puternicǎ decât orice altceva.

Se desprinse cu greu din braţele lui Ion care nu o lăsa nici măcar o secundă singură, parcă temându-se să nu o scape. Îi plăcea şi ei braţul său puternic, care îi cuprindea mijlocul şi mirosul lui de mosk dulceag care îi invada nǎrile ṣi ființa!

— Mamǎ! Tatǎ! strigă Ana…

— Mamǎ! Tatǎ! Unde sunteţi? …

***

Asistenta grăsuţă din salon se apropie de patul Anei:

— Aţi avut un coşmar!                                                       

Ana îşi roti ochii în jur încercând să înţeleagă privirea şi glasul îngrijorat al asistentei care încerca să o liniştească.

— Nu vă speriaţi! Suntem aici! A fost doar un coşmar! adăugă o altă asistentă brunetă, care apăru parcǎ pe neaşteptate cu o seringă în mână.

— O să vă liniştiţi şi veţi putea dormi fără coşmaruri! o asigură asistenta blondǎ mai plinuţă.

Ana nu avu putere să le spună că visul acela a fost cel mai frumos ṣi mai extraordinar vis pe care şi l-ar fi putut dori şi cǎ  n-a fost deloc un coṣmar aṣa cum credeau ele. Pentru Ana, visul acela  a fost o realǎ bucurie! Îşi revăzuse părinţii zâmbind, mai frumoşi şi mai bucuroşi ca niciodată! În minte i se învârteau un milion de întrebări încercând să-şi reamintească toate personajele din vis. Se simţea încă slăbită şi obosită, dar totuṣi zâmbi.

Îṣi aminti cǎ în vis era atât de fericitǎ! S-a simţit mai vie ca oricând! Chiar dacă visul, ca orice vis, părea bizar, totuşi avusese acea licărire de fericire. A simţit o dragoste care înmugurea în sufletul ei.

Iar Ion, cine era Ion?

Adormi…

                                                     ***va urma***

 

Ți-a plăcut acest fragment?

ACUM  POȚI PRECOMANDA romanul LA UN PREȚ PROMOȚIONAL 

Recenzii și cronici ale acestei cărți :

• Johnny Ciatlos Deak cronica Cuvântul editorului – 2023
• Lăcrimioara Iva –O carte de ținut pe noptieră--Cuvânt înainte-2023
• Al.Florin Țene–Destinul ”zidit” în“mănăstirea”sufletului unei femei„-Prefață-2023
• ANA MUNTEANU DRĂGHICI -Postfata 2023
• Angela Dumbravă-Gânduri bune de întâmpinare a cărții-Impresii –2023
• Sandu Chiva-Impresii –2023
• Gabriela Raucă-Impresii despre Femeia care a uitat sa mai planga”–2023
• Prof .Aurelia Rînjea-JOCUL DESTINULUI-Cuvânt  de încheiere-2023

Câteva curiozități despre autoarea Mihaela CD:

• -dintre acestea 11 cărți de poezie +1 în lucru
• -dintre acestea 2 cărți de articole eseuri și cronici literare +1 în lucru 
• -dintre acestea 3 cărți de reflecții și enunțuri motivaționale+1 în lucru
• -dintre acestea 1 roman +3 în lucru

*Cartea sa Iubește-ma în fiecare anotimp a câștigat ”Premiul Cartea de Poezie a anului 2022” a Ligii Scriitorilor din România

*A scris textul la 12 melodii 

*Este regizorul  și scenograful emisiunii Salut Românesc din Montreal 

*Este Președinte al World Poets Association Canada

*Este coautor în peste 50 de antologii 

*Apare în  10 cărți de interviuri dicționare  și cronici literare 

*Despre cărțile sale au scris peste 40 de  cronicari 

*Publică în peste 50 de reviste din țară și străinătate

*A avut peste 28 de interviuri  în mass  media internațională radio tv 

*I-au fost acordate peste 60 de premii, medalii și diplome pentru literatură

*Este și artist plastic, în calitate de artist câștigă  22 de premii  și distincții 

Acesta a fost  un mic fragment din romanul FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ, dacă v-a plăcut va invitam sa comandați cartea prin butoanele de mai sus  sau in paginile următoare : 

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

Despre cartea FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ