
ALUNGĂ-MI TOAMNA INIMII !
Autor: Mugurel Puscas
Alungă-mi toamna inimii, femeie,
Sufletul meu e ca argintul viu,
Ţi-e patos, alinare, mângâiere,
Păşeşte-n el cât nu e prea târziu.
În dimineţi cu arămii covoare,
Cu dor de verde-n reavăn aşternut,
Buze de fragă, tandre, cu savoare,
Pecetluiască-mi gura cu-n sărut.
Nu aştepta a norilor reci lacrimi,
Nu aştepta gri brume pe alei,
Trup nud să îmi aline grele patimi,
Cu must în sâni, la pântec flori de tei.
Te-am îmbrăcat în vers, iubită doamnă,
Din luna lui Florar spre vremi de nea,
Ţi-am pus pe creştet diademe-n toamnă,
Podoabe de cuvânt din rima mea.
Nu-ntârzia prea mult, cad frunze-n salbe,
Greierii tac sub burniţe sau ploi,
Clepsidra curge fad spre timpuri albe,
Stropii la streșini deveni-vor sloi.
Alungă-mi toamna inimii, femeie,
Să fim ca două veri în trup și-n gând,
Iubirea noastră, caldă melopee,
Flacără vie-n felinar arzând.
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor Români,
Uniunea Scriitorilor de Limbă Română )
De acelasi autor:

Binecuvantare si chin (eBook)
Volumul de debut al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$20,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
