Prima zapada si soarele

Autor : Aurelia Oancă

Soarele când s-a trezit, 
Peste ochi își pune-o rază,
Albul strălucea spuzit, 
Îl orbește ! El oftează.

Unde-i toamna mea frumoasă ?
Ce-ați făcut cu-a ei culori ?
Iarna îl pofti la masă
De fulgi albi și reci fiori.

Am să-mi pun vreo trei cojoace
Apoi vin la masa ta !
Cu copiii să se joace
Nu putea, ci doar ofta.

Când văzu copiii-n gloată
Cum pe sănii vin țipând, 
Soarele albi pe dată
Și își spuse dârdâind :

Ăștia sunt copii ce-n vară
Se scăldau și alergau ?
Da, răspunse Iarna iară,
Vezi ? De frig habar nu au !

Atunci soarele cuprinse
Cu-a lui raze tot ce-i viu
Și căldură le trimise
Chiar de-i iarnă, nu-i pustiu !