Eroare si vina

EROARE și VINĂ, PARFUM DE PĂCAT

Autor: Ștefan Mari Lena 

Îmi recunosc

eroarea.

Străine, tu nu ai

vreo vină!

O recunosc…

că vina-i

doar a mea.

Mă simt atât

de mică,

de nebunia mea…

îmi e rușine!

Cât te-am iubit,

străine,

dar tu

nici n-ai știut!

Nu ai cum

a afla!

În ochii mei

albaștrii

îmi aprindeai

lumină,

atunci când

te zăream.

Trecând, în urmă…

tu-mi lăsai

parfumul,

unui gând plin

de păcat

Un gând de care

îmi fac vină,

deși tu

nu-ai aflat.

Pe-ascuns

din el m-am

înfruptat.

Mă duc cu el

în iad!

Îmi întindeam

spre tine febrilă,

din iubire,

o mână.

Să te-ating.

Îmi închideam

și ochii

visând că tu

o prinzi.

Mă-nchipuiam

străine,

că în curând

în ea,

chiar mâine,

oh! cât eu aș vrea,

tu-mi vei așeza

buchet

de orhidee,

în deget…

un inel

de cununie.

Te sărutam, așa…

imaginar.

Eroarea mea

cea mai frumoasă!

O vină.

Un păcat,

eu fiind

cea păcătoasă!

Străine, eu

n-am îndrăznit

să-ți spun

ce gând aveam

în inimă

și-n minte,

și nici cât îmi era

de rușine

în nebunia

mea!

Oh!

Și cât mă chinuia!

Doar un nebun

ar mai putea

iubi,

ca mine,

un trecător,

o umbră

sub umbrelă

ascunsă

de un nor,.

Doar el

ar mai putea

iubi, până

la sufocare,

un oarecare

trecător.

Tu n-ai să știi,

eu nu ți-am spus

nicicând că

mă destăinui

unor file,

coli neîntinate,

pe care încă

plâng:

și lacrimi,

și iubire

și aiuritoarele-mi

cuvinte.

De neputință,

din timiditate,

eu n-am avut

curaj

să te opresc,

să mă destăinui

ție

și ochii mei

au plâns,

mi-au plâns

cuvintele

pe file

de hârtie.

E vina mea!

O eroare

frumoasă

cu parfum

de păcat,

dar tare

mi-am dorit

să mi te iau

acasă!

Să fiu a ta

mireasă!

Eroare, vină

sau/ și… un păcat?

Nici azi

nu te-am uitat!