Colindele din amintiri

Autor: Teodora Dumitru

Pe o uliță de sat , văd prin ochii amintirii,
Un copil îmboșcănat și în culmea fericirii,
Cum sărea într-un picior și mușca dintr-o gutuie..
Fericit în lumea lui ,cum e el , chiar , nimeni nu e !

Vremea rece , multe frunze , nimic nu îl deranjază ,
Pe potecă ,sare vesel și un cântec fredonează …
O colindă, învățată, la lumina lămpii slabă,
De bunica lui blajină ,care-i este tare dragă.

Că, acum se gată toamna cu frunzișul ei cu tot ,
Și se-acoperă tot satul cu mormane de omăt ,
Știe acum colinde multe , de la buna lui bătrână ,
Le repetă, să nu uite ,ca să-i fie la îndemână…

Că se duce timpul iute,vin Sfintele Sărbători ,
Și se umple întreg satul ,de copii colindători !
Cu o traistă după gât , va pleca și el prin sat ,
Cu prietenii de joacă, bucuroși , la colindat …

Scriu, acum, aceste rânduri , și o lacrimă de dor ,
Peste rândurile mele , se lasă , ușor …ușor !
Copilașul de o șchioapă , de pe uliță, sunt eu !
Și colindele-nvățate ,le port în sufletul meu ,

Acum sunt și eu bunică și-învăț pe nepoții mei,
Cum mă învața bunica când eram copil ca ei !
Repetând colinde sfinte , Dumnezeu e lângă noi ,
Lacrima de dor , fierbinte , mă mai poartă înapoi …
Și mă văd copil prin sat , cu zăpada în picioare,
Colindând din poartă-n poartă, în zile de sărbătoare!