
fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării
Mara Popescu-Vasilca
Eu nu ştiu ce să spun şi nici ce să fac. Îmi trag mâna uşor şi privesc inelul care, parcă mă fermecase, simt ceva deosebit. Mă gândesc: “Ce noroc pe capul meu, aşa, dintr-o dată, repede”, şi eu care credeam că o să rămân fată bătrână şi nemăritată. Mă uit din nou la Mircea, pare că e din ce în ce mai frumos. Îl şi văd în costum de ginere, poate să fie chiar ăsta cu care venise, e foarte elegant, gri petrol, dintr-o stofă fină, cu o croială modernă. Are o cămaşă albă, impecabilă, din mătase uşor ripsată, cu butoni din piatră neagră de obsidian, cu două mici diamante. Ce să mai spun, aşa ceva nu mai văzusem. Cobor privirea să văd ce pantofi are în picioare. Măi să fie, gri deschis care se potrivesc de minune cu costumul. Sunt așa de emoționată că nu mai aud nimic ce se vorbește în jurul meu. Mă şi vedeam în rochia albă, de mireasă, cu trenă, la braţul lui.
-S-a făcut târziu, trebuie să plec, spune Mircea ridicându-se în picioare. Nu vreau să abuzez de bunăvoinţa dumneavoastră. Dacă se poate, trec mâine să o iau pe Catia la o plimbare, după amiază.
-Catia, eşti de acord? mă întreabă tușa Ileana.
-Da, mă dezmeticesc, sar în picioare, neştiind ce să fac. Da, mai spun o dată.
Mă ridic şi îl conduc până la uşă. Ne salutăm şi Mircea plecă singur, alergând pe scări, spre surprinderea mea care credeam că o să-mi ceară să-l conduc până jos. Dar nu o face. Până ne dezmeticim şi ieșim în balcon să-l vedem plecând, mașina lui nu mai era în parcare.
Toți trei ne aşezăm din nou la masă ca să vorbim despre ce trebuie făcut şi cum să le spunem părinților mei. După câteva minute, aud glasul tușicii Ileana vorbind cu mama, descriindu-i vizita lui Mircea cu lux de amănunte. Era la telefon de jumătate de oră şi încă le mai povestea cu voce tare de se auzea în toată casa, de parcă toată lumea era surdă. Așa era tușica, voia să se audă când vorbea, îi plăcea cum se exprimă şi mai ales îi plăcea sunetul vocii proprii. Tușica povestea tare frumos, o puteam asculta ore în şir. Tușica lăsă receptorul, se întoarce.
-Au spus doar că au să sune ei.
-Au dreptate, zice unchiul Carol. Ce, te joci? Asta e o bombă mare pentru ei. N-aș fi surprins să vină val-vârtej la București.
-Bine, lasă că o să vedem ce o mai fi, spune tuşi. Într-un târziu, se ridică şi strânge de pe masă ce mai rămăsese după plecarea musafirului.
-Măi să fie, spuse tuşi. Ca să vezi ce trebuia să ni se întâmple tocmai nouă, așa, pe nepusă masă! Cine ar fi crezut?
Vorbea singură. Nici ea, nici unchiul nu aveau chef să reia discuţia. Eu abia aşteptam să vină ziua de mâine, să ies cu Mircea, parcă simțeam că deja îmi lipsea. Las cutia deschisă ca să-l văd de câte ori vreau să-mi amintesc acel moment unic şi de neuitat din viața mea de până acum. Eram fericită.
***
Toate cărțile Marei Popescu Vasilca au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book, Barnes & Noble. Este suficient sa dați o căutare scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi cărțile sale în format electronic!
Mai citeste:
Creații literare- Mara Popescu Vasilca
Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI
Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune
Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA
În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune
În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul editorului

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

