
Te caut,
Autor: Elena Tudosa
Soarele-și închide ușor pleoapele de plumb,
Razele sale după munții înalți se ascund,
Se lasă întunericul, cortina sa stă să cadă,
Iubite unde ești în noaptea asta oarba!?!
Te caut neincetat în bezna nopții adânci,
Cu privirea rătăcind prin colțuri stinghere,
Orele se deapănă încet, îmi par mai lungi,
Ploi de tristeți mă ard în lipsa ta cu durere.
Îmi e greu fără de tine să știi tot mai mult,
Sunt ca o luntre pe valurile vieții purtată,
Tăcerile-n mine mă dor atâta de crunt,
Inima de însingurare grea îmi este secata,
Zilele și nopțile fără de număr se scurg,
Mă urmăresc mereu amintirile din trecut,
Viata-mi trece, acum e zi, acuș e iar amurg,
Până când te voi cauta, de ce nu pot să te uit?!,
Toamna anilor pe umeri ca o haină apasă,
Dorul de tine cu foc în jar mă arde nespus,
Mă petrec prin lume, răzbat cu inima arsă,
Gândul îmi rătăcește doar spre al vieții apus,
O teamă groaznică – mi inundă sufletul stins,
Disperată te caut, te caut iubite neincetat,
Mă întreb în sine, oare ți-e bine unde te-ai dus,
De nu-ți pasă de sufletul meu îngenuncheat?!?
De acelasi autor:

Binecuvantare si chin (eBook)
Volumul de debut al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$20,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
