Remuscare

remuscare de elena tudosa

Remușcare,

Autor: Elena Tudosa

Pe bolta neagră nu-i urmă de nici o stea,
Privirea mea rătăcește pierdută astă seară,
Mai retrăiesc și acum ultima plecare a mea,
Când ne-am îmbrățișat pentru ultima oară.

Și ca niciodată încercam mai mult
Să te țin, aproape în brațele mele,
Nu aveam să știu că acel ultim sărut,
Va fi cel din urmă strivit cu dor și jele.

Astă seară sunt teribil de tristă,
Abia-ți zăresc silueta printre gânduri,
Doar amintirea în suflet apasă, încă există,
Încerc s-o retrăiesc scriind-o în rânduri.

Ce mult îmi lipsești, o lacrimă amară curge,
Credeam că dacă timpul va trece, te voi uita,
Dar rău în inimă spinul durerii străpunge,
Liniștea sufletului nicicând nu o voi afla.

Mă întreb nedumerita, de ce tocmai mie?…
Mi-a fost dat să beau acest pahar amar,
A suferinței ce-o port când mi-e noaptea pustie,
Așteptându-te să te întorci în zadar…

O remușcare ca un foc mereu o să mă ardă,
M-ai rugat să nu mai plec, cu tine să rămân,
Ca un vierme în suflet neîntrerupt o să roadă,
Îmi va mistui sufletul cu dor în crunt chin.

Astă seară amintirea ultimului nostru sărut,
Mi-e remușcare iubite mă doare atâta de mult!

De acelasi autor: 

Ce sunt poetii

Am s-arunc

Mi-e dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.