Ceata

CEAŢA Autor: Mugurel Puscas Melancolii împovărează gândul, Pătrund tăcut în mine pas cu pas, Sufletul plin ce-a dăruit cuvântul, Simt că e gol, nimic n-a mai rămas. Cu nostalgia iernii ce se cerne, Privesc în urmă contemplând uimit, Am transformat în licăr clipe terne, Din inimă poeme-am dăruit. Am creionat cu sânge versuri calde, Am … Continuă lectura Ceata

Nu vreau durere azi

Nu vreau durere azi Autor: Eugenia Calancea Azi, nici o durere nu vreau și nu va fi, Noaptea a trecut și-acum i-o nouă zi Puterile-mi revin și las durerea toată, Undeva în drum și nu-i deschid vreo poartă. E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea, Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea, Aș vrea … Continuă lectura Nu vreau durere azi

Sarutul ploii

SĂRUTUL PLOII Autor: Monica Raluca Bucătaru Ploaia îmi cântă la geam cristalin Iar gândul mă poartă în brațele tale, Pășesc încet pe notele unui clavecin Printre picurii calzi răspândiți în petale   Ne-mbrățișăm în stropii albi de dor, Printre nerăbdătoare săruturi picurate Valsăm, suntem un singur trup de nor Și toate ne devin acum departe. … Continuă lectura Sarutul ploii

Orgoliu și minciuna

Orgoliu și minciuna Autor: Eugenia Calancea Minciuna e ascunsă-n ochii tăi, Nu știu cum poți trăi cu așa văpăi, Aș vrea să ghicesc uneori gândul tău, Deși n-are bunătate și știu că e rău, Aș vrea greșelile să-ți fie cu iertare Și să urmezi a dragostei chemare. Să poți să ai din nou clipe de … Continuă lectura Orgoliu și minciuna

Boabe de piper 

Boabe de piper  Autor: Mihaela CD   Vise de jar,sfinte legaminte, Emotii tainice si dezamagiri Din ele se-mpartesc cuvinte Si-s toate resimtite in priviri.   Ca ochii-s sufletului oglinda Ei rad sau plang la orice ceas  Si te tradeaza o mica ghinda O licarire c-un tremur in glas.   Curg ape line-n rauri limpezi Oglindesc … Continuă lectura Boabe de piper 

Te caut

  Te caut  Autor: Elena Tudosa Te caut iubite în nopțile albe, Pe cerul de luna castă luminat, Mi-e dor de clipele noastre tandre, Ce sufletul cu iubire mi-a scăldat. Te caut în cerul văduvit de curcubeie, Să-mi mângâi sufletul înlăcrimat, Durerea din trupul meu de femeie, De toamna vieții îngreunat. Te caut iubite în … Continuă lectura Te caut

Dialog

Dialog Autor:Anca Glodan   - Întinde-mi mâna că vreau să ți-o sărut! Pe cea cu care-ai strâns în palmă rouă Și ți-ai spălat în zorii zilei a ta față. - Cine sunt eu? Oglinda nu te minte! Imagini parcă dintr-o altă viață… - Cine sunt eu? Nu este o întrebare. Este însuși purul conținut al … Continuă lectura Dialog

Secretele îngerului

Secretele îngerului Autor: Eugenia Calancea Un înger bun a venit în noaptea asta, iar eu priveam la fereastră stelele și îngerul a venit pe pământ din lumea lui albastră și întunecată să-și întindă aripile peste noi, care eram prinși în vraja tăcerii. În visul tău de demon sfânt cauți să-mi aperi rațiunea mea cea vastă, … Continuă lectura Secretele îngerului

Păpuşarii iubirii

Păpuşarii iubirii Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Cântecul curge prin fanta clipitei, Pendulul aleargâ prin timp fremătând, Din margini de gând, privirea ispitei Pătrunde în noi, nostalgii extrăgând. Dorim să plantăm prin somnul himeric Doar zori legănaţi în nestinsul apus, Dar lacrima nopţii din zborul feeric Ne-nţeapă cu dorul în veci nesupus. La uşa din nouri, … Continuă lectura Păpuşarii iubirii

Planuri de renovare

PLANURI DE RENOVARE Autor: Lăcrimioara Iva Ar fi timpul sa renovez câte ceva. Voi zugravi pereții gândurilor în culori vii, cele vechi întristatau. Voi tapeta în matase, câteva sentimente, nu vor mai auzi crivățul. Voi instala aer condiționat în dormitorul unui regret. Voi pune gresie pe holul unei idei, să alunece mai ușor. Apoi, voi … Continuă lectura Planuri de renovare

Renasterea Îngerului

RENAȘTEREA ÎNGERULUI Autor: Raluca Monica Bucataru   A fost un timp când umbra pe tine te-a acoperit Și-un altul când ploaia, în ochii tăi graiul și-a întețit,   Era o vreme gri ca într-un noiembrie târziu, În tine simțeai ceață iar sufletu-ți era pustiu,   Pierdută ți-era firea și mersul greu, întortocheat, Vroiai să speli … Continuă lectura Renasterea Îngerului

Dansul cu sorocul  

  Dansul cu sorocul   Autor: Mihaela CD   Comoara gandurilor o afla norocul Izvor de planuri,ambitii si impliniri Vapaile ce ard in dansul cu sorocul Si-ti raspandesc in suflet multumiri.   Destin ce cheama fricile la spovada Ratacitoare vise amestecate-n fum Picura roua de speranta prin ograda Si artagoase se transforma-n scrum.   Zarul vietii … Continuă lectura Dansul cu sorocul  

Un nou inceput

UN NOU ÎNCEPUT Autor: Aurelia Oancă Cu grele lacrimi se revarsă cerul Peste pământul trist și obosit, Ce-n rădăcini adânci are misterul Ca să nu fie de urgii găsit. Într-o sămânță mică el va pune Toată istoria de falnic brad, Ce va fi demn și lumii îi va spune Despre un verde, pașnic bard Care … Continuă lectura Un nou inceput

Vreau să fiu milionar.

Vreau să fiu milionar Autor: Cristian Chistruga Pentru la anul care vine Un singur lucru mi-am propus Să fiu milionar că-i bine Să fiu milionar in fapte și cuvânt. Să fiu milionar in omenie Pe aproapele să-l omenesc Dar nu vreau doară unul ca să fie Macar un milion, eu asta îmi doresc. Să fiu … Continuă lectura Vreau să fiu milionar.

Criogenare…

Criogenare... Autor: Daniel Leonard Moraru Privesc prin gândurile mele Tu stai ascunsă printre ele Și nu cobori, ci doar te-nalți Nu vezi în jos pe cine calci... Eu trec prin mine, te găsesc, Dar ești prea sus și mă rănesc, Nu știu să urc, nu te ating, Și înălțimile mă-nving... Aș vrea să dau timpu-napoi … Continuă lectura Criogenare…

Nostalgie de sezon

  Nostalgie de sezon Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu   Despletită, iarna şuie scuturându-se de stele Peste ape, peste tărmuri, peste arbori zgribuliţi, S-a pornit la drum cu troica scoţând ger din palme grele Aşezând coroane albe la toţi pomii ciufuliţi.   Flori de crivăţ răsfăţate, stau pe ramuri îngheţate, Norii plâng cu alte lacrimi înflorite … Continuă lectura Nostalgie de sezon

Nestatornicie

NESTATORNICIE Autor: Tania Tătar  În ochi aveai cristale de iubire luceferi dragi ce i-aș fi sărutat dar m-a oprit trista descoperire, aflat-am că des intri în păcat. Îmi erai totul : vis și dor în suflet dar tu, ce voiam eu nu-nțelegeai, zadarnic ascundeam al meu regret în tăceri mă retrăgeam, iar tu râdeai. Petale … Continuă lectura Nestatornicie

Mă doare lacrima ta!

Mă doare lacrima ta! Autor: Daniela Mancaș Balaiita Mă doare lacrima ce-ți curge acum tiptil Și că te-ascunzi și plângi ca un copil... Mă doare să văd chinul care te doboară Știind că eu îți voi lipsi o-ntreagă vară! Mă doare cred,  pentru a miia oară Inima ce-mi plânge pentru amândoi Mă doare că nu … Continuă lectura Mă doare lacrima ta!

Povestea nesimtirii

Povestea nesimtirii  Autor: Mihaela CD   Mii de vibratii colorate in minciuna Ce-n ticluiri bolnave de supradotati Ne umple mintea, ce-i deja nebuna De-atata nesimtire,suntem afectati.   Nu este chip sa educam nesimtirea Te-nchizi sau taci ocolind drumul ei Insa o lacrima iti umezeste privirea C-ai fost acolo,marturia vie a clipei.   Te doare degeaba, … Continuă lectura Povestea nesimtirii

Am mai uitat

Am mai uitat... Autor: Daniel Leonard Moraru Am mai uitat din când în când să trec Prin universul ce te înconjoară, Am tot uitat și astăzi iarăși plec Și-i frig și ninge în a noastră vară. Am mai uitat să-mi fii în amintire Și încercând din când în când să vin M-atinge clandestin a ta … Continuă lectura Am mai uitat

Din lacrimi

DIN LACRIMI Autor: Aurelia Oancă Din lacrimi de cer se nasc pe pământ Izvoare de viață ce mâine, Vor crește speranțe cu aripi de vânt Și suflet vor pune în pâine. Din lacrimi de dor se nasc mari iubiri Ce inimi de inimi mai leagă, Și-alungă tristețea din reci rătăciri Unind o iubire întreagă. Din … Continuă lectura Din lacrimi

Superba balerină!

Superba balerină! Autor: Daniela Mancaș Balaiita Cortina se ridică și balerina apare Sala a amuțit privind-o cu încântare! Ea e lebăda frumoasă, mlădioasă Făcând  prin aer o piruetă grațioasă! Deodată totul devine un basm melodios Și dansul balerinei e dulce și frumos! Stă cu sufletul pe vârfuri în fața noastră Noi ne mirăm de cât … Continuă lectura Superba balerină!

Te-am purtat

  TE-AM PURTAT Autor: Teodora Razboianu  Chiric-Butuc Te-am purtat prin tărâmuri de stele Prin ghețari, ninsori și vise În vâltoarea vieții zbuciumate, grele. Și prin toate cele ce sunt nescrise. Prin arșița soarelui cea mare În urcușul înaltelor stânci, abrupte Cu greutăți în mâini și în visare, A coborâșului și al lumii răvășite. Prin craterele … Continuă lectura Te-am purtat

Inimioare la urechi  

    Inimioare la urechi   Autor: Mihaela CD   dedicata artistei -grafician Stoiciu Melania cu alese multumiri pentru  acest minunat  dar de suflet    Prin ochii-nlacrimati zaresc Creionul in mana de craiasa Si vreau ca sa va multumesc Artist grafician de fina clasa   Printr-o privire stralucitoare Magicul portret l-ati decorat Asezand la urechi inimioare … Continuă lectura Inimioare la urechi  

Gânduri scrise pe zăpadă…

Gânduri scrise pe zăpadă... Autor: Teodora Dumitru Scrie-ți gândul pe zăpadă... Cum simte sufletul tău, De nu vrea nimeni să-l vadă, De sus, vede Dumnezeu! Scrie gândul tău curat, Ce din suflet e pornit Când nimeni n-a observat, Dumnezeu ți l-a citit! Toate gândurile bune Scrise pe zăpada pură Se întorc din nou la tine, … Continuă lectura Gânduri scrise pe zăpadă…

Si-n locul meu, saruta marea! 

  Si-n locul meu, saruta marea!  Autor: Mihaela CD   Cand pasii-ti vei plimba pe nisip Cu bucuria gandului tau de pace Iar briza te va mangaia pe chip Asculta-ti inima timid cum tace.   Ia seama la al sau gingas oftat Din adincimea viselor nespuse Asculta marea cu al sau cantat Cinstindu-ti juramintele spuse … Continuă lectura Si-n locul meu, saruta marea! 

Sarut de foc

SĂRUT DE FOC Autor : Aurelia Oancă În mine ai zidit un curcubeu Scăldat în flori de soare și iubire, Eu l-am primit ca dar de la un zeu Și-l voi lăsa povestea să-și înșire, Pe fir de rază și mărgele mii Formate din mici pulberi dintre stele, Voi strânge-n brațe raza ta, să știi, … Continuă lectura Sarut de foc

Fără roata de rezervă

Fără roata de rezervă Autor: Lăcrimioara Iva Tractez un sentiment. A pornit la drum fără roata de rezervă. Cum puteam să-l las în mijlocul drumului? Nici eu n-am fost lăsată când am avut pană. Întotdeauna, cuiva i s-a făcut milă de mine.

Povestea stancii

Povestea stâncii Autor: Daniel Visan Dimitriu     Povestea ei, povestea stâncii sumbre ce plânge-adesea în pădure, sus, în munte, când, venind prin ceață, umbre coboară spre poiană, în apus,   e-atât de veche și atât de tristă, încât se spune rar, la focuri vii, de către cei ce-n munte mai rezistă, uitați de timp, … Continuă lectura Povestea stancii

Sunt fiii lui Prometeu

SUNT FIII LUI PROMETEU Autor: Sandu Chiva  Țiganii montează cortul Lângă râu s-au așezat, Sunt nomazi și-au găsit locul Chiar sub cerul înstelat. Mulțumesc lui Dumnezeu Că sunt veseli, sănătoși Sunt fiii lui Prometeu Au ochi mari și luminoși. O țigancă mai bătrână Lângă mal aprinde focul, Cei mai tineri, mână-n mână Fac un cerc … Continuă lectura Sunt fiii lui Prometeu

Bufnița

Bufnița Autor: Lăcrimioara Iva Copacii au ochi de noapte, simt cum vorbele îmi pășesc: pâș- pâș! printre gânduri rumene, coapte, care nu stau în jos cu ale lor capete, dar așteaptă  tristețea să scapete. Doar bufnița știe să-mi ierte cele câteva sentimente incerte. Când e vorba de simpatie sau antipatie, bufnița îmi poartă în cioc … Continuă lectura Bufnița

Călimara sufetului

Călimara sufetului Autor: Teodora Dumitru Din călimară sufletui scriu, Îmi iau cuvintele aşa cum ştiu, Mi le asez pe colile de scris Făcând din ele versul meu de vis! Făcând din ele versul meu de dor Îl las la îndemâna tuturor, Atunci când au timp să îl citească Printre rânduri să se regăsească. Aştern cuvinte … Continuă lectura Călimara sufetului

Pe vârfuri

Pe vârfuri Autor Anca Glodan   Pe vârfuri dacă am umbla, Privirea fix la 45 de grade, Ochiul perfect ar observa Doar ce e-n pătrățica sa .   Și buzele de ar mușca, Afară n-ar putea să iasă Cuvinte care poartă-n conținut Adevăr neabsolut!   Cu greu învață omul să vorbească! Cu greu învață să … Continuă lectura Pe vârfuri

Lecţia de poezie  

Lecţia de poezie Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu   Zi de iarnă ce-ntârzie Printre muguri plini de viaţă Lecţia de poezie Cu colinde ne răsfaţă.   Moş Crăciun fugit din visuri Încărcat ca o albină Ascultând cântec şi versuri Lăcrimează şi suspină.   Rând pe rând se-ntrec cu vorba Când copiii, cănd adulţii Moşu-şi aranjează barba Şi … Continuă lectura Lecţia de poezie  

Dulce-amar

  DULCE-AMAR Autor: Tania Tatar Femeie, lupoaică rănită , răzbunarea-ți va fi un balsam te doare c-ai fost folosită ești o frunză pierdută de ram , ți-a jurat iubire eternă dar focu-a durat doar o vară și-ai simțit din privirea lui ternă că-i ești de-acum o povară. Ademenește-l să danseze cu lupii până picioarele or … Continuă lectura Dulce-amar

Sonetul Hristoitiei

SONETUL HRISTOITIEI Autor: Mihai Merticaru   Cauți norocu cu înfrigurare, Străbați tot pământul în lung și în lat, Urci pe Everest, dar și pe Ararat, Nu mergi nicicând pe bătuta cărare,   Tragi concluzii din virtute și păcat, Din victorii și înfrângeri amare, Bifezi ghinioane și ți se pare Că ești, în lume, cel mai … Continuă lectura Sonetul Hristoitiei

Viață de nor

Viață de nor Autor: Daniel Visan Dimitriu   E-o clipă ce sosește, îl prinde, îl aleargă Pe necuprins albastru, deasupra de Pământ, Și caută plutirea-i din ceruri să o șteargă Cu salve lungi de tunet și răbufniri de vânt.   E dureroasa clipă ce albul îi transformă În cenușiul rece al timpului de-apoi, Luându-I strălucirea, … Continuă lectura Viață de nor

Ale sufletului oaze  

  Ale sufletului oaze    Autor: Mihaela CD   Vise-mplinite si vise pierdute Fugind,dezertande pe-un val Ne-nfioreaza gandurile mute Purtate-n vant inspre un mal.   Si plang dorurile nemarginite  Care ne ard si ne ineaca-n vis Dorintele-s de ganduri cernite Strafulgerand al sufletului abis   Iubirea,increderea si credinta Ne-ncearca spiritul cutezator Ne alearga alertand constiinta Manata … Continuă lectura Ale sufletului oaze  

Ca marul intreg

CA MĂRUL ÎNTREG Autor: Aurelia Oancă Hotare albastre străbat depărtări Ce tremură-n cântul de seară, Din noapte coboară buchet de visări, Și notele pun pe-o vioară. Artistul ce strânge vioara la piept, Așteaptă privirea ce-i spune, Ți-s dragă! Hai, vino! Eu iar te aștept Apoi să fugim peste lume. Iubirea aprinde și stelele-n cer Din … Continuă lectura Ca marul intreg

Dor

Dor Autor Anca Glodan   Prin toți porii eu respir a tine… transpir la gandul că te-ndrepți spre mine, - Dă-mi voie să mă sting cu tine și să m-aprind când te-oi vedea! Dezbraca-mă încet de mine și-mbracă-mă-n parfumul tău! Frumosul a-nceput și, vine … vine cu-ntreg mirosul său ! E timpul pentru fiecare… să-și … Continuă lectura Dor

Insomnii

INSOMNII Autor: Tania Tatar Nopți fierbinți de vară-mi alungă somnul și lasă visele să zburde libere, cu marea înfiorată de vântul ce-o îmbie cu îndemnul de a se întâlni tainic în zori de zi cu zarea. Mi-e dor de tine mare, de zbuciumul etern, ce-ai pătimit de veacuri de tot te-agiți așa de parcă al … Continuă lectura Insomnii

Inimă înghețată

Inimă înghețată Autor: Lăcrimioara Iva Dacă ai atinge inima mea cu vârful, doar cu vârful  unui sentiment, acel sentiment  s-ar lipi de ea mai ceva cum  să  lipește  o limbă de  un ciocan  înghețat. Off, puțini  sunt  aceia care-mi încălzesc inima înainte de-a o atinge! Biete  sentimente însângerate, dacă nu i-aș fi prevenit pe stăpânii … Continuă lectura Inimă înghețată

Dansul verbelor

  Dansul verbelor Autor: Ștefan Doroftei Doimăneanu   Pe răbojul mării albe Scriu poeme dor torcând, Din luceferi îmi fac salbe Şi le-nşir la stih cântând. Frântă luna-n nori adoarme Stele-n jurul ei roiesc Prins de vraja unei larme Pe un fir de vis plutesc. Caut ritmul caut sensul Îmi pun floare la cuvânt, Şi … Continuă lectura Dansul verbelor

Sa crezi in tine

SĂ CREZI ÎN TINE Autor: Aurelia Oancă Chiar dacă-n viața ta vor fi furtuni Și gânduri negre multe vor străbate A ta ființă și fără minuni Vei viețui, din drum nu te abate. Să crezi în tine chiar dacă e greu, Tu fruntea ți-o ridică înspre cer, O rugăciune către Dumnezeu Va încălzi și cel … Continuă lectura Sa crezi in tine

Doar un gand

DOAR UN GÂND Autor: Tania Tatar Sunt doar un gând hoinar adus de vânt în prag de seară , un fulg ușor purtat bizar de doruri reaprinse-n vară. Ce am fost, tot mai des mă întreb , pe pământ am avut oare rost sau rămân doar un vers plictisit și anost... Nu-i așa , ai … Continuă lectura Doar un gand

Muzica sufletului

Muzica sufletului Autor: Teodora Dumitru Ascult muzica din sufletul meu Cu solfegii strânse din viață Şi partituri din care mereu Am cules bucurii si speranță! Muzica mea cu sunet adânc Se-ntinde pe coarda viorii, Când este tristă mă face să plâng, Deasupra-mi se scutură norii! Atunci din cerul senin îmi adun Solfegii care să mă … Continuă lectura Muzica sufletului

Necunoscutul…

Necunoscutul... Autor: Elena Tudosa Stau pierdută printre gânduri, Pentru-a nu știu a câta oară, Era el, ce-n multe rânduri, Îl zăream mergând spre gară, O frumoasă siluetă ce-și ducea pasul sfios, Îmbrăcat, c-un pardesiu lung și-un pic cam ponosit, Și o pălărie mare, sub al cărei bord cam ros, Se-ascundea un chip pe care, mi-amintesc, … Continuă lectura Necunoscutul…

Suflet singur

Suflet singur Autor: Eugenia Calancea Știi că nu mai ai strălucire pentru c-ai rămas fără iubire, deși ai mințit și ai rănit sufletul tău singur s-a vestejit. Visul tău rătăcește-n noapte, deși cauți clipe calde, ochii tăi s-au înecat în sange și viața ușor se stinge. Totul e trist și înghețat pentru că tu-n viață … Continuă lectura Suflet singur

 Lacrimă de stea…

Lacrimă de stea... Autor: Daniel Leonard Moraru Dacă-n cer se va mai naște un Iisus, oare l-am vrea, Vom ști oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea, Și vom înțelege oare că doar suntem pe pământ Ale sale lacrimi tandre de pe cruce și mormânt. Vor mai fi în cartea vieții prinse într-un legământ … Continuă lectura  Lacrimă de stea…

Comportament deficitar 

  Comportament deficitar  Autor: Mihaela CD   Observ uneori, mici amanunte ale vietii Valori profunde, pentru unii reale avutii Invataturi ce le deprinzi in anii tineretii Respectul, omenia-s ale noastre bogatii   Desigur nu toti stiu, n-am fost toti dotati Unii dintre noi de-a dreptul o iau in fata Prin inegrite vremuri ramas-au ancorati Uitand … Continuă lectura Comportament deficitar 

A c u a r e l ă

A c u a r e l ă Autor:Anca Glodan     Aș vrea să știu ca să pictez Nu doar în alb și negru ! Cu pensula să-nviorez Al minții mele spectru. Suntem atât de diferiți! Eu, doar în alb și negru, Tu în cireșii înfloriți, În norii cerului alpestru.   Când ziua-mi este întunecată … Continuă lectura A c u a r e l ă

Ecou de lacrimi

ECOU DE LACRIMI Autor : Aurelia Oancă Ecou de lacrimi se revarsă-n valuri Pe chipul tău cel trist și ostenit, Se-opresc timid pe ale feței maluri, Ce-arată lumii chipul tău iubit. Din străluciri de stele cresc speranțe Ce caută o poartă în cuvânt, Ce-i prins în versul dulce din romanțe Și care-și poartă notele pe … Continuă lectura Ecou de lacrimi

Marul de la geam

Mărul de la geam Autor: Valentina Petraru Pictură pe sticlă - Octavian Galațianu Pe pervazul de la geam, Am pus un măr parfumat L-am cules de pe un ram, S-a copt mai întârziat. Privește mereu afară, Livada goală și tristă Parcă-ncepe să îl doară E roșu,ca din revistă. Precum mărul suntem noi Și rodim pentru … Continuă lectura Marul de la geam

Eroare si vina

EROARE și VINĂ, PARFUM DE PĂCAT Autor: Ștefan Mari Lena  Îmi recunosc eroarea. Străine, tu nu ai vreo vină! O recunosc... că vina-i doar a mea. Mă simt atât de mică, de nebunia mea... îmi e rușine! Cât te-am iubit, străine, dar tu nici n-ai știut! Nu ai cum a afla! În ochii mei albaștrii … Continuă lectura Eroare si vina

Fratele cu frate

FRATELE CU FRATE Autor: Aurelia Oancă Așa se-ajută fratele cu frate Când unul e de soartă greu lovit, Durerea-n rădăcini își află parte Și îl ridică pe cel osândit. Se sprijină și-și dau mână cu mână Ca viața să o ia de la-nceput, Să fie-n soare iarăși împreună Ca să-și străbată drumul conceput, De-o mamă … Continuă lectura Fratele cu frate

Ganduri rebele

Gânduri rebele….. [proza]  Autor: Diţi Zurbagiu Eu aş spune, cã nu ne ardem rãscolind trecutul – pe undeva suntem carbonizaţi, traversand vremuri... Ce de vorbe degeaba ( “ Şi s-a dus iubirea noastrã / Floare-albastrã, floare -albastra....”). Nu meritã sã rişti totul pe o carte! Fericirea absolutã nu existã – e doar o “ Umbrã”, … Continuă lectura Ganduri rebele

Zbor pe clipe

Zbor pe clipe Autor: Stefan Doroftei Doimaneanu    Plutind pe clipe pline de-ntristare Mă-ntrec cu vântul la suflat rugină, Acopăr ochii plânşi la câte-o floare Şi îi promit că-am să o fac regină.   Ce doare frigul când usucă iarba Ce grabă şi ce zor pe nori iernatici, Copacii-şi rad cu greutate barba Doar eu … Continuă lectura Zbor pe clipe

Ferestre deschise

FERESTRELE DESCHISE Autor: Aurelia Oancă Porți soarele în suflet și cerul în priviri, Când dragostea-i cu tine și scumpele-i trăiri. Vezi curcubeul vesel cu ochii de mărgean Și-i simți tămăduirea ca apa din ocean, Ce se alintă-n valuri când cerul e senin, Dar se agită-n spume de sare și venin, Când norii grei se luptă … Continuă lectura Ferestre deschise

M-arunc în mare…

M-arunc în mare... Autor: Eugenia Calancea Ochii mei licăresc mai mult, din nou viața grea eu o ascult, nu mai vreau nici un gând, că mă face ca totul să vând. Să vând visele, speranțele, să-mi vând și frumusețile, s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile și demonii cu dezmățurile. Din nou m-arunc în mare și văd stânca … Continuă lectura M-arunc în mare…

Desertaciune

DEȘERTĂCIUNE Autor: Ștefan Mari Lena  Din fruntea munților, la hotarul câmpiilor, deşertăciunea contemplă cu ochiul opac la lumea peste care s-a prăbușit torent cotidian de zbatere. În ochii-i de obicei tulburi, opaci, indiferenți apare și un dram de milă. Ni se pare confortabilă. Nici n-o recunoaștem. DEȘERTĂCIUNEA... cu majuscule. Este doar o mare minciună, desprinsă … Continuă lectura Desertaciune

Rani

RĂNI Autor: Gabriel Ionescu  RANA e o ruptură sau internă sau exterioară, Aflată în țesut, la o ființă vie. E provocată doar prin forță, iar uneori ne și omoară, Căci orice RANĂ, pân-la urmă e o grozăvie. RANA-i o plagă, e o leziune, e o bubă. De multe ori e doar vătămătură. E sau de … Continuă lectura Rani

Invidie

Invidie Autor: Lacrimioara Iva  Hoțoman și fără niciun pic de milă este timpul! Cum nu sunt în mine: Haț! Îmi înșfacă cel mai dolofan vis și dă cu el de pereții sufletului, până mi-l omoară. De aceea stau mai mult în mine și păzesc cu strășnicie fiecare vis. Bietele mele vise sunt cam palide, dar … Continuă lectura Invidie

Acum ca soarele a adormit

Acum că soarele a adormit, Acum că soarele a adormit, fie ca cerul să se scufunde-n mare ca genele lungi pe ochii obosiți, ...e timpul pentru poet să-și ude pana lăsându-și gândurile să curgă să uite de tăcerea eternă și secretă spărgând lacătul uitării în bucăți pentru ca fiecare să-și ia porția.... ...prin ochii mari,deschiși … Continuă lectura Acum ca soarele a adormit

Gânduri

Gânduri Autor:  Marilena Dumitrescu Minute, ore, anii trec Asemeni gândurilor mele, Râuri de amintiri petrec, Inima-i prinsă în atele... Lumina cade pe covor, Emoţiile s-au disipat, Noian de lacrimi, un izvor Adânc, e-n sufletul crispat! Din Univers aştept un semn, Unde se-aşterne azi tăcerea, Mirajul pare ca un lemn Idila şi-a stocat durerea... Timiditatea s-a … Continuă lectura Gânduri

Pecetea destinului în cruce

Pecetea destinului în cruce Autor: Eugenia Grobnic Sfidând absurdul, mi-am volatilizat gândirea Să fiu gândirea ta, să îți pătrund privirea , Ce-mi răscolește trupul, înfiorând veșmântul , Ca frunza ce-o dezmiardă cu adierea-i, vântul. Mi-ai tulburat cărarea, m-ai transformat în tine , Schimbându-mi sensul vieții, schimbându-mă pe mine , M-am scuturat de umbre și am … Continuă lectura Pecetea destinului în cruce

Ce-i de făcut cu tristețea?

Ce-i de făcut cu tristețea? Autor:Lacrimioara Iva  I-am cântat dorului și a adormit. Le-am cântat copiilor mei și ai altora: s-au oprit din plâns, apoi au adormit. Ce-i de făcut cu tristețea? Îi cânt și-i tot cânt și nici măcar nu ațipește. Mai face și pe șmechera! Uneori, închide ochii, iar eu, în închiderea aceea … Continuă lectura Ce-i de făcut cu tristețea?

Nimfă între două lumi

Nimfă între două lumi Autor: Eugenia Grobnic M-aș preface-n crisalidă , Să fiu nimfă peste fluturi , Să trăiesc clipa toridă , Renăscând azi din trecuturi. Să mă-mbrace-n sunet vântul , Ploaia caldă să m-alinte , Să ating în zbor pământul , Să îl simt de la sorginte. Rădăcinile-i străbune Din adâncuri mă-nconjoară , Pârjolirile-i … Continuă lectura Nimfă între două lumi

Grota suferinţei

Grota suferinţei Autor:  Maria-Magdalena Stan   Mârşavă dezamăgire, cum mă acaparezi în mrejele tale păşind vicleană pe clapele sufletului meu înrobit de amintiri. Mă împuşti cu fulgerele ochilor tăi, irişii gloanţe sfârtecând oazele mele de lumină, lăsându-mă să orbecăi pe meleaguri de dor şi de jale. Vocea suferinţei îmi urlă până în străfundul inimii împroşcându-i … Continuă lectura Grota suferinţei

Asteptari

Aşteptari Autor: Teodora Dumitru Te-am aşteptat în prag de toamnă, Cu-n braț imens de amintiri, Într-un loc care mă cheamă Peste timp, cu dulci trăiri! Dar prin frunzele căzute, Paşii tăi s-au rătăcit, Amintiri şi doruri multe, Toamnele le-a ofilit. Chiar şi-n prag de iarnă rece, Am tot aşteptat să vii, Peste timpul care trece, … Continuă lectura Asteptari

Ecran

Ecran Autor: Lacrimioara Iva  Stau pe o piatră lângă fântână și privesc cerul. Se derulează emisiunea mea favorită, apusul. Sunt total absorbită de subiect, de protagoniști, de romantismul clipei. Oh, de n-ar fi minutele de publicitate când norii fac reclamă la ploaie! Stau pe o piatră lângă fântână și privesc cerul. Telecomanda e la tine. … Continuă lectura Ecran

Sete de vesnicie ….

Sete de vesnicie .... Autor Anca Glodan Deschid ochii și te zăresc, Te las sa ma cuprinzi.... Nu mișc , te chem ...privesc Cum devenim un Androgin . Zburam încet , acolo sus de tot ! Unde e liber ...nu e nu pot. Cu nesaț privesc pictura pământului Legănata- ncet de puterea gandului. Pe voaluri … Continuă lectura Sete de vesnicie ….

Nu plânge iubite

Nu plânge iubite Autor: Eugenia Grobnic Nu plânge iubite în suflet ce-ascunde și dor și-ntrebări, Nu plânge în noaptea ce-asmute gânduri de întuneric, Nu am plecat niciodată, te aștept între două chemări, Fără de tine-s pierdută, între neant și eteric. Îți curge pe pleoape nesomnul, visul se-ngroapă în ceață, Palidă-i luna-ntre stele, se-afundă pământu-n tenebre, … Continuă lectura Nu plânge iubite

Nu-i pasa nimanui

Nu-i pasă nimănui Autor: Eugenia Grobnic Nu-i pasă omenirii de suferința ta, Nici ce dorințe ai,când cade câte-o stea Și dacă plângi,îți trece? Și alții-au plâns de dor, Poate,...de dorul tău, Indiferent și rece, Ca visu-amăgitor. Nu-i pasă nimănui că tu umbli desculț, Nici lumii,de durerea-nfiptă adânc în colț De suflet neînțeles. Mulți suferă de … Continuă lectura Nu-i pasa nimanui

Mi-e teamă…

Mi-e teamă... Autor: Daniel Leonard Moraru Mi-e teamă să vorbesc cu mine, Mi-e teamă să îmi spun ce simt, Mi-e teamă... și m-ascund în suflet Și-n fața lui refac un zid... Mi-e teamă să îți simt privirea Să nu rămân captiv în ea, Mi-e teamă să-ți privesc în suflet Și să nu văd inima mea... … Continuă lectura Mi-e teamă…

Cu un pas înaintea gândurilor

Cu un pas înaintea gândurilor Autor: Lacrimioara Iva  Sunt cu un pas înaintea gândurilor, dar sunt cu doi pași în urma fericirii. Nu știu dacă o voi putea ajunge vreodată. Trec pe lângă oameni desfrunziți, trec pe lângă râuri ale căror ape își au izvorul în ochii tăi. Încetinesc pașii. Norocul încă nu m-a ajuns! … Continuă lectura Cu un pas înaintea gândurilor

Petale cad

PETALE CAD Autor: Aurelia Oancă Sub cer albastru, fără nori, Se naște viața și se-alintă, Din muguri mici se nasc noi flori Și din viori iubiri ce cântă. În zbor de aripi cresc tăceri Ce-și duc povara-n zări albastre, În vânt se zbat trecute vreri Și flori se sting ușor în glastre. Petale cad pe … Continuă lectura Petale cad

Intuneric si agonie

Întuneric și agonie Autor: Eugenia Grobnic Noaptea își îmbracă straiul de-ntuneric și-agonie, Gându-și caută culcușul între vise destrămate, Timpul zvârcolește trupul în nebuna insomnie, Nici în noapte n-au odihnă resemnările damnate. Luna-și plimbă trena lungă printre astre căzătoare, Ca fecioara-n albe straie,așteptând cu dor ursitul, Nu cuvântă,nu suspină,doar o lacrimă-i răsare În neînțelesul clipei,ce-o cuprinde … Continuă lectura Intuneric si agonie

Glasul luminii atinse

GLASUL LUMINII ATINSE Autor: Raluca Bucătaru    Ai încercat vreodată lumina s-o mângâi, Să-i simți iubirea coborând în tine, Să-ți umple ea ființa cu gândul cel dintâi ?! Încearcă-i doar puterea și-ai să-nțelegi mai bine ! Atinge fin primele raze ivite-n dimineți Și dă-i sărutul dulce al soarelui răsare, Scoate și alungă ale negurei săgeți, … Continuă lectura Glasul luminii atinse

Nisipul cuvintelor

NISIPUL CUVINTELOR Autor: Aurelia Oancă Am adunat nisipul cuvintelor nespuse Într-o clepsidr-a timpului trecut, Purtau în ele amintiri apuse, Dar și povești cu firav început. În fiecare slovă care curge Legând un vast și veșnic univers, Cu sufletul în care trist ajunge Petala prinsă-n rima unui vers, Formează marea lume infinită Cuprinsă-n firul dintr-un ghem … Continuă lectura Nisipul cuvintelor

Sete de vesnicie ….

Sete de vesnicie .... Autor Anca Glodan Deschid ochii și te zăresc, Te las sa ma cuprinzi.... Nu mișc , te chem ...privesc Cum devenim un Androgin . Zburam încet , acolo sus de tot ! Unde e liber ...nu e nu pot. Cu nesaț privesc pictura pământului Legănata- ncet de puterea gandului. Pe voaluri … Continuă lectura Sete de vesnicie ….

Nelegiuiții legilor morale

Nelegiuiții legilor morale Autor: Eugenia Grobnic   Să n-aruncăm veninul în destine, Nu vreau iubirea ca pe-un obiect, Mi-ai scris că-ți voi rămâne-adânc în tine, Nu-i echitabil,nu este corect. Adâncindu-mă în privirea-ți sobră, Îmi povestești de viața ta râzând, Te-ncolăcești în juru-mi ca o cobră, Îți ascult pledoaria lăcrimând. Te-ndepărtezi,apoi revii în clipa Ce tânguie-n … Continuă lectura Nelegiuiții legilor morale

Lumea in care traim 

Lumea in care traim  Autor: Mihaela CD   Viteaza-i lumea asta minunata Si toti ar vrea sa-ti faca pe plac De esti in top, lumea-i fascinata De ai cazut, pe loc iti vin de hac   E-atata dusmanie si minciuna Ca mi-e rusine sa traiesc in ea O lume prea perfida si nebuna Ce se … Continuă lectura Lumea in care traim 

Iubirea mea , lacrima de tine

Iubirea mea,lacrimă de tine Autor: Eugenia Grobnic M-ai acuzat,nedrept,că nu îți rostesc, Cât te iubesc!Știi câte nopți la rând, S-a oprit luna din pasul ei ceresc, Să-mi asculte șoapta și dorul meu din gând? Îmi scrii în graiu-ți dulce că mă iubești, Sunt unica iubire-n a ta viață, Te-aduni din clipe,frumos îmi glăsuiești, Mă vrei … Continuă lectura Iubirea mea , lacrima de tine

Un gând într-o șoaptă

Un gând într-o șoaptă Autor: Doinita Nan  O șoaptă îmi este gândul în timpul ce-l opresc în prag, să-mi spui că nu-i sfârșitul când totul se-adună pe-un drumeag, Călcând ușor să nu zdrobesc o amintire ce-mi vine dintr-un vers lăsată ca semn,ici și colo,găsesc o oază a liniștii,de neșters Arzând înlăuntru, purtând un jar lăsând,mocnind, … Continuă lectura Un gând într-o șoaptă

O rază,un surâs,

O rază,un surâs, Autor: Doinita Nan ușor lacrimile îngerilor au secat își caută nori să le stingă ale plumbului culori, dimineți terne le preface zâmbetul dulce îmbinând nuanțe ale răsăritului de soare adulmecând pe-ale valului povești gânduri venite din suflet, zi splendoare pudrată cu râsete cristaline în noaptea ce sunetul hărpii se aude un sunet … Continuă lectura O rază,un surâs,

Regina noptii

Regina nopții Autor: Petraru Valentina E lună plină în grădină, Stă agățată de un ram În noaptea-albastră și senină, Privesc splendoarea de la geam Și parcă o văd prima oară, Pe cerul nopții, catifelat Încep și ochii să mă doară, De strălucirea de diamant. E fascinant de luminoasă De un halou înconjurată N-a fost vreodată … Continuă lectura Regina noptii

Poetii

POEȚII Autor: Tania Tatar Talentul e atunci când respiri POEZIE Și-n visul nopții versul vine zburând . Aprinzi doar lampa și începi a scrie Nimic nu putea-va opri al tău gând. Talentul îți e demult hărăzit de la ceruri Nu vine la cel ales, nicicum din senin E dar ? E povară ? Te-ncarcă cu … Continuă lectura Poetii

Necuprinsul mării

Necuprinsul mării Autor: Eugenia Grobnic   Mă învelesc cu unda mării În vremuri de furtună, Găsind lăcașul liniștii În nemărginirea ei. Ascult valul,unduindu-se, Fremătând la atingerea țărmului. Luna își oglindește chipul În tăcerile adânci ale apelor, Înfipte în rădăcini de sălcii umile. Și marea îmi cuprinde visele Cum înlănțuiește trupurile sirenelor, Ce-și tânguie cântecul iubirilor, … Continuă lectura Necuprinsul mării

De mi-ai spune

De mi-ai spune Autor: Doinita Nan  De mi-ai spune că-ți sunt dragă Și că nu vrei să mă pierzi Eu,m-aș preschimba de'ndată De nu ți-ar veni să crezi Căci aș fi o jumătate Chiar a sufletului tău Împărțind chiar de departe Tot ce-i bine,tot ce-i rău, Acum,că soarele a amuțit Pentru ca cerul-întunecat să cadă-n … Continuă lectura De mi-ai spune

Printre stelele trezite

PRINTRE STELELE TREZITE Autor: Aurelia Oancă Amintirile îngheață printre picături de timp, În chemări se mai răsfață și în rece anotimp. Printre felinare-aprinse trec și pașii-nfrigurați, Duc cu ei iubiri promise de actori sau figuranți. La o margine de vreme se ascunde un surâs, Vrei apoi să te mai cheme poezia unui vis, Care cerne … Continuă lectura Printre stelele trezite

Ganduri asezate 

Ganduri asezate  Autor: Mihaela CD   Mi-s dorurile alinate-n dimineti Gandurile s-aseaza la-ntamplare De parc-au mai trait in alte vieti Si-acum venite-s doar la adunare   Cantecul zorilor imi bate-n geam Muze vibreaza in ploi de cuplete Din florile ce erau candva pe ram Ramas-au o multime de regrete...   In vers se-aseaza ganduri binisor … Continuă lectura Ganduri asezate 

Minunea sperantei …

Minunea speranței... Autor: Eugenia Calancea Începe vremea să se răcească, Bătrânii stau la geam să privească, Florile au dispărut în lacrimile nopții Și ei împletesc stele-n lumina dimineții. Cerul înflorește-n alb, iar visele lor se scald, În ardoarea sufletului cald. Pe aripi înflăcărate, chemarea lor coboară Și caută iubirea cea de-odinioară. Se duc în galaxie … Continuă lectura Minunea sperantei …

Clipa ce sfasie si doare

CLIPA CE SFAȘIE ȘI DOARE Autor: Mari Lena Stefan    Mă iartă și nu mă certa de îți arăt acum durerea, dacă să-ți spun ”rămâi ” nu mai pot evita. Să te păstrez ca pe-o icoană. Singura. Nici asta nu-mi lași ca alternativă și o refuzi. Tratezi cu răceală ultima lacrimă înainte... să te retragi. … Continuă lectura Clipa ce sfasie si doare

Stixul

STIXUL Autor: Gabriel Ionescu Deși-s bătrân, nu-s pregătit deloc să trec și peste Stix. Pentru luntraș, nu am nici ortul pregătit, De câtva timp, eu nu mai scriu ce am de scris cu-n pix, Dictez calculatorului. El mă ajută și la scris și la citit. Styx-ul e Râul ce separă Lumea Morților, de-a celor Vii. … Continuă lectura Stixul

A cazut o stea

A CĂZUT O STEA Autor: Sandu Chiva  Într-o baie de lumină M-am trezit astăzi în zori, Ce să fie....ce să fie ? Au fost...niște sărbători. Dar...au fost cam multicele Începute de Crăciun .... Lasă...că vestesc și ele Că vine un an mai bun! Să dea Domnul...să audă Anul ce abia-i venit, Mă voi da pe … Continuă lectura A cazut o stea

Ochi

OCHI Autor: Gabriel Ionescu În viață, eu am stat mereu cu capul sus Și fără teamă, pot privi în ochi pe orișicine. Mândria e un dar, nu-i presupus, Eu n-am făcut la nimeni rău, doar bine. Să poți să nu-ți pleci capu-n fața nimănui, Nu e ușor. N-ajunge doar tupeul. Faptele tale, nici n-ai bănui, … Continuă lectura Ochi

Din tremur de stele

DIN TREMUR DE STELE Autor: Aurelia Oancă Din tremur de stele curg lacrimi Ce cad peste gene ce plâng, În suflet se-ascund grele patimi Ce fac omul mic și nătâng. Cu sfaturi de-argint țese luna Povețe și taine ce scriu, Pe haina cea neagră pun spuma Culeasă din mări și pustiu. În visele tale pătrunde … Continuă lectura Din tremur de stele

Frunze uscate

  FRUNZE USCATE Autor: Gabriel Ionescu În fiecare frunză-ngălbenită care cade, Cu siguranță e povestea unei vieți. Vântul le matură, ploaia le putrezește și le roade Și ne îndreaptă gândul către nopți, nu către dimineți. Când cineva la care ții tu, pleacă, Să-ți amintești că frunzele nu cad că vor, Dar le-a venit momentul să … Continuă lectura Frunze uscate

Ganduri

Gânduri.. Autor: Maria Mazere Alunec peste gânduri Plutind pe val de ape, Și în ale toamnei cranguri Cântă doina aproape. Suspină versul în șoapte Mi-alintă fruntea lin, Și -n murmurul de ape Cântă Cerul senin. Mă pierd în mii de gânduri Copil pășesc desculț, A tinereții cânturi Ascult pe Zăbrăuț. Pășesc vatra în cântec Pe … Continuă lectura Ganduri

Ziua rea nu vreau să vină

Ziua rea nu vreau să vină Autor: Eugenia Calancea Alerg cu aripile-n vânt Și văd de sus totul pe pământ. Văd lumea plină de trăire Ce-aleargă mult în neștire. Spun asta cu gând înflăcărat, Dar nu pot să schimb cerul înstelat. Văd de sus o prăpastie pustie, Nu vreau ca drumul oamenii sa-l știe, Noi … Continuă lectura Ziua rea nu vreau să vină

Tolba zilelor

  Tolba zilelor   Autor: Mihaela CD Pictura: Mircea Rustiuc   Fulgi albi se unduiesc prin vant Privesti iarna care toarce afara Trec anii, trece-al tineretii avant S-evapora usor ca zilele de vara   Acum bilantul vietii  ti-ai facut Aduni bunele si relele lumesti Si din toate cate le-ai petrecut Nimic n-ai regreta sa retraiesti   … Continuă lectura Tolba zilelor

Am sa cobor

AM SĂ COBOR Autor: Aurelia Oancă Am să cobor în gândul tău Pe-o rază de luceafăr, S-aduc lumină dintr-un hău, Să văd dacă ești teafăr. Pe geana ta să pun ușor Mici stele arzătoare, Care s-alunge orice nor Iar clipele să zboare. De înger aripi să-ți tivesc Din penele de aur, Să-ți spun mereu că … Continuă lectura Am sa cobor

De ma cauti

De mă cauți, Autor: Elena Tudosa  Dacă-n inima dor greu astăzi o să te răpună, De mă cauți, mă găsești în firul bătut de brumă , Căci te-am așteptat, destul mi-a plâns sufletul într-una, Erai de negăsit, erai soarele , eu eram luna. Dacă dorul ți-e tot mai greu și în pace nu te lasă, … Continuă lectura De ma cauti

Oglinda sufletului ei

  Oglinda sufletului ei   Autor: Daniel Visan Dimitriu   E tainic și frumos surâsul ei și-mi amintește de-o pictură veche din vremuri tulburi, fără de pereche, cu oameni fericiți ce cred în zei.   Și tare e duioasă, vocea ei, încât îmi pare că o melodie venită dintr-o lume ce-o să fie, îmi poartă, … Continuă lectura Oglinda sufletului ei

Minunea speranței…

Minunea speranței... Autor: Eugenia Calancea Începe vremea să se răcească, Bătrânii stau la geam să privească, Florile au dispărut în lacrimile nopții Și ei împletesc stele-n lumina dimineții. Cerul înflorește-n alb, iar visele lor se scald, În ardoarea sufletului cald. Pe aripi înflăcărate, chemarea lor coboară Și caută iubirea cea de-odinioară. Se duc în galaxie … Continuă lectura Minunea speranței…

Aproape

Aproape Autor: Elena Tudosa  Hai pune-mi iubite amurg peste pleoape, Să nu lase zorii dimineții din vis a mă trezi, În noaptea asta vreau să te am aproape, O clipă lângă tine liniștea să-mi pot găsi. Presară pe patul în care tăcerea asta mută Culcuș,și-a făcut alături de trupul meu, Pulbere argintie din stelele ce … Continuă lectura Aproape

Priveste cu sfiala

PRIVEȘTE CU SFIALĂ Autor: Gica Ciobanu Să nu spui niciodată:de azi, sunt invincibil! Căci viața-și schimbă cursul și totul e posibil Te lasă-n legea ta să crezi că ești stăpânul Apoi doar într-o clipă, îți transformă destinul. Nu-l ignora pe-acela, ce n-are-un colț de pâine Că poate ca și el, vei fi și tu de...mâine … Continuă lectura Priveste cu sfiala

Sărutul din zori

Sărutul din zori - gazel - Autor: Daniel Visan Dimitriu   Într-o zi, îmi vei fi răsărit Și, la tot ce-am trăit, asfințit, Pe un țărm, cu privirea spre cer, Eu – în brațe cu tot ce-am dorit, Tu – privind în adâncu-mi de foc Și zâmbind pentru ce-ai deslușit. Ne vom scrie sărutul pe … Continuă lectura Sărutul din zori

Prostia și minciuna

Prostia și minciuna Autor Marilena Dumitrescu Prostia și minciuna, sunt gemene-n frăție, Una-i neștiință și cealaltă-i hoție, Când lipsa de cultură în visul de mărire Trece peste cadavre, provocând uimire! Prostia-i este liră celui ce adoarme Promisele-i cărări, în vise-i devin karme Minciuna adulmecă poarta spre hoție, Ignoranța cade în propria-i prostie! Trezirea din prostie … Continuă lectura Prostia și minciuna

Razbunarea vietii

RĂZBUNAREA VIEȚII Autor: Aurelia Oancă Când viața vrea să se răzbune Și să răzbată și-n deșert, Nisipului aprins îi pune Mici umbreluțe ca desert. Din micile sămânțe-aduse De vântul rătăcind hoinar, Peste hotare suprapuse Și peste spații de coșmar, Răsar în marea cea fierbinte Mici insule de flori în soare, Care și-au pus îmbrăcăminte Din … Continuă lectura Razbunarea vietii

Suflet singur

Suflet singur Autor: Eugenia Calancea Știi că nu mai ai strălucire pentru c-ai rămas fără iubire, deși ai mințit și ai rănit sufletul tău singur s-a vestejit. Visul tău rătăcește-n noapte, deși cauți clipe calde, ochii tăi s-au înecat în sange și viața ușor se stinge. Totul e trist și înghețat pentru că tu-n viață … Continuă lectura Suflet singur

Poezia o slovă rătăcită

Poezia o slovă rătăcită Autor: Elena Tudosa  E zăvorâtă casa în care noi locuiam, De mult nu mai stă nimeni, e pustie, Prea rău mă arde dorul fiindcă nu te mai am, Și mult prea mohorâtă îmi e toamna târzie. În mine am închis durerile cumplite, Am tras iată zăvorul pe poarta de la drum, … Continuă lectura Poezia o slovă rătăcită

Am crezut

AM CREZUT Autor: Gica Ciobanu Am crezut că vezi în mine, liniștea ce-o dă pădurea Raza blândă din fereastră care fericește lumea Locul sigur unde-i musai să te simți descătușat Lepădând amarul vieții din marele ei hazard. Am crezut că sunt ființa pe care să te bazezi Bun sfătuitor și muza ce te-ndeamnă să visezi … Continuă lectura Am crezut

Sa iubesti frumosul

SĂ IUBEȘTI FRUMOSUL Autor: Sandu Chiva  Să iubești pe oameni și pe animale Să iubești frumosul, tot ce-ți iese-n cale, Este o dovadă care-i mai presus De orice avere, ne-a spus chiar Iisus. Te simți mai bogat și ai împlinire Când împarți în jur mai multă iubire, Ești mai omenos, dormi mai împăcat Când te … Continuă lectura Sa iubesti frumosul

Sperantele

SPERANȚELE Autor: Aurelia Oancă Speranțele se nasc atunci când omul Nu-și mai găsește-n el răspunsuri clare Și nu mai poate sta la fel ca pomul Iar viața nu-l mai lasă în picioare. Atunci spre cer înalță-o rugăciune Spre Cel puternic cerând ajutor, Învață să aștearn-o plecăciune Spre marele, divin judecător. Pedeapsa nu e dată să … Continuă lectura Sperantele

Strainul

  STRĂINUL Autor: Gabriel Ionescu Mă simt străin acum, în corpul meu, Caci nu mai recunosc schimbările produse. Tot ce era ușor, acum, din zi în zi e tot mai greu. Încep să cred că-n acest corp străin, nu mai sunr eu. Cu toți pierdem de un timp, câte ceva, Și nu știu toți, dar … Continuă lectura Strainul

Suflet hain

Suflet hain Autor: Elena Tudosa  Dezgolit mi-e sufletul și îngenunchiat, Inima în două îmi este sfâșiată, Hain suflet ce încrederea mi-ai trădat, În timp ce eu te iubeam nevinovată. Destrămat mi-e sufletul, zdrențuit, Îmi ling rănile pumnalului ce ai înfipt, Ca o oarbă te urmam, ce mult te-am iubit, Și tu hain suflet cât de … Continuă lectura Suflet hain

Am mers cu săgeți în inimă…

Am mers cu săgeți în inimă...  Autor: Eugenia Calancea Sufletul meu vrea să cumpere fericire Ș-aș vrea să-mi dai tot ce-i al meu, Dar tu îmi dai nimicire Și sunt vinovată numai eu. El trece, zboară apoi pleacă Și vorba mi-o trece-n tăcere, Când inima și pieptu-mi se-neacă, Eu zac în durere... Cu săgeți în … Continuă lectura Am mers cu săgeți în inimă…

Inger drag

ÎNGER DRAG Autor: Aurelia Oancă Un înger drag cu aripile rupte S-a prăbușit în calea mea, plângând, L-au umilit cu fulgere în lupte Ce s-au purtat în suflet și în gând. El îmi voia doar binele și pacea Dar alte forțe-ascunse-n eul meu, Care luptau cu spada și cu lancea Să mă supună, să fiu … Continuă lectura Inger drag

Doar amintirile sunt vii

Doar amintirile sunt vii, Autor: Elena Tudosa  Apasă toamna pe umerii mei, Și mă îndrept spre al iernii vieți drum, Doar amintirile vii le mai port acum, Și ca un film se derulează în ochii mei. Mi-s tâmplele mai încărunțite, De un destin așa de dureros, Privirile îmi sunt și ele tăcute (rătăcite), Iar sufletul … Continuă lectura Doar amintirile sunt vii

Sa-ti spun ?

SĂ-ȚI SPUN? Autor: Gica Ciobanu Să-ți spun, că mi-ai răpit din viață jumătate Și ai aprins în mine un dor măreț, ce arde Să-ți spun că m-ai sfârșit și mi-ai ucis din vise Și-n cheful de-a trăi, sunt candelele stinse? Să-ți spun, că nu mai pot să duc tacit necazul Că am albit la tâmple … Continuă lectura Sa-ti spun ?

Afara! Nu-mi place!

”AFARĂ”, NU-MI PLACE! Autor: Stefan Mari Lena Închide ușa! Aprinde lumina! Privește-mă,apoi o stinge! Reține-mi imaginea! Oprește secunda unui zălud timp ce printre clipe se stinge! Pune zăvorul! Încuie lacătul! Trage și storul! Așa! Acum nimic nu mai vedem, nimic nu ne mai poate atinge. Afară e multă ură, prea mult gunoi, jeg și murdărie. … Continuă lectura Afara! Nu-mi place!

Raceala

  RĂCEALA Autor: Gabriel Ionescu Răceala, este un cuvânt cu multe înțelesuri, De la o Boală până la Relații omenești. Că boală, toată lumea a avut-o și le-a-nfundat și nasuri, Iar în relații, vezi ce valoare ai, cât prețuiești. Raceala este cea mai cunoscută și cea mai comună boală. Ea are semne care sunt recunoscute … Continuă lectura Raceala

Fără stres…

Fără stres... Autor: Eugenia Calancea Stresul e confuz și bine încurcat, iar dacă vrei un indiciu pe nisip, nu e bine că vine valul și sterge tot. Eu zic să nu lăsați lumina aprinsă ziua când sunt nori ca soarele să poată veni din nou și chiar nici noaptea nu trebuie lumină, ca să poată … Continuă lectura Fără stres…

Nostalgie de toamnă,

Nostalgie de toamnă, Autor: Elena Tudosa    Un joc de frunze legănate -n vânt ușor, Sunt printre ultimile care vor cădea, Azi toamna își așterne ultimul covor, Și numai nostalgie va lăsa-n urma sa. Nimic nu mai zărești acum în zare, Decât copacii zgribuliți , bătuți de vânt, În jur e totul plin de întristare, … Continuă lectura Nostalgie de toamnă,

Doar o lacrimă

Doar o lacrimă Autor: Daniel Visan Dimitriu   Sărută-mă, iubește-mă și lasă ca norul din furtuna otrăvită ce-n suflet m-a lovit, dezlănțuită, să plece de pe pieptul ce-mi apasă.   Sărută-mă și iartă-mi chiar tristețea ce m-a cuprins sub marea greutate a clipelor mai reci, nemeritate, și adu-mi iar lumina, frumusețea.   Iubește-mă cum n-ai … Continuă lectura Doar o lacrimă

E TIMPUL

E TIMPUL Autor: Gabriel Ionescu Democrația. Ea, cu siguranță nu e pentru proști. O infantilă opoziție, ce are drept program de lucru numai NU, Dispuși să fure chiar și oul de sub cloști Și pentru care Mintea, Logica, Patriotismul, nu-s Tabu. Oameni, găsiți ușor prin eșalonul doi și trei, Dispuși mereu să-și vândă demnitatea, Ne-arată … Continuă lectura E TIMPUL

In toamna marilor emotii

Emotii Autor: Loreta Toader In toamna marilor emotii Se-aduna azi la sfat poetii Si gandul lor cel bun inalta Spre visele din altadata Isi spun pe rand acum parerea Ba isi asculta chiar si vrerea Si hotarasc intr-un tarziu S-asculte luna din pustiu Privesc spre,cerul,plin de stele Si visele-si trimit in ele Gandind ca poate … Continuă lectura In toamna marilor emotii

Felinarul

Felinarul Autor: Daniel Visan Dimitriu   Privește-l! Arde-n miez de iarnă, și arde cald. Lumina lui atinge recele de-afară ca sunetele de vioară ce răsunau cândva, pe seară, cu o căldură ce-nfioară, ca taina ochilor căprui.   Mai arde, încă, arde pal, c-o strălucire de opal ce-așteaptă-n stratul de pământ o mână-ntinsă, un cuvânt, orice-ar … Continuă lectura Felinarul

Cand dai povete

CÂND DAI POVEȚE Autor: Aurelia Oancă Călătorind în timp aduni povețe, Le pui în sacul minții așteptând Ca tot ce știi pe alții să-i învețe Dar uneori rămân bagaj în gând. De vrei să-i spui copilului ce-i bine Când este mic, ascultă ce îi spui, Dar de-a crescut se uită lung la tine Și-și ia … Continuă lectura Cand dai povete

Doar dragoste

Doar dragoste Autor: Cristian Chistruga În ale noastre gânduri Noi ne înecăm la mal Nu știm să prețuim Ce este sus pe deal. În griji și în probleme A noastră viață, ea Se împiedică, se îneacă Păcat, că nu e rea. Căci viața e frumoasă Noi trebuie să știm Atât cât o fi ea Mereu … Continuă lectura Doar dragoste

DIZABILITAȚII

DIZABILITAȚII Autor: Gabriel Ionescu Cu dizabilități vizibile sau nu, Noi suntem oamenii de lângă voi, Și poate ea, sau el, sau tu, da, poate tu, Te vei gândi c-avem și noi nevoi. De mulți suntem priviți ca niște paria, Ș-avem loc rezervat mai spre periferie, Dar noi, ca-n Monte Cristo bunul Faria, Avem comori ascunse. … Continuă lectura DIZABILITAȚII

Gandurile mele

Gânduri, Autor: Loreta Toader Am să pășesc in toamnă in fiecare zi, În lacrima gândului și a speranței ce va fi, Sentimentele se aștern încet printre frunze, În aroma dulce -amăruie, visurile aleargă zălude ... Am să pășesc în visul iubirii de o zi Sau poate in lacrima dintre noapte și zi, Am sa mă … Continuă lectura Gandurile mele

Luna pleaca la culcare

LUNA PLEACĂ..LA CULCARE Autor: Sandu Chiva  Doarme luna, spiridușii, așează stele pe cer Se aleargă jucăuși , fugind pân' la Jupiter. Din văzduh ghidușa Lună, îi privește amuzată, Ar da trei optimi din stele, să fie ce-afost odată. S-ar juca cu ei în horă, țopăind pân' la Saturn Și s-ar cocoța pe scară, să ajungă … Continuă lectura Luna pleaca la culcare

Fara filozofie

Fără filozofie  Autor, ELENA TUDOSĂ ,, Trăind în cercul vostru strâmt ", Înconjurată azi chiar și de ironie, Îmi este scris jalnic orice cuvânt, Și scârba se îmbracă - n poezie. Mai bine-n cercul meu minor, Unde mă - nvârt precum un titirez, Cuvântul mi-este hrană, dor, În poezia care-mi este veșnic crez. Multă filozofie … Continuă lectura Fara filozofie

Elixirul lumii de safir

Elixirul lumii de safir Autor: Daniel Visan Dimitriu   Își scuturase cerul albastrul de safir În apele curate și-n liniștea deplină A lacului de munte cu-adâncuri elixir Pe care îngeri stranii îl beau și îl suspină.   Ei vin din zări pătrunse de-al nopților mister Atunci când din străfunduri răzbate o lumină Asemeni licăririi tristeților … Continuă lectura Elixirul lumii de safir

Nu-mi spune…

Nu-mi spune... Autor: Mihaela CD   Nu-mi spune  ca vine Craciunul Chiar de-i bucurie, ma intristez Ca sarbatorii nu-i aud refrenul Suntem mai saraci, si-nca oftez   Din amintiri sar  sa se sloboada Imagini dragi cu copilasi cuminti Si parintii ce-s inimii broboada Prelinse-mi cad lacrimi fierbinti   Nu va mai fi in veci ca … Continuă lectura Nu-mi spune…

Dans pe tabla de șah

Dans pe tabla de șah Autor: Daniel Visan Dimitriu Sunt regele negru pe-o tablă de șah, Păzit de oșteni ca un mândru rajah, Am turnuri în jur, iar nebuni printre cai Se mișcă-n zig-zag într-un falnic alai.   Sunt singur acum, stau retras, umilit, Căci, fără regina pierdută-n gambit, Am slabe speranțe să pot câștiga … Continuă lectura Dans pe tabla de șah

Ma sting incet

Mă sting încet Autor: Cristian Chistruga Mă uit la tine Și te văd crescând Mă uit la Soare Și îl văd arzând Mă uit la Lună Și o văd gândind Mă uit la stele Și le văd plângând Mă uit la nori Îi văd cum se topesc Mă uit din nou la tine Și simt … Continuă lectura Ma sting incet

Anunt important , angajez!

ANUNȚ IMPORTANT. ANGAJEZ! Autor: Ștefan Mari Lena    ”Caut angajat pentru servici complet: NON STOP!” ”ALO!” Sună un telefon. ”- Bună ziua!” zic și eu. ”- Doresc angajare și vreau anunțul dat mai dezvoltat.” Se aude o voce dulce. ”- OK. Am zis, de la-nceput, NON STOP și ca prim amănunt neremunerată. Pe gratis munca.” … Continuă lectura Anunt important , angajez!

Candidatul

CANDIDATUL Autor: Gabriel Ionescu În viitoarele alegeri Prezidențiale, Ar trebui s-avem condiții mult mai stricte, Căci pentru Țară sunt probleme existențiale, Cu incapabili, vom ajunge doar la Suspendări și la Edicte. În primul rand, nu va mai fi deloc Minoritar. Până vorbește, el gândește-n limba lui natală Și nu putem spera mereu în Avatar, Până … Continuă lectura Candidatul

Mai știi, iubito ?

Mai știi, iubito ? Autor: Daniel Leonard Moraru Mai știi iubito că în noi e toamnă Și azi cât ne lipsește un alint, Că frunzele în noi încep să cearnă Răcoarea dimineților de-argint... Mai știi iubito cât de multe lacrimi Ți-am adunat din iriși și bujori Și anii ce-au trecut, și-au fost doar patimi, I-am … Continuă lectura Mai știi, iubito ?

Amerindiene

AMERINDIENE Autor: Gabriel Ionescu Când ești cu un picior aflat în barcă, Iar celalalt, se afla pe uscat, Șansa să cazi în apă-i sigură, vezi cine-o să te stoarcă, Nu-i bine-n viață, să stai crăcănat. Ziua și noaptea, nu pot trăi-mpreună ! Ele-și cedează locul, pe rând, fără rabat. Ele sunt diferite, ca Soarele de … Continuă lectura Amerindiene

Luna, da-mi o scara

Lună, dă-mi o scară... Autor: Maria Mazere Lună dă - mi o scară de mătasă Să pășesc tainic prin amintiri, Să fiu a nopților mireasă În cântul marilor iubiri ! Să mă îmbăt în cântul dulce Pe plaiul stelelor de dor, Iubirea inimii voi duce Pe - aripa vântului în zbor. Lună dă - mi … Continuă lectura Luna, da-mi o scara

Ma regasesc in ochii tai

Mă regăsesc, Autor: Loreta Toader Mă regăsesc în ochii tăi fierbinți Amăgiri a serilor de vară, Într-un ocean plin de viață și dorinți, În care stele-n noapte stau s-apară. Sunt dorul ce aduce primăvara În timpuri rătăcite printre ierni, Dând cerului ofrandă doar iubirea Ce-o port în mine și-ntr-un vis etern. Gândul îmi freamătă ușor … Continuă lectura Ma regasesc in ochii tai

Nu vreau din neguri…

NU VREAU DIN NEGURI... Autor: Aurelia Oancă Nu vreau din neguri dorul să te cheme, Prea multe lacrimi au țesut covor Pe care ai pășit ades și-n gene Ai presărat cristale care dor. Uitării vreau să-i dau tot ce mă doare Și haină nouă visului să-i fac, Orice iubire care poartă miere Se stinge-ncet în … Continuă lectura Nu vreau din neguri…

Coc de ganduri razvratite  

Coc de ganduri razvratite   Autor: Mihaela CD   Puzderie imi vin ganduri si idei Si-mi napadesc adancind fiinta Se zbat, se-mping vuind pe alei Sa-mi imbolnaveasca constiinta   Se iau la harta cum sa faca troc Cu galagie-ncearca sa-si obtina Loc de cinste-n al tamaduirii joc Vor mintea ocupata sa imi tina   Literele se-ncalzesc … Continuă lectura Coc de ganduri razvratite  

Mi-e teama

MI-E TEAMĂ Autor: GICA CIOBANU  Mi-e teamă să cred că mă aflu pe tărâmul iubirii Și că ating doar pentr-o clipă nimbul fericirii Mi-e teamă de mânia vieții, îndreptată spre mine Și mult mai mult, de tăcerea intensă din tine. Mi-e teamă, o teamă sinistră care-mi ține pașii pe loc Cum să fac să te-ajut, … Continuă lectura Mi-e teama

In alt timp

In alt timp Autor: Loreta Toader In alta viata, in alt timp Pasesc langa tine In vis gandind La ziua de maine Soarele zambeste Timpul petrece In viata mea astazi Iubirea-nfloreste In alta viata Si in alt timp Voi auzi cantari Sus in Olimp In alt timp sau, In alta viata Iti voi darui iubirea … Continuă lectura In alt timp

Un strop de fericire

UN STROP DE FERICIRE Autor: Aurelia Oancă Mi-e sufletul ca o aprinsă torță Ce arde pentru tot ce e frumos Și care-mi dă mereu o nouă forță, Și nu mă lasă să privesc în jos. În fața mea văd chipuri ostenite, Priviri bolnave sau priviri de foc, S-au rătăcit privirile iubite Și ura a crescut … Continuă lectura Un strop de fericire