Când vine nemurirea Autor: Eugenia Calancea Îmi îndrept iar ochii către tine,Chipul tău mă scufundă-n mare,Alungă gândul blestemat acelora,Ce-au venit în viața mea cu jaleȘi mă alină c-o schimbareDe dragoste eternă-n valea lumii,Încărcată cu puteri amețitoare,Ce trec astăzi pe lângă soare,Ca să-mi întorc de la cer privirea,Undeva unde stă ascunsă nemurirea,Să pot vedea ce-i măreț … Continuă lectura Când vine nemurirea
Categorie: Ganduri
Ploaie-n picuri prin parc
Ploaie-n picuri prin parc Autor: Bădescu Cerasela-Georgiana te țineam de mână cu țipăt închis în gât și țipătul traversa mâna până în degete te strâng în țipăt și simți și unda sonoră fizic ambele-n tremur împleticit în degete acum de nedistins doiul în noi vreau să-ți iau suflul în al meu până se termină și … Continuă lectura Ploaie-n picuri prin parc
Poezie confesiva
Poezie confesiva Autor: Andreea Elena Avram Mă confesez ca o furtună, iar unii m-ar considera furioasă, cinică. Dar nu sunt oare eu doar o fată disperată, cu limba alergându-mi să apuc să vorbesc cât mai mult, ca nu cumva să nu rămân la un moment dat fără glas? Mai citeste: Invitatie la antologia Universum … Continuă lectura Poezie confesiva
Un zambet fals
UN ZÂMBET FALS Autor: Aurelia Oancă Ajunge uneori doar o privire Și un cuvânt nespus ascuns în ea, Un zâmbet fals, o searbădă rostire Și ai răspunsul, nu vrei altceva. Regretele te trag atunci de haină Și rup bucăți din sufletul rănit, Dar totu`-i vechi, nu este nicio taină, Nu este început fără sfârșit. Ascunde-ți … Continuă lectura Un zambet fals
Sclavie
Sclavie . Autor: Alex Rupa . Munceste sclavule si rabda Ori la birou ori la lopata Un cal zbarcit si fara vlaga Pe-un drum pietros si fara iarba . Priveste cerul gri al vietii Se Strang iarasi nori de lacrimi Sangele-ti fierbe-n vene ,furnal Tipa cat vrei,va fi-n zadar . Se scurge timpul ,al vietii … Continuă lectura Sclavie
Iubesc încrucișarea de ochi și brațe
Iubesc încrucișarea de ochi și brațe Autor: Bădescu Cerasela-Georgiana . iubesc încrucișarea de ochi și brațe dar inima mea-i învelită în piele și ochii absorb pielea absoarbe pe Celălalt eu pe tine și tu, lichid caust mă arzi din înveliș afară simt cum topești derma pielea arde-n caus și măduva cenușa-mi mi-e gura dinăuntru înecată-n … Continuă lectura Iubesc încrucișarea de ochi și brațe
Obiectivism
Obiectivism Autor: Lacrimioara Iva Un corb privindu-se în oglindă, vede un corb, nu o lebădă. Dacă ar gândi oglinda, s-ar reflecta în aceasta o lebădă! Doamne, cât de înfumurat ar fi corbul! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu in revista? Alte oferte: Cumparaturi in format tiparit: softcover De vanzare aici! 5 motive pentru revista! Abonamente Oferte promotionale! Cadouri
Maică Sfântă
Maică Sfântă Autor: Eugenia Calancea Maica noastră, Tu ești a cerului aleasăȘi ai mereu privirea Ta duioasă,Ești cea mai curată între sfințiȘi-asculți mereu a noastre rugăminți. Domnul din cer ne priveșteRugămintea-ndeplineșteȘi viața-n bine ne zâmbește,Când lacrima ei privește. Maică Sfântă, Tu ești preacurată,De noi oamenii întrebată,Icoana ta i-o rază între steleȘi-aduce călăuză vieții mele. Vii … Continuă lectura Maică Sfântă
Simplificare
Simplificare Autor: Lacrimioara Iva Unii oameni complică ceea ce este simplu. Un geniu este furnică: stie să simplifice complexul. Nu m-aș mira dacă o furnică ar ști să aducă două fracții la același numitor comun. Nu m-aș mira dacă o furnică ar folosi algoritmi pentru a simplifica calcularea numerelor mari. Nu a plouat de ceva vreme. Furnica își vede cu modestie de drumul său. Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu in revista? Alte oferte: Cumparaturi in format tiparit: softcover De vanzare aici! 5 motive pentru revista! Abonamente Oferte promotionale! Cadouri
Dacă pleci ….
Dacă pleci .... Autor: Teodora Dumitru Dacă pleci eu n-am să plâng.... Nici ușor nu îmi va fi, Când tristețe multă strâng O scriu noaptea-n poezii! Pun în ele amintirea Unui dor ce s-a pierdut Și-ntr-un colț dezamăgirea Care sigur m-a durut! Dacă pleci, lasă-mi în palmă Doar un strop de bucurie … Continuă lectura Dacă pleci ….
Răspuns în așteptare
Răspuns în așteptare Autor: Lacrimioara Iva Bunica împăturea cu măiestrie aluatul pentru creme și ștrudel și uimitor cu trecerea anilor a devenit o expertă în logaritmare. În funcție de grosimea aluatului și de viteza împăturirii acestuia, calcula distanța până la lună, soare, stele... Pentru a calcula distanța de la pământ până-n rai, de câte ori și cu ce viteză trebuie împăturit aluatul? Cu siguranță, bunica știe! De câte ori și cu ce viteză trebuie să împăturesc o clipă pentru a calcula distanța dintre mâine și ieri? Sunt la cinzeci și cinci de împăturiri. Deocamdată! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu in revista? Alte oferte: Cumparaturi in format tiparit: softcover De vanzare aici! 5 motive pentru revista! Abonamente Oferte … Continuă lectura Răspuns în așteptare
The joker
The joker Autor: Mihaela Benghea What knowledge comes in your mind and keeps it in the soul That now you doubt every aspect that you may have known? What feeling should replace that uncertainty That a while ago was clear? Should you ignore everything and become numb? And then answer a few questions … Continuă lectura The joker
De-ai fi….
De-ai fi.... Autor: Teodora Dumitru De-ai fi zi aş vrea să-ți fiu O rază blândă de soare, Să te-mbrac până târziu În lumină și culoare! De-ai fi noapte atunci aș vrea Să-ți fiu steaua norocoasă, Să rămân în preajma ta Să-ți fiu luminiță-n casă! De-ai fi apă curgătoare M-aș scălda în vadul … Continuă lectura De-ai fi….
Tezaur divin
TEZAUR DIVIN Autor: Aurelia Oancă pictura Galeria Romica Alexandrescu Așează-mi clipa peste unda lină În care se-oglindește cu răsfăț, Tot ce-a creat cu mâna Lui divină, Un Dumnezeu, ce cheamă la ospăț, În casa Lui cu geamuri luminate Și-n care-a pus cuvânt desăvârșit, De care toți putem să avem parte Și să privim spre cerul … Continuă lectura Tezaur divin
Secundo-transformare
Secundo-transformare Autor: Lacrimioara Iva Astăzi, pentru câteva secunde, am fost un fulg de nea. Am ales să am formă de prismă și am devenit un poliedru mărginit de fețe plane, dintre care două poligonale, egale și paralele, formau baza, iar celelalte, în formă de paralelogram, formau fețele laterale. Nimeni nu a observat transformarea mea ulterioară! Nimeni! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu in revista? Alte oferte: Cumparaturi in format tiparit: softcover De vanzare aici! 5 motive pentru revista! Abonamente Oferte promotionale! Cadouri
De ce mi-ai luat…
DE CE MI-AI LUAT... Autor: Aurelia Oancă De ce mi-ai luat când ai plecat, iubite, Izvorul viu cu tresăriri de jar? Ai pus tristețe-n florile-nflorite Și-ai dărâmat al sufletului far! Din clipe dulci ai scuturat iubirea Și-ai pus-o-n barca vieții pe un val, Ai aruncat în depărtări menirea De-a fi mereu al inimii scump mal. … Continuă lectura De ce mi-ai luat…
Seara uitării
Seara uitării Autor: Eugenia Calancea Uite, vine seara iubirii peste lume,Când soarele se-ascunde după clădiri,Te pierzi uitându-te dintr-o zonă anumeȘi-ecoul răsună-n larg spre ziduri.Macii se-nchid spre seară cu amintiri,Dar vine raza lunii să te mângâie apoiȘi-apare-o lumină ce te face să transpiri,Aducând o clipă, iubirile din noi.Se-aprind din nou macii-n a lor floareȘi-o lacrimă de … Continuă lectura Seara uitării
Sânzienă fată, floare
Sânzienă fată, floare (ritm popular) Autor: Teodora Dumitru Sinziană fată, floare Te-aș lua de cingătoare Și-aș pleca cu tine-n brață Pe câmpul plin cu verdeață, Printre miile de flori Să te-nalț de subsuori, Că atât de dragă-mi ești Simt că sufletu-mi topești! Îmbracată-n iia sfântă Când te văd sufletu-mi cântă Și te-aş … Continuă lectura Sânzienă fată, floare
Pictură naivă
Pictură naivă Autor: Lacrimioara Iva Pietre sculptate de lacrimi. Iau una și-o așez în mijocul clipei. Va fi punct de reper pentru pești roșii. Lebede mute încondeiază cerul cu versuri. Din lemn de bambus este fluierul timpului. Vântul ia aminte! Un cerb lopătar îngenunchează la tulpina unei sălcii, cerându-i mâna. Poduri de lemn și piatră, pagode, galerii în zig-zag, păuni, căpriori, pruni în floare, oglindiri de apă... Un haos organizat ce trebuie privit din unghiuri diferite pentru a surprinde armonia las doar simțurile să-mi pășească. Poduri de lemn și piatră, pagode,galerii în zig-zag, păuni, căpriori, pruni în floare, oglindiri de apă...și El, Măria Sa,Chioșcul Mă aștepta!?! Chioșcul înnobilează grădina în armonia gândirii. Mă recunosc și mă împac cu mine însămi. În ochii unei libelule.... strălucește luna. Chioșcul surâde! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu … Continuă lectura Pictură naivă
By the old stone
By the old stone Autor: Mihaela Benghea And then I saw the clear sky fading away, I wish I could see you once again, but as the darkness came, You went away. Once more you leave me by the old stone from the cemetery As I am crying for you and nobody comes … Continuă lectura By the old stone
Suflet singur
Suflet singur Autor: Eugenia Calancea Știi că nu mai ai strălucirepentru c-ai rămas fără iubire,deși ai mințit și ai rănitsufletul tău singur s-a vestejit.Visul tău rătăcește-n noapte,deși cauți clipe calde,ochii tăi s-au înecat în sangeși viața ușor se stinge.Totul e trist și înghețatpentru că tu-n viață ai trădatși peste tine uneori cad petale,că se mai … Continuă lectura Suflet singur
Sarut la schimb
Sarut la schimb Autor: Alex Rupa . Adeseori mi-apari in minte Dragostea mea eterna Sa ti spun ce dor nu am cuvinte O dragoste extrema . Iti vad din nou dupa mult timp Chipul inger firav Ma-nsenineaza si-mi doresc Sarutul tau suav . Ofera-mi senzual privirea Si da-mi la schimb sarutul Iar eu la schimb sa te … Continuă lectura Sarut la schimb
Izvoraş cu nume sfânt
Izvoraş cu nume sfânt Autor: Teodora Dumitru Am pășit pe iarba crudă Spre izvorul sfânt şi rece, Parcă sufletul îmi cântă Dacă beau de dor îmi trece! Pădure, dragă pădure Când ușor vântul te-adie Cântă frunza a iubire Și a dor de veșnicie. Din căușul palmei mele Mă aplec și beau, … Continuă lectura Izvoraş cu nume sfânt
O rază de iubire
O rază de iubire Autor: Eugenia Calancea În minte aud mereu glasul tău,Iar lacrimi izvorăsc din sufletul meu,Te caut în noaptea cu cântece de stele,Ce-alină-n somn visele mele.Tu urci spre lună pe aripi de vânt,Iar eu tremur când aud al tău cuvânt,Și-n umbra ta eu văd de multe ori,Cum îngerii coboară prin raze de comori,Dar … Continuă lectura O rază de iubire
Despre elocvență
Despre elocvență Autor: Lacrimioara Iva Ați ascultat vreodată o frunză uscată? Ascultând-o, simți verdele, vezi nevăzutele... Eu o ascult în fiecare toamnă și de fiecare dată, al treilea ochi mi se deschide. Adierea vântului poate fi mângâierea unui înger! Pălăria unei ciuperci îi poate ține umbră unei umbre. Dacă legeni o piatră, aceasta îți va cânta. Ați ascultat vreodată o inimă uscată? De unde a învățat să le vorbească simțurilor? Povestea mea personală va deveni una universală?! Va deveni! Auditoriul aplaudă! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Cum pot publica si eu in revista? Alte oferte: Cumparaturi in format tiparit: softcover De … Continuă lectura Despre elocvență
Doar o copertă
Doar o copertă Autor: Tudorănescu Alexia Maria tu n-ai fost curios să-mi simți buzele pe-al tău trup, doar să-mi întorci mințile pe dos, de sufletu-mi să mă rup. eu visam sub luna plină cum dansăm goi în mare, tu doar să-mi scoți trupul la lumină, să mă ai când sufletul te doare. m-am dat pe … Continuă lectura Doar o copertă
Zodia fluturilor
ZODIA FLUTURILORAutor: Mirela Ianuș Dinga La școli serale fluturii se-nscriuÎși smulg din crisalidă rădăcinaȘi dau pe curcubeie toată vinaCă-amurgul e atât de purpuriu. Și-n plasa insomniilor lunarePescarii de miraje-atrag pe rândAripi de fluturi frânți în legământSi transformați în lujere de floare. Cu tivul rupt la mantie, cometeSe tot afundă-n bezna infinităȘi plânge primăvara rătăcităPe note … Continuă lectura Zodia fluturilor
Condamna-ma!…
CONDAMNĂ-MĂ! ...Autor: Tei George Aş pune seara într-un cuib de lunăDorind să-ţi văd seninul în priviri,Aş secera un zâmbet ce nu sunăReîmbrăcând costumele de miri… Un alt destin mă cheltuie şi-mi cereNumai o dată să te am… în vinDeşi, din marea câmpului cu miereUitasem să culeg puţin venin… Nu îţi voi sta la cumpăna vieţii,Iubiri … Continuă lectura Condamna-ma!…
Poem de zorire
POEM DE ZORIRE Autor: Jenică Drăgan Ci surghiuniţi fiind noi de înserare dăm zor s-adunăm la nopţile din zi cele zile din nopţile de jad ca apoi să smulgem de la ele secretul preţ al trecerii cocorului pe-naintea Lunii săgeată svârlită din arcul unui cerc în pierduta-mi cale de ajuns la mine Umbra sa? … Continuă lectura Poem de zorire
Balsam ceresc
BALSAM CERESC Autor: Aurelia Oancă Alungă din privirea mea o umbră Ce s-a născut într-un fuior de dor, Care mi-a pus pe gene pana sumbră Și-n inimă mi-a presărat fior. Din ochii tăi să-mi faci o cuvertură Ce-acoperă tristețile pustii, Din cântul nopții fă-mi o uvertură La marele concert când ai să vii. Cu șoapte … Continuă lectura Balsam ceresc
Poem cu epifanie
POEM CU EPIFANIE Autor: Jenică Drăgan Ştiu cumva pe de rost echilibrul precar al plecării un soi de dragoste văratică prinsă în descedente cărări prin desprinderea de toamne amurgite cum stol după stol cohorte de cocori cu largi aripi sure pleacă să moară departe de rugul iernii din grădini Cine-mi-mprumută ziua lui din ieri când … Continuă lectura Poem cu epifanie
Fă-mă Doamne….
Fă-mă Doamne.... (ritm popular) Autor: Teodora Dumitru Fă-mă Doamne lan de grâu Să n-am sufletul pustiu, Să trăiesc zile senine, Soarele să mă lumine, S-ascult păsări cântătoare Cât este vară de mare! Fă-mă Doamne flori de mac Să mă culeagă cu drag Omul cu suflet frumos, Să mă poarte bucuros, La ureche sa … Continuă lectura Fă-mă Doamne….
Eu cred,
EU CRED, Autor: Elena Tudosă Eu cred, că roua care cade-n zori, 'N val argintiu sclipitor peste flori, Sunt lacrimile din ochii îngerilor, Când suspină din cer răpuși de dor. Eu cred, că fiecare gând tăcut, Este aidoma unui tandru sărut, Ce ți-l dorești necontenit, Când doru-n suflet ți-i nemărginit. Eu cred, că fiecare șoaptă … Continuă lectura Eu cred,
Cu tine
CU TINE Autor: Loreta Toader Cu tine ploaia-i mai frumoasă Cu-aromă fină de cafea Azi nu mai vreau să stau în casă Vreau să mă plimb ușor prin ea Să simt iubirea ce-nfioară În lacrimile-i rubinii Aidoma, ca prima oară Când așteptam ca tu să vii Fac pași de vals în ploaia caldă Și piruiete … Continuă lectura Cu tine
Noli me tangere (nu mă atinge)
NOLI Me TANGERE (NU MĂ ATINGE) Autor: Voica Rusu Eram cu gându-n Marea Roşie-n Hurgadha, un secol pare c-a trecut aval, priveam din mal cum se-apropie valul şi cum se sparge-n unde lovindu-se-n coral, şi mă gândeam, ce-ar fi să pun piciorul şi apele îndat' să se despartă aşa, ca la Isus, dar mă luă … Continuă lectura Noli me tangere (nu mă atinge)
Pledoarie pentru… sarmanul barbat
PLEDOARIE PENTRU... SĂRMANUL BĂRBAT Autor: Mihu Eugenia Mai știi, bărbate, pieptul careTe alăpta cu stropi de viațăȘi trupul ce-ți era mâncareȘi leagăn pentru dimineață? Mai știi, bărbate, mâna careTe mângâia, luând tristețea,Să mergi senin către culcareȘi-n zori îți arăta blândețea? Mai știi privirea caldă, bunăȘi vocea dulce, în suspine,Când mama ta, sub clar de lună,Te … Continuă lectura Pledoarie pentru… sarmanul barbat
O lume năucă ?
O lume năucă ? Autor: Vasile Dorel Piţu Ne regăsim şi iar uităm de toate Şi timpul curge-ncet pe lângă noi. Toţi alergăm, s-ajungem - nu ştiu unde ... Uitând să mai privim în jur de noi, Până când ne trezim că suntem singuri Şi nu putem da timpul înapoi. Şi nu mai ştim dacă … Continuă lectura O lume năucă ?
Substanta iubirii…
Substanta iubirii... Autor: Josefina Ciobanu Substanta iubirii e vaporoasa... E miez de iubire în privirea mea casta! E miez de pasiune în primavara iubirii... E soare si lumina Ca si în substanta lunii!!! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Invitatie la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar editia a 2-a
Nu voi lasa
NU VOI LĂSA Autor: Aurelia Oancă Nu voi lăsa ca valul întâmplării, Să-mi spargă zidul care a crescut, În mine și nu vreau să dau uitării Istorii vechi, istorii din trecut. Popasul fin ce gândul meu îl face Se va sfârși cu străluciri de stea, În ochii mei și-n sufletul ce tace Într-o mănușă grea … Continuă lectura Nu voi lasa
Micul univers
Micul univers Autor: Teodora Dumitru Când treci să mă vezi, dacă-ți este dor, Adu-mi dacă vrei un petec de nor, Pe el scrie-n taină gândul tău de bine Și pune-l când vii în brațe la mine! Dacă vine seara fură-mi de pe cer O micuță stea cu al ei mister, Vino mai … Continuă lectura Micul univers
M-am
M-AM Autor: Elena Tudosă M-am pierdut pentru o clipă și în tăceri m-am retras, Și-n movul singurătății cu care azi mă îmbrac, M-am oprit s-aflu cărarea unde pot să fac popas, Să-i găsesc inimii mele mângâierea dulce leac. M-am retras în colțul umbrei un răgaz de a găsi, Să respir aidoma suavă a liniștii ce-mi … Continuă lectura M-am
Miroase a câmp înflorit
MIROASE A CÂMP ÎNFLORIT Autor: Voica Rusu Câmpul a-nflorit şi-n parfum e dor, şi miroase tare de-mi vine să mor şi s-adorm, s-adorm, să plec undeva, să mă uit, să uit de dragostea ta. Cărarea din noapte-i cărare în vis, păşesc prin uitarea ce nu te-a închis, secunde de timp se-adună pe-o stea sub … Continuă lectura Miroase a câmp înflorit
Astăzi, de ziua Pământului
ASTĂZI, DE ZIUA PĂMÂNTULUI Autor: Cristina Ghindar Greuruș Eram odată...eu, Pământul... Eram odată-nfloritor, Iar apele erau curate. Pădurile, la locul lor, Și era soare peste toate. Aerul era curat... Păsări zburau libere-n zare. Acum...sunt trist și infectat Și...chiar mi-au mai secat izvoare. Eram odată, plin de viață Și nu știam de suferință. Acum...nu prea … Continuă lectura Astăzi, de ziua Pământului
Şi din amintiri frumoase
Şi din amintiri frumoase Autor: Teodora Dumitru Aș vrea să mă duci pe brață Pe un câmp întins cu flori Când din iarba se înalță Ceața, în ai zilei zori. Să simt roua pe picioare, Sa te simt în jurul meu Dulce binecuvântare, Așa să ramai mereu! Să mă porți ușor … Continuă lectura Şi din amintiri frumoase
Parfum de iubire
Parfum de iubire Autor: Josefina Ciobanu Parfumul tau era separat de al meu. Al meu era parfum de iubire. Al tau de neputinta si ura!!! Nu poti iubi ... Nu-ti sta în fire. Habar n-ai de iubire!!! De ce sa te irosesc în inima mea Care e sfânta în comparatie Cu ura ta !!! Mai … Continuă lectura Parfum de iubire
Nu-s ceea ce crezi
Nu-s ceea ce crezi Autor: Mihaela CD . Crezi ca-s puternica...si nu-s Ard si consum intens trairi Ma-mpiedic si-apoi iarasi SUS Din pulberi incropesc cladiri . Crezi ca-s facuta ca un zid Statornica si de neinvins Dar port in sufletu-mi un vid Si-mi suiera un dor nestins . Crezi ca-s perfecta in toate Si deseori vrei sa ma copiezi Dar nu-s nici eu in realitate Modelul … Continuă lectura Nu-s ceea ce crezi
Așa sunt de când mă știu
Așa sunt de când mă știu Autor: Teodora Dumitru De când am venit pe lume A fost scris să prețuiesc Omul bun cu vorbe bune Şi frumosul omenesc! Și fiind copil de-o șchioapă Iubeam colțul ierbii crud Triluri vii cum se înalță Prin copaci... și-acum ascult. Fiecare fir de floare Mi-a … Continuă lectura Așa sunt de când mă știu
Alter poem
Alter poem Autor: Scurtul Bianca Tu dezlegai ce înnodam cu atâta nepăsare, Iar ochii tăi senini strigau cu disperare Că nu există dragoste fără iertare. Azi eu privesc în gol. Profundă resemnare... Tu nu țipai cu lacrimi, abia de mai vorbeai Și nici cuvinte grele nu mi le aruncai Cu chipul tău de … Continuă lectura Alter poem
De-ai să mă-ntrebi
DE-AI SĂ MĂ-NTREBI Autor: Elena Tudosă De-ai să mă-ntrebi tu ce mai faci? Am să-ți răspund că stau cuminte, Tăcută-n rime scriu cuvinte, Ce-o să le vând pentru săraci. De-ai să mă-ntrebi cum o mai duc, Să știi că nu o sa mă plâng, Chiar dacă sunt precum un cuc, Și gândurile rău mă frâng. … Continuă lectura De-ai să mă-ntrebi
Cu lupii
CU LUPII Autor: Vasilisk Donica Simt azi că mâine nu voi mai fi... Nu știu dacă ieri am mai fost... Mi-e teamă de uitarea de zi cu zi Și nebunia de dor anagnost. Simt azi că mâine seară-am să plec... Nu știu de-n uitarea nocturnă... Mi-e teamă din dor pe lupi să-i întrec Și-n noapte … Continuă lectura Cu lupii
Popas sa faci
POPAS SĂ FACI Autor: Aurelia Oancă În susurul de apă cristalină Străbat cuvinte ce s-au spus cândva, De cei ce-au fost și liniștea divină Se mai ascunde-n valuri, undeva. Din codrul verde ce îmbracă munții Se-aude doina ce-a trăit în noi Și care-a dus durerea-n pragul punții De trecere spre bine, nu-n nevoi. Orice cuvânt … Continuă lectura Popas sa faci
Tu aduci lumină
TU ADUCI LUMINĂ Autor: Eugenia Calancea Astăzi îngrijorarea un pic m-a copleșit, Grijile mele sufletul mi-au înnegrit, Nu știu de ce, inima cu putere a lovit Și-o teamă de necuprins m-a zdrobit. Mă uit spre tine Doamne, iar tu m-ai privit, De toate toate grijile negre, tu m-ai izbăvit, Iar inima mea sângele l-a curățit, … Continuă lectura Tu aduci lumină
Cântecul lui Cristophor – Zăcea în turnul de castel, în Chios (6)
CÂNTECUL LUI CRISTOPHOR - ZĂCEA ÎN TURNUL DE CASTEL, ÎN CHIOS (6) Autor: Gheorghe Apetroae Era un tânăr prinţ frumos-un abătut din larg, pătruns adânc în fire de o grea simţire, un genovez bogat, de nobil neam-, de- o briză adus în portul Levantin și-o stea-i era palatul- pe mări purtată-n valuri: galeră princiară…! Era … Continuă lectura Cântecul lui Cristophor – Zăcea în turnul de castel, în Chios (6)
Florile uitarii…
Florile uitarii... Autor: Josefina Ciobanu Sa ma uiti ,iubite,e tot ce vreau! Sa ma uiti ,sau Sa-ti amintesti de mine mereu Ca de o floare cum ma botezai mereu!!! Sunt floare , sunt crin ,sunt trandafir; Chiar tu mi - ai zis si o stiu si eu. Sensibilitatea mea sufleteasca o dovedeste mereu... Mai citeste: … Continuă lectura Florile uitarii…
Paradoxal
PARADOXAL Autor: Elena Tudosă Paradoxal fel de-a iubi, Îngândurat(ă) și în tăcere, Iar în adâncul inimii, S-ascunzi, să-nduri multă durere. Paradoxal fel de-a simți, Durerea celui drag în tine, Și pentru el(ea) în orice zi, Să-ți curgă lacrimi din retine. Paradoxal fel de-a dori, Acea iubire îndepărtată, De dragul ei(lui) mereu ochii, Să-ți plâng-o lacrimă … Continuă lectura Paradoxal
Esti steaua mea
EȘTI STEAUA MEA Autor: Aurelia Oancă Ești steaua mea, ești raza mea de soare, Ești universul prins într-un cuvânt, Petala dulce-n fiecare floare Și aripa ce-mi poartă doru-n vânt. Visări cuprinse-n ochiul care are Povestea noastră prinsă pe retină, Purtată de o stea din Carul Mare În lacrima ce n-are nicio vină. Ești picătura în … Continuă lectura Esti steaua mea
Lumina stelelor
Lumina stelelor Autor: Eugenia Calancea Mă uit uneori cum cade câte-o stea din cer,Sunt oare ființe umane ce pier!E o împărăție-n viața minunată de susȘi raze de lumină cerească apar spre apus. Cerul cu sutele de stele aduce iubirea,Gândesc serios, că sufletul-i mărirea,Pe-un înger să zbor acolo unde-i lumină,Că să prind steaua ce durerea alină. … Continuă lectura Lumina stelelor
De-ar fi să fiu …
De-ar fi să fiu ... Autor: Vasile Dorel Piţu De-ar fi să fiu, aș vrea să fiu Arhanghel Și-n visul meu zburâd peste ruine Să vă trezec din somnul cel de moarte Și să v-aduc pe toți, în vis la mine. Am obosit tânjind după dreptate În lumea asta de flămânzi și goi, Veghind în … Continuă lectura De-ar fi să fiu …
De ce doare
De ce doare Autor: Josefina Ciobanu De ce doare în nebunie Sa traiesti neferit de griji Cum nu e bine ... În nebunia altora ce se reped la tine Ca ulii la puii cei mici , în nebunie !!! Nebunia uliilor nu va mai fi . Eu voi lupta cu ei si-i voi zdrobi . … Continuă lectura De ce doare
Din vechile refrene
DIN VECHI REFRENE... Autor: Aurelia Oancă Nu voi cerși picături de iubire, Nu voi lua nici fărâme de dor, Voi arunca haina ta fericire Și voi pluti pe al vieții vapor. Zbor îmi voi face din tandre aripe Și voi străbate un drum nesfârșit, Într-o clepsidră albastră din clipe Voi construi un imens infinit. … Continuă lectura Din vechile refrene
Încrâncenare…
Încrâncenare... Autor: Nela Boca Și-așa-mi vine uneori,S-arunc blestem pe lună și pe noriSă-și ia zădărniciile înapoiSă nu-mi tulbure ochii goiDe râurile care-au cursȘi care încă, nu-s de ajuns!Și-mi vine să împart cer, și focSă ard stihii de nenorocSă zbor la margine de lumiSă nu aștept, de nicăieri, minuni...Vulcan să fiu, să clocotesc de lavăCenușă, … Continuă lectura Încrâncenare…
Particulă şi undă
Particulă şi undă (Sau “Odiseea quantică umană”) Autor: Vasile Dorel Piţu Din unda veşnicului EL, Zburând spre-acest tărâm, Te refractai multicolor, Te reflectai ca gând şi dor Şi dintr-odată te-ai trezit Trântit pe caldarâm. Şi te credeai nemuritor, Biet fir de iarbă de mohor ... Ca la final..., să cugeţi trist: -Mă doare … Continuă lectura Particulă şi undă
De ce sa sufle vânturile…
De ce sa sufle vânturile... Autor: Josefina Ciobanu De ce sa sufle vânturile Înspre mine crivat si furtuna ? De ce sa plâng mereu ,în surdina? Astăzi ,evadez din temnita sufletului tau Care este rau , rau , rau ... Zbor spre o altfel de viata !!! Una curata si adevarata ... Zbor din închisoarea … Continuă lectura De ce sa sufle vânturile…
Ne vom iubi
NE VOM IUBI Autor: Aurelia Oancă Din ploi de soare am cules cuvinte Pe care în cununi le-am adunat, Le-am pus în plete ca și noi veșminte Trimise de un înger parfumat, Cu dimineți de aur în aripe Și cu priviri de soare și de flori, Iar timpul greu s-a transformat în clipe Ce-n inimile … Continuă lectura Ne vom iubi
Bătrâni noștri oropsiți
Bătrâni noștri oropsiți Autor: Constantin Enescu Viața oamenilor de vârstă înaintată De nimeni în seamă, nu mai e luată Că azi copii și nepoții generației noi, Ușor sunt de acord, să-i lase la gunoi! Nu mai sunt siguri pe propria casă Muncită și zidită cu muncă serioasă, Copii vin apoi cu pretenții păguboase Și vor … Continuă lectura Bătrâni noștri oropsiți
Destrămare…
Destrămare… Autor: Nela Boca Și iarăși vin să strig, să rog, să sper,Cu suflet răstignit între pământ și cer,Ajungă Tată, calea de mister,Ajungă și furtuni și aspru ger!Ajungă cale rătăcită-n pustiu,Ajungă lacrimă pentr-univers prea griu!Ajungă și iertari și legământ,Ajungă îndoială și nesfânt!Ajungă, toate câte suntȘi lasă-mi un început!Ajungă tunete și ploi,Ajungă neguri și nevoi,Ajungă infinit de … Continuă lectura Destrămare…
O viata, un tribut
O viata , un tribut Autor: Daniela Vîlceanu Priveam sărutul lunii pe luciul clar de apăDe țărm se izbeau valuri, vântul vorbea în șoaptăPriveau până și norii dar nu înțelegeauCare-i misterul apei, târcoale îi dădeau. O barcă-n depărtare gemea înăbușitPărea a fi femeie ce plânsul și-a opritDin cer se prelingeau lacrimi de rouă sfântăSe revărsau … Continuă lectura O viata, un tribut
Corabia se-ntoarce
CORABIA SE-NTOARCE Autor: Aurelia Oancă Pictura: David Alexandru Corabia se-ntoarce-ncet la malul De unde a plecat în larg cândva, La întâlnirea grea ce-avu cu valul O luptă a pierdut pe undeva. Îi plânge trupul scârțâind agale Iar pânzele s-au rupt luptând c-un vânt, O dor și rănile ce le-a primit în șale Când … Continuă lectura Corabia se-ntoarce
Floarea ce cânta …
Floarea ce cânta ... Autor: Josefina Ciobanu Floarea ce cânta îmi sopteste mereu Ca as putea fi semizeu... De m-as pastra pura si casta Ca luna de pe ceruri de dalba , Ca soarele si luceafărul în lumina alba !!! Mai citeste: Invitatie la antologia Universum Invitatie la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar … Continuă lectura Floarea ce cânta …
De vrei s-auzi cum vantul…
DE VREI S-AUZI CUM VÂNTUL... Autor: Aurelia Oancă De vrei s-auzi cum vântul își deapănă povestea, Ascultă valul mării cum spumegă la mal, Din stropii grei se naște istoria și vestea Că totul va renaște cu fiecare val. Din zbuciumul de ape tresare infinitul Adus în mici fărâme ce-și pun pe țărm trăirea, Când marea … Continuă lectura De vrei s-auzi cum vantul…
Ți-amintești?
ȚI-AMINTEȘTI? Autor: Elena Tudosă Ți-amintești... Cândva mi-ai promis, Că vom privi amurgul împreună, Iar iubirea noastră va deveni un vis Împlinit, ce veșnic trebuia să rămână? Tu ai uitat și m-ai îndepărtat încet, Fără scuze, deși eu nu te-am trădat, Un pumnal mi-ai înfipt în piept, Neîncredere în suflet mi-ai semănat. Ți-amintești... Doar atât te … Continuă lectura Ți-amintești?
Fără griji acolo sus…
Fără griji acolo sus... Autor: Eugenia Calancea Acolo sus când pe străzi cu stele vom pășiȘi cu cei dragi ai noștri ne vom întâlni,Va fi o vastă experiență și lumină de fericire,Iar îngerii ne vor purta-n mediul plin de strălucire.Vom sta-n locuințe fermecate și minunateȘi cântecele îngerilor ne scapă de singurătate,Fără nicio grijă și fără … Continuă lectura Fără griji acolo sus…
Lasă-mă să cânt…
Lasă-mă să cânt... Autor: Teodora Dumitru Dac-ai să m-auzi cântând Sau dansând a bucurie, Asta mi-am propus în gând, Să fac doar ce-mi place mie! Doar așa pot să mai dau Gânduri triste la o parte Doar din cântec pot să iau Gânduri bune şi curate! Dansând, prind aripi ușoare Care mă … Continuă lectura Lasă-mă să cânt…
În casa oglinzilor
În casa oglinzilor Autor: Marilena Dumitrescu În casa cu oglinzi, în această varăIubirea se strecoară dar e răvășită,De vise uitate, care odinioarăStatornice erau, când era trezită! Oglinzile mint că-n cărarea lor sumbrăAlgoritmic, în ele apar alte chipuri,Chipul cel blând a rămas, undeva în umbră,Nu poate răzbi, printre atâtea nimicuri… Iubirea așteaptă dar nu în oglindă,Ea … Continuă lectura În casa oglinzilor
Sa nu spui niciodata, ”niciodata”
SĂ NU SPUI NICIODATĂ „NICIODATĂ” Autor: Aurelia Oancă Pe fila albă azi aștern cuvinte Ce-și caută un drum spre infinit Și care vor să-mi mai aducă-aminte Că am în suflet un răvaș pitit, De ochii lumii care duc veninul Sub gene negre și-n priviri de foc, Care din neguri își culeg prea plinul Și care … Continuă lectura Sa nu spui niciodata, ”niciodata”
Mesaj la miez de noapte
Mesaj la miez de noapte Autor: Scurtul Bianca Ieri mi-ai trimis din nou un scurt mesaj... ”Salut”, după atâta așteptare... Eu ți-am răspuns mai sec, fără iertare, Dar n-am șters blestematul tău mesaj Căci n-am curaj. Am petrecut minute în luptare Cu dorul meu nestăvilit și fără margini. O nouă zi, o nouă … Continuă lectura Mesaj la miez de noapte
Uniţi prin iubire
Uniţi prin iubire (Sau „Călători pe Banda lui Möbius”) Autor: Vasile Dorel Piţu Când fi-vei iar un băieţel Şi ea va fi din nou fetiţă, Veţi fi doi îngeri bucălaţi Ce stau de vorbă la portiţă Iar Sfântul Petru un bunic Şezând la poartă pe lăicioară, Cu glasu-i cald bineţe dând Celor ce trec pe … Continuă lectura Uniţi prin iubire
N-ai prețuit…
N-ai prețuit… Autor: Eugenia Calancea Fug de tine cât mai iute,Că nu vreau să-ți stau în cale,Ale tale fapte rele sunt multeȘi-am să m-ascund în vale. Te știu uneori, că ești periculos,Deși te lauzi că ești bun,Ești orgolios și răutăcios,Că dau de blocare când sun. Nu vrei să fii în viața noastră,De mult ai făcut … Continuă lectura N-ai prețuit…
Ce mai faci căsuță?
Ce mai faci căsuță? Autor: Teodora Dumitru Ce mai faci căsuță sfântă de la țară, Acum, când afară este primăvară? Ce mai faceți voi pomii mei cu flori? În visele mele veniți deseori! Prispa casei noastre proaspăt văruită, Cu lacrimi şi dor de vremuri tivită, Ce-o mai face ea?... că mi-e tare dor … Continuă lectura Ce mai faci căsuță?
Până la ceruri …
Până la ceruri ... Autor: Josefina Ciobanu Până la ceruri de as ajunge , De l-as putea atinge - De l-as atinge... As zbura în soare mereu Si l-as vedea pe Dumnezeu... Soarele ar fi totul pentru mine!!! Am lupta împreună pentru bine... As fi fericita mereu ... Atunci , l-as simti pe Dumnezeu!!! Mai … Continuă lectura Până la ceruri …
De n-am şti „tot ce ştim”
De n-am şti "tot ce ştim" Autor: Vasile Dorel Piţu Din toţi acei, din negura uitării, Ce-n dorul lor, ca-n mreje mă cuprind, Mă-ntreb şi eu, "un biet" în astă lume, A cui reântrupare-oi fi fiind ? Şi ce povară-aveam de dus în spate, Ce sarcină de dus la bun sfârşit, Că-n lumea egoistă şi … Continuă lectura De n-am şti „tot ce ştim”
Trei trandafiri
Trei trandafiri Autor: Scurtul Bianca Trei trandafiri, dar nu-s din pasiune, Trei mândre flori, petale rubinii, Trei trandafiri au atâtea a spune, Doar trei tulpini, apusuri sângerii... Și nu sunt flori din partea ta, iubite, Tu crezi că a da flori nu este demn. Ce dai tu, scumpule? Ah, da, inimi rănite … Continuă lectura Trei trandafiri
Sunt iubiri…
SUNT IUBIRI... Autor: Aurelia Oancă Sunt iubiri ce poartă-n ele Depărtări ascunse-n zare, Sau pe aripi mici de stele Ori pe val întins de mare. Unele iubiri îmbracă Haina verde dintre brazi, Altele plutesc pe-o barcă, Dar a mea iubire azi S-a trezit în zorii zilei Și sub geana ei a pus, Un buchet pe … Continuă lectura Sunt iubiri…
Te rog
Te rog Autor: Vadim Burov Te rog să vii când va fi soare Când razele vor lumina... Vedea-vom iubirea ce moare Pe care o vom îngropa. Te rog să vii când va fi lună În umbra nopții când vom sta Să mai putem fi împreună... Apoi iubirea o vom îngropa. Și dacă tu nu vii, … Continuă lectura Te rog
Tu, inger scump
TU, ÎNGER SCUMP Autor: Aurelia Oancă În zori de zi când soarele răsfață Grădina mea cu zâmbete albastre, Un înger sta și le privea în față, Minunile ce-i spun grădinii noastre Salutul lor de „Bună dimineața!” Ce mângâie și ochii de copil, În raze strălucind își spală fața Și ochii ce privesc un … Continuă lectura Tu, inger scump
Valsul iubirii
Valsul iubirii Autor: Marilena Dumitrescu În vârtejul ceții denseIubirea-și sapă cărare,Pe a vântului visare,Cu sentimente intense! Când vrășmășiile disparȘi intrigile se topesc,Creindu-i dragostei, firesc,Iubirii sacru avatar! Când încredere nu esteÎn iubire și speranță,Nici senin în a ta viață,Se-ntrerupe-a ta poveste! Stelele-și pierd strălucireaCând valsul îcetinește,Iar iubirea nu înlesneșteDragostea și fericirea! Lanțul viselor urâteȘi a inimii … Continuă lectura Valsul iubirii
Gânduri
Gânduri Autor: Teodora Dumitru Du-te pescăruș, zboară peste mare Și adună gânduri de la fiecare, Ia cu tine-n zbor și pe ale mele Fiindcă uneori tare-i greu cu ele! Pe întinse aripi, pe deasupra marii Du-le pescăruș în buza depărtării Lasă-le departe de sufletul meu, Că altele vin și tot vin mereu! … Continuă lectura Gânduri
Serenitate în doi
Serenitate în doi Autor: Josefina Ciobanu Serenitate în doi N-am avut de la tine ... Dar tot e bine , Dar tot e bine !!! Am avut-o din alte parti Si astfel am putut scrie carti. Carti de literatura si poezie... Asa ca fie , fie , fie! Voi avea mereu serenitatea Si astfel , … Continuă lectura Serenitate în doi
Aduci culori sufletului
Aduci culori sufletului Autor: Eugenia Calancea Caut în suflet un mister,Dar visele dispar în cer,Inima mea e plină de iubireȘi-a topit ghiața de fericire. Tu ai în tine un dar divin,Pentru mine e parfum de crin,Aduci noi culori sufletuluiȘi dai un gând bun timpului. Plutesc uneori cu norii călători,Prin munți căutând arome și culori,Dar zilele … Continuă lectura Aduci culori sufletului
Buchete de visari
BUCHETE DE VISĂRI Autor: Aurelia Oancă Să nu îmi calci pe inimă cu noapteaCe te străbate-n somnul tău tăcut,Mai bine să-mi culegi din vise șoaptaCe mă îmbie iar ca la-nceput. Să îmi aduci din depărtări de steleBuchete de visări ce s-au pierdut,Într-un imens ținut știut de eleCe n-au habar de timpul fin trecut Prin sita … Continuă lectura Buchete de visari
Vârfuri
Vârfuri Constantina Dumitrescu Pe vârful de lance străpunge Alexandru Makedon istoria, Napoleon Bonaparte o poartă pe hartă și Decebal în peștera iubirii în milenii de istorie.Azi puțină lume înțeleaptă,oamenii umblă după căpătuială. Sunt mărunți,ieftini și duc planeta la pieire.E trist că omul s-a degradat,nu mai cunoaște statornicia,respectul și iubirea.Istoria aleargă-n timp odată cu Dumnezeu și … Continuă lectura Vârfuri
Numai ție!
Numai ție! Pica Maria N.Boştină Aş face plapuma de versuriM-aş înveli să mă-ncălzesc,Şi să visez tot UmiversulCând inima-mi bate în piept! Aş pietrui drum în pădure,Potecă-n versuri aş făcea,Desculță-n iarbă şi prin mureCu tinerețea m-aş visa! Aş face umbră printre frunze,Printre stejari şi plopi şi fagi,Când este-arşiță şi căldurăSă-mi visez pe toți cei dragi! Aş … Continuă lectura Numai ție!
Dorurile amanate
DORURILE AMÂNATE Elena Volcinschi M-acoperi iar cu lespezi de vorbe și mă tem,C-ai să-mi închizi iubirea sub clopot de ceară.Din noaptea cu vise de ne-o fi scris să cădem,În zorii cu veșminte aurite de vară.S-alunecăm ușor, fără să lăsăm urme…„Golul singurătății cu tine doar să-nving”!Când aștrii vor începe încet, ca să se curme,Și-ndepărtați de ziua … Continuă lectura Dorurile amanate
De-aș fi floare
De-aș fi floare Violeta Bobocea De-aș fi pasăre,m-aș ascundesub streașina timpului,să ascult simfonia pâmântului.De-aș fi bob de rouă,aș broda răsăritulcu dantela fiecăruiînceput de veac.De-aș fi frunză,mi-aș face culcușîn vremelnicia clipei.De-aș fi floare,aș înflori la răscrucede doruri, întrerăsărit și apus.De-aș fi poet,aș căuta nebănuiteleslovenumai pe lacrimacuvintelor,răscolind dorurifumegânde… Mai citeste:Invitatie la antologia UniversumInvitatie la concurs: Gala Artelor la … Continuă lectura De-aș fi floare
Drumul spre tine
Drumul spre tine Autor: Eugenia Calancea Mi-i tare greu la tine să ajung,Iar drumul mi se pare foarte lung,Aș vrea să mă-nalț cu aripi-n susȘi lanțurle cu zale grele s-au dus.Aș vrea din nou să-ți fac cântări,Când vin mereu din depărtări,Să strig spre soare, uneori plângând,Că te iubesc cu lacrimi-n gând.La lume nu vreau ca … Continuă lectura Drumul spre tine
Călătorul proscris
Călătorul proscris Autor: Daniel Visan Dimitriu E doar un gând ce bate la poarta unui vis Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare Și, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris. Dormea în noapte visul, era în plină pace Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa, Iar … Continuă lectura Călătorul proscris
Ploi de dor,
Ploi de dor, Autor: Elena Tudosă Răpuși acum de grea singurătate, Fiecare din noi ducându-si soarta, Unul de altul fiind atâta de departe, Inimii noastre iată c-am închis poarta. Să vrem în viață vreo schimbare, Simțim că nu e deloc simplu, nici ușor, Când ne gândim la astă depărtare, În suflete ne ard numai ploi … Continuă lectura Ploi de dor,
Poem hibernal
Poem hibernal Autor: Jenică Drăgan Mă zăresc iar intrat în codrul de gânduri eu biet faun cu copitele din aur fierbinte ! Serpentinele fumegânde îmi tot trădează veşti de pierdute cărări cu mine pribegind pe sub umbra de brad sub umbra securii Tăcerea codrilor tăcere de mială vinovată aninată-n ciot în iernare grea pe unde … Continuă lectura Poem hibernal
Am îndemnul tău
Am îndemnul tău Autor: Eugenia Calancea Mă-ntreb cum o să fie,Luni, când merg la urologie,O intervenție așa ca o urgieSau un nou val de durere,Dar nu mă las, că încă am putere,Să trec ușor de tot ce mă-ncearcă,Că inima din mine mă-ncarcăȘi mă mistuie mereuCând știu că am îndemnul tăuȘi totul va fi mai … Continuă lectura Am îndemnul tău
Șoptindu-mi
ŞOPTINDU-MI Autor: Ela Sem În tăcerea din mine s-a aprins O steluță de speranță şi vis. Un vis frumos ce ar vrea, Cu aripii de fluturi...să poată zbura. Este o iubire caldă ce mă cuprinde Şi mâinile spre mine şi-le întinde . Mă cheamă spre ea de zor , Eu râd...timidă mă ascund după un … Continuă lectura Șoptindu-mi
Acele seri de Mai
Acele seri de Mai Autor: Dumitru Segarceanu Ning peste.mine flori albe de cais Iubirea mea s-a destrămat precum un vis Credeam că 'ntreaga viață voi fii fericit Doream cu disperare să fiu al tău iubit Adu-ti aminte cum in multe seri de Mai Vroiai sa pleci din viața mea Și te rugam fierbinte , să … Continuă lectura Acele seri de Mai
Te aștept în cerdac!
Te aștept în cerdac! Autor: Daniela Mancaș Balaiita Adie vântul printre flori de liliac Și eu te aștept cu nerăbdare în cerdac! Privesc spre poartă tot mereu Și mă întreb de ce ajungi atât de greu? Îmi strigă o pasăre din zbor: - "Cum poți să porți în inimă atâta dor?" Și florile albastre … Continuă lectura Te aștept în cerdac!
Te caut,
Te caut, Autor: Elena Tudosă Soarele-și închide ușor pleoapele de plumb, Razele sale după munții înalți se ascund, Se lasă întunericul, cortina sa stă să cadă, Iubite unde ești în noaptea asta oarbă !?! Te caut neîncetat în bezna nopții adânci, Cu privirea rătăcind prin colțuri stinghere, Orele se deapănă încet, îmi par mai lungi, … Continuă lectura Te caut,
Îmi spui…
ÎMI SPUI... Autor: Cârdei V. Mariana „Dac-aş fi fost un beduinpe cămilă te-aş fi luat,în deşert ne-am fi pierdutşi nimeni, nimic n-ar fi ştiut. Din zarea cu nisipuri mişcătoarenu-ţi pot trimite nici o floare,de aceea, pe cămila mea străbatdeşertu-n lung şi-n lat,în vis, îţi construiesc palat...cu aşternut din roşu mac,şi braţul meu pernă ţi-l fac,te … Continuă lectura Îmi spui…
Pleoape de lumină
Pleoape de lumină Autor: Nina Tărchilă îți mai râd castanii cu-nflorite ramuri peste vreo iubire brațele-ntinzând? străzile-ți mai cântă a adolescență ca niciunde parcă pe acest pământ? cețurile care se lipeau de geamuri aburind a țipăt pleoapele plecate, mai colindă încă despletind haotic coamele de nouri peste stele-n noapte? ochii mei albaștri i-ai mai recunoaște? … Continuă lectura Pleoape de lumină
Nostalgie
Nostalgie Autor: Dumitru Segarceanu Imbujoratele petale De trandafiri din glastră S-au ofilit , căzănd agale Ca și iubirea noastră S-a risipit a lor parfum Îmbătător ca tine Când te-ai pierdut pe lungul drum Spre depărtări străine Îmi amintesc , cum altădată Îți priveam înmărmurit Uitănd de toți, de lumea toată Chipul drag și mult iubit … Continuă lectura Nostalgie
Suntem clipe
Suntem clipe Autor: Elena Tudosă Suntem clipe ce trec devenind amintiri, Povestiri ce se deapănă în prag de seară, Sentimente și trăiri, taine ale eternei iubiri, Sau regrete profunde când ni-i viața povară. Suntem fire de colb împrăștiate de vânt, Risipite în toate punctele cardinale, Ființe, destine ce sfârșesc pe pământ, Uneori visători, deseori rătăciți, … Continuă lectura Suntem clipe
Ne ridicăm spre soare
Ne ridicăm spre soare Autor: Eugenia Calancea Perioada grea m-a prins, dar cum să scap? Că idei trecătoare îmi vin din nou în cap, În cercul meu plin, prins acum de neputință, Se pregătește melancolia pentru-o grea suferință. Încerc să intuiesc ceea ce va fi-n viitor, Dar trebuie să fac totul pentru că nu vreau … Continuă lectura Ne ridicăm spre soare
Tandrețe
Tandrețe Autor: Nicolae Vălăreanu Sârbu m-a mângâiat ca după plâns cu sinceră tandrețe când a încetat mi-am simțit inima pârguită ca un fruct însetată ca o floare înlăcrimată de rouă eu o țin strâns de încheieturile mâinii și îi număr bătăile pulsului
Copiii tin in palme
COPIII ȚIN ÎN PALME Autor: Aurelia Oancă Copiii țin în palme întregul univers, În ochi au porți deschise către cer, În zâmbet au tandrețea cuprinsă într-un vers, Sub pașii lor de floare se nasc lumi de mister. Privește-i și ascultă-i, și vei vedea în ei Înțelepciunea vieții tivită cu iubire, Privirea lor te-mbracă … Continuă lectura Copiii tin in palme
Ne este teamă să credem*Ghiceste autorul!
Ne este teamă să credem Autor: ? Ne este teamă să credem că există lumi paralele, Cu mulţi prieteni ne întâlnim într-un spaţiu ireal, Ne acceptăm, comunicăm, ne spunem bune şi rele, Şi cu uimire, ne simţim mai bine decât în cel real. Doresc să le dăruiesc zâmbete şi un gând bun, Celor pe care … Continuă lectura Ne este teamă să credem*Ghiceste autorul!
Răsăritul
RĂSĂRITUL Autor: Daniela Vîlceanu Şopteşte vântul răgușit Clipei de față ce-a sosit Se spală soarele pe față În apa ce pare că-ngheață. Te-aștept frumoasă să răsai Din profunzimea ta de rai Din urma pasului să-ți strâng Parfumul tău de flori de crâng. Din luciul lacului te-nalță Cu strălucirea ta de gheață Suflarea-mi caldă să topească … Continuă lectura Răsăritul
Destinul, carte scrisă
DESTINUL, CARTE SCRISĂ Autor: Lăcrămioara Elefteriu Cu arcuiri delicate, Stelele sosesc în noapte. Visele apar și ele Zici că-s boabe de mărgele. Un vis îmi spune: te doresc, Un altul strigă: te iubesc! Dar mă trezesc și mă-nspăimânt! Care e rostul pe pământ? Alergi cu zilele-n goană, Te trezești în prag de toamnă! Tâmplele îți … Continuă lectura Destinul, carte scrisă
Dar ce păcat…
Dar ce păcat... Autor: Nina Tărchilă nu pentru acum ci pentru mai târziu îți scriu această ultimă scrisoare c-un dor în piept ce-i ca un mărăcine visându-se nebun că dă în floare. e vară-n cer și pe pământ de-o vreme, sălbatică pleiadă de culori, iar ceru-i doar la un întins de brațe ... dar ce … Continuă lectura Dar ce păcat…
Aluatul
Aluatul Autor: Andrada Ilie Mă cerni cu-a sufletului sită, Și mă frămânți cu inima Dospește-un aluat de pită, Ce crește sub privirea ta! Mă coci cu-al ochilor cuptor, Apoi flămând te-mfrupți din mine Deși am aripi, pot să zbor, Mă las devorată de tine! Sunt aluatul ce-l frămânți, Și pita care te hrănește Din spicul … Continuă lectura Aluatul
Acel fluturaş de noapte
Acel fluturaş de noapte Autor: Cârdei V. Mariana S-a-nvârtit în jurul unei lumânări, crezând că-i soarele. Era fericit şi nu ştia că totu-i minciună. Spre ziuă, lumânarea s-a stins şi fluturaşul a adormit. Când soarele a răsărit în zori , “Acel fluturaş de noapte” avea aripile arse şi sufletul zdrobit... O rază timidă l-a îmbrătişat, … Continuă lectura Acel fluturaş de noapte
Poem despre ziua de ieri
Poem despre ziua de ieri Autor: Jenică Drăgan Nu ştiu ce vei face în ziua de ieri când privind în ochii ferestrei perii pletele atâtor visuri rătăcite-n cale aproape de sufletul copilăriei apuse tot mai tânără cu fiece ziuă trecută prin colţii de fier ai nevăzutului darac Eu poate mă voi ofili ca şi azi … Continuă lectura Poem despre ziua de ieri
În zori
În zori Autor: Ruxandra Olariu Cu pleoapele-nchise aștepta-voi sărutul, A ta mângâiere, al trupului cânt, Pe aripi de dor veniră-vor toate Tandrețe, candoare, de suflet descânt. Springtime Autor: Ruxandra Olariu We all need light and hope and love, We search it back and forth, Sometimes it’s near or far away, We journey and invoke. It’s spring … Continuă lectura În zori
Cutreierând zarea
Cutreierând zarea Autor: Valeriu Câmpeanu Stau de vorbă ades' cu mine cu cel ce-am fost cu cel ce sunt și cel ce voi fi ca să aflu cât am fost cât sunt și cât voi mai greși o fac însă în gând ca să nu sperii pe nimeni ( și mai ales pe mine reverberația … Continuă lectura Cutreierând zarea
Piatra și Mărăcinele
Piatra și Mărăcinele Autor: Florin Vasilescu E vară? Hai, mă, De ce glumești cu mine, Vorbea o Piatră caldă Unui Mărăcine. Păi, nu e mai, Vecine? Cum să nu fie vară, A...., Nu mă crezi? Lasʼ c-o să vezi tu Mai spre seară! Așa că, Nu mai încerc Să te conving, Măi, gheară, Că Şoapta … Continuă lectura Piatra și Mărăcinele
Povestire…
Povestire... Autor: Eugenia Calancea În mijlocul furtunii m-am trezit mereu, Uneori nici nu știam de planul meu, Sufletul tău-i pustiu, că un viteaz nu ești, Te iau lângă mine ca-n taină să povestești. Începi să mă-nvălui cum s-a făcut pământul Și cum a apărut marea și-n noapte cuvântul, Iar când erai mic te-ai urcat … Continuă lectura Povestire…
Vraja nopții
Vraja nopții Autor: Daniel Visan Dimitriu Străluceau pe ceruri stele Cum nicicând n-au strălucit, Nici prin gândurile mele, Nici aievea ori în vis, Când petale de cais Se adapă-n răsărit. Câmpul spicelor de vară Se-nvelea-n lumina lor Și-n culori ce iar și iară Își luau din curcubeu Straie noi, ca gândul … Continuă lectura Vraja nopții
Invita-ma
INVITĂ-MĂ... Autor: Aurelia Oancă Invită-mă la tine, tinerețe, Să fim din nou o singură ființă, Să ne-mbrăcăm din nou în frumusețe, Și să-mpletim iar flori în coroniță. Învită-mă, să fin din nou tovarăși Pe drumul vieții care ne-a unit, În cupele de dor să punem iarăși Povestea vieții noastre, ca un mit. Invită-mă, și … Continuă lectura Invita-ma
Spirala
SPIRALA Autor: Doina Bonescu Vino la mine, nu-i nimeni acasă Doar vântul sălbatic si lui nu îi pasă De poarta cea veche ce scârţâie-n drum De ţigla pe casă, de hornul cu fum. De-i vişinul rupt si prunul uscat De viţa de vie ce rodul a dat.... Vino la mine, sunt singură-acasă Liniştea-n voie tangouri … Continuă lectura Spirala
In zborul clipei
ÎN ZBORUL CLIPEI Autor: Aurelia Oancă În zborul clipei printre ploi de stele Să încercăm să punem un cuvânt, Care magia duce-va la ele Și flori va semăna pe-acest pământ. Din bucuria sufletului strânsă În pungi de aur care strălucesc, Să alungăm durerea rece, plânsă Și să-mbrăcăm în straiul pământesc, A libertății noastre arătare, … Continuă lectura In zborul clipei
Masca
MASCA Autor: Ela Sem Nu aş putea...să fiu ca tine Nicicând nu aş putea... Mi-ar fi ruşine de mine De mască ...aş purta. În viață, eu nu joc un rol. Nu vreau şi nici n-aş încerca ... Eu...sunt un simplul om Ce n-ar putea minți şi nici a trăda. Îmi duc viața cu paşii... Siguri … Continuă lectura Masca
Cutia de chibrituri
Cutia de chibrituriAutor: Lacrimioara Iva Fiecare amintire este un chibrit de la care îmi aprind focul. Cine n-are chibrituri, rabdă de frig, bietul de el! Nu degeaba eu adun și tot adun chibrituri!
Urme pe oglinda timpului
Urme pe oglinda timpului Autor: Daniel Visan Dimitriu Clipele ce-mi poartă pașii printre zile, Se aleargă-n cercuri dintr-un zodiac Strâns legat cu lanțul brațelor abile Din destinu-mi, singur, pentru-alegeri, leac. Mi-aș dori ca urme ce-mi ajută zborul, Să rămână scrise-n clipe de trecut Din oglinda calmă-a timpului cu dorul Și cu-atâtea visuri … Continuă lectura Urme pe oglinda timpului
Din zambet de frunze
DIN ZÂMBET DE FRUNZE Autor: Aurelia Oancă Din zâmbet de frunze și ochi de culoare Îți scriu azi iubite un tandru poem, În colț de privire voi pune o floare Ca semn că în taină la mine te chem. Sărutul ce tremură-acum de iubire Se-așterne pe buzele mele, iubind, O șoaptă răsare spunând: fericire, … Continuă lectura Din zambet de frunze
Cu gândul la basme…
Cu gândul la basme... Autor: Eugenia Calancea Stau cu ochii la lună și la stele, Cu gândul la basmele de noapte, Mă rog să vină cu drag zânele Și-mi las capul lângă ale tale șoapte. Afară vântul îmi ia privirile dibace Și mă duce cu gândul la nelipsitele fantasme, Ce-mprăștie praful și-acoperă copacii Și chiar … Continuă lectura Cu gândul la basme…
Au adormit toate în jur
Au adormit toate în jur Autor: Daniela Mancaș Balaiita A adormit și floarea cea din glastră Micuță, gingașă și albastră. Și-n somn se aude cum oftează Și mă întreb: cam ce visează? A adormit și semnu-n carte Presat de paginile colorate. Și-n somn o foaie-l tachinează Și mă întreb: cam ce visează? A adormit stiloul … Continuă lectura Au adormit toate în jur
TE CAUT…
TE CAUT… Autor: Claudiu Romanu Te caut prin negura închisă Și prin lumina orbitoare Și prin iubirea interzisă, Te caut prin razele solare. Și prin trecut și prin prezent, Te caut prin ploaie și prin vânt, Te caut prin întregul orient… Și prin cer și pe pământ. Te caut prin timpul zburător, … Continuă lectura TE CAUT…
Ravas ti-am scris
RĂVAȘ ȚI-AM SCRIS Autor: Aurelia Oancă Răvaș ți-am scris pe o petală De floare dulce de bujor, Din ea să-ți facă o beteală Când vei fi iar cuprins de dor. Răspuns nu vreau alte petale, Vreau doar parfumul lor în plic, Cu ochii-nchişi buzele tale Le voi simți din plicul mic, Și le … Continuă lectura Ravas ti-am scris
Despre Tăcere
Despre Tăcere Autor: Florin Vasilescu La ora patru m-a trezit Tăcerea, Lipsindu-mă total De somn, La mas-am pus-o cu plăcerea Ce poate să o aibă-un domn. I-am dat o cafeluță Cu caimac, Un păhărel cu apă Cȃt mai plată, Pe-o farfurie albă Cu flori de mac, Mă rog, voiam să o respect Pe fată. In … Continuă lectura Despre Tăcere
Clipa pierdută
CLIPA PIERDUTĂ Autor: Lăcrămioara Elefteriu Trec zile, aleargă-n goană, Eu caut clipa ne-ncetat. Timpul cu drag mă îndeamnă: În viață să fii cumpătat! Am pierdut-o prin grădină? Ora-i mută, dar ne zâmbește. Mi-a furat-o o albină? Ea privește ștrengărește! Azi într-un colț de cer stingher Arcuia privirea caldă, O rază plină de mister Când în … Continuă lectura Clipa pierdută
Când povara depărtării
Când povara depărtării Autor: Elena Neagu Am să învăț să fiu un șoim pe un munte nins de brazi , să scrutez cerul spre tine , să înțeleg , să te ridic când povara depărtării , eu o duc și tu o rabzi . Fir de iarbă de sub pietre , pui de cuc prin … Continuă lectura Când povara depărtării
Zâmbete și lacrimi
ZÂMBETE ŞI LACRIMI Autor: Ela Sem Zâmbetele mele Dor şi... strivesc, Lacrimile toate , Care se ivesc. În bezna uitării... M-ai lăsat plângând, Oarbă eu te-am luat în fugă, Te-am închis în gând. Lacrimile mele, Zâmbetele-mi spală, Într-o cupă albă... A florii de cală. Ce a răsărit în piatra durerii A unei inimii, ce zace … Continuă lectura Zâmbete și lacrimi
Lumina din asfințit
Lumina din asfințit Autor: Daniel Visan Dimitriu Din lumea-ntunecatelor povești spre care am plecat, am o dorință: să iau cu mine singura ființă ce, într-o zi, mi-a spus: “Doar tu îmi ești”. Merg spre tărâmul vechi și cunoscut în care am pierdut-o-ntr-o furtună cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună tot ce a … Continuă lectura Lumina din asfințit
E altă zi
E altă zi Autor: Corneliu Neagu E altă zi și nu mai sunt ca ieri – mă-nalț cu orice clipă ce-mi aduce o nouă vrajă ruptă din tăceri ajunse azi în tainica-mi răscruce. . Nu vezi? - se schimbă ora din trecut și plâng în noi regrete resorbite în tristele-amintiri ce s-au pierdut … Continuă lectura E altă zi
La următoarea naștere…
La următoarea naștere... Autor: Lacrimioara Iva Am avut parte de multe zile ploioase, m-a scăldat și soarele, m-a legănat și vântul! M-a nins, m-a burnițat, și...poate fi un lucru de mirare dar încă resist! Sunt o plantă adaptabilă, am rădăcinile bine fixate în pământ și-mi văd lungimea ramurilor. Când înfloresc îmi dăruiesc parfumul tuturor și … Continuă lectura La următoarea naștere…
Rondel dedicat poeziei
RONDEL DEDICAT POEZIEI Autor: George Tei Te-aş fi iubit de nu-mi erai stăpână Dar te-aş urî de m-ai lăsa străin Şi nu ştiu cât distanţa ne amână Un ultim pas – destin înspre destin. Ascult şi mă asculţi ca o fântână Prea plină de ecoul ei prea plin, Te-aş fi iubit de nu-mi erai … Continuă lectura Rondel dedicat poeziei
Visele nu mor
VISELE NU MOR... Autor: Aurelia Oancă Se zbate o clipă în timpul ce trece, Se zbate o lacrimă-n ochiul ce plânge, Se zbate izvorul în unda lui rece Și inima bate în fluviul de sânge. Trec toate în lume ca valul în mare Se duc anotimpuri pe drumuri de vreme, Se vindecă rana … Continuă lectura Visele nu mor
Încolțesc
Încolțesc Autor: Andrada Ilie Încolțesc în alt tău suflet, Ca un bob firav de grâu Mă ridic lăstar de zâmbet, Peste-al lacrimilor râu! Mă ridic pe zi ce trece, Lăstar de un verde viu Ce aduce soare-n rece, Primăvară în pustiu! Te cuprind cu rădăcina, Ce-ți ajunge până-n vene Strop cu strop îți pun lumina, … Continuă lectura Încolțesc
Rugă
Rugă Autor: Ruxandra Olariu Mai lasă-mi iubirea când pleci dimineața, Mai las-o în urmă, să fim iar noi doi, Mai las-o în urmă să-mi mângâie fața, Cu picuri de vise și dor. Mai las-o uitată în zori pe noptieră, Un flutur de soare și nor, În dois-așteptăm revenirea ta tandră, Când noaptea coboară domol. Mai las-o … Continuă lectura Rugă
Gânduri rătăcite
Gânduri rătăcite Autor: Daniel Visan Dimitriu M-apasă, de o vreme, noul gând: Nu e prea mult cu-atâta fericire? E-un echilibru-n viață, și-i plăpând! Cum voi putea să îl mențin, iubire? Eu am să-ncerc un taler să mențin Mereu în jos, mereu prea-plin de tine, Iar celălalt, de-mi scrie în destin, L-aș vrea … Continuă lectura Gânduri rătăcite
Metal latent
Metal latent Autor: Hera Florin Peste vârf de mătrăgună, cresc păianjeni-n clar de lună, Cresc șuriuri și melasă peste câmpuri, o minciună, Ard arid mii de crevase, microscopic toate sună, Peste vârf de mătrăgună, cresc minuni-n plan și tună.Ares spre razboi c-o turmă, pun deșeurile-n mână, Ape zbuciumate-n cârmă, trec cu valurile-n urmă, Zbierăt de … Continuă lectura Metal latent
De vorbă cu EU
DE VORBĂ CU EU Autor: Vasilisk Donica - Faci liturghii, poezii și pâine... Dar unde te-ascunzi de ziua de mâine? - Ziua de mâine, se tăinuie-n mine. - Ce crezi că-ți lipsește? - Lipsesc Eu... fără de care se prăbușește întreg universul greu. - Dar unde e Eu? - Rătăcește... Aiurește... Iubeşte... Căci toate parcă … Continuă lectura De vorbă cu EU
Nemuritoare
NEMURITOARE Autor: Ela Sem Dimineața, soarele mi-a zâmbit Şi... eu i-am răspuns lui sfioasă. Cu lumina s-a caldă m-a trezit Făcându-mă să mă simt frumoasă. În căuşul palmelor de raze mi-am pus sufletul Lăsându-mi visele adormite, sub pleoape Prin păr...ştrengar ...mi-se joacă vântul Soarele îmi şopteşte şăgalnic... mergi mai departe. Şi mi-a dat o rază … Continuă lectura Nemuritoare
Simfonii astrale…
SIMFONII ASTRALE... Autor: Ioan Draga Ascultă în tăcere o inimă ce cântă, În simfonii astrale pe-al vieții portativ, Un vers care se naște și-apoi el înveșmântă, Cu ploile-nstelate, al dragostei stativ. Ascultă a mea șoaptă ce zboară către tine, Străbate orizontul dincolo de zenit, Desculț alerg prin vise și cioburi de suspine, Las totul pentru … Continuă lectura Simfonii astrale…
Străina cu pălărie mov
Străina cu pălărie mov Autor: Mihaela CD Purtai o pălărie mov... De sub voaleta de dantelă O buclă-ti răsărea garbov Arcuindu-se rebelă... Si-n urma ta strălucea O stea pe-al iubirii ceaslov Parfumul tău mă seducea Divă, cu pălărie mov... Si-n pas grăbit am avansat Spre usă să-ti ajung in fată … Continuă lectura Străina cu pălărie mov
